1 Mar 2010

Burzum : Belus

Am inceput sa ascult Burzum prin '97, cu Filosofem. Am avut si tricou cu coperta albumului. E mult spus fan, dar mi-a placut inca de la primele piese. Si dincolo de toate controversele si tampeniile din viata lui, dincolo de biserici arse si asasinarea lui Euronymus (desi asta ar intra la serviciu facut societatii), rasism si declaratii adesea tembele, muzica mi-a ramas. Intunecata, personala, surprinzator de melodica si primitiva in egala masura, mult mai interesanta decat Satan/Kill/Evil/Black Metal Ist Krieg. Mult prea putin comerciala, fara concerte live, fara colaborari cu COF sau DB (bleah), desi numai de publicitate nu s-a putut plange. Si imi place inca. Inclusiv cele doua albume ambientale din inchisoare, mi-ar fi placut inca unul, pentru o trilogie. Belus a fost unul dintre putinele albume indelung asteptate. In alt registru, cred ca am asteptat la fel doar Queen / Made in Heaven, in 1995 si noul Maiden, dupa revenirea lui Bruce.

Belus este albumul de revenire, primul de la Hlidskjalf (1999) si primul din libertate. Dupa foarte mult timp. Inainte sa "fac rost" de el, ma temeam ca va fi un album prost, prea experimental (dupa povestea cu metalul - muzica de negri) si deloc legat de Burzumurile vechi. Surprinzator sau nu, dupa patru zile si vreo 12 auditii pot spune ca e un album bun. Nu cel mai bun, nu la fel de bun la Hvis Lyset Tar Oss (When the Light Takes Us, nice) sau Filosofem, insa mult peste ce ma temeam sa fie.

Belus are multe din trademark-urile Burzum : texte in norvegiana, criptice si cu referiri la zei, mitologii, traditii (mi-am dat seama din traducerea franceza de pe site-ul oficial) si poveste ce duce spre zona conceptualului ; piese lungi, una ajungand la peste 11 minute ; pasaje repetitive destul de lungi ; sentimentul de atmosferic, de pierdere in muzica ; productia nu foarte ingrijita, dar nici "primitive raw black evil fucking metal", undeva la mijloc ; Burzum a inregistrat toate instrumentele. Genul de album pe care il asculti singur, noapte, in intuneric, si il lasi sa te duca undeva foarte departe. Daca Burzum si-a pastrat idealul muzica mea - muzica de ritual i-a iesit si de data asta.

Schimbarile de stil dupa mai bine de un deceniu sunt interesante. Este un album mult mai melodic si mai lucrat. Se simte ca s-a lucrat ceva la el si ca Varg Vikernes a imbatranit. In sens bun. Daca inainte se foloseau aceleasi trei riffuri pentru 6-7-10 minute (e adevarat, functiona) acum este surprinzator de divers si Burzum se joaca mult, experimenteaza, construieste pe un schelet diverse schimbari de tempo si ton. Rezultatul e in fiecare piesa ceva intre black atmosferic (fara clapa, din fericire) si un black raw, rapid, bine lucrat. Nu mi s-a intamplat sa ma plictisesc sau sa sar la noua piesa, e bine sa il lasi pur si simplu sa curga si sa spuna povestea, chiar fara text. Greu sa spun care ar fi piesa preferata, momentan ezit intre Glemselens Elv si Belus Doed (in care cunoscatorii vor recunoaste, la inceput, un riff mai vechi). Si nu e singurul loc unde am regasit bucati mai vechi, rearanjate, ca un puzzle pentru cine a ascultat vechile albume. Este exact ceea ce a promis Burzum : un album personal si in stilul sau.

Daca ceva m-a dezamagit - vocea. Vocea nu mai are nimic din vechiul Burzum, acele zbierete/urlete care se potriveau in chip ciudat cu intregul. Nu stiu daca s-ar fi potrivit cu Belus, dar vroiam tot stilul vechi, eventual cel de pe Filosofem sau, si mai bine, Det Som Engang Var. Dupa cateva ascultari am inceput sa ma obisnuiesc si cu noul stil. Merge.

Concluzie : un album bun, chiar daca nu cel mai bun. Burzum in 2010. Marcheaza o revenire matura si in forta, asa ca un eventual nou album ar trebui sa fie peste Belus si aproape de primele. Sper. Mi-a placut si il recomand, plus ca il pun in playlistul frecvent. Nu stiu cat de mult l-ar gusta cineva care nu a mai ascultat Burzum, insa. Sau caruia nu i-au placut primele.

10 comments:

MB said...

Belus Doed suna bine de tot. Imi mai place si Keliohesten.

DeMaio said...

Îmi dai voie să preiau cronica, normal, cu link şi referire directă la tine? :)

Cinabru said...

MB : e chiar un album bun. Merita. S-a intors in forta.

DeMaio : multumesc frumos, nu indrazneam sa te intreb. Sigur ca da.

Drace said...

Ascult de vreo 20 de minute, sună bine.

Cinabru said...

Drace : chiar suna, l-am reascultat si seara trecuta. Merita, imi place tot mai mult.

dAImon said...

Nu-s fan Burzum, ba chiar pot zice că n-am mai ascultat decât de câteva ori piese de-ale lui. În genere nu-s fan black, mi se pare un gen în care e foarte -foarte- greu să spui ceva nou sau măcar interesant ..

Din punctul ăsta de vedere, Belus nu mi se pare că se remarcă în nici un fel. E, vorba ta, o poveste în fundal, dar n-aş putea spune că mă captivează editarea sau partea tehnică, nici măcar ritmul versurilor. Altfel spus, l-aş putea confunda foarte uşor cu alt artist din acelaşi gen. Am o singură piesă care-mi pare că iese în evidenţă .. Kaimadalthas' Nedstigning.

Scriu asta tocmai ca să răspund parţial întrebării din final. Nu, nu cred că albumul ar putea plăcea unui om care nu gustă măcar puţin metalul negricios :)

Garm said...

Am si eu o cronica "pe teava". Nu pot sa zic ca m-a impresionat in mod deosebit...

Cinabru said...

Daimon : mi-e foarte greu sa fiu obiectiv, fireste, e una dintre trupele pe care le ascult de multi ani. Si chiar am asteptat albumul asta, oarecum temandu-ma ca va fi o ratare, Dar pentru mine nu a fost, chiar imi place.

Garm : sunt curios sa o citesc, sa stii.

Ovidiu said...

dAlmon: Black Metalul reprezintra o ura fata de orice, inclusiv fata de sine. E foarte greu de inteles, dar o data ca intelegi e minunat. Black Metalul il asculti cu inima. Am 13 ani si ascult black metalul de aproximativ 4 ani... la inceput mi se parea foarte ciudat, dar cu timpul l-am inteles.

Cat despre albumul acesta... cred ca e cel mai bun de pana acum facut de Burzum. Melodia Glemselens Elv(11:35) e cea mai buna melodia din toata discografia Burzum.

Cinabru said...

Ovidiu : cam devreme, dar atata timp cat iti place n-o sa fac aici pe lupul moralist. S-ar putea sa ai surpriza ca peste ceva timp sa nu-ti mai spuna mare lucru, dar nu e obligatoriu.

Mi-a placut Belus, dar nu il consider cel mai bun, ezit intre Filosofem si Hvis.., dar sunt mai old school.

Multumesc pentru comentariu si vizita.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...