Sam Savage : Firmin. Aventurile unei vieti subterane

Hey Ho, Let’s Go, cum ar fi spus Joey Ramone. Hey Ho cu povestea lui Firmin, poate singurul sobolan din literatura cu care ajungi sa te identifici. Mai ar fi cei din familia Roademult, dar acolo e mai mult decat o chestiune lingvistica daca sunt sobolani sau soareci. E de memorie cu lacune. Dar Firmin, eroul lui Sam Savage (care a publicat romanul foarte, foarte tarziu) este un personaj. Memorabil.

Uneori ti se intampla sa dai peste o carte fantastica absolut si in nestire din intamplare. Pentru ca ti-a placut coperta, pentru ca ti-a placut cum suna titlul in ureche, pentru ca ai dat peste o fraza faina si bine colorata, pentru ca vroiai sa iei ceva de citit si pe asta s-a intamplat sa o iei. La Firmin, pana sa dau peste reclama facuta, m-a atras coperta, cu sobolanul famelic si trist care pare a rasfoi o cartulie sau un ziar.

Firmin este cu adevarat un sobolan de biblioteca. Nu soarece, sobolan. Nascut in subsolul murdar al unei librarii de cartier, este al 13-lea urmas al unei mame betive, cel mai slab si neputincios, mereu flamand, mereu inghiontit si aruncat intr-un colt de fratii mult mai robusti. Un viitor intelectual autentic, care prin simpla prezenta strica perfectiunea unei duzini de sobolani. Un outsider, un paria, Firmin incepe de voie, de nevoie, sa rontaie din hartia cu care mama invelise cuibul sobolanesc inainte de nastere. Cine ar fi putut sti ca paginile folosite ca tapet-covor-canapea erau smulse din Veghea lui Finnegan ? Si cine ar fi crezut ca Firmin le va gasi teribil de dulci si de bune, cand laptele nu ajungea pentru el ? O origine in tuse dostoievskiene, de-a dreptul. Sau cu accente de Mizerabilii ori Dickens.

Si asa, pe masura ce familia se imputineaza si ceilalti sobolani isi gasesc sfarsitul in lumea dezlantuita, Firmin ramane departe de aceasta si incepe sa roada carti din subsolul librariei. Sa-si aline foamea in prima instanta, pe urma incepe sa-si dea seama ca Proust nu are acelasi gust ca Nabokov, ca intre un roman si un volum de poezie sunt mari diferente de dulce, amar si sarat, ca un text poate fi matasos sau aspru, si ca rontaind hartie ii explodeaza pe cortex imagini de o surprinzatoare frumusete. Chiar, oare sobolanii au cortex ? Sigur Firmin are. Si asa incepe sa citeasca, citeste cu o viteza uluitoare, retine totul, pana la cele mai mici nuante, si poate pentru ca nu este om (desi in mare masura viseaza sa devina unul) memoria sa este colosala. O existenta desprins din carti, in subsolurile unei librarii de cartier, Pembroke Books, condusa de Norman, un librar perfect, neverosimil de bun, prima fiinta omeneasca pe care sobolanul a iubit-o. Dar in egala masura Firmin descopera exteriorul, viata din afara spatiului perfect, paradisiac, unde exista Frumoasele femei si, mai ales, pornografia. Pentru ca sobolanul nostru este si un avid consumator de filme extrem de indecente si explicite, strecurandu-se noaptea in sala unui cinematograf mizer din apropiere. Si tot acolo, ascuns, va vedea la ore mai normale si filme serioase, devenind un mare fan Fred Astaire.

Firmin. Sobolanul singur, respins de ai lui si dorind sa fie aproape de oameni, stiind mai multa literatura decat multi profesionisti pe doua picioare (si nu numai literatura). Nu poate sa vorbeasca, fiinta sa sobolaneasca nu ii permite, si poate de aceea vorbeste si se confeseaza mental atat de mult. Pentru ca poate sa spuna prostii, ca oamenii. Incearca sa invete limbajul semnelor, dar labutele lui nu-l ajuta mai deloc. O sa poata « rosti » doar doua cuvinte, o mini-sintagma absurda : adio fermoar. Dupa ce prima lui dragoste pentru oameni se termina tragic si atat de firesc pentru noi, va fi adoptat de un straniu si bland scriitor de duzina, autorul unor romane SF in stilul apocaliptic al anilor ’50, un anume Jerry Magoon. Aici Firmin invata sa traiasca alaturi de un om, invata chiar sa cante la un pian vechi de jucarie, invata sa aiba un prieten. Desi nu pentru mult timp, pentru ca intreaga sa lume, spatiul familiar si atat de iubit, libraria unde a devenit un « sobolan de biblioteca », toate trebuie sa dispara chiar in spatiul stramt si ingust al vietii sale de rozator. Cineva, undeva, a semnat hartiile necesare. Si la fel ca de fiecare data, marile drame vin de undeva din exterior, iar pentru Firmin este ca si cand ar veni de la un demiurg. Finalul povestii unui sobolan care a iubit cartile si femeile, si care si-a dorit de fapt sa fie, pana la urma, om.

O carte exceptionala, poate putin cam trista, pentru toti soriceii si soricelele de biblioteca mergand pe doua picioare. Dincolo de valente, sensuri, simboluri, trimiteri si analize, Firmin este povestea unui cititor. Poate unul cu blana si mustati, poate unul care chitaie cand citeaza, unul care nu poate sa-si scrie povestea pentru ca nu poate folosi nici stiloul, nici masina de scris. Dar un cititor de calibru greu si de invidiat pentru ca a ajuns in Paradis inca de la nastere. O poveste putin cam trista, dar frumoasa. Mai mult decat recomandata.