Corneliu Zelea Codreanu – 1899 – 1938

In noaptea de 29-30 noiembrie 1938 – Noaptea Sfantului Andrei, cum aveau sa remarce numerosi comentatori – fondatorul Miscarii Legionare, “Capitanul” Corneliu Zelea Codreanu, una dintre cele mai controversate, misterioase si interesante personalitati ale istoriei Romaniei din ultimele doua secole, era asasinat in padurea Tancabesti. Alaturi de el, erau asasinati alti 13 legionari : Nicadorii (echipa care il asasinase pe premierul I Gh Duca, pe peronul Garii Sinaia, dupa ce acesta scosese in afara legii Garda de Fier) si Decemvirii (cei 10 care il ucisesera intr-un mod barbar pe Mihail Stelescu, disidentul numarul 1, altadata om de incredere al lui Codreanu). Cei 14 au fost strangulati de jandarmi, in timp ce erau transportati, in camioane. Apoi cadavrele au fost duse la inchisoarea Jilava, impuscate de cateva ori pentru a consfinti varianta oficiala (fuga de sub escorta) si apoi inhumate in graba, intr-o groapa comuna. Ulterior se va turna peste cadavre acid sulfuric si se va pune o imensa placa de beton. Comunicatul oficial, publicat a doua zi, nu a fost crezut de nimeni. S-a spus ca ordinul venise direct de la Carol al II-lea, altii ca acesta fusese influentat/fortat de sovietici/masoni/evrei/englezi/francezi etc, etc, etc. Ce conta pentru legionari, era ca liderul idolatrizat fusese ucis. Si trebuia razbunat. Iar aceasta razbunare, implinita in septembrie 1939, avea sa declanseze o cumplita baie de sange, urmata de crimele legionare din 1940 – 1941.

Oricare ar fi fost motivele, se sfarsea prima parte a istoriei Miscarii Legionare, cea in care a fost condusa de Codreanu, si cand s-au facut greseli, nu putine si nu usoare, dar veneratul Capitan reusise in mare parte sa tina lucrurile sub control. Chiar mai mult, reusise sa imprime o directie constructiva, sa impiedice adesea conflicte, sa impuna Garda ca al treilea partid al tarii (unele surse spun ca al doilea) la alegerile din 1937. Si, mai important, in pofida unui discurs dur antisemit si a ciocnirilor ocazionale, mai mult actiuni ale unor elemente izolate, populatia evreiasca nu avusese prea mult de suferit. Sigur, existase tensiunea, existasera atacurile din presa legionara si nu numai, discursurile, amenintarile, dar prea putine – din fericire –actiuni directe. Prin disparitia sa, care a avut toate caracteristicile unui act terorist –si mai grav, terorism de stat, girat de regimul din acea vreme – s-a deschis o cutie a Pandorei care a provocat masacrele de la Jilava, un regim national-legionar cu mai mult esecuri si delicte decat realizari, asasinarea profesorului Iorga, absurda (si inca neelucidata) rebeliune legionara, pogromul si jafurile carora le-au cazut victime evreii (mai ales evreii saraci, circa 124 dintre acestia pierzandu-si atunci viata). Fara Codreanu, dar in numele razbunarii mortii sale, s-au comis abuzuri pe care, cu siguranta, acesta nu le-ar fi tolerat. Incercand sa distruga o miscare nationalista, ce inca din start apelase la tactici extremiste, politicienii vremii nu au facut decat sa o radicalizