N-am inteles niciodata fascinatia unora pentru masini. N-as putea sa enumar mai mult de cinci marci, poate sapte, si din astea una este veterana Dacie, pentru ca au avut-o si ai mei pe vremuri. Nu recunosc modelele, nu mi se pare nimic interesant la ele, sa ma duci la o reprezentanta celebra e ca si cand m-ai duce la meci. Nu inteleg. Si nu regret.Singurele masini interesante sunt cele posedate, intr-un fel sau altul, si doua dintre ele le-am gasit la Stephen King. Prima care imi vine acum in minte este celebra Christine, dintr-un roman care va fi mereu special pentru mereu, poate si unde a fost unul dintre primele King-uri. A doua ar fi un Buick 8, mai exact un 1954 Buick Roadmaster (nu stiu, transcriu). Dintr-un Buick 8. Carte pe care am inceput-o fara prea mari asteptari, si care in final s-a dovedit o surpriza placuta si un bun roman necunoscut de King.
Spre deosebire de Christine - vreau, nu vreau, revin mereu la Arnie Cuningham si Roland LeBay - acest Buick 8 apare intr-o benzinarie prafuita din Pennsylvania, intr-o zi de vara, condus de un straniu personaj, imbracat intr-un trenci negru, purtand o palarie mare, cu obrazul alb, ochi negri si mari, o suvita de par ivindu-se pe frunte. Si un accent ciudat. Un tribut adus imaginilor cliseistice de spioni din Razboiul Rece. Sau mai curand extraterestrilor din filmele clasice ale anilor '50, cand nu se stia prea bine daca sunt inventie sovietica sau creaturi agresive, puse pe cucerire si insamantarea pamantencelor. Iar cand soferul-spion-extraterestru posibil dispare, masina ajunge in proprietatea micutei sectii de politie din oras. Un alt dosar nerezolvat de disparitie si un Buick 8 inchis intr-un garaj darapanat. O masina frumoasa, lucioasa, cu o grila ca un crocodil. Numai ca in timpul anchetei noii proprietari isi dau seama ca e doar un decor, o butaforie, o masina de vodevil. Volanul nu se invarte, instrumentele de bord sunt doar lipite, nu exista nici macar o firimitura in interior. Nu exista amprente de nici un fel, nu exista nici macar un fir de praf pe cauciucuri, o pietricica, nimic. Sapte becuri cromate in loc de opt, un sistem de esapament din ceva asemanator sticlei. Si, asemeni lui Christine, Buick-ulse poate repara singur atunci cand este lovit, ranit, zgariat. Mai mult, in ciuda temperaturii sufocante de afara, in garaj temperatura este surprinzator de scazuta. Iar cand scade sub 50 de grade Fahrenheit... incepe si furtuna.
Explozii orbitoare de lumina albastra, purpurie, verde, incandescente, sunete si imagini de o fractiune de secunda, vuiet de furtuna indepartata atunci cand afara este cald si frumos, frig si de fiecare data teroare ca masina va exploda, totul izvorand din Buick-ul care se comporta ca o masinarie misterioasa, ca un motor pus in functiune din senin sau dupa reguli haotice. Si periodic, din portbagaj ies fiinte diforme, de la cele minuscule la cele mari, ca niste lilieci umanoizi, duhnind ingrozitor a putreziciune, respirand si incercand sa reziste un timp in lumea noua, inainte de a muri. Si putrezi. Obiectele si fiintele puse in Buick, in perioadele de acalmie, dispar. La fel si oamenii care au ghinionul sau curajul de a ramane in garaj dupa inceputul furtunii. Si incet-incet, falsa masina aparuta de niciunde devine secretul cel mai important al sectiei provinciale. Masina este o poarta spre alta lume, o poarta prin care poti sa treci sau poti sa vii o singura data. Si care emana o putere misterioasa, o putere rea, ca o malura diforma. Si fiecare nou venit considerat demn de incredere ajunge sa afle povestea Buick-ului. Pentru ca intregul roman este, pana aproape de sfarsit, o lunga rememorare in fata neofitului a acestui secret. Iar neofitul poate sa accepte, poate sa taca, poate sa incerce sa uite. Sau poate, manat de razbunare si teama, sa incerce sa distruga masina si sa priveasca astfel pentru o clipa in lumea cealalta, ca printr-o fereastra uitata deschisa.
