Cineva m-a intrebat de curand de ce mi-e dor. Era o veche prietena. Nu o mai vazusem de prea mult timp. Mai vorbim pe messenger sau la telefon, pentru ca amandoi suntem ocupati, casatoriti si extrem de responsabili. Si nu prea mai avem timp sa traim. Cinabru, de ce ti-e cel mai dor, m-a intrebat ea, si erau clopotei-clopotei in glasul ei. Poate ar fi trebuit sa ii spun ca de ea. In romane asa as fi facut. Eram in viata reala. I-am spus ca nu stiu si clopoteii au tacut. Avem sa ne mai auzim candva, mi-a facut placere sa te mint si de data asta, bye bye, dear, would you like a cup of tea ?
Iggy Pop, The Passenger… I am a passenger…get into the car…we’ll ride through the city tonight. Giorgia… Love of my Life. The Vibrators….Baby Baby…. Won’t you be my girl… and I say….baby baby baby….
De ce ti-ar fi dor, Cinabru, daca ai avea timp sa te gandesti ? Dar mai ai timp pentru tine vreodata sau trebuie sa fii mereu responsabil si zambitor, sa iti rasucesti dimineata cheita in speranta ca arcul nu se va rupe astazi ? Daca m-as gandi ca mor, in camp de mohor, mi-ar fi dor (in ordinea inversa a numerelor de pe desfasurator) :
5. Mi-e dor sa mai fiu tanar, sa mai am romantice si incalcite plete, parpalacul meu verzui si ghetele scorojite, sa mai merg la cinemateca de pe Eforie, sa mai vad Operatiunea Monstru de patru ori in cinci zile, sa imi iau in fiecare luna programul si sa-mi reinoiesc periodic abonamentul. Mi-e dor sa vanez filmele actorilor si regizorilor preferati, mi-e dor sa aud din spate raraitul “Tarrrkovski …. Il adhorrrr”, sa mai merg cu Ktistai la un film din care nu am priceput prea mult, sa fumez in fata cinematecii in asteptarea ore fatidice si a lui Slayer, sa astept un anume film si sa merg la un internet-café ca sa ma uit pe IMDB. Vreau sa revad Adevarata fata a fascismului si sa ma termin de ras, vreau sa chicotesc cu iguana Iosif, vreau sa plang la Calauza din cauza intensitatii, vreau sa merg la Birth of a Nation, vreau sa vad filme de arta si pelicule criptice, vreau sa am timp sa fac toate astea.
4. Mi-e dor sa mai imi petrec zile si nopti jucandu-ma ca un maniac. Jagged Alliance 2 (plus moduri), Baldur’s Gate 2 (plus addon si moduri), Might and Magic 6-7, Fallout 2 si Fallout Tactics, Heroes 2, Warcraft 2, Diablo 2, Max Payne, Magic the Gathering (Shandalaar), Mortal Kombat, la acelasi birou descleiat, pe acelasi calculator astmatic care dadea semne ca va crapa, cu sunetul scurgandu-se din boxe chinezesti negre de jeg, cu monitorul AOC care palpaia si dadea mereu sa moara (a mai trait ani buni in aceeasi agonie). Sa stau zile si nopti pe cate un joc, sa arunc scrumiera dupa scrumiera in cosul de gunoi slinos din coltul camerei, sa ma duc la baie doar in caz de extrema urgenta, sa mananc pe apucate, sa beau cantitati industriale de cola, sa nu raspund la telefon, sa fac rost de FAQ, sa imi sun un prieten pentru o rezolvare, sa printez zeci de pagini de tips and tricks, sa fac schimb de save-uri. Mi-e dor sa nu am job, sa nu am responsabilitati si facturi, programari si obligatii, datorii si rate, sa pot sa ma joc la infinit ce vreau, cum vreau, cand vreau. Numai ca fiind viata reala nu prea pot da pauza sau load game. Astept bugurile, crashul sau game over.
