Motorhead - Brave New World

Cristian Tudor Popescu – Vremea Manzului Sec

Iata unul dintre cele mai bune romane romanesti postdecembriste, din pacate mult prea putin citit si comentat. Scris in 1988, mai exact in iunie – decembrie 1988, avea sa fie publicat pentru prima oara la Cartea Romaneasca, in 1991 (va avea o a doua editie tot la Cartea Romaneasca si o a treia, mai tarziu, la Polirom, in perioada in care popularitatea CTP-ului era la cote maxime). Aceasta prima editie, primul CTP cumparat (mult inainte de Omohom sau de culegerile de editoriale precum Copiii fiarei, Timp mort sau Nobelul romanesc), avea sa ramana mult timp una dintre cele mai dragi carti din biblioteca mea. Statut pe care nu l-a pierdut. Am folosit coperta editiei Polirom. Mai usor de gasit.

Clar asa ceva nu putea sa apara inainte de 1989. Imi vine greu sa asociez astazi imaginea unui CTP dezlantuit, in geaca de fas si in studiourile televiziunilor, vituperand impotriva clasei politice in diverse emisiuni, cu cel care a scris Vremea Manzului Sec. Sau Omohom. VMS are ceva din vigoarea unui roman picaresc, o ironie amara, incarcata de nostalgia unei lumi astazi disparute, imaginile si scenele sunt de un realism surprinzator, aproape brutal, filtrat insa prin lentila unei minti obosite, blazate, in cautarea unei rupturi in rutina. Dialogurile nu reprezinta nimic in lumea exterioara universului Manzului, nu sunt decat trucuri pentru supravietuire si castig. Nu comunicam, nu ne impartasim nimic in afara sferei proprii, ne jucam de-a realitatea. Autorul dovedeste o forta de analiza a caracterelor de o finete surprinzatoare, aproape de bisturiu stilistic, o expresivitate a limbajului autentic pe care aveam sa o regasesc – poate in chip deloc surprinzator – mult mai tarziu la Sorin Stoica, un umor frust si o scriere de o sinceritate alarmanta. Talentul de povestitor, ce presara viata manzului cu episoade narative ce variaza de la anecdota densa si chiar grosiera la marturisirile si intamplarile triste, talentul de a prelua sau transforma episoare reale in literatura pura, constructia unor personaje nu doar veridice ci si traitoare, iata ingredientele unui stil redutabil. Inainte de a fi redactor-sef, jurnalist si toate celelalte, CTP era un animal al scrisului de calibru greu. Foarte greu. Greu de spus daca nu ar fi fost mai bine sa opteze pentru literatura.

Succesiune de scene, intr-o decurgere cinematografica ce tradeaza pasionatul de naratiune filmica, VMS debuteaza cu o scena introductorie demna de un film de arta. Valentin – Manzul Sec – eroul principal, da meditatii la matematica fiului familiei Turdeanu, potentati ai epocii metamorfozate in tranzitie post 1989, plutind intre nestiinta progeniturii si feromonii emanati de o futesa si trupesa doamna Turdeanu. O aventura imposibila, doamna Turdeanu este fireste sotia tovarasului si absentului Turdeanu, tip de personaj de la care Manzul s-a obisnuit sa ia bani grei pentru meditatii. Pentru ca desi este angajat la ISCOPTC (Institutul de Studii, Cercetari, Optimizari si Perfectionari in Tehnologia Colgherelor), Manzul din asta castiga cu adevarat. Etern si plictisit adolescent, bantuie din casa de activisti si securisti in casa de directori, infige palnia cunoasterii in teasta elevilor si se chinuie sa ii treaca macar de liceu. Matematica, frumusetea ei care il fascineaza, a devenit un pasaport de acces in lumea puternicilor zilei si o modalitate de castig deloc neglijabila. Matematica ii ofera prilej de lungi discutii cu prietenul sau, Hilbert, un alt frumos nebun al cenusiului zilnic si singurul care va incerca si va reusi, in felul sau, sa se rupa de realitate. Ireversibil.

Tot restul romanului este o succesiune de episoade, ca un proiector defect ce sare scene importante si reda altele aparent banale, deformand treptat pelicula pana la distrugere, incat spre final Vremea Manzului Sec devine o dureroasa interogatie personala si o marturisire a inutilitatii existentei intr-un spatiu de plumb, in care ceilalti nu iti pot oferi ceea ce ai nevoie. Dar oare Manzul stie de ce are nevoie ? Viata sa pare formata din episoade aparent fara legatura, cadre ale unui film montat neglijent, rupt, zdrentuit, decolorat, in care nimic nu conteaza. Iubirea sa pentru Printesa, urmasa unei vechi familii boieresti, in prezent proprietara unei locuinte mizere, pierdute intr-un bloc de la marginea orasului, legatura atat de stransa si totusi atat de nefunctionala cu tatal sau, conflictele pe care le are cu cei intalniti in masinile sufocante si pe strazi, straini de care nu il leaga nimic… Figuri identice, agresive si inchise in lumea lor, asemenea elevilor din The Wall, diformi si uniformi, care se preling pe o banda rulanta spre masina de tocat. Deasupra mai palpaie obosita dorinta unei demente care sa il rupa, sa il scoata din cerc. Momentele in care, de dragul Printesei, inventeaza calatorii in strainatate, in locuri exotice, imaginate insa din carti si Teleenciclopedie, sunt printre cele mai frumoase declaratii de iubire din literatura secolului trecut. Nu stim daca Manzul fabuleaza sau nu. Traind doar printre idei, carti, tutun si indragostiri copulative si scurte, simplul fapt ca incearca sa construiasca un cadru pentru ei este superb. Si trist. Deopotriva. O iubire tarzie, inutila si fara sanse, dar singura pe care o au. O iubire de batrani fara speranta, desi Manzul este inca tanar. Doar aparent.