Ned Wilcox, al carui tata a fost ucis cu putina vreme in urma intr-un accident aparent banal, este neofitul care descopera de la veterani ca dincolo de patrule, rapoarte, incidente obisnuite si amenzi rutiere, viata din Troop D este dominata de acest secret. Acolo, intr-un garaj in permanenta supravegheat, este ceva care arata ca o masina din anii '50. Si acest ceva a fost urmarit, a adus in lumea aceasta de mai multe ori ceva, a luat oameni, animale si insecte, a declansat furtuni de lumina. Si nu a fost niciodata inteles. Se spera doar ca intr-o zi va ramane fara putere si se va distruge de la sine.
Dintr-un Buick 8 a fost un King surprinzator. E un tribut adus filmelor cu extraterestri de anii '50, cand te trezeai in frumoasele suburbii cu fiinte ucigase si diforme, folosind stravechea tema a dimensiunilor paralele - m-a dus cu gandul si la Povestea lui Lisey, cu acel spatiu magic si intunecat in care puteai ajunge, sau la Macroversul din Orasul Bantuit, cel cu Testoasa. Se reia dintr-un alt unghi tema masinii blestemate, de aceasta data poarta de intrare intr-o alta dimensiune, tema recurenta si poate cel mai bine tratata in The Mist (nuvela si filmul, ambele foarte bune). Ideea principala - preluata de la Lovecraft - e ca exista limite ale erorii pe care este mai bine sa nu le cunoastem, pentru ca nu stim cat de departe este capabila mintea omeneasca sa mearga in cosmar. Dar intr-un plan mult mai stiintific, exista lumi, reguli, creaturi si existente de care este mai bine sa nu stim absolut nimic, pentru a nu farama fragilul echilibru al spatiului nostru. Buick-ul este o poarta si o posibilitate intr-o astfel de lume.
Spre deosebire de Christine - vreau, nu vreau, revin mereu la Arnie Cuningham si Roland LeBay - acest Buick 8 apare intr-o benzinarie prafuita din Pennsylvania, intr-o zi de vara, condus de un straniu personaj, imbracat intr-un trenci negru, purtand o palarie mare, cu obrazul alb, ochi negri si mari, o suvita de par ivindu-se pe frunte. Si un accent ciudat. Un tribut adus imaginilor cliseistice de spioni din Razboiul Rece. Sau mai curand extraterestrilor din filmele clasice ale anilor '50, cand nu se stia prea bine daca sunt inventie sovietica sau creaturi agresive, puse pe cucerire si insamantarea pamantencelor. Iar cand soferul-spion-extraterestru posibil dispare, masina ajunge in proprietatea micutei sectii de politie din oras. Un alt dosar nerezolvat de disparitie si un Buick 8 inchis intr-un garaj darapanat. O masina frumoasa, lucioasa, cu o grila ca un crocodil. Numai ca in timpul anchetei noii proprietari isi dau seama ca e doar un decor, o butaforie, o masina de vodevil. Volanul nu se invarte, instrumentele de bord sunt doar lipite, nu exista nici macar o firimitura in interior. Nu exista amprente de nici un fel, nu exista nici macar un fir de praf pe cauciucuri, o pietricica, nimic. Sapte becuri cromate in loc de opt, un sistem de esapament din ceva asemanator sticlei. Si, asemeni lui Christine, Buick-ulse poate repara singur atunci cand este lovit, ranit, zgariat. Mai mult, in ciuda temperaturii sufocante de afara, in garaj temperatura este surprinzator de scazuta. Iar cand scade sub 50 de grade Fahrenheit... incepe si furtuna.
