Si am fost la Cititoriada, protestul inteligent organizat in fata TVR marti, 4 septembrie, de la orele 19.00. Am plecat convins ca va fi un esec total si vom fi maxim 10 naivi care bat trotuarul din fata institutiei de culturalizare a natiei, cu cate o carte in mana. Faptul ca a fost tocmai pe dos imi da sperante. Relativ mari.
In esenta, Cinabru este un personaj cumplit de sociofob. Intalnirile cu ceilalti imi dau o stare de rau, cu palpitatii si sufocari, si cel mai fericit sunt cand nu trebuie sa ies din casa. Asa ca mi-a fost greu sa ma decid, iar odata ajuns acolo am preferat sa nu ma socializez aproape deloc. Scuze, dar pentru mine este un mare pas inainte ca am rezistat trei sferturi de ora fara o criza de nervi. Chiar si medicul e mandru de mine.
Am ajuns pe la sase jumate si m-am mai plimbat un pic prin zona, iar de pe la sapte a inceput sa se stranga lumea, grupuri-grupuri, si s-a pus pe citit. Io aveam la mine Tineretile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu. In total io zic sa fi fost vreo 60 - 70 de persoane, altii spun ca au fost vreo suta. Oricum, pentru un protest de acest gen, care nu era nici concert gratis, nu se dadea nici bere si nici mici, Cinabru crede ca am fost multi. Initial ne-am asezat pe trotuarul de vizavi, unde am stat sa citim, apoi ne-am instalat chiar in fata portii TVR. Lumea vorbea de una de alta, altii citeau, au inceput sa vina tot mai multi. Nu cunosc prea multa lume, asa ca pe multi dintre cei prezenti nu i-am recunoscut, afland din alte surse ca au fost pe acolo. Lista cartilor citite pe Cartea din geanta.
Pe Cezar Paul-Badescu l-am recunoscut insa imediat, asa ca mi-am muscat miocardul si m-am dus si io sa vorbesc cu el. A fost exact cum ma asteptam, deschis, zambitor, glumet, am vorbit cateva minute de cartile lui si de bloguri, a ramas sa ne mai conversam online, am luat un autograf pe Tineretile lui Daniel Abagiu si m-am intors la citit. Imaginea catorva zeci de persoane, in principal tineri, citind pur si simplu in strada, ca un protest pasnic imdreptat impotriva imbecilizarii, este superba. Nu au lipsit nici Dragos Bucurenci, T.O. Bobe, Vali Florescu, Ion Tugearu, Maria Dinulescu (langa care am impresia ca am stat la un moment dat), Michael Haulica, Razvan Tupa, Viviana Musa si altii (iertat sa-mi fie daca nu i-am mentionat), dar si, marea surpriza, Mircea Cartarescu, alaturi de baietelul sau, Gabriel (care citea Cartea cu Apolodor) si sotia sa, Ioana.
A fost cu siguranta socul serii. Mircea Cartarescu, unul dintre cei mai importanti scriitori romani, cel mai bine cotat la ora actuala, a venit sa citeasca pe strada, alaturi de blogeri, presa si curiosi. Un gest care spune mai mult decat o mie de cuvinte si planuri marete, strategii culturale si proiecte faraonice. Un gest normal, simplu si uman. A fost amabil cu toata lumea, a raspuns la intrebarile presei, a explicat ca un asemenea protest este cel mai frumos posibil. Cinabru nu a avut sansa de a vorbi si cu Mircea Cartarescu, poate data viitoare.
La mica distanta a aparut si duba Jandarmeriei, interventie in forta impotriva unor teroristi librovori, care protestau intr-un loc public. Curat murdar, dar umflati-i ! In prima instanta a fost umflat Bucurenci, "eliberat" ulterior, mai ales dupa aparitia lui George Pruteanu, o alta surpriza. I s-au reprosat multe lui George Pruteanu de-a lungul vremii, dar a fost si singurul politician care a venit sa sustina protestul. Ceea ce ii spala multe "pacate". E adevarat ca de la un punct incolo citeai cam greu, pentru ca iti umblau ochii vraiste dupa "vedete" culturale. Din ce am aflat Luciat (Terorism de cititoare) nu a venit sau nimeni nu a stiut cine este. Mister. Felicitari din nou pentru idee.