Felul in care incearca sa seduca o tanara necunoscuta, inventand un roman al unui autor sud-american care nu exista, are ceva de Casares. Cu gatlejul scrijelit de tigari, uitand de printesa, folosind ca momeala bibliofilia, Manzul este un pusti timid, asocial, care incearca sa se maturizeze, incearca sa “cucereasca”, fara prea mare succes. In aceasta lume iubirile nu se leaga niciodata ca in literatura.

Este ironia amara a Manzului un mod de supravietuire in existenta reala a comunismului aflat in agonie ? Intr-o lume inghetata in clisee repetitive si eternul PCR – pile, cunostinte, relatii ? In agresivitate, teama, munca inutila si fad ? Felul in care vede universul sau fata de universul celorlalti ar fi purtat numele de intelectualism, rupere de clasa muncitoare, sictir, scarba, revolta inabusita. In loc de asta, a devenit un stil de viata pentru cei putini ca el. Un autism auto-impus. Camuflarea sinelui, sa te ascunzi de ceilalti pana te ascunzi de tine, disperarea cu care il vede pe Hilbert indepartandu-se in dementa, pe Printesa facand un sacrificiu care poate fi doar nevoia ei de certitudini, amenintarea mortii care pluteste in jurul tatalui sau, inutilitatea sa, marunt inginer si meditator, tarandu-se de la o zi la alta, toate alcatuiesc o lume cu accente kafkiene. O lume in care nu exista sfarsit. O inchisoare vie din care nu se poate fugi. Si una dintre cele mai bune carti scrise de un autor roman.

Ce este un colgher ? Fictiune speculativa.

Vladimir Nabokov – Vrajitorul

Aparuta in 2005 la Humanitas, in traducerea Luanei Schidu, nuvela “Vrajitorul” este in nuce faimoasa “Lolita” de mai tarziu, cartea care i-a adus lui Nabokov celebritatea. Departe de stralucirea inovatoare de limbaj din Lolita, de personajele memorabile precum seducatoarea nimfeta sau Humbert cel cu lecturi bogate, povestirea este scrisa de un autor matur, clasic, care descoperea cu entuziasm limba engleza, noua limba a noii tari care se dovedise mai primitoare decat Rusia natala. O prima versiune, in limba rusa, fusese distrusa in 1940. Ideea a ramas, si inainte de constructia magistrala numita Lolita a existat mult mai modestul Vrajitor. Care avea sa fie publicat postum. In timpul vietii, Nabokov il gasise prea putin interesant.

Subiectul Lolitei – mult simplificat – se regaseste aici, dar personajele nu sunt la fel de puternice si interesante, nu au nume, lipsesc numeroase elemente ale intrigii din roman. Nabokov este inca tributar romanului clasic european, nu gasim nimic din improvizatiile de limbaj, divagarile utile, fragmentele de poem in proza de mai tarziu. Necesitatea gasirii unui echilibru si a adaptarii lui Nabokov la o noua limba, o noua literatura si o noua lume inca nu se fac simtite. Povestea este simpla : barbatul intre doua varste, neatragator, fara nume si biografie, fara prieteni, obsedat de adolescente, gaseste un nou obiect al obsesiei in persoana unei frumoase fete, intalnita intamplator intr-un parc. Gratia ei adolescentina, trasaturile delicate, trupul aflat la granita dintre feminitate si inocenta, gesturile, pasiunea cu care se joaca, detasarea fata de tot ceea ce nu o intereseaza direct… Toate atrag, toate sunt pentru “vrajitor” semnale, toate ii fac obsesia insuportabila. Se apropie timid, riscand totul pentru a-si implini dorinta, joaca impecabil cartea castigatoare, se imprieteneste cu mama frumusetii adolescentine, careia ii castiga increderea intr-un mod original. Pentru a avea acces in casa unde traieste, respira, doarme si mananca fata, “vrajitorul” este gentil, generos, atent, mereu gata sa ajute, cumpara chiar unele piese de mobilier scoase la vanzare de mama tot mai bolnava si saracita. Un adevarat cavaler.

