Eroii copilariei

Leapsa preluata de la Blog de carti

Titlurile generatiei mele nu au intrat in bibliografia obligatorie. Nu l-am putut citi pe Jules Verne nici atunci, nu pot nici acum, chiar daca il reediteaza Adevarul cu mare tam-tam. I-am detestat visceral pe Ciresari, falsi, edulcorati si eroic-ridicoli, cititi fortat pentru scoala, m-a ingrozit Cuore, plictisit Singur pe lume si am renuntat sa citesc mai mult de primul volum din La Medeleni. A fost dincolo de puterile mele sa il gust pe Dumas cu muschetarii lui, cati ori fi fost. Nici sf-urile nu-mi spuneau nimic, desi cautam prin talcioc numerele din vechea serie de Povestiri Stiintifico-Fantastice (supliment la Stiinta si Tehnica) din care nu cred sa fi citit mai mult de cinci.

Asa cum se intampla de regula, nu mai am o buna parte din cartile copilariei, disparute, ferfenitite si imprumutate de-a lungul a doua decenii. Citeam Pif-uri, basme si cartile de mai jos. Citeam cartulii si reviste cu pionieri si partizani, dar fara Tanara Garda. Stransesem si cateva numere din 1001 de nopti, dar si o colectie bunicica de Povesti nemuritoare. Si tin minte ca imi placea si continuarea aventurilor lui Robinson Crusoe, carte scrisa de un ceh. Sau polonez. Sunt sigur ca de altele am uitat.

Lista eroilor copilariei, in ordine intamplatoare

Doctorul Aumadoare : ai o carte cu un medic veterinar un pic zaharisit si tare de treaba, care intelege graiul animalelor - maimuta Cici, cainele Avva, cucuveaua Bumba, purcelusul Groh-Groh, papagalul Carudo, Tragempinge si restul - si are o matusa tare rea, Varvara. Ilustratii de V. Cijikov la fiecare doua pagini. Ai si pirati, corabii, aventuri pe mare, flasnetar, capitanul Robinson, temutul Barmaleus. Ai cartea perfecta pentru copii. Carabuchi, marabuchi, bu !

Al Conan Doi : si ostrogotii, plus Tanti Ralita. Cu un adaus in persoana lui Misu Falconetti. Cele patru aventuri din seria Al Conan Doi, basca cartile mici gen Expeditia Nisetrul 2 sunt printre cele mai faine publicate vreodata la noi. Iar Vlad Musatescu e unul dintre autorii cu adevarat subapreciati. Macar la Adevarul l-au reeditat aproape integral.

Habarnam : nu am vrut sa fiu Stie-Tot. Nici Surubel sau Piulita. Cred ca nimeni care l-a citit atunci pe Habarnam nu a vrut sa fie altcineva decat Habarnam, imbracat pestrit, batandu-se tot timpul cu toata lumea, pictand pe frunze de copac, fugind de bucata desprins de soare, si cantand la trombon. Habarnam era un soi de "blatnoi" (copirait Vasile Ernu) atat de opus moralei socialiste incat nu puteai decat sa il iei drept model, intr-un soi de disidenta avant la litru. Si nimeni nu a crezut in transformarea lui miraculoasa de final, cand devine atat de cuminte si serios incat se piaptana cu grija. Si intrebarea esentiala : cine a avut continuarea aventurilor lui Habarnam ?

Armurierul Prospero : din Trei grasani, una din acele carti geniale si marxiste pentru copii, cu revolutii, burghezie imbuibata si cruda, proletari si inventatori simpatizanti, acrobati si circari, micuta Suoc si papusa cu chipul ei. Trei grasani tin poporul muncitor in teroare, cu ajutorul armatei, pana cand se starneste revolta proletara sub conducerea armurierului Prospero si a acrobatului Tibul. Sigur, era o carte tezista, foarte politizata si propagandistica la extrem. Dar am recitit-o de curand si mi-a placut la fel de mult. Au fost si carti proletcultiste geniale.

Morcoveata : cand citesti cartea la maturitate iti dai seama ca e trista, iar Poil-de-Carotte e un personaj tragic, victima psihoticei familii Lepic si mai ales a mamei. Daca mai completezi tabloul de ansamblu si cu notatiile din jurnalul lui Renard vezi totul altfel. Dar atunci aventurile lui Morcoveata - cu scena capitala "Nu oricine poate fi orfan" - nu pot decat sa te distreze. Cand mananca otava, cand e despaducheat in familie, cand se lupta cu un furuncul, cand merge la vanatoare sau la inot, Morcoveata e un outsider. La fel cand se insoara pentru scurta vreme, inainte ca doamna Lepic sa pronunte divortul cu jordia. Fiecare a fost Morcoveata, macar de trei ori.

Minciunica : din Orasul piticotilor mincinosi, pentru cine a prins cartea asta, de Dumitru Toma. Zana rea a unui orasel plin de piticei cumsecade, eroina cu nume delicios era inchisa intr-un butoi cetluit cu lanturi, tocmai ca sa nu-i mai invete pe pitici cum sa le minciuneasca. Iar cand reuseste sa scape, Minciunica ii zapaceste de cap pe cei mai slabi, ca domnu' Umflatu si intra in razboi deschis cu doctorul Barba-n Dungi. Barba-n Dungi, vanatorul de broaste. Si la final un bal la care adevarul iese la iveala. Nu stiu de ce nu se reediteaza cartile astea de la Ion Creanga si scoatem Hannah Montana si compania.

Bertoldo : si Bertoldino, fiul sau, alaturi de Cacasino, nepotul. Tarani sireti si intelepti, Bertoldo avand si o nevasta, Malcolfa (parca). Aventuri picaresti pentru copii.

Varahil : din "Numiti-ma Varahil", de Corneliu Buzinschi. Nu o mai am si am citit-o acum aproape 20 de ani, ar avea si o continuare. Daca o are cineva si e dispus sa mi-o vanda, astept detalii pe mail. Fie pentru numele de Varahil si merita.

Joe Limonada : n-am vazut filmul. Am recitit de cateva ori cartea. Era un western-comedie, cu un pistolar justitiar si seducator, mare amator de limonada si gata sa-i lichideze pe toti cei rai, mereu zambitor si scapand din fiecare capcana. Si, fireste, cu mare succes la dame. Un soi de Rudolf Valentino al Vestului Salbatic imaginar, altoit cu Charles Bronson.

Haiavatha - aparuta tot la Ion Creanga prin 1985, "Haiavatha" era o versiune pentru copii, in proza (cred) a poemului marca Longfellow, cu ilustratii splendide. Normal ca la varsta aia imi placeau indienii. Placeau e putin spus. Ma fascinau. In buna masura din cauza lui Haiavatha. A fost una dintre cele mai frumoase carti aparute in anii '80 la editura asta.

Cine vrea sa o preia. Mi-a adus aminte de multe carti faine de acum 20 si de ani.