10 Mar 2010

Panait Istrati : Chira Chiralina

Pe Panait Istrati l-am descoperit devreme si am inceput sa-l gust si inteleg foarte tarziu. Am dat de numele lui pe undeva prin clasele primare, intr-un pachet de carti primite ca premiu. Toata lumea primea un premiu sau o mentiune atunci. Era Ciulinii Baraganului, in acelasi volum cu tragicul Capitan Mavromati. Carti care n-ar trebui citite de copii, desi erau, din cate tin minte, in colectia Biblioteca pentru toti copiii, de la Ion Creanga. O versiune light de BPT, unde au aparut si Hoffmann, si Tolkien, si Gorki, dar si ceva literatura proletcultista pentru copii. Cu pionieri triumfalisti. Ciulinii Baraganului mi s-a parut o carte cumplit de trista, insuportabila, si multi ani m-am tinut deoparte de Istrati. M-a intors pe dos mai rau decat Cuore, atunci cartea care m-a marcat negativ. Si pe care n-as recomanda-o nici unui copil.


L-am redescoperit pe Istrati multi, multi ani mai tarziu. Cu seria de autor publicata de Minerva, pe la inceputul anilor 80, cu prefete semnate de Alexandru Talex (cine stie, stie). Cruciada Romanismului a apropiat un mare autor de un mare admirator. Panait Istrati mi s-a parut atunci un autor aparte, fascinant, cu fraze de o frumusete ciudata, evocand in spatiu balcanic in care se traiau si sufereau armeni, turci, romani, tigani si, mai ales, greci. Iar Chira Chiralina, ampla nuvela cu un nume nostalgic de melodios, e una dintre piesele sale de rezistenta.

Chira Chiralina. Eroina magica, disparuta undeva intr-un harem inaccesibil si evocata de fratele ei, Stavru (fost Dragomir), un soi de negustor plin de vicii (pederastia fiind in acea lume cel mai grav), murdar si josnic, ascunzand ca multi alti eroi ai lui Istrati un destin funest, ce povesteste despre Chira cu acea senzualitate care ascunde de regula fascinatia pentru incest. Superba fiica a unei mame la fel de frumoase, traindu-si viata in petreceri si rasfat, intr-o frumoasa casa unde seara de seara vin bogati seducatori, negustori turci, greci, crestini, armeni, incarcati cu daruri bogate si dornici sa le priveasca pe cele doua, Chira s-a nascut pentru placerile trupului. In fiecare seara micul Dragomir isi urmareste mama si sora cum se gasesc, se parfumeaza, aduc mancarurile, tutunurile orientale, dulciurile si bauturile, isi primesc oaspetii, danseaza, canta, daruiesc sarutari, intr-un cadru din 1001 de nopti. Seara de seara petrecerile nu contenesc. Dar - interesant - din evocarile lui Stavru lipseste tocmai momentul in care sora si mama cedeaza pretendentilor. Pare ca pretendentii sunt nevoiti sa se multumeasca doar cu prezenta, frumusetea si sarutarile celor doua aproape prostituate sacre. Cele doua frumoase sunt mai curand un soi de gheishe balcanice, indragostite de viata, muzica si petrecere, siluete splendide miscandu-se intr-un erotism oriental sufocant, greu, rapitor pentru un copil, sfasiat intre pasiunea pentru sora si groaza de un tata brutal si murdar.

Tata care vine de cateva ori pe luna, insotit de fiul sau, pentru a-si lovi bestial sotia si fiica. In mijlocul petrecerii cei doi intra brutal si distrug totul, iar zile in sir cele doua curtezane balcanice isi ingrijesc ranile si viseaza la urmatoarea seara de placeri. Nici un regret, nici o teama, nici o dorinta de a scapa de soarta lor. Un fatalism caracteristic eroilor balcanici. Soarta, ursita, ceea ce este scris, blestemul de care nu te poti elibera, ce iti aduce moartea, ruina, drama. Totul in universul lui Istrati sta sub apasarea sufocanta a kismet-ului, a predestinarii de care nu poti scapa. Totul, de la nastere la moarte este "scris", si nici Stavru nu poate scapa, nici sora sa Chiralina, nici mama. Si dupa ce tatal vine pe neasteptate in mijlocul unei petreceri si o schilodeste pe mama, luandu-i si copiii, visul se termina. Mama dispare undeva in Levant, cel mai probabil luandu-si viata, incapabila sa suporte pierderea frumusetii. Chira Chiralina ajunge intr-un harem de neatins. Iar Stavru isi incepe, cu o sfanta naivitate, cautarea surorii venerate si decaderea intr-un Fanar venal, murdar, plin de intrigi si tentatii, unde lipsa de viclenie iti poate aduce moartea. Un erou tragic, fara nimic frumos, fara nimic pur, macinat pentru tot restul vietii de amintirea unei fantasme si de viciile sale. Un erou care este inselat, tradat, jefuit, care se lasa pacalit si calcat in picioare, care devine iubitul si protejatul unui bogat al vremii, un caine turbat care incepe la vremea potrivita sa minta, sa fure, sa tradeze, sa corupa. Totul in speranta ca undeva, candva, o va putea regasi pe Chira.

Poveste a unei obsesii sufocante, maladive, incestuoase, Chira Chiralina este si nuvela ampla ce introduce un alt gen de frumusete intr-o literatura destul de stas, de repetitiva, plina de frumuseti si profile feminine lipsite de originalitate si inedit. Aducand universul colorat si fascinant, caleidoscop, al Levantului, Istrati reuseste sa creeze o femeie cu totul distincta. O fantasma. Genul de faptura pe care ai vrea sa o intalnesti si sa o iubesti, sa fii in preajma ei, chiar daca te-ar ucide.