Totul, pas cu pas, intr-un plan mai mult instinctiv, castigand minute-zeci de minute-ore in preajma adolescentei. Complicatiile, spaima ca va fi descoperit, nerabdarea, tentativele stangace de a se apropia de adolescenta… Se va casatori pana la urma cu mama, punandu-si la bataie intregul arsenal de barbat grijuliu si familist, nefericitul care nu si-a intalnit jumatatea, altruistul care este gata sa creasca fiica altuia pentru a avea o familie. Un personaj-cliseu de roman , un barbat galant, un vis pentru o femeie obsedata de moarte si suferinta. Abia dupa moartea indelung asteptata de “vrajitor” a noii sotii, drumul spre adolescenta este in sfarsit deschis. Nimic din Lolita care nu ezita sa se joace, sa se daruiasca si sa foloseasca patima lui Humbert in folosul propriu, parasindu-l atunci cand se plictisise. Nimic din mimata inocenta, care se dezlantuie intr-un torent de senzualitate maladiva atunci cand Humbert accepta sa faca orice. Nu mai avem o nimfeta. Idila din “Vrajitorul” este cu totul nefireasca, interzisa, bolnava. Orfana care se trezeste cu un tata nou, strain si neindemanatic, are o inocenta care nu face decat sa il atraga si mai mult pe “protector”. Iar cand dorinta devine mai puternica decat orice, cand orice prudenta dispare iar “tatal” ajunge sa isi priveasca “fiica” dormind, aproape cu totul goala, izbucnirea este de neoprit. Finalul – tragic. In Lolita ajungeai totusi sa simpatizezi cu Humbert, sa iti dai seama ca in mare masura Lolita se jucase, il atrasese si il folosise, poate chiar mai mult decat incercase el. De data aceasta insa personajul fara nume este doar un om bolnav, constient ca este un monstru dupa toate regulile, dar incapabil de a se abtine. Iar scena de final, poate cea mai intensa din toata povestirea, atinge un nivel aproape insuportabil.

“Vrajitorul” este o mica bijuterie din colectia Nabokov. Nuvela merita citita chiar inainte de roman, pentru a vedea de unde a pornit ideea. Idee atat de scandaloasa incat avea sa il forteze pe Nabokov sa isi publice prima editie a “Lolitei” la o editura specializata in cartulii pornografice, foarte gustate de public in epoca. O idee care, paradoxal sau nu, nu mai socheaza atat de mult astazi. Un text clasic, cu momente tensionate, intr-o succesiune rapida, un joc dement intre un seducator pervers si inocenta unei adolescente. O vanatoare. Poate nu o piesa esentiala, dar interesanta.

Pâca - duhul tutunului si al fumatului

In mitologia romaneasca, Pâca sau Pafa este duhul rau al tutunului si al fumatului, uneori identificata si cu Mama Dracului, de la care au venit toate nenorocirile si bolile din lume. Numita Pâca sau Pafa, este o batrana neagra si urata, cu coarne pe cap, nasul lung si coroiat, ochii bulbucati, colti de mistret innegriti de tutun, gheare taioase si incovoiate, coada de bou. Din gat si nari ii ies flacari, fum negru si duhoare de tutun. In rarele sale reprezentari apare fumand o lulea mare, foarte lunga si grosolana.

Se spune ca s-a nascut deja batrana si foarte urata, chiar in Iad, aducand cu ea un fum urat mirositor si inecacios. In alte basme ar fi chiar mama Iadului. Zamislind mai tarziu o sumedenie de draci, acestia au vrut sa ii faca un dar, care sa aduca numai rele in lume. Vazand ca ingerii ardeau tamaie pentru Dumnezeu si acesta se bucura de mireasma, dracii au nascocit o samanta, din care a crescut buruiana Dracului. Frumoasa, inalta, verde, dar uscata si aruncata pe foc dadea un fum otravitor, care le-a placut mult dracilor si Pâcăi. Asa ca le-a dat prin cap sa il dea si oamenilor, pentru a-l preamari pe Scaraotchi, si au facut lulele din lut, cu teava de soc. Si astfel a aparut fumatul pe lume. Iar cand fumatorii trag din lulea, o preamaresc pe Pâca, mama Draculu, facand pac-pac-pac din gura.


Sursa : Marcel Olinescu, Mitologie romaneasca, Editura SAECULUM IO, Bucuresti, 2001

Evanghelia lui Pseudo-Toma

Ce Iisus straniu, in anii copilariei Sale, apare in acest text apocrif, “Evanghelia lui Pseudo-Toma”, una dintre scrierile necanonice cele mai neobisnuite. Iisus-Copilul din aceasta evanghelie apocrifa este razbunator, adesea crud, un copil violent si constient de divinitatea sa, pe care o foloseste pentru a-i pedepsi pe cei care nu ii sunt pe plac, indiferent cat de marunte ar parea greselile acestora in ochii multimii. Un Iisus departe de acela care va fi gasit de parintii Sai in casa Tatalui Sau, invatandu-i pe inteleptii Israelului adevarata Lege ; un Iisus care inca din primii ani ai vietii Sale pamantesti starneste teama si deloc iubire ; un Iisus aproape malefic. Indiferent care este originea si istoria acestui text, descoperit in mai multe variante – greaca, latina, siriaca – este atribuit unui anume Toma Israelitul, identificat de unii cercetatori chiar cu apostolul.

In versiunea sa latina, Evanghelia lui Pseudo-Toma - titlul complet ar fi Povestirile lui Toma, filosoful israelit, despre copilaria Domnului - incepe cu trei capitole ale Fugii in Egipt, unde Iisus, Maria si Iosif sunt gazduiti pret de un an in casa unei vaduve. Cand Iisus, in varsta de trei ani, face prima sa minune – invie un peste sarat si uscat – familia este alungata din casa vaduvei. Se vor intoarce insa in Nazaret abia dupa moartea lui Irod. Apocrifa, in versiunea sa cea mai extinsa, continua cu relatarea unei intamplari de cand Iisus avea cinci ani. In zi de Sabat, se joaca langa apa, limpezind apele murdare cu un singur cuvant si facand vrabii din lut. Cand un copil iudeu il acuza ca a incalcat legile vechi, Iisus insufleteste pasarile din lut cu o bataie din palme, spunandu-le sa isi ia zborul. Cand un alt copil ii tulbura apa cu care se juca, Iisus il usuca asemenea unui copac – ceea ce va face multi ani mai tarziu cu pomul fara rod, singurul act de “cruzime” al varstei adulte. Pe un altul, care il imbranceste in fuga, il blestema, iar copilul se prabuseste mort. Parintii care vin sa se planga blajinului Iosif de cruzimea lui Iisus raman aproape imediat orbi. Nici Iosif, care il mustra, nu scapa de amenintari : “Oare nu stii ca sunt al tau ? De ce ma superi ? “ Invatatorii care incearca sa il invete tainele literelor sunt inmarmuriti in fata intelepciunii lui Iisus, dar un dascal ce indrazneste sa il loveasca moare in clipa urmatoare. Chiar daca ii iarta la un moment dat pe cei cazuti “sub puterea blestemului” Sau, textul nu ne spune daca si cei morti au fost inviati. Un Iisus straniu, crud, violent in puterea Sa nelimitata, un Mantuitor care se joaca la varsta copilariei cu puterea ce I-a fost data. Intelept, stiind ca este Mesia si ca va trebui sa ii mantuiasca pe ceilalti, nu ezita sa ii pedepseasca insa cu cruzimea unui copil.

Restul textului este o insiruire de minuni facute de Iisus in primii ani ai vietii. Iisus cel crud dispare, lasand loc celui cu iubire pentru oameni, care le castiga iubirea prin miracolele sale. Pe rand, Iisus invie un copil care cazuse de pe un acoperis ; invie un taietor de lemne, cerandu-i sa se ridice si sa-si termine treaba ; aduce apa in mantia sa in locul ulciorului spart ; seamana un bob de grau, hranind din rod o parte a nevoiasilor si culegand sute de spice ; mareste o stinghie taiata gresit de Iosif tamplarul ; il vindeca pe Iacob, fiul lui Iosif, dupa ce acesta fusese muscat de o vipera ; invie un copilas rapus de o nemiloasa boala ; invie un zidar care murise in timp ce isi construia casa. Sunt toate aceste minuni adaugiri tarzii aduse apocrifei, inspirate de evangheliile canonice ? Sunt preluari din mituri si legende iudaice sau din alte apocrife crestine ? Sau, de ce nu, din credinte si mitologii straine ? Foarte posibil. De altfel, in majoritatea textelor apocrife cel putin un personaj – in cazul acesta Maria – prefera sa ascunda minunile lui Iisus si le cere celorlalti sa nu le scrie sau povesteasca mai departe.

Minunile facute de Iisus in copilaria Sa apar in mai multe apocrife, cu numeroase adaugiri si schimbari, dar ciudat ca lipsesc din evangheliile canonice. Sa fi fost adaugiri tarzii, asa cum este probabil ? Sa fi fost pastrate ca povesti si legende locale ? Sa fie simple inventii ? Greu de spus. In Evanghelia dupa Matei, spre exemplu, copilaria lui Iisus lipseste cu totul. La fel si la Marcu, unde apare insa momentul in care parintii il pierd pe Iisus, regasindu-L in Templul din Ierusalim, unde se afla printre invatati, “ascultandu-i si intrebandu-i”. Iar toti cei de fata se minunau de intelepciunea unui copil, scena care apare mult mai amplu si in Evanghelia lui Pseudo-Toma, fiind chiar finalul textului. Nici in Evanghelia dupa Ioan nu avem referinte la copilaria lui Iisus, aceasta incepand de la venirea lui Ioan Botezatorul. In Evanghelia dupa Luca aflam mai multe despre nasterea lui Ioan Botezatorul, despre cea a Lui Hristos si taierea Sa Imprejur, aparand din nou scena cu Iisus predicand in Templu, la varsta de 12 ani. Dupa care urmeaza din nou un lung hiatus in biografia lui Iisus, regasindu-l abia la varsta de 30 de ani, in evanghelii. Spatiu acoperit insa de numeroase texte apocrife si legende.