Explozii orbitoare de lumina albastra, purpurie, verde, incandescente, sunete si imagini de o fractiune de secunda, vuiet de furtuna indepartata atunci cand afara este cald si frumos, frig si de fiecare data teroare ca masina va exploda, totul izvorand din Buick-ul care se comporta ca o masinarie misterioasa, ca un motor pus in functiune din senin sau dupa reguli haotice. Si periodic, din portbagaj ies fiinte diforme, de la cele minuscule la cele mari, ca niste lilieci umanoizi, duhnind ingrozitor a putreziciune, respirand si incercand sa reziste un timp in lumea noua, inainte de a muri. Si putrezi. Obiectele si fiintele puse in Buick, in perioadele de acalmie, dispar. La fel si oamenii care au ghinionul sau curajul de a ramane in garaj dupa inceputul furtunii. Si incet-incet, falsa masina aparuta de niciunde devine secretul cel mai important al sectiei provinciale. Masina este o poarta spre alta lume, o poarta prin care poti sa treci sau poti sa vii o singura data. Si care emana o putere misterioasa, o putere rea, ca o malura diforma. Si fiecare nou venit considerat demn de incredere ajunge sa afle povestea Buick-ului. Pentru ca intregul roman este, pana aproape de sfarsit, o lunga rememorare in fata neofitului a acestui secret. Iar neofitul poate sa accepte, poate sa taca, poate sa incerce sa uite. Sau poate, manat de razbunare si teama, sa incerce sa distruga masina si sa priveasca astfel pentru o clipa in lumea cealalta, ca printr-o fereastra uitata deschisa.
Ned Wilcox, al carui tata a fost ucis cu putina vreme in urma intr-un accident aparent banal, este neofitul care descopera de la veterani ca dincolo de patrule, rapoarte, incidente obisnuite si amenzi rutiere, viata din Troop D este dominata de acest secret. Acolo, intr-un garaj in permanenta supravegheat, este ceva care arata ca o masina din anii '50. Si acest ceva a fost urmarit, a adus in lumea aceasta de mai multe ori ceva, a luat oameni, animale si insecte, a declansat furtuni de lumina. Si nu a fost niciodata inteles. Se spera doar ca intr-o zi va ramane fara putere si se va distruge de la sine.
Dintr-un Buick 8 a fost un King surprinzator. E un tribut adus filmelor cu extraterestri de anii '50, cand te trezeai in frumoasele suburbii cu fiinte ucigase si diforme, folosind stravechea tema a dimensiunilor paralele - m-a dus cu gandul si la Povestea lui Lisey, cu acel spatiu magic si intunecat in care puteai ajunge, sau la Macroversul din Orasul Bantuit, cel cu Testoasa. Se reia dintr-un alt unghi tema masinii blestemate, de aceasta data poarta de intrare intr-o alta dimensiune, tema recurenta si poate cel mai bine tratata in The Mist (nuvela si filmul, ambele foarte bune). Ideea principala - preluata de la Lovecraft - e ca exista limite ale erorii pe care este mai bine sa nu le cunoastem, pentru ca nu stim cat de departe este capabila mintea omeneasca sa mearga in cosmar. Dar intr-un plan mult mai stiintific, exista lumi, reguli, creaturi si existente de care este mai bine sa nu stim absolut nimic, pentru a nu farama fragilul echilibru al spatiului nostru. Buick-ul este o poarta si o posibilitate intr-o astfel de lume.
17 comments:
Ei, ia zi-mi si mie un King potrivit pentru o adolescenta de 14 ani proaspat impliniti, interesata de horror (destul de light pana acum, desi se lauda ca poate mai mult), dar totusi, cred eu, inca nepregatita pentru genul acesta desfasurat in toata splendoarea sa. Stie de la mine ca King e the king, dar nu stiu ce carte sa ii dau. Nu uita ca e micuta ca varsta si desi arata ca de 16, mintea e tot de 14. :D
Orasul Bantuit. Nu te lasa intimidata de numarul de pagini (peste 1000). La sfarsit o sa iti para rau ca se termina. Mai ales capitolele in care protagonistii sunt copii sunt clar pentru tine. Daca in general strambi din nas la chestiile supranaturale, atunci citeste Misery. Iar daca vrei o carte de King foarte buna, dar care sa nu fie horror, alege Culoarul Mortii.
