9 Mar 2012

Midnight Nation


Editat: Joe's Comics (practic Top Cow)

Apariţie: octombrie 2000 - iulie 2002, 12 numere, unul special
Scenariu: J. Michael Straczynski
Grafică: Gary Frank, Johnathan Sibal, Jason Gorder, ş.a.
Serie: 12 numere, unul special

Midnight Nation a fost una dintre primele benzi desenate descoperite în format electronic, atunci când m-am reapucat de citit aşa ceva, în bună parte pentru a regăsi titlurile clasice pe care le savurasem în versiune franceză, pe la începutul anilor 90, când librăriile erau pline de aşa ceva. Eram obişnuit atunci cu universul Pif sau cu alternativa, mai greu de găsit, a revistelor cu Mickey Mouse. Primisem accidental şi câteva comics-uri americane, numere disparate din serii, una dintre ele fiind, cred, un Wolverine. Aşa că Jonah Hex, Les Jeunes Titans, V, Le Manoir des Fantomes şi toate celelalte au fost un fericit şoc. Dar cred că am mai scris despre asta, şi oricum o voi mai face. Este o altă poveste. După un lung hiatus am început să recitesc benzi desenate, de această dată în format electronic, deşi sunt şi titluri pe care le-am luat/le voi lua în format clasic. Sunt prea bune. Un exemplu - Watchmen. Prima oară când am citit ceva de Straczynski a fost Rising Star, o serie care deşi nu se numără printre preferatele mele a fost surprinzătoare.

Cu Midnight Nation acelaşi Straczynski, ajutat de Gorder şi Frank (cei doi reuşesc o ţinută grafică ce se potriveşte perfect pe gusturile mele) îmbină inspirat un erou aproape stereotip, David Grey, detectiv din Los Angeles, cu elemente supranaturale şi o călătorie iniţiatică, sub supravegherea atentă a misterioasei Laurel. Care joacă rolul de ghid. Eroul din serie este la prima vedere doar un clişeu - poliţist care şi-a pierdut marea dragoste din cauza obsesiei pentru meserie, dezgustat de lumea din jurul său, amar, mereu în conflict cu şeful său. Anchetând o crimă, ajunge în faţa unor creaturi ciudate, translucide, siluete umane cu trăsături reptiliene şi tatuaje întunecate care le acoperă faţa şi mâinile. Atacat, se trezeşte într-o cameră de spital. Toţi cei din jurul său sunt translucizi şi nu îl pot vedea. Îl aşteaptă Laurel, o tânără care îi spune că acum David este pierdut în spaţiul dintre lumi, şi că trebuie să pornească într-o călătorie. Ea îi va fi ghid. Până când ”ei” îl vor omorî. Sau până când David se va transforma, şi atunci Laurel îl va omorî. Ceea ce, după cum află David mai târziu, s-a mai întâmplat de nenumărate ori şi cu alţii.


Cei care l-au atacat, The Walkers, nu l-au rănit de fapt. I-au luat doar sufletul. Suflet pe care oricum începuse să îl piardă de mult timp. Pentru a-l recupera trebuie să ajungă la New York, pe jos, alături de Laurel, înainte să se transforme şi el într-un Walker, o creatură umanoidă cu piele verde, chip de goblin, tatuaje negre şi purtând robe întunecate, cu glugă. Ei există în această lume, de unde vin periodic pentru a-i prinde pe cei al căror suflet poate fi luat. Odată ce-l pierzi, este doar o chestiune de timp până să te schimbi şi tu. Singura şansă este să ajungi împreună cu Laurel la New York, unde ai o şansă de a-l recupera. O singură şansă. Dacă ajungi. Acolo este Celălalt, Diavolul, care te aşteaptă. Cei mai mulţi nu au ajuns până acolo, îi explică Laurel. Nici David nu are şanse prea mari.