Evanghelia lui Pseudo-Toma nu este nici pe departe singurul text apocrif dedicat copilariei Mantuitorului. Exista multe altele, precum Evanghelia araba a copilariei Mantuitorului (poate cel mai substantial text) ori Evanghelia lui Pseudo-Matei, cu numeroase detalii surprinzatoare. Dar cred ca este unul dintre textele greu de acceptat, fie si partial, de un credincios. Interesanta ? Desigur. Merita citita ? Fie si doar ca “fictiune speculativa”.

Trei scriitori romani contemporani

Turnavitu trimite celor din blogroll – intre care si Cinabru – o noua leapsa : trei autori romani contemporani pe care ii admira fiecare. Cel mai mult. Spre rusinea mea, sunt departe de a fi la zi cu literatura romana contemporana. Sunt sigur ca exista multi autori de care nu am auzit insa, desi sunt cel putin talentati.

Topul meu ar fi cam asa :

1. Mircea Cartarescu – Nostalgia, Orbitor, Levantul. Suficient.
2. Stelian Tanase – in special pentru Corpuri de iluminat si jurnalele sale. Nici Playback nu a fost rau, cum nu au fost rele nici lucrarile de istorie.
3. Cristian Tudor Popescu – pentru Omohom. Fictiuni speculative si in special pentru Vremea Manzului Sec, unul dintre cele mai bune romane post-decembriste.

Daca as fi putut include si un autor care a plecat nu de mult timp, acesta ar fi cu siguranta Sorin Stoica, pe pozitia secunda. Dupa Mircea Cartarescu.

LE : am uitat si de Paul Goma, un alt autor care inseamna foarte, foarte mult pentru mine.

Multumesc pentru leapsa. Mi-ar placea ca toti cei din blogroll sa o preia, ar fi interesant de vazut ce top ar face fiecare.

Amelie Nothomb - Antichrista

Nu am fost niciodata un admirator al deja celebrei Amelie Nothomb. A scris mult, a publicat mult, are o biografie mult mai interesanta decat opera, a fost tradusa in mai multe limbi, premii, distinctii, elogii, are un stil profund personal, nu ezita sa provoace controverse, o citesti usor si nu fara placere. Cu toate acestea, intotdeauna ceva mi s-a parut ca lipseste. Ceva greu de definit poate, dar care ma face sa nu caut sa o citesc cu frenezie, si cu atat mai putin sa o recitesc. Asa cum exista "disposable pop", asa exista si "disposable books". Sunt bune, sunt placute, au ceva de film american de sambata seara, insa nimic mai mult. Genul de carte pe care o termini in doua ore.

Nici "Antichrista" nu face exceptie. Desi mi s-a parut mai buna decat alte titluri marca Nothomb. Dar nu o carte care ramane. Cat de mult iti poate cotropi un prieten viata, cat de departe poate merge prezenta sa, cum te poate sufoca ? Si cat de bun prieten iti este ? Dar cand vine vorba de doua adolescente, una practic invizibila pentru ceilalti si una adorata de intreaga lume ?

Blanche, prin forta lucrurilor eroina secundara a cartii, este o adolescenta timida, speriata, indepartata de toti si de toate, care prefera singuratatea, uneori cartile, si careia ii este imposibil sa se adapteze. Asperger de manual ? De ce nu, chiar daca nu este numit. Stearsa, usor de ignorat, se va trezi in lumea ei cu seducatoarea Christa, opusul a tot ceea ce este Blanche.

Va amintiti filmele americane cu adolescenti, povesti stas in care ceea ce conteaza mai mult este "popularitatea" ? Popularitate pentru care ai face orice ? Majoreta blonda cu bust generos, care se duce la "date" cu jucatorul de fotbal american, cu profil perfect si frizura pe masura ? Invidiata de restul fetelor care isi doresc sa ajunga in locul ei ? Cam asa este si cazul Christei. Doar ca pentru ea este ceva natural. Toata lumea o adora, toata lumea ii cauta prietenia, toti vor sa o asculte si sa ii stea alaturi. Christa exercita o vraja neinteleasa asupra lumii, este o viitoare femeie frumoasa, este o forta careia timida Blanche nu ii poate rezista. Iar cand Christa se invita la Blanche, nu mai poate fi oprita. Ii ravaseste camera virginala, se dezbraca si socheaza cu nuditatea, o forteaza si pe Blanche sa renunte la secretul hainelor. Ceea ce cititorii visatori sperau sa se transforme intr-o scena de lesbianism este in fapt zdrobirea timidei Blanche. Fara haine, ridiculizata de Christa pentru formele ei copilaresti, Blanche observa cu groaza cum aceasta ii cucereste ultima reduta. Lumea cretina, falsa si plina de sclipici de care Blanche se ascunde ii cotropeste lumea interioara prin aceasta Anti-Christa.