3.Vreau sa mai am varsta magica la care timpul si curiozitatea ma faceau sa stau zile intregi la BCU, in sala de publicatii si periodice. Ar fi trebuit sa imi pregatesc licenta, apoi masterul, dar preferam sa citesc ziare si reviste de sfarsit de secol XIX sau din perioada interbelica, multe avand mult prea putin legatura cu ce cautam eu. Mai ales spre toamna, cand afara era un soare auriu si fetele veneau dureros de flou-flou, de iti era greu sa te mai uiti prin Nikipercea, Adeverul sau Gandirea, iti fugea mintea la delicioase aventuri niciodata materializate, pentru ca erai om serios si timid. Mirosul de hartie veche, grafica de o minutiozitate frapanta, vignetele si decoratiunile, fotografiile adesea surprinzator de clare pentru acele vremuri, randurile semnate de nume mari (acum uitate), praful de aripa de fluture cartarescian care iti ramanea pe degete si care te anunta ca numarul acela din Cuvantul a inceput sa se descompuna, grija ca pentru moaste cu care umblai cu publicatii vechi de decenii si chiar mai mult … Carnetul si mapa in care iti notai ce ti se parea interesant : declaratii politice, fapte diverse, crime, anunturi, fragmente de foiletoane si editoriale, cuprinsuri, date, indici, rezumate … Nu am fost un student prea stralucit, simpla obligativitate a invatatului e cumplita, dar mi-e dor sa ma intorc la BCU, sa cer o colectie de ziare vechi (unora le stiu si acum cota), cate o carte drept completare, si sa ma uite Sfintii Arhangheli sub lumina palida a veiozei, pipand cenusa din paginile galbui. Si luptand cu pofta de a fuma. Cu adevarat, cand esti jos, nimeni nu te mai cunoaste.
2. Si adevarat va spun voua ca mi-e dor sa mai am iarasi varsta binecuvantata a tineretii. Blestemata varsta, Ippolit. Sa n-ai nimic si totusi sa ai totul, pentru ca esti liber. Sa iti aduni maruntisul pentru un pachet de tigari ieftine si pe urma sa umbli habauc dupa un foc, pentru ca nu ai bricheta. Sa asculti casete trase la a saptea mana si nu mp3-uri sau flacuri. Sa fii teoretic student si sa preferi sa hoinaresti prin oras de la sase dimineata, pentru ca nu ai unde sa te duci, nici ce face acasa, doar cu un bun prieten, cel putin la fel de nebun ca si tine, si cu care sa vorbesti despre tot si nimic. Sa iti iei impreuna cu el carti, cd-uri cu jocuri pirat din Regie sau de la Sf Gheorghe, sa mergeti impreuna la Institutul Francez pentru net, sa asculti Burzum si Landser, sa vezi filme de pe casete video, sa afli cine sunt Jenna Jameson, Derrida si Griffith, sa faci politica la o bere, sa bei pana te aduni de pe jos, sa ii aduni si pe altii, sa mergi la concerte underground, sa pui la cale atentate si revolutii, sa nu depinzi de nimeni, sa mergi la petreceri cu mult black metal si in final o placuta uitare de sine, sa bei ce vrei, sa uiti sa mananci, sa iti cheltui banii aiurea, sa nu iti pese cum esti imbracat si sa alegi doar ce iti place, sa ai idei si sa le sustii cu fanatism, sa nu iti pese ce va fi maine, sa fii etern si inconstient ca intr-o buna zi vei muri. Intr-o zi toate acestea si multe altele se termina, Ippolit. Tu nu stii inca. Eu am aflat. In fiecare zi, in drum spre slujba si responsabilitati, imi doresc dureros ca acest tren sa se opreasca si sa pot cobori.
1.Dar cel mai mult, dragii mosului, imi lipseste vinatoarea de carti. Voi scrie candva multe despre asta, despre reguli, despre senzatie, despre locuri, despre bani, despre istoria acestui gen uman. Voi scrie, altadata, ceva si tot nimic, nu-i asa ? Cea mai importanta realizarea solitara si profund personala este biblioteca, paradisul borgesian si nu numai. Mi-e dor sa mai merg prin anticariatele raspandite prin tot orasul, sa gasesc o carte pe care o cautam de mult la un pret derizoriu sau dimpotriva inaccesibil, sa trec noi titluri in catalog, sa le pun pe rafturi, sa schimb ordinea lor in biblioteci, sa citesc de ici, de colo, sa fac schimburi, sa imi cheltui banii de mancare pe carti, lasandu-mi doar de tigari, sa fac datorii pentru ele, sa caut disperat anumiti autori si anumite titluri. Mi-e dor sa am timp pentru hoinareala. Azi imi cumpar ce ma intereseaza online, pachetul vine la posta, ma duc sa il iau si cam asta e tot. Stiu exact ce voi gasi. Lumea aceasta s-a dezvrajit la randul ei. Voi scrie despre carti altadata. Sunt atat de multe de scris.
Ma incurajeaza ca puiul meu mai mare obisnuieste sa mangaie cotoarele cartilor din rafturi minute intregi, fascinat de simfonia de culori si litere. As avea atatea sa-l invat.
Cam de acestea mi-e dor. Si de altele. Daca mi-e dor. Daca am timp. Daca am noapte. Daca am rabdare sa ma gandesc ca mi-e dor.
Iar centaurii isi injectau in artere iarba de mare pisata in whisky…
Iggy Pop, The Passenger… I am a passenger…get into the car…we’ll ride through the city tonight. Giorgia… Love of my Life. The Vibrators….Baby Baby…. Won’t you be my girl… and I say….baby baby baby….
De ce ti-ar fi dor, Cinabru, daca ai avea timp sa te gandesti ? Dar mai ai timp pentru tine vreodata sau trebuie sa fii mereu responsabil si zambitor, sa iti rasucesti dimineata cheita in speranta ca arcul nu se va rupe astazi ? Daca m-as gandi ca mor, in camp de mohor, mi-ar fi dor (in ordinea inversa a numerelor de pe desfasurator) :
5. Mi-e dor sa mai fiu tanar, sa mai am romantice si incalcite plete, parpalacul meu verzui si ghetele scorojite, sa mai merg la cinemateca de pe Eforie, sa mai vad Operatiunea Monstru de patru ori in cinci zile, sa imi iau in fiecare luna programul si sa-mi reinoiesc periodic abonamentul. Mi-e dor sa vanez filmele actorilor si regizorilor preferati, mi-e dor sa aud din spate raraitul “Tarrrkovski …. Il adhorrrr”, sa mai merg cu Ktistai la un film din care nu am priceput prea mult, sa fumez in fata cinematecii in asteptarea ore fatidice si a lui Slayer, sa astept un anume film si sa merg la un internet-café ca sa ma uit pe IMDB. Vreau sa revad Adevarata fata a fascismului si sa ma termin de ras, vreau sa chicotesc cu iguana Iosif, vreau sa plang la Calauza din cauza intensitatii, vreau sa merg la Birth of a Nation, vreau sa vad filme de arta si pelicule criptice, vreau sa am timp sa fac toate astea.
4. Mi-e dor sa mai imi petrec zile si nopti jucandu-ma ca un maniac. Jagged Alliance 2 (plus moduri), Baldur’s Gate 2 (plus addon si moduri), Might and Magic 6-7, Fallout 2 si Fallout Tactics, Heroes 2, Warcraft 2, Diablo 2, Max Payne, Magic the Gathering (Shandalaar), Mortal Kombat, la acelasi birou descleiat, pe acelasi calculator astmatic care dadea semne ca va crapa, cu sunetul scurgandu-se din boxe chinezesti negre de jeg, cu monitorul AOC care palpaia si dadea mereu sa moara (a mai trait ani buni in aceeasi agonie). Sa stau zile si nopti pe cate un joc, sa arunc scrumiera dupa scrumiera in cosul de gunoi slinos din coltul camerei, sa ma duc la baie doar in caz de extrema urgenta, sa mananc pe apucate, sa beau cantitati industriale de cola, sa nu raspund la telefon, sa fac rost de FAQ, sa imi sun un prieten pentru o rezolvare, sa printez zeci de pagini de tips and tricks, sa fac schimb de save-uri. Mi-e dor sa nu am job, sa nu am responsabilitati si facturi, programari si obligatii, datorii si rate, sa pot sa ma joc la infinit ce vreau, cum vreau, cand vreau. Numai ca fiind viata reala nu prea pot da pauza sau load game. Astept bugurile, crashul sau game over.