Oricum, daca intrebi 20 de fani King cu ce carte sa incepi, probabil vei primi 15 raspunsuri diferite... dar pana la urma tot vei ajunge sa le citesti pe toate. Welcome to the club! :)
Sol a dat cel mai bun raspuns. Si eu as alege Orasul Bantuit pentru primul contact cu Stephen King, e o carte magica. Ca o completare as recomanda si Cadavrul / The Body, din Anotimpuri diferite (Trei). Pe urma Misery, Christine, Carrie. Si e bine sa inceapa de acum. Eu am citit prima data Christine, aveam vreo 15 ani, dar vazusem pana atunci cateva dintre filme. Sa-mi spui cum ti s-a parut si tie. Si vezi ca Orasul Bantuit e la promotie la Nemira, ia-l acuma.
Sol, ma bucur sa regasesc aici si alti fani King. Acum trebuie sa incep La mizeul noptii, 1 si 2, si sunt restant cu o gramada de recenzii. Dar recuperez eu. Te mai astept.
Eu am început cu "Carrie", pe la 16 ani. Şi am continuat cu tot ce s-a publicat de King, mai puţin "Blaze" şi volumul doi din Dark Tower (pentru că primul volum nu m-a convins). Acum mă abţin cu greu să nu mă apuc de "Under the dome" că probabil n-o s-o mai pot lăsa din mână.
"Dintr-un Buick 8" mi-a plăcut din acelaşi motiv pentru care mi-a plăcut şi "Colorado Kid" - pentru că primeşti prea puţine răspunsuri. Sunt două romane în care personajul principal este misterul şi felul în care se descurcă oamenii cu el.
După "Povestea lui Lisey" s-ar putea să ai un deja vu citind "La miezul nopţii" (deşi cronologic lucrurile au stat invers, dacă nu mă înşel).
Ok, mersi pentru recomandari. :)
Cu placere. Sa mai treci pe la noi, pe la fanii King. Pana te cooptam la " biserica noastra", unde totul e minunat. Daca mai tii minte...
Oho, esti deja in fata mea ca lecturi, inca n-am apucat sa citesc tot ce s-a publicat la noi. Dar promit solemn sa recuperez, imediat ce strang fonduri si fac rost de o felie de timp liber. Am vazut aproape toate filmele dupa King, sper sa se puna :)
A, la faza cu filmele m-ai luat! eu nu prea mă simt tentată să mă uit la filmele făcute după cărţile lui King, mă gândesc că n-or să se ridice la nivelul cărţilor.
Nu cred ca am vazut vreun film dupa Stephen King care sa fie mai bun decat cartea, nici macar It, Pet Sematary sau Shining-ul lui Kubrick. Dar merita, ca o alta viziune sau ca o alternativa de interpretare. Incearca totusi. As incepe cu Misery sau Pet Sematary.
Misery, da, că tot a luat Oscarul Kathy Bates pentru Annie. Şi mă mai gândeam să văd "Apt pupil" (tare povestirea aia, pe bune!) că sunt curioasă ce a făcut McKellen din Dussander.
În paranteză fie zis, Pet Semantay mi se pare unul dintre cele mai horror romane ale lui King. Poate chiar cel mai, dacă iei în calcul finalul.
Da, Apt Pupil e un film bun, si in sfarsit au tradus si Anotimpuri diferite la Trei, intr-o versiune chiar buna. Pet Sematary m-a intors mai rau pe dos dupa ce am avut si eu copii, l-am simtit altfel. Cumva, Gage era si copilul meu. E unul dintre romanele mele preferate de la King, sotia refuza in continuare sa se apuce de el dupa ce a vazut filmul. A, sa nu uit, sa stii ca totusi IT e foarte slab in comparatie cu romanul.
