21 Sep 2007

Richard Brautigan - La pescuit de pastravi in America

Ai citit Brautigan ? Iti place Brautigan ? Ai inteles ceva din Brautigan ? Trei intrebari. Raspunsurile mele sunt da, da, nu. Cu toata sinceritatea, La pescuit de pastravi in America este una dintre cele mai faine carti pe care le-am citit vreodata, dar nu pot da nici un motiv clar pentru care mi-a placut atat de mult. N-am priceput nimic. Practic, nu se poate spune ca in cartea asta se intampla ceva, ca are un fir narativ, fie el si fragmentat, ca poti povesti cuiva despre ce este vorba. Vad ca si Luciat recunoaste ca e o carte scrisa foarte bine, dar nu a priceput nimic. Si atunci, de ce dracu mi-a placut atat de mult ?

La pescuit de pastravi in America este o sintagma-valiza, pe care Brautigan o umple cu orice sens gaseste necesar, La pescuit … devenind nume propriu, loc, activitate, titlu, personaj, sport, dorinta si absolut orice altceva. Devine un termen universal valabil pentru universul autorului. Dar, asa cum se preciza in textul de respingere a cartii de catre Viking Press : "Domnul Brautigan ne-a oferit in 1962 spre publicare o carte intitulata La pescuit de pastravi in America. Inteleg insa din referate ca nu este despre pescuit." Involuntar sau nu, umorul absurd este imens. La fel ca in toata cartea. Referintele, umorul trimiterile, paralele, aluziile, citatele, totul este dens si straniu. Si da, este si nu este despre pescuitul de pastravi. Iar hipopotamii au fiert in bazinele lor. Nici pastravii nu sunt ceea ce s-ar presupune.

N-as putea spune nici macar in ce curent si stil il pot incadra pe Brautigan, fostul beatnic. Habar nu am. Pare un poem dadaist, suprarealism, modernist, post-modern, futurist, experimental, dement, un text genial sau o farsa inspirata, o improvizatie de drogat sau o creatie minutios daltuita. Inca nu am citit si In zahar de pepene, dar daca este similar am descoperit un nou autor genial. Dau un exemplu "Spre sfarsitul dupa-amiezei, cand cabinele telefonice au inceput sa se intunece pe la muchii, am pontat de plecare si am pornit-o spre casa. La cina am mancat pastravul cocosat. Data prin malai si prajita in unt, cocoasa avea dulceata sarutului Esmeraldei". Iar traducerea semnata Liviu Bleoca este exceptionala. Cred ca a fost un adevarat cosmar sa il talmacesti pe Brautigan.

Intr-un fel, La pescuit de pastravi in America ar putea fi privita ca o epopee a unei existente, privita prin prisma unui interes unic, scrisa si apoi fragmentata in bucatele de mozaic, multe fiind aruncate. Dar o asemenea explicatie, desi linisteste cititorul bulversat, nu prea mai are vreo valoare in fata lui Brautigan. Dracu stie de ce mi-a placut. Dar mi-a placut. Enorm. Cititi-o macar pentru stil.

Nota : 10 (nu stiu inca de ce, dar fie doar pentru stil si merita).

2 comments:

Hellene, tomata cu scufiţă said...

Hihi, credeam ca e ceva in neregula cu mine. :)) Da' vad ca sentimentul la terminarea cartii e general valabil. Am citit-o acum 2 ani cred si n-as putea sa zic ceva din ea. Nu-mi mai aduc aminte. La fel si cu In zahar de pepene. Aberante, dar savuroase pe moment. Da' parca nu i-as da chiar 10, ca am pretentia de la o carte sa imi ramana in memorie, nu doar satisfactia de moment. :)

Cinabru said...

I-am dat 10 pentru ca de foarte mult timp o carte nu m-a mai lasat paf, daca imi este permis termenul. Mi-a placut imens, dar nu stiu de ce. Daca si In zahar de pepene este la fel, abia astept. Cred ca voi reveni la Brautigan periodic.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...