3.Vreau sa mai am varsta magica la care timpul si curiozitatea ma faceau sa stau zile intregi la BCU, in sala de publicatii si periodice. Ar fi trebuit sa imi pregatesc licenta, apoi masterul, dar preferam sa citesc ziare si reviste de sfarsit de secol XIX sau din perioada interbelica, multe avand mult prea putin legatura cu ce cautam eu. Mai ales spre toamna, cand afara era un soare auriu si fetele veneau dureros de flou-flou, de iti era greu sa te mai uiti prin Nikipercea, Adeverul sau Gandirea, iti fugea mintea la delicioase aventuri niciodata materializate, pentru ca erai om serios si timid. Mirosul de hartie veche, grafica de o minutiozitate frapanta, vignetele si decoratiunile, fotografiile adesea surprinzator de clare pentru acele vremuri, randurile semnate de nume mari (acum uitate), praful de aripa de fluture cartarescian care iti ramanea pe degete si care te anunta ca numarul acela din Cuvantul a inceput sa se descompuna, grija ca pentru moaste cu care umblai cu publicatii vechi de decenii si chiar mai mult … Carnetul si mapa in care iti notai ce ti se parea interesant : declaratii politice, fapte diverse, crime, anunturi, fragmente de foiletoane si editoriale, cuprinsuri, date, indici, rezumate … Nu am fost un student prea stralucit, simpla obligativitate a invatatului e cumplita, dar mi-e dor sa ma intorc la BCU, sa cer o colectie de ziare vechi (unora le stiu si acum cota), cate o carte drept completare, si sa ma uite Sfintii Arhangheli sub lumina palida a veiozei, pipand cenusa din paginile galbui. Si luptand cu pofta de a fuma. Cu adevarat, cand esti jos, nimeni nu te mai cunoaste.
2. Si adevarat va spun voua ca mi-e dor sa mai am iarasi varsta binecuvantata a tineretii. Blestemata varsta, Ippolit. Sa n-ai nimic si totusi sa ai totul, pentru ca esti liber. Sa iti aduni maruntisul pentru un pachet de tigari ieftine si pe urma sa umbli habauc dupa un foc, pentru ca nu ai bricheta. Sa asculti casete trase la a saptea mana si nu mp3-uri sau flacuri. Sa fii teoretic student si sa preferi sa hoinaresti prin oras de la sase dimineata, pentru ca nu ai unde sa te duci, nici ce face acasa, doar cu un bun prieten, cel putin la fel de nebun ca si tine, si cu care sa vorbesti despre tot si nimic. Sa iti iei impreuna cu el carti, cd-uri cu jocuri pirat din Regie sau de la Sf Gheorghe, sa mergeti impreuna la Institutul Francez pentru net, sa asculti Burzum si Landser, sa vezi filme de pe casete video, sa afli cine sunt Jenna Jameson, Derrida si Griffith, sa faci politica la o bere, sa bei pana te aduni de pe jos, sa ii aduni si pe altii, sa mergi la concerte underground, sa pui la cale atentate si revolutii, sa nu depinzi de nimeni, sa mergi la petreceri cu mult black metal si in final o placuta uitare de sine, sa bei ce vrei, sa uiti sa mananci, sa iti cheltui banii aiurea, sa nu iti pese cum esti imbracat si sa alegi doar ce iti place, sa ai idei si sa le sustii cu fanatism, sa nu iti pese ce va fi maine, sa fii etern si inconstient ca intr-o buna zi vei muri. Intr-o zi toate acestea si multe altele se termina, Ippolit. Tu nu stii inca. Eu am aflat. In fiecare zi, in drum spre slujba si responsabilitati, imi doresc dureros ca acest tren sa se opreasca si sa pot cobori.
1.Dar cel mai mult, dragii mosului, imi lipseste vinatoarea de carti. Voi scrie candva multe despre asta, despre reguli, despre senzatie, despre locuri, despre bani, despre istoria acestui gen uman. Voi scrie, altadata, ceva si tot nimic, nu-i asa ? Cea mai importanta realizarea solitara si profund personala este biblioteca, paradisul borgesian si nu numai. Mi-e dor sa mai merg prin anticariatele raspandite prin tot orasul, sa gasesc o carte pe care o cautam de mult la un pret derizoriu sau dimpotriva inaccesibil, sa trec noi titluri in catalog, sa le pun pe rafturi, sa schimb ordinea lor in biblioteci, sa citesc de ici, de colo, sa fac schimburi, sa imi cheltui banii de mancare pe carti, lasandu-mi doar de tigari, sa fac datorii pentru ele, sa caut disperat anumiti autori si anumite titluri. Mi-e dor sa am timp pentru hoinareala. Azi imi cumpar ce ma intereseaza online, pachetul vine la posta, ma duc sa il iau si cam asta e tot. Stiu exact ce voi gasi. Lumea aceasta s-a dezvrajit la randul ei. Voi scrie despre carti altadata. Sunt atat de multe de scris.
Ma incurajeaza ca puiul meu mai mare obisnuieste sa mangaie cotoarele cartilor din rafturi minute intregi, fascinat de simfonia de culori si litere. As avea atatea sa-l invat.
Cam de acestea mi-e dor. Si de altele. Daca mi-e dor. Daca am timp. Daca am noapte. Daca am rabdare sa ma gandesc ca mi-e dor.
Iar centaurii isi injectau in artere iarba de mare pisata in whisky…
13 comments:
e frumos sa-ti fie dor, sa stii ca este dor si sa nu te agati cu disperare in rutina realitatii uitand astfel de orice dor.
Ce frumos articol... m-am simtit ca intr-un roman de Preda. :) Nu stiu de ce. Ti-e foarte dor de tinerete si de tot ce a insemnat ea. Asa ni se intampla tuturor... Si mie mi-e dor de salile de lectura de la BCUT, cand nu apucam sa merg acasa in pauza dintre doua ore si citeam acolo cartile pe care le caram dupa mine peste tot. Oh, ce vremuri... Acum nu mai am timp nici la mine pe pat sa citesc cateodata.
Pentru Cinabra : asa este, doar ca uneori ai vrea sa iti fie mai putin dor si pur si simplu sa il astamperi. Doar ca nu se gaseste timp.
Pentru Hellene : multumesc pentru comparatie, ma onoreaza. Si cand te gandesti ca nu a trecut prea mult de atunci. Insa lucrurile aparent neinsemnate par acum mult mai importante, ori le vad adevarata semnificatie. Cred ca si la BCUT era la fel de fain ca la BCU. Mai gasim timp de carti cand putem, asta este.
Stimate Domnule Cinabru,
Sincer sa fiu este cea mai frumoasa chestie pe care am citit-o de multa vreme. Felicitari. Si mie imi este dor de oamenii ca dumneata si ma bucur ca nu sunt singur pe planeta asta paltonic vorbind. Asta e din pacate copilaria s-a terminat. Am auzit in ultima vreme 2 lucruri care mi-au placut mult" ce pacat e sa irosesti tineretea pe tineri" si " traiti ba ca de murit oricine moare". Ne trebuie foarte putin ca sa fim fericiti noua oamenilor adevarati, dar din pacate bunul simt ne face sa fim cacaciosi pentru ca in mare masura fericirea depinde de noi. Inca odata felicitari, chiar am simtit ca m-am intors un pic in timp citind articolul. Iepurasul
Iepurasule, si mie mi-e dor de tine si de vremurile tineretii, dar uite ca acum gasim atat de putin timp si pentru noi. Ma bucura si ma onoreaza faptul ca ti-a placut, parerea ta - tinand cont de bunul tau gust in domeniu - conteaza enorm. Multumesc pentru gandurile frumoase.
