4 May 2008

Vladimir Nabokov – Vrajitorul

Aparuta in 2005 la Humanitas, in traducerea Luanei Schidu, nuvela “Vrajitorul” este in nuce faimoasa “Lolita” de mai tarziu, cartea care i-a adus lui Nabokov celebritatea. Departe de stralucirea inovatoare de limbaj din Lolita, de personajele memorabile precum seducatoarea nimfeta sau Humbert cel cu lecturi bogate, povestirea este scrisa de un autor matur, clasic, care descoperea cu entuziasm limba engleza, noua limba a noii tari care se dovedise mai primitoare decat Rusia natala. O prima versiune, in limba rusa, fusese distrusa in 1940. Ideea a ramas, si inainte de constructia magistrala numita Lolita a existat mult mai modestul Vrajitor. Care avea sa fie publicat postum. In timpul vietii, Nabokov il gasise prea putin interesant.

Subiectul Lolitei – mult simplificat – se regaseste aici, dar personajele nu sunt la fel de puternice si interesante, nu au nume, lipsesc numeroase elemente ale intrigii din roman. Nabokov este inca tributar romanului clasic european, nu gasim nimic din improvizatiile de limbaj, divagarile utile, fragmentele de poem in proza de mai tarziu. Necesitatea gasirii unui echilibru si a adaptarii lui Nabokov la o noua limba, o noua literatura si o noua lume inca nu se fac simtite. Povestea este simpla : barbatul intre doua varste, neatragator, fara nume si biografie, fara prieteni, obsedat de adolescente, gaseste un nou obiect al obsesiei in persoana unei frumoase fete, intalnita intamplator intr-un parc. Gratia ei adolescentina, trasaturile delicate, trupul aflat la granita dintre feminitate si inocenta, gesturile, pasiunea cu care se joaca, detasarea fata de tot ceea ce nu o intereseaza direct… Toate atrag, toate sunt pentru “vrajitor” semnale, toate ii fac obsesia insuportabila. Se apropie timid, riscand totul pentru a-si implini dorinta, joaca impecabil cartea castigatoare, se imprieteneste cu mama frumusetii adolescentine, careia ii castiga increderea intr-un mod original. Pentru a avea acces in casa unde traieste, respira, doarme si mananca fata, “vrajitorul” este gentil, generos, atent, mereu gata sa ajute, cumpara chiar unele piese de mobilier scoase la vanzare de mama tot mai bolnava si saracita. Un adevarat cavaler.

Totul, pas cu pas, intr-un plan mai mult instinctiv, castigand minute-zeci de minute-ore in preajma adolescentei. Complicatiile, spaima ca va fi descoperit, nerabdarea, tentativele stangace de a se apropia de adolescenta… Se va casatori pana la urma cu mama, punandu-si la bataie intregul arsenal de barbat grijuliu si familist, nefericitul care nu si-a intalnit jumatatea, altruistul care este gata sa creasca fiica altuia pentru a avea o familie. Un personaj-cliseu de roman , un barbat galant, un vis pentru o femeie obsedata de moarte si suferinta. Abia dupa moartea indelung asteptata de “vrajitor” a noii sotii, drumul spre adolescenta este in sfarsit deschis. Nimic din Lolita care nu ezita sa se joace, sa se daruiasca si sa foloseasca patima lui Humbert in folosul propriu, parasindu-l atunci cand se plictisise. Nimic din mimata inocenta, care se dezlantuie intr-un torent de senzualitate maladiva atunci cand Humbert accepta sa faca orice. Nu mai avem o nimfeta. Idila din “Vrajitorul” este cu totul nefireasca, interzisa, bolnava. Orfana care se trezeste cu un tata nou, strain si neindemanatic, are o inocenta care nu face decat sa il atraga si mai mult pe “protector”. Iar cand dorinta devine mai puternica decat orice, cand orice prudenta dispare iar “tatal” ajunge sa isi priveasca “fiica” dormind, aproape cu totul goala, izbucnirea este de neoprit. Finalul – tragic. In Lolita ajungeai totusi sa simpatizezi cu Humbert, sa iti dai seama ca in mare masura Lolita se jucase, il atrasese si il folosise, poate chiar mai mult decat incercase el. De data aceasta insa personajul fara nume este doar un om bolnav, constient ca este un monstru dupa toate regulile, dar incapabil de a se abtine. Iar scena de final, poate cea mai intensa din toata povestirea, atinge un nivel aproape insuportabil.

“Vrajitorul” este o mica bijuterie din colectia Nabokov. Nuvela merita citita chiar inainte de roman, pentru a vedea de unde a pornit ideea. Idee atat de scandaloasa incat avea sa il forteze pe Nabokov sa isi publice prima editie a “Lolitei” la o editura specializata in cartulii pornografice, foarte gustate de public in epoca. O idee care, paradoxal sau nu, nu mai socheaza atat de mult astazi. Un text clasic, cu momente tensionate, intr-o succesiune rapida, un joc dement intre un seducator pervers si inocenta unei adolescente. O vanatoare. Poate nu o piesa esentiala, dar interesanta.

3 comments:

anda grarup said...

Nici macar nu stiam de "Vrajitor". Pacat ca se raporteaza la Lolita. Chiar, daca n-ar fi fost nimfeta, cum ti s-ar fi parut vrajitorul?

Cinabru said...

Fara Lolita, mi-ar fi placut oricum. E o piesa interesanta, clasica, socanta mai ales atunci, scrisa in stilul "vechi" al lui Nabokov. Insa dupa Lolita, parca nu o mai pot gusta la fel. Merita citita, chiar trebuie citita.

Ruben Mariciuc said...

Lolita e cartea mea favorita

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...