Parintii lui Blanche sunt vrajiti de farmecul noii prietene, ii cer sa o scoata pe Blanche din carapace, sa o ajute sa isi faca prieteni, sa o transforme intr-o adolescenta populara. Mai mult, impresionati de povestea vietii Christei - copil sarac, locuind intr-un orasel mizer, munceste pentru a se intretine, studiaza stiintele politice - parintii o "adopta" si ii propun sa locuiasca, gratuit, alaturi de Blanche. In camera ei. In casa lor. Sora pe care Blanche - ce descopera cu oroare cum Christa se transforma in Anti - Christa - nu a avut-o niciodata. Copilul pe care ei nu l-au avut. Copilul pe care si l-ar fi dorit, dar zeii au fost mahmuri, si le-au dat-o pe Blanche.

Indepartata de propria familie, pusa in umbra de aceasta posesiva si agresiva sora impusa, Blanche stie ca pentru a distruge Anti-Christa – exceptand omuciderea voluntara, cu numeroase detalii sangeroase – trebuie sa ii distruga imaginea. Trebuie sa ii afle secretul. Oricine are un secret care ii distruge imaginea publica. Oricine a ajuns ca Anti-Christa. Iar secretul Christei este previzibil. Atat de previzibil incat finalul se prabuseste intr-un cliseu dulceag, de-a dreptul gretos.

In concluzie, o carte de citit cand asteptati trenul, autobuzul sau tortura pe scaunul destinului. Lectura usoara, nu atat de facila pe cat pare si nu atat de buna pe cat si-ar dori un scriitor de calibru. Bubble-gum story. Nu spun ca este ultima carte de Amelie Nothomb pe care o voi citi. Dar nici nu as regreta daca ar fi. Nu o recomand.

Unde gasim tutun de pipa ?

Am gasit pe forumul Pipe Club Romania o lista a magazinelor din Bucuresti unde putem gasi tutun de pipa, pipe si accesorii. Nu sunt foarte multe, dar totusi mai multe decat ma asteptasem. O redau mai jos :

Unirea – un stand in aripa Calarasi

Victoria - la parter

World of Cigar - pe Calea Victoriei nr. 222 (multe pipe, accesorii, cateva tutunuri la preturi mai bune)

City Mall - la etajul 1, tot un magazin World of Cigar

Vitan Mall - la subsol, tot langa scarile rulante (are mai mult tutunuri Skandinavik)

Plaza Mall - la subsol, orientat din ce in ce mai mult pe trabucuri

Auchan - un magazin bine aprovizionat, pe undeva prin fata caselor de marcat

Cora Pantelimon - un stand cu multe tigari si cu numai cateva pipe si tutunuri.

Lizar - are un stand in P-ta Dorobanti

Nik Classic - tot pe Beller, peste drum de P-ta Dorobanti, e un magazin cu multe pipe si tutunuri (pe locul 2 la capitolul asta dupa World of Cigar)

Magazinul fostei benzinarii Shell - de pe soseaua Fundeni, langa parcul Motodrom, nonstop (via Serban)

Pavilionul H din Herastrau : doua magazine, dar oferta este destul de slaba (via Dedes)

Dintre toate, am vizitat pana acum doar trei. Din pacate. Probabil ca pe masura ce voi ajunge si la celelalte, le voi adauga pe aici.

1. Unirea : e destul de mic, dar are multe tutunuri : Peterson (sapte sortimente – 45 Ron), Mac Baren (cateva – 45 ron), WO Larsen (trei sortimente, pret 80 – 90 Ron), uneori Sunday’s Fantasy (35 Ron), Stanwell (mai multe, 30 – 32 Ron), Skandinavik (30 – 32 Ron). Am vazut si Tillbury, Exclusiv Wild Mango, Borkum, Captain Black, dar nu le-as recomanda nimanui. S-ar putea sa fi vazut aici si Amphora sau Clan, dar nu sunt sigur. Au si cateva pipe interesante, perii, butucei, solutii de curatat, brichete, filtre. Tot aici am gasit si seturi-cadou : pipa + bricheta, pipa + tutun, in casete destul de dragute (cred ca erau Peterson) pe la 200 si ceva Ron. Tentant. Mai scump, dar bine aprovizionat si relativ central. Cand ma grabesc sau am drum pe la Unirea, prefer sa cumpar de aici.

2. Auchan : este ceva mai mare, foarte bine amenajat, au destul de multe pipe, de la cele ieftine la cele destul de scumpe. Au preturi un pic mai mici si multe tutunuri : Larsen (3 feluri, intre 75 – 90 Ron), Mac Baren (vreo 5 feluri, inclusiv Vanilla, Scottish Mixture, Original, 45 Ron), Sunday’s Fantasy (33 sau 35 Ron, nu mai retin exact), Borkum, Captain Black, Tillbury, Peterson (mai nou, vreo 5 feluri, 45 Ron), Skandinavik (la un moment dat), Stanwell, Amphora. Pana acum este preferatul meu.