Si da, ai dreptate, ne trebuie prea putin, numai ca adesea acest prea putin e sufocant de mult.
Dacă ar dispărea un singur lucru din lista asta, ea nu ar mai exista. Nu ţin minte de când nu am mai citit cu atâta viteză câteva rânduri, de când nu am mai mâncat de o asemenea natură cuvintele, dorind să ajung să cuprind tot ceea ce spun. Ba da, ţin, hai să nu mint. De când am citit-o pe Lorena Lupu, doar că aveam o altă intenţie, aceea de a termina mai repede şi de a face ceva util. De exemplu, să recitesc o parte din cartea de telefoane...
Ce să spun, Cinabru? Mi-a stat totul în gât, şi am încercat să mă gândesc imediat dacă îmi este dor de ceva şi care sunt lucrurile ce ar putea închega un gând asemănător. Şi ştii ce? Mi-e dor de mine, Cinabru. Aşa cum eram. Doar că, de mult timp, nu am de unde să mă mai recapăt. Şi nu o voi mai face vreodată.
Să ne fie bine.
Demaio, cand cineva imi spune lucruri atat de frumoase, prind sa uit sa vorbesc. Incerc. Ezit. Revin. Tuturor ne e dor de noi si cata forta este necesara pentru a ne intoarce... Iti dai seama uneori ca indiferent ce ai face, cand te pierzi pe tine, totul devine inutil. Sau aproape.
Tot mai sper ca intr-o zi sa ne recapatam. Fiecare. Pe sine. In crepuscul. Mai e mult pana atunci.
Anunţ umanitar: ăia care aţi ciordit crepusculul, aduceţi-l înapoi, să mă iau din el...
Dorul, inevitabila si paralizanta tanjire... si totusi cat e de NE-greu sa te rupi de tine insuti, de obligatii/lipsa ipocrita (da,da) de timp, de tarsha... o fuga in peisajul, locul, Cartea, Muzica, Filmul, viata secreta de care ti-e dor. Doar forta de a te rupe din mazga cotidianului e cu adevarat dificila.
Cinnabar, mineralul mult iubit de alchimici, aparent neinspirant, dar una din materiile prime ale transformarii in Marea Opera. Si uite ce si splendida zi de toamna pentru fugarirea vreunui dor, nu?
Stiu si eu, Clara... Ajungi intr-un moment in care tot ceea ce faci afecteaza multe alte persoane, cand altii depind de tine, si atunci esti nevoit sa renunti la aceste doruri pentru ceva mult mai util. Altfel, poate ca realitatea revederii ar fi mult sub dor ca intensitate, ar fi o dezamagire, si asa apare si teama de a te intoarce.
Sper ca intr-o zi sa am si forta si timpul necesare pentru a rupe cotidianul. Sper ca aceasta zi sa fie curand.
Multumesc pentru randurile frumoase.
Una din cele mai minunate alchimii ale naturii este asa-numita miere neagra, mierea de mana. Albinele-bunele o produs din (scuzati) cacarezele unui anume tip de insecte (care stiu ele ce mananca..), si produc astfel (se pare) cea mai valoroasa miere din cate exista, un adevarat balsam si medicament puternic pentru organismul uman. CAm asa si cu toamna, alchimizarile si transformarile.
Ia scoate tu nasul pe geam, Cinabru, si pune langa regina Cinabra o alta Doamna minunata (pana acum), Toamna.. Iubiti-va incet si inventati doruri noi :)
so, intrebarea de pe timpul studentiei "carti sau mancare?" era si pentru tine doar un alint.
Keloo : cam asa se intampla si cu mine, vad ca stii senzatia si starea. Banii mi se duceau si atunci pe carti si tutun (nu ca asta m-ar plasa pe cine stie ce loc fruntas in topul culturii universale). Asa e si acum, si e bine.
Post a Comment