12 Aug 2012

John Saul - Creatura

Publicat în Suspans nr 25 cu titlul Într-o lume ideală...

De fiecare dată când se întâmplă să citesc un John Saul, ştiu că va fi cel mai probabil echivalentul unui film horror, eventual tinzând spre categoria B, o poveste care, fără a fi memorabilă, se va dovedi plăcută. Poate că John Saul – descoperit cu mulţi, mulţi ani în urmă, în paralel cu Serge Brussolo – nu este cel mai important autor de gen, nici măcar un scriitor de calibru, poate că a repetat de prea multe ori o reţetă epică de succes cu prea puţine variaţiuni, dar esenţial este că de fiecare dată un roman de John Saul „merge”. Un autor surprinzător de prolific, şi încă sunt departe de a putea spune că l-am citit integral. Dar dintre cărţile sale încercate până acum cel mai mult mi-a plăcut – cu un amestec de nostalgie şi interes pentru o poveste reuşită – Creatura. De câte ori văd coperta amuzant-grotescă a ediţiei vechi, publicată de RAO pe la jumătatea anilor 90, parcă m-aş întoarce în timp. Unii au văzut în această poveste tipic americană, cu destule clişee din filmele pentru adolescenţi în combinaţie cu SF-urile clasice ale anilor 50, un soi de replică dată celebrului Frankenstein. Alţii un John Saul apărut cu mult înainte ca autorul să se bucure de celebritatea de acum, un roman de început, uitând că Saul s-a bucurat de succes (comercial, cel puţin) surprinzător de repede. Genul de roman de tranziţie în căutarea stilului şi temei proprii. Recitindu-l recent şi comparându-l cu unele dintre celelalte cărţi ale autorului, îmi dau seama că această Creatură nu este cel mai bun titlu al autorului, dar este o poveste suficient de solidă – cu inerente stângăcii – şi o excelentă introducere în lumea lui John Saul. Un fel de prim pas recomandat.

Silverdale, Colorado este genul de orăşel idilic tipic, o utopie imobiliară dedicată celor mai importanţi angajaţi ai TarrenTech. Este unul din acele eterne locuri comune din imaginarul contemporan american, refugiul din calea agitaţiei cotidiene, viaţa perfectă desprinsă din reclame. Cum este să trăieşti într-o pânză de Norman Rockwell, dar adaptată noilor mode şi tentaţii? Numai cei mai buni, cu rezultate excepţionale, pot să ajungă până aici. Cum ar fi familia Tanner. Deşi în aparenţă o familie desăvârşită, dincolo de imaginea clasică se simte furia tatălui, Blake Tanner. Fost sportiv de elită (vechile stereotipii ale filmelor americane despre liceu, deja contagioase) este cumplit de nemulţumit de fiul său, Mark Tanner. Mic şi slab, părând aproape un pitic pe lângă uriaşii de aceeaşi vârstă cu el care par să umple micul Silverdale, Mark este interesant mai curând de fotografie şi animale de companie decât de fotbalul american, eterna obsesie a celor din liceul său. Fotbalul, maşinile şi fetele. Pentru Mark, cele trei sunt practic inaccesibile. Pentru Blake, acest fiu nevolnic este o dezamăgire şi o amară, perpetuă înfrângere, una dintre puţinele de care a avut parte. Tensiunea dintre cei doi, interesant prezentată şi structurată în firul epic, este palpabilă şi poate singura fisură în ceea ce ar trebui să fie o existenţă ideală într-un orăşel perfect.

Aici totul funcţionează ireproşabil, nu există probleme, nu există conflicte, toţi par să fi descoperit un elixir magic, o poţiune ce reduce agresivitatea şi aduce pacea în familie. Nici măcar nu găseşti „junk food”, de droguri nici nu poate fi vorba. Este soiul de utopie cinzecistă imaginată în spaţiul est-european, dar transplantată într-un mediu teribil de capitalist şi competitiv. Dacă TarrenTech ar corespunde primelor impresii şi broşurilor de prezentare, atunci ar fi un Eden născut din business. Mark, adaptându-se greu, este complexat mai ales de colegii săi. Toţi sunt uriaşi, musculoşi, înfricoşător de puternici şi mai ales sportivi excepţionali. Ceea ce Blake îşi dorea de la fiul său poate să vadă în zeci de exemplare identice în fiecare zi, de la cei care alcătuiesc echipa Nevăstuicile din Silverdale (imbatabilă) la cei care trec pe lângă el pe stradă. Ciudat pentru Mark este nu doar toleranţa amuzată pe care o manifestă faţă de el aceşti uriaşi de aceeaşi vârstă, cât mai ales agresivitatea de care dau dovadă în timpul meciurilor, apoi în fiecare zi. De parcă o furie stranie ar fi ascunsă în ei, de parcă – îşi dă seama Mark – există ceva care îi face să treacă de toate obstacolele educaţiei şi tabu-urile civilizaţiei, regresând la o libertate animalică. Mai ales unul dintre ei. Mai ales idolul puştilor din Silverdale, Jeff LaConner. Primul care se transformă treptat sub ochii lui Mark. Tot mai furios. Tot mai puternic. Tot mai nestăpânit.