David şi Laurel încep călătoria. Pe drum se vor confrunta în câteva rânduri cu grupuri de Walkers - între care îl descoperă şi pe cel care a făcut călătoria, fără succes, înaintea sa - îşi salvează fosta soţie de un atac al acestora, şi, mai important, descoperă că nu este singurul. Aici, între lumi, într-o zonă de graniţă, sunt numeroşi cei care şi-au pierdut încrederea şi speranţa şi au devenit invizibili pentru ceilalţi. Sunt cei care şi-au pierdut familiile, slujbele, casele, planurile, până în ziua în care ceilalţi au început să nu îi mai vadă. Nu să îi ignore, să nu-i mai vadă. Şi, după un timp, şi ei au început să nu-i mai vadă pe cei reali. Ceea ce poate fi o izbăvire după ce nu mai ai nimic. Acum nu fac decât să existe, să hălăduie, nimic mai mult. David, care se îndrăgosteşte treptat de Laurel, intuind că aceasta nu este totuşi umană, îl va întâlni şi pe un bătrân ciudat, în haine demodate, care o cunoaşte pe Laurel şi aşteaptă ceva. Lazarus este Lazăr, cel înviat de Iisus, şi Îl aşteaptă de mult timp pentru a putea, în sfârşit, să moară. Până atunci există de-a lungul istoriei, păzit în permanenţă de un înger cu o sabie de foc. Dar David va avea şi o surprinzătoare întâlnire, puţin înainte de New York, chiar cu sine. Ajuns la New York, este pus în faţa unei alegeri. Există un plan pe care Laurel îl urmează, şi a însoţit nenumăraţi alţi oameni care încercau să-şi recupereze sufletul, într-un ciclu interminabil. David o poate salva, dacă ajunge în faţa Diavolului, dacă acceptă să îşi piardă sufletul.



Povestea din Midnight Nation, este, fireşte, mult mai complexă. Poate ideea unei călătorii în căutarea sufletului pierdut nu este neapărat una originală, dar Michael Straczynski reuşeşte să îmbine elementele biblice, atmosfera dezolantă şi terifiantă din zona pierdută şi grafica admirabilă într-un tot unitar şi excelent. Tensiunea relaţiei dintre David şi Laurel este minunat surprinsă, cu o inteligenţă narativă de apreciat. Dialogul de final dintre David şi Devil, fără a avea pretenţii de excurs teologic, este simplu şi convingător, veridic, captivant. Felul în care este tratat paradoxul temporal sau simpla, dureroasa existenţa a celor care nu mai sunt văzuţi m-au surprins de la prima lectură. Ceea ce ar fi altfel o nuvelă deloc de neglijat capătă astfel un farmec aparte, este o bandă desenată pe care trebuie să o citeşti şi reciteşti pentru a prinde toate detaliile, sugerate sau explicite. Şi, mai ales, pentru că este remarcabilă.

7 comments:

Alin said...

Nu știu dacă am citit ceva de JMS care să-mi placă, iar în ultimii ani a devenit de-a dreptul atroce ( http://www.webcomics.ro/2011/06/27/concizia-este-sufletul-iste%C8%9Bimii/ , un mic exemplu), dar asta sună destul de bine.

Poate lucrează omul mult mai eficient cu ideile proprii...

Cinabru said...

Alin: mi-a placut si Rising Star, fara sa ma entuziasmeze. Dar a fost ok. Midnight Nation e insa chiar o serie buna. Am citit articolul, si din ce-mi dau seama, fara sa fi citit inca banda respectiva. Cam ai mare dreptate. Incearca totusi si Midnight, sper sa-ti placa.

Alin said...

O să o caut.

Tangențial, știi că tipul este unul dintre cei care se ocupă de prequelurile pentru Watchmen?

Cinabru said...

Da-mi un mail si iti trimit cbr-urile. Nu stiam, interesant. De Watchmen mi-e teama sa scriu, prea mi-a placut.

Alin said...

(le-am găsit, nu-i nevoie. Mersi :) )

Cred că știu sentimentul. Cam așa am fost eu cu Sandman și aproape regret că am făcut-o. Speram să fiu în stare să o explic mai bine, dar mă bucur că am încercat.

Watchmen, ca în cazul lui Dark Knight sau All Star Superman, am ajuns să o apreciez în etape și nu m-am lovit atât de tare.

Alin said...

Iote acilea http://www.webcomics.ro/2012/02/02/antewatchmen/ o chestie despre Before-Watchemen (scuze că tot dau linkuri...).

Cinabru said...

Multumesc, ma apuc de citit. Nu-i problema, oricum am inceput sa citesc tot blogul. Plus ca sunt folositoare si altora.

Post a Comment

Share This