Filmul The Shawshank Redemption e clar mai bun decat cartea. Morgan Freeman chiar da viata personajului sau. In plus scenariul aduce multe completari; in special povestea lui Brooks e emotionanta. The Green Mile, din nou e aur curat. Misery si The Mist sunt bune, restul mai degraba fail. Nu neaparat cele mai proaste filme, dar nu fac deloc cinste romanelor. Ba mai mult, fac rau prin prisma faptului ca multi cititori 'culti' resping ideea de incerca ceva de King tocmai din cauza impresiilor capatate de pe urma filmelor.
Despre cartea La Miezul Noptii:
Langolierii: ok, reuseste foarte bine sa creaze o atmosfera de twilight zone
Fereastra secreta: excelenta, final de-a dreptul orgasmic :)
Politistul bibliotecii si Cainele polaroid sunt asa si asa, horor de duzina mai degraba
"Langolierii" mi s-a părut al naibii de mişto, una dintre chestiile cu adevărat înspăimântătoare ale lui King (alături de "Cimitirul animalelor", de care ziceam mai sus). "Fereastra secretă" e ok dar din păcat după ce ai citit "Jumătatea întunecată" şi "Povestea lui Lisey" cumva parcă îşi mai pierde din farmec (fiind vorba în linii mari cumva de aceeaşi temă, e ca şi cum cele trei s-ar anula reciproc - vorbesc de efectul asupra mea, cel puţin). "Câinele polaroid" ar fi fost mişto dacă era scurtată la jumătate. Dar mai bine să aşteptăm să scrie Cinabru despre carte, să n-o discutăm în avans, cum mă simt eu ispitită acum.
Sol : ai dreptate, cumva mi-a scapat complet din minte. Green Mile nu l-am vazut, e la rand. Sa stii ca m-am ciocnit si eu de aceeasi mentalitate : cine, domne, ala cu monstri ? Si uite asa, din cauza unor ecranizari mai putin inspirate, ajungi sa nu il descoperi pe King. Ceea ce, dupa mine, e o mare pierdere. Chiar sunt curios sa citesc cele doua volume, sper sa-mi fac timp saptamana viitoare.
Dreamingjewel : ma torturezi de-a dreptul, o sa ajung sa dorm si mai putin. Promit sa scriu de amandoua, numai sa le citesc intai. Uite, mie Jumatatea intunecata nu mi-a placut foarte mult, speram la ceva mai bun. Povestea lui Lisey, daca treci de prima treime, e extraordinara, pana atunci e mai lenta.
Hihihihi!(râs diabolic). Cel mai mult din astea trei mie mi-a plăcut "Povestea lui Lisey" dar nu din cauza părţii horror, ci a aceleia legată de relaţia dintre cei doi.
Si mie mi s-a parut foarte bine povestita, cred ca e mult din legatura King - Tabitha.
de ce descopar eu blogul asta abia acum?! :)) am in biblioteca Buickul de cativa ani si nu reusesc sa ma apuc de el, asa cum nu reusesc sa ma apuc de Lisey si de Mobilul... Prima carte de King pe care am citit-o a fost Carrie(15 ani), ma identificam putin cu personajul, insa mai mult cu Arnie ma simteam pe aceeasi lungime de unda.. apoi a venit Christine, apoi nu mai stiu. La miezul noptii 1 mi-a placut la nebunie insa si volumul 2 a fost bine scris, Politistul (sau topilistul?!) bibliotecii a bagat rau de tot frica in mine, mai ales ca trebuia si eu sa returnez niste carti la biblioteca :)) cat despre filme.. am vazut si filme bune si mai putin bune. Greenmile e genial, la fel si The Shining, daca nu era Nicholson, nu stiu ce iesea.. am vazut si cealalta versiune Shining, respecta cartea mult mai mult insa nu e la fel de bun. Jumatatea intunecata m-a cam dezamagit ca film, desi cartea a fost incredibila. The Shawshank Redemption...nota 10, mult mai bun ca povestirea.. desi as vrea sa vad si Metoda respiratiei pe ecrane. Apt pupil, si povestirea si cartea sunt bune de tot :) as vrea sa vad si un Colorado Kid, daca s-ar putea..
Post a Comment