8 Mar 2012

Tales from the Crypt - Bordello of Blood (1996)

Am crescut cu Tales from the Crypt. Nu ştiu cât de bine este din punct de vedere psihologic, dar mult timp acest amestec glamoros de horror şi umor negru, destul de comercial şi uşurel dacă priveşti retrospectiv, mi-a făcut serile de sâmbătă mult mai plăcute. Sau era vineri? Unele poveşti mai bune, altele mai slăbuţe, efecte speciale corecte şi rareori impresionante, actori pe care îi cunoşteai din altă parte. Horror de weekend, acum de câte ori revăd vreun episod nu mai sunt prea interesat. Deşi Crypt Keeper îmi place în continuare, şi e unul dintre personajele cele mai îndrăgite din această subcultură atât de fascinantă. 

Mult mai târziu aveam să descopăr şi benzile desenate originale, seria din anii 50, mult mai sumbre decât m-aş fi aşteptat, şi mi-au plăcut mult mai mult decât serialul. Foarte bune, mai ales că grafica are acel aspect vintage pe care nu îl mai întâlneşti nicăieri. La noi se găsea în anii 90 o serie similară, Le Manoir des Fantomes, o serie DC în traducere, excepţională din toate punctele de vedere, pe care n-am mai reuşit să o regăsesc. 

În afara serialului, surprinzător de longeviv - parcă şapte serii - există şi trei filme de lung metraj, ce pot fi privite doar ca episoade din Tales from the Crypt extinse la aproximativ 90 de minute. Nimic deosebit, acelaşi umor, aceleaşi efecte, un casting ce se repetă destul de mult. Demon Knight (primul din serie) a fost categoric cel mai bun, mai ales că folosea ca inspiraţie povestea Graal-ului. Al treilea, The Ritual, din 2001, nu este spectaculos, dar măcar foloseşte universul voodoo, ceea ce îl face măcar interesant. Problema pentru pasionaţii genului şi mai ales pentru fanii serialului a fost că cea mai publicitată - pagini întregi în Fangoria, reclame, campanii - a fost cea de a doua parte, Bordello of Blood. Care este categoric şi cea mai slabă.

Ideea de bază nu era foarte originală, dar se putea obţine ceva: un bordel condus de Lilith (aici un soi de prinţesă-vampir) unde doritorii sunt seduşi şi omorâţi. De regulă după un scurt preludiu li se scoate cordul sângerând din cavitatea toracică, şi este ingurgitat de Lilith (Angie Everhart). În timpul zilei bordelul este camuflat ca un salon funerar, şi pentru a intra noaptea la domnişoarele doritoare te urci într-un sicriu, care trece prin cuptorul crematoriului. Fireşte că un vajnic detectiv particular reuşeşte să afle ce se întâmplă, şi cu un ajutor nesperat reuşeşte să distrugă vampirii şi să îşi salveze aleasa inimii (Erika Eleniak), pentru un final cu un ”twist” cumplit de previzibil. Apare într-un rol secundar şi Chris Sarandon, care a avut o partitură memorabilă într-un horror clasic din 1985, Fright Night, unul dintre cele mai bune filme cu vampiri din anii 80. Poate cel mai bun, alături de The Lost Boys din 1987. Near Dark, din acelaşi an, ar ocupa şi el unul dintre primele locuri. Dacă în Fright Night Sarandon era convingător, carismatic şi malefic, ca Jerry Dandrige, Vampire Lord, aici în rolul de predicator sectant este static, şters şi îţi lasă impresia că abia aşteaptă să termine filmarea pentru a merge să bea o bere.

Problema este că, în afara scenariului nu foarte strălucit, aceasta este senzaţia pe care ţi-o lasă întregul Bordello of Blood. De producţie amatorească de televiziune, încropită pentru a profita de succesul serialului. Un cash-in, ca să folosesc un termen consacrat, plicticos şi şters. Cei care au dovedit că ştiu să susţină un rol sunt lipsiţi de vlagă şi dornici parcă să-şi ia banii cât mai repede, iar cei - şi mai ales cele - care nu au nimic în comun cu actoria încearcă. Şi tot încearcă. Replicile sunt de un umor îndoielnic, decorurile ar trebui să fie luxoase şi decadente, efectele speciale care făceau gloria genului sunt puerile şi ieftine, atmosfera nu are nimic nici terifiant, nici erotic. Personajele nu au forţă, nu au dimensiune, nu te fac nici măcar să le urmăreşti. Par decupate dintr-un episod refuzat de bandă desenată. Chiar puţinele şi destul de cuminţile secvenţe de nuditate (surprinzător de puţine, dacă te gândeşti că e, până la urmă, un bordel) nu reuşesc să-ţi reţină atenţia pentru acele câteva secunde. Nimic seducător, nimic promiţător, şi totul pentru vreo 80-90 de minute. Pierdute pentru totdeauna.



Bordello of Blood este genul de horror/comedie încropit şi sperând să câştige măcar prima oară fanii serialului, sau pe cei care văzuseră deja Demon Knight. Un film slab, dezamăgitor ţinând cont de reclama făcută. Sigur, până la urmă este doar un B-movie, nu ai cum să te aştepţi la ceva extraordinar, la vreo capodoperă cinematografică, la emoţii, trăiri, şi artă. Ar fi ridicol. Dar putea fi măcar un B-movie de weekend, când ai chef doar să te relaxezi şi să uiţi de toate. Nu a fost. Nu recomand. Şi mai ridicol ar fi să îl revăd în următorii 20 de ani. . .



4 comments:

mrg said...

Ce colectie de colectii&hobiuri bizare ai adunat, Cinabru: filme horror, tutunuri aromate, board game-uri, carti, tarot, cartonase si "abtipilde", banda desenata. Cred ca, pentru cititori, ar fi util sa faci un crono-grafic, respectiv varsta si hobiul, gen: 10-12 ani - cartonase, Pif-uri; 12-14 ani filme horror, banda desenata etc.

Cinabru said...

Stii ca nu e o idee rea :) Trecand peste intepaturile cu aromaticele, nu e o idee rea deloc. Chiar o sa scriu asa ceva cat de curand. Vorba aia, casnica sunt, timp am, de ce nu.

Masaj erotic Bucuresti said...

pare destul de interesant iar mie imi plac crimele,sangele...:D

Cinabru said...

Promitator ca idee, dar cel mai slab din trilogie. Cum spuneam si mai sus, au ratat. Mai bine primul si al treilea film.

Post a Comment

Share This