Într-un conflict clasic tată-fiu, Mark acceptă un tratament experimental, ce ar trebui să îl transforme şi pe el într-un june american puternic şi înalt, eventual într-un jucător de fotbal american predestinat unei burse integrale. Visul tatălui se realizează prin fiu la o misterioasă clinică discretă, unde (după cum se va afla ulterior) sunt „trataţi” majoritatea tinerilor din Silverdale. Concentrate proteice, hormoni, exerciţii speciale, teste şi diagnostice, specialişti şi experţi, totul în secret. Un secret cunoscut de toată lumea, dar nimeni nu ar vrea să piardă locul din Silverdale. Numai că pe măsură ce Mark începe să crească şi să se transforme într-un sportiv adolescent stereotip, devine în egală măsură tot mai agresiv, se controlează tot mai greu, de niciunde pare să apară o ceaţă roşie, fierbinte, care îi acoperă mintea. Tratamentele miraculoase din Silverdale au o rată de eşec mult peste media acceptabilă. Cei mai mulţi, după o perioadă bună, regresează mental şi se dezvoltă fizic într-o manieră monstruoasă. Mark va fi unul dintre ei. În scurt timp, visul tatălui său îl va transforma şi pe el în altceva, în afara cercului sigur reprezentat de orăşelul montan. Din păcate, tocmai finalul a fost previzibil până la un punct şi momentul în care întregul eşafodaj epic s-a prăbuşit pentru mine, prea grăbit şi prea puţin interesant. Dar până acolo povestea lui Mark Tanner m-a prins şi la 15 ani, şi recent, la o accidentală şi plăcută recitire.

Creatura este, dincolo de clişee – adolescenţi pasionaţi exclusiv de sport, orăşelul idilic, familia dominată de conflictul tată-fiu, laboratorul misterios – o poveste surprinzător de reuşită. Mark poate nu este un personaj cu profunzimi psihologice sau altceva decât un adolescent confuz, dominat de umbra ameninţătoare a tatălui şi statutul socio-şcolar de „geek”, dar transformarea sa este inspirat prezentată şi inteligent împărţită epic. Silverdale este genul de orăşel pe care ajungi foarte repede să îl deteşti pentru că ştii foarte bine că nu există perfecţiune, şi că pliantele imobiliare mint întotdeauna. Plus că nimeni nu şi-ar dori să trăiască într-o reclamă. Interesantă şi ideea de a introduce acest element frakenstein-ian al ştiinţei secrete, care îi transformă pe adolescenţi în imaginea arhetipală şi de serie a succesului – frumoşi, înalţi, puternici – până la previzibila şi violenta regresie. Până la metamorfoză. Un John Saul foarte drag mie.

6 comments:

maria said...

o sa recunosc ca nu am citit nimic de saul, niciodata nu m-am simtit atrasa de cartile lui, dar parca m-ai convins sa-i dau o sansa

val said...

am citit si eu demult o carte de-a lui John Saul, Protectorul, si tin minte ca mi-a placut, dar nu am mai citit altceva. I-am descopeit pe King si Koontz :))/ dar cred ca o sa citesc cartea asta.

Cinabru said...

Maria: merita incercat. Nu pot spune ca e preferatul meu, dar de cate ori am citit ceva de el nu am regretat. Si ma bucur daca te-am convins.

Val: cum spuneam si mai sus, merita citit. Nu este genial, nu este extraordinar, dar e bun. Si asta, din putinele incercate, mi-a placut cel mai mult.

escu69 said...

Cred ca nu am mai citit nimic de John Saul de mai bine de 10 ani. Prima a fost "Umbra" (care mi-a placut cel mai mult), a urmat "Creatura", "Al doilea copil" si inca vreo 20 de titluri... Majoritatea au meritat citite, dar de recitit nu prea sunt interesat (nu acelasi lucru il pot spune de Stephen King)...

Anonymous said...

Abia ti-am descoperit blogul, dar observ ca esti pasionat de aceeasi 3 autori pe care ii citesc si eu cu drag din adolescenta: Stephen King, John Saul si Sege Brussolo. Imi plac textele tale, felicitari!

Cinabru said...

Escu69: cam aceeasi este si senzatia mea, interesant la citire, mai putin rezista la recitire. King insa aproape de fiecare data rezista la recitiri multiple.

Anonymous: ma bucura aceasta coincidenta si multumesc mult pentru aprecieri.

Post a Comment

Share This