Vlad Musatescu povesteste in "Aventuri aproximative" cum l-a cunoscut mult dupa razboi pe Petre Bellu, autor astazi uitat, in anii interbelici scriitor de mare succes, cu doua romane senzationaliste - Apararea are cuvantul si Cazul doamnei Predescu. Atunci insa Bellu a fost destul timp omul bun la toate pentru Istrati, combinatie de secretar particular si prieten. Platea, cumpara si apela la Istrati pentru sfaturi. Tot Istrati l-a si lansat, de fapt. Si acelasi Bellu povesteste cum Istrati fie se lupta cu "oftica", fie iubea, fie scria saptamani in sir, intr-o ruptura totala de lume, printr-o camera de hotel bucurestean. Destin trist de nuvelist tragic. Ca eroii elogiati de Gorki - autor cu care Istrati a fost adesea comparat - Adrian Zografi / Panait Istrati este un hoinar, un vagabond, iubitor de carti si tutun, rezistand cu greu un timp alaturi de o mama iubitoare si sacralizata, pana intr-o zi. Zi in care, supunandu-se destinului si sangelui sau, pleaca. Obicei care il va duce pana la urma la ratata tentativa de suicid si glorie.

Multe i s-au reprosat lui Panait Istrati in timpul vietii. Perioada sa "comunista", din care s-a trezit rapid dupa celebra vizita in URSS, care i-a inspirat o carte scandaloasa in epoca. Pendularea sa intre dreapta si stanga, talentul de a infuria si o tabara, si pe cealalta. Statutul de "individ periculos", care punea Siguranta pe urmele sale si il facuse obiect de dosar. Adeziunea de neinteles la ridicola Cruciada a Romanismului, poate simpla naivitate, poate dorinta de a influenta dupa gustul sau o grupare ce se rupsese de Miscarea Legionara si ajunsese... niciunde. Nu putini i-au reprosat lipsa de talent, pretinsa vulgaritate, subiectele si personajele, succesul in Franta. A fost pe rand sau deodata comunist, fascist, nazist, agent al Sigurantei si Cominternului, homosexual, depravat, etc, etc. Sutele de articole publicate prin ziare si reviste din tara i-au adus mai mult adversari decat prieteni. Pe urma trecerea pret de decenii la index. Prea putini si-au dat seama ca dincolo de orice Panait Istrati era un mare scriitor. Asta a fost, si asta a ramas.

7 comments:

Liviu said...

Eu am citit "Ciulinii Baraganului" pe la 15 ani si mi-a placut nespus. Nu mi s-a parut nici foarte trista, nici nepotrivita pentru varsta aia. la "Chira Chiralina" inca n-am ajuns.

Cinabru said...

Si mie mi-a placut Istrati cu totul, poate Chira Chiralina pe primul loc. Dar atunci, cand eram in clasele primare, Ciulinii... a reprezentat un soc, m-a intors pe dos. BPTC era o colectie tare ciudata, cum spuneam si in postare. Tot atunci ajungeai sa citesti si Copilaria lui Gorki, alt soc pentru un copil.

color said...

Nu pot sa nu remarc coperta "Manga/Anime" a volumului. Editura Niculescu excela in coperti kitsch. Am o copie din "Patul lui Procust" scoasa de ei pe care nu pot sa o citesc in autobuz decat invelita in ziar, asa-i de sexoasa.Dar altceva vroiam sa spun. Interesanta este si "Cum am devenit scriitor". O compilatie de texte autobiografice scoasa de "Minerva" (parca) prin anii '80. Nu stiu daca a fost re-editata. A fost cartea care am citit-o imediat dupa "Chira Chiralina" si mi l-a trecut pe Istrati din bibliografia scolara obligatorie si constipata in raftul "preferatelor".

Tomata cu scufita said...

Am incercat sa o citesc in perioada sarbatorilor de iarna. Nu m-a prins. deloc. desi are doar 100 si ceva de pagini, m-am oprit pe la 70 si ceva. poate o voi termina odata si voi vorbi despre ea... sau poate nu...M-a impresionat insa stilul povestirii lui Istrati, elegant, frumos. Da' spre surprinderea mea n-a fost suficient, pentru ca povestea nu mi s-a lipit de suflet. :(

Cinabru said...

color : inclin sa-ti dau dreptate, desi Niculescu si-au mai revenit astazi. Campioni imi par edituri "ieftine", gen Cartex, care reusesc sa aleaga niste coperti intre grotesc si ridicol. Am gasit "Cum am devenit scriitor" recent, editia Minerva, doar am rasfoit-o pana acum. Trebuie sa ma apuc de ea, cand ma eliberez un pic. Tomata : e bine ca ti-a placut stilul, poate nu a fost cel mai bun moment pentru Istrati. Mai lasa-l un timp si incearca sa revii la el, chiar merita.

chrysallidis said...

Vai, ce minunăţie de carte! Ultima parte mi se pare apogeul, minunată în toată amărăciunea ei povestea asta.
Mulţumesc. La tine am citit prima dată despre această carte.
Am să caut să citesc şi Ciulinii Bărăganului.

Cinabru said...

E unul dintre autorii care ti se lipesc de suflet foarte repede. Si omul a fost tragic, enigmatic, greu de inteles.

Post a Comment

Share This