3. World of Cigar – Calea Victoriei 222. Este considerat cel mai bun magazin de gen. Are preturile cele mai accesibile, un numar impresionant de pipe, de la cele ieftine la cele scumpe, inclusiv cele din “spuma de mare”, forme de toate felurile, accesorii, brichete, etc, etc, etc. La tutunuri insa stau ceva mai prost. Au gama Stanwell (cam 30 de ron), Skandinavik (inclusiv Vanilla, la 29.5 Ron toate) si WO Larsen (cel mai mic pret de pe piata, in jur de 72 – 75 Ron). Pare cam inghesuit, dar dupa ce te obisnuieste e mai mult decat frumos si aranjat cu gust. Locul cel mai bun pentru prima pipa si primul tutun.


Oarecum offtopic. Sincer, nu ma pot obisnui cu denumirea de “tobacco-shop”. As fi vrut sa le zica in continuare “tutungerie”, suna mult mai frumos. In Donnie Darko un personaj spune la un moment dat ca in toata literatura engleza cel mai frumos cuvant ar fi “cellar door”. Idee despre care aflu ca e preluata de la Tolkien. In romana cred ca “tutungerie” ar fi in topul primelor 10. Poate chiar 5.

John Fante - Intreaba praful

Ai o senzatie aparte cand iti vezi primul text tiparit. Nu conteaza in ce ziar puchinos sau revista uitata de lume. Nu conteaza ca este ceva ce tu pana la urma n-ai citi. Nici ca nu ti-a iesit poate perfect. Este al tau. Te uiti pe foaia mai buna sau mai proasta, citesti cateva randuri pe sarite si iti spui "asta am scris eu". Pe urma te rutinezi si ajungi chiar sa uiti senzatia. Multi cunoasteti foarte bine senzatia, unii ati publicat sute si chiar mii de texte, dar acea deflorare editoriala ramane.

Asa ca l-am inteles pe Arturo Bandini, eroul din “Drumul spre Los Angeles”, care acum, in “Intreaba praful”, a ajuns la Los Angeles, unde incearca sa supravietuiasca fara bani, fara prieteni, fara mancare si tutun, amenintat mereu sa fie dat afara din camera mizera de hotel. Nu are sperante, are doar convingerea ca va rupe lumea in doua cu randurile sale si siguranta ca va fi un mare scriitor. Care va avea cel mai fin tutun de pipa - aici il inteleg - cele mai frumoase si usuratice femei, cei mai multi admiratori, cele mai multe exemplare vandute, cel mai sigur viitor, cea mai rapida masina, el ramanand insa acelasi rebel controversat. Controversat, dar in esenta un pseudo-scriitor ratat. Traieste o viata singuratica, viseaza mult, se hraneste cu portocalele cumparate cu 5 centi duzina de la un nipon milos, bea cand poate, fumeaza chistoace culese de pe strada, bate furibund la masina pagini pe care le rupe a doua zi. Nu este un boem, este un pusti hranit cu prea multe carti nedigerate. Si cu stomacul chinuit de prea multe portocale. Care vrea doar sa fie un mare scriitor. De fapt, el este de la nastere un mare scriitor. Doar ca ceilalti nu au aflat-o inca.

Insa a reusit deja sa publice prima sa povestire, “Catelul care a ras”, intr-o revista pe care practic nu o citeste nimeni. Asta nu inseamna prea mult. Gloria, banii, femeile, editurile tarandu-se in coate, interviurile, vila, pipele, toate mai au de asteptat. Abia a doua povestire, aparuta sub titlul “Dealurile de mult uitate” in revista condusa de un anume J. C. Hackmuth ii va aduce gloria - 175 de dolari, o suma imensa pentru Arturo Bandini. Pe care o va cheltui incercand sa o impresioneze pe Camilla, o chelnerita mexicana dintr-un local jegos, singura care i-a rapit inima genialului Arturo Bandini. Ea este mexicana, ea are parul lung si negru, ea are sani mari inghesuiti intr-o uniforma prea mult spalata, ea serveste la mese, ea poarta sandale rupte si vechi, ea face baie goala in mare, ea isi cumpara pantofi albi cu toc inalt ea este visul vacant al lui Bandini, ea face glume macabre, ea fumeaza marijuana ascunsa in sifonier, ea vrea o dragoste noua, ea nu este impresionata de catei si dealuri, ea nu vrea dragostea lui Bandini. El nici nu i-o poate oferi, dar ajunge sa uite de scris din cauza ei. Cei doi se chinuie reciproc intr-un joc periculos, se jignesc ingrozitor, se despart, ajung aproape sa faca dragoste si se despart din nou. Dependenta de alinarea adusa de marijuana, atrasa de un barbat care apartine unei alte lumi, Camilla are o forta de seductie pura, originara, aproape animalica, fara fineturi, rafinamente, tehnici. Respira prin toti porii fapturii sale un miros caruia Bandini nu ii poate rezista.

Arturo Bandini, scriitorul care continua sa scrie intr-o camera de hotel, in speranta ca va fi din nou publicat - si chiar va reusi mai tarziu - se arunca intr-o poveste de dragoste cu frumoasa si nevrotica mexicana, lucreaza inversunat la primul sau roman, este parasit si incearca sa uite. Ca un sot grijuliu si serios, care a avut o criza a varstei mijlocii si a fugit dupa simpatica chelnerita din barul mizer. Revine la masina sa de scris, isi cumpara tutun, iese la plimbare in haine elegante si scrie primul sau roman. Incearca sa uite pana cand Camilla revine si ii cere sfaturi si sprijin pentru noul ei iubit, Sammy, barman si scriitor infect. Avand mai putin de un an de trait, Sammy nu va fi niciodata mai mult decat un scriitor prost. Dar unul in care Camilla crede. Un barbat aspru, simplu, care nu ezita sa o pocneasca din gand in gand, care nu ii dedica pagini intregi, care nu viseaza ca ea sa revina macar o data. Un barbat cu picioarele pe pamant. Nu un scriitor. Ii va parasi insa in final pe amandoi, alungata de Sammy si dorita cu disperare de Arturo, intorcandu-se in desertul unde scriitorul o vazuse mereu ca apartinand, lasand in urma primul roman semnat de Arturo Bandini. Roman pe care nu l-ar fi citit niciodata. Un exemplar cade pe urmele ei in final. Inutil. Camilla a ales sa plece, Bandini a ramas scriitor, Sammy este Sammy. Nimic din ceea ce s-a intamplat intre ei nu va schimba lumea. Nici macar mica lor lume.

Primul meu text a fost o stiruta despre un atentat in Irak. Aparuta intr-un ziar mai putin cunoscut. Nu cred ca avea mai mult de 8 randuri, dar avea 17 morti si 20 si ceva de raniti. Masina-capcana. Era pe vremea cand credeam ca vreau sa fiu ziarist. M-am dovedit total nepotrivit pentru o astfel de meserie. Ca si pentru oricare alta.

Orlik - Skandinavik Vanilla

Marca : Skandinavik Vanilla
Producator: Orlik
Tutun : Black Cavendish, Virginia
Aspect tutun : mixture, taietura mai mare, mici fasii de Virginia
Aroma : aroma puternica de vanilie, fructe confiate
Tarie : foarte scazuta
WAF : foarte ridicat
Pretul : 29.5 Ron / Plic 50 g
Magazin : Calea Victoriei 222


Imi doream de ceva timp sa gasesc un aromatic, dupa ce Peterson Sherlock Holmes nu fusese chiar pe gustul meu, iar Sunday’s Fantasy, preferatul meu, nu se prea gasea. Auzisem lucruri bune despre Skandinavik Vanilla de la cineva pasionat de aromatice, asa ca am cumparat un plic de 50 de grame. Inainte de orice, Skandinavik Vanilla are vanilie. Foarte multa vanilie. Pentru unii cred ca ar fi exagerat, mie mi-a placut mult. Apoi este usor de gasit.

Cand deschizi plicul, tutunul este destul de umed, asa ca o idee foarte buna ar fi sa il lasi sa se usuce, macar 24 de ore, la temperatura camerei. Aroma de vanilie este deosebit de puternica, aproape sufocanta, amestecandu-se cu cea de alcool (rom, whisky ? )in fundal simtindu-se si un miros intens de fructe confiate. Foarte placut, are ceva de prajitura. Dupa ce se mai usuca, aroma se tempereaza, este mult mai placuta – desi tot puternica – si tutunul se fumeaza mult mai bine. Amestec de Black Cavendish si doua feluri de Virginia – cel putin asa scrie pe plic – are un aspect interesant, mixture cu taietura destul de mare.

Se aprinde usor si arde uniform, totusi mai repede decat alte tutunuri. Nicotina nu se simte aproape deloc, abia de la jumatatea bolului apare un gust usor de tutun, pana atunci fiind un amestec de vanilie si fructe, dulceag. Pe la jumatatea pipei gustul incepe sa fie mai amar, dar nu insuportabil. Fiind un tutun destul de umed si cu arome artificiale poate sa incinga serios pipa daca “forjati” si sa devina intepator pentru limba, dar fumat lent si dintr-o pipa buna, eventual cu filtru, este usor si relativ uscat. La final ramane scrum negru, amestecat cu putin tutun nears, putin umed.

Concluzie : imi plac tutunurile aromatice, iar Skandinavik Vanilla este pentru mine excelent. Are o aroma delicioasa, este foarte usor, se fumeaza bine, este danez si are un pret OK. Daca il grabiti, inteapa si se fumeaza umed. Cu siguranta ca exista altele mai bune, dar dintre cele usor de gasit la noi as zice ca este un aromatic foarte, foarte bun. Recomandat. Insa doar pentru cei care rezista la multa, multa vanilie. Un bun tutun de inceput pentru cei care vor sa se apuce de pipa, dar vor arome intense si putina nicotina.