31 Aug 2012

Richard Bachman - Şantier în lucru


Publicat în Suspans nr 26 cu titlul Salvarea lui Charlie

Încă nu am găsit un roman publicat de Stephen King sub pseudonimul Richard Bachman care să mă dezamăgească. Rage, Blaze, Thinner sau Marşul cel lung au fost cărţi excelente, surprinzător de bune, şi nu pot decât să mă bucur retrospectiv că Stephen King a recurs, din varii motive, la necesitatea unui alter-ego. Poate altfel nu le-ar fi scris. Poate ar fi rămas în sertarul cu schiţe şi subiecte de tratat ulterior. Chiar, oare ce alte titluri s-ar găsit în arhiva Stephen King, şi câte dintre ele vor apărea la un moment dat? Dacă ar fi să aleg din imaginar un titlu, ar fi Sleepwalkers, unul dintre cele mai bune filme după un scenariu de King, care n-a mai devenit niciodată roman. Sau încă. Lumea idilică a romanelor de sertar. Dar să revenim la Şantier în lucru şi povestea lui Dawes. Care pe la jumătatea cărţii mi-a amintit ciudat de mult de personajul lui Michael Douglas din Falling Down.

Şantier în lucru este povestea pogorârii unui om obişnuit în abisul spiralat al nebuniei, pe măsură ce lumea din afara bulei de siguranţă construite atât de greu vine tot mai aproape şi îi distruge fragilul echilibru construit atât de greu. La fel ca eroul din Rage, primul roman publicat sub numele de Bachman sau blândul uriaş idiot din Blaze, Barton George Dawes este un respins, un outsider, încercând să păstreze o aparenţă de normalitate într-o căsnicie care ar fi trebuit să îşi atingă sfârşitul de multă vreme. Dar nu a fost aşa de la început. Cândva Dawes a avut o viaţă normală, şi încearcă disperat să se agaţe de acea amintire. Ne aflăm într-un oraş nenumit al Americii anului 1972, unde Dawes încearcă să ţină în viaţă o căsnicie agonică. O sarcină pierdută, sarcina care l-a obligat pe Dawes să o ceară în căsătorie pe iubita de atunci. Un copil, Charlie, băiatul pe care Dawes l-a dorit mai mult ca orice pe lume, ucis de cancer. Cu mult înainte ca Dawes să trăiască măcar o parte din bucuriile şi spaimele condiţiei de tată. O soţie care încearcă să reziste şi un soţ care poartă în fiecare zi conversaţii imaginare cu fiul pierdut. O familie care de fapt nu mai există, o casă unde Charlie a copilărit, o slujbă modestă la o spălătorie din apropiere, unde Dawes a mers zi de zi preţ de peste 20 de ani. Pentru Dawes această micro-lume familiară este tot ce mai are, construită şi ţinută în funcţiune ca un decor de teatru, aparent frumos şi funcţional, dar în spatele căruia nu vei găsi pârghii, scripeţi şi sfori, ci amintirea lui Charlie.

Şi în acest echilibru atât de instabil, monoton până la a face zilele să fie identice una cu alta, Dawes primeşte vestea care spulberă totul. Progresul. Schimbarea. Municipalitatea a decis că este nevoie de nou. A decis extinderea autostrăzii din apropiere. Aşa că va demola nu doar cartierul în care locuieşte Dawes, casa în care unicul său fiu s-a jucat, a dormit, a plâns şi, în ultimele luni, a suferit, dar şi clădirea spălătoriei. Un proiect şi un vraf de hârtii cu semnături şi parafe birocratice distrug ceea ce Dawes construise cu atâta migală. Minciuna lui în care ajunsese, cu greu, să creadă. Scutul de protecţie. Toţi aleg să se mute, cu despăgubiri substanţiale, Dawes decide să rămână. Îşi lichidează asigurare de viaţă şi cu o parte din bani îşi cumpără arme, un pistol de calibru şi o carabină. Îi minte pe toţi şi mai ales pe soţie. Totul va fi bine. Caută o casă nouă, mult mai frumoasă. Într-o zonă mai bună. Primăria îi oferă o sumă suficientă, totul va fi perfect. Ca într-o reclamă din paginile lucioase de revistă înţesată de vedete, cu familia ideală într-o locuinţă nouă, mai mult ca perfectă, cu toate accesoriile. Şi eventual un televizor mare, cum îşi dorea soţia lui. Poate chiar color. Nu doar atât, dar se va ocupa şi de cumpărarea unei clădiri noi pentru spălătoria unde şi-a petrecut o mare parte din viaţă, cândva o afacere de familie, acum un dosar în fişetul unei corporaţii. Este un angajat vechi, în care poţi avea încredere. Totul va fi bine. Dawes minte. Ştie că minte. În conversaţiile imaginare cu fiul său, şi Charlie ştie. Şi treptat, ca piesele unui puzzle, îşi pregăteşte ultima rezistenţă. Scos în afara bulei protectoare de Autoritatea inexpugnabilă şi fără formă reală, Dawes alege să nu cedeze.

Şantier în lucru nu trebuie văzut ca o interpretare kafkiană a luptei individului împotriva statului. Dawes nu apără vreun principiu sau o ideologie, nici măcar nu îşi apără casa în sine sau locul de muncă, iar la salvarea căsniciei va renunţa destul de repede. Îşi cumpără armele, încearcă să saboteze şantierul cu pagube minore pentru amploarea proiectului, descoperă accidental o stranie altă femeie, pregăteşte un adevărat arsenal. Toate sunt tot atâtea trepte pe care le coboară în mintea sa, acolo unde este Charlie. Pe Charlie îl apără, salvându-se pe sine astfel. Rezistând în faţa unui proiect care îi schimbă cu totul viaţa, Dawes nu se imaginează vreo clipă drept un erou, nu vrea glorie şi nici nu se aşteaptă să căştige. Luni de zile, pierde tot mai mult din puţinul echilibru pe care îl avea, aşteptând ziua când Ei vor veni să îi ia totul. Şi atunci va fi pregătit. Dintre toţii eroii lui Bachman/King acest Dawes este, cred, şi cel mai tragic. Ştie că va pierde, ştie că nu are nici o şansă, ştie că Charlie nu mai există şi că trebuie să se rupă de lumea sa. Şi totuşi, nu doar că nu o face, dar încearcă să lupte. Momentele de luciditate alternează cu cele în care el pare posedat de o voinţă străină, din afara sa, care îi spune ce trebuie să facă. Esenţial este să nu accepte realitatea lor. Ci să o salveze pe a sa. Să îl păstreze pe Charlie.

0 comments:

Post a Comment

Share This