S-au facut poze, s-a filmat, am inteles ca la un moment dat ar fi filmat si un operator al TVR. Legat de asta, TVR nu a trimis pe nimeni sa stea de vorba cu nebunii de pe trotuar. Multumim pentru atentie, era de asteptat. Comunicarea este definitorie pentru voi, nu ?
In concluzie, Cititoriada a fost un succes, mai ales in plan simbolic. Nu cred ca un protest de gen va determina o schimbare in TVR, dar arata ca exista si oameni care citesc, din placere, si care nu vor sa renunte la acest viciu delicios. Este o onoare pentru mine faptul ca m-am aflat alaturi de astfel de oameni. Si le multumesc tuturor pentru simplu motiv ca au fost acolo. Si le multumesc si celor care nu au ajuns, dar au promovat actiunea pe bloguri, printre prieteni, pe messenger, oricum.
Poze n-am facut, dar gasiti pe Subiectiv.ro, Mofturi de ochelarist si in alte parti.
S-a scris mult despre asta : Cezar Paul-Badescu , DeMaio, Chestii livresti, Monica spune Blog de mediocru Verbiaj HotNews.ro, Merlin, Romania Libera (Cinabru apare in poza, in stanga, alaturi de Cezar Paul-Badescu) si altii.
O lista mult mai ampla pe Mostly Harmless
11 comments:
Si de ce sa nu scchimbe ceva? Fiind si primul protest de acest gen, poate TVR-ul realizeaza ca lumea e arhisatula de politica si mizerie... Surprinzator Cartarescu asta, m-a impresionat mult. Adica pana in Timisoara. :P
A fost extraordinar ca Mircea Cartarescu, alaturi de alti oameni de cultura, a considerat necesar sa isi faca timp pentru un astfel de protest. Si nu, nu cred ca se va schimba ceva, pentru ca sumele de bani si interesele din TVR sunt mult prea mari. Stiu si ei foarte bine ca lumea e satula, dar pana explodeaza legendara mamaliga mai aduna cat pot. Cat o mai fi pana atunci...
Si eu am autografe de la Cezar :)
Da, Cezar este exact cum ma asteptam, desi trebuie sa recunosc, aveam emotii. Imi pare rau ca nu aveam nici un volum al lui Cartarescu la mine, data viitoare. Multumesc pentru comentariu.
Draga Cinabru, voi avea intotdeauna o carte cu autograf pentru tine. Sa stii ca daca intrai ieri in vorba cu mine nu te mincam.
Mircea
Mircea, adica Mircea Cartarescu ? Este chiar o surpriza extraordinara. Multumesc si voi tine minte pe viitor. Chiar voi avea mereu "Nostalgia" la mine.
Multumesc pentru vizita si comentariu
Post-ul asta, in care vorbesti deschis despre problemele pe care le aveai, mi te face si mai simpatic. :-)
Ce sa fac, am si io probleme destul de mari. Dar chiar si asa nu vroiam sa ratez o asemenea seara. Multumesc pentru comment si pentru apreciere.
replica TVR? sau macar impactul? banuiesc ca se gandesc ca daca puteti citi pe strada o carte puteti sa o faceti oriunde nu numai la tv, deci vant la pupa ca de la TVR nu mai pupati nimic.
O sa te bata baietii pentru care cultura nu inseamna decat ceva ce le apare pe piele dupa ce merg la vreuna de pe Stefan Furtuna. Da, la cultura de ciuperci si candidoze ma refeream.
Cum, am fost prea abject? O, doamne, dar lumea asta cum este?
Nu, demaio, ai fost cumplit de realist. Ce sa facem, ne riscam si cu din astea, pana ne prind alte Andrei, Iulica, Teofil si restul.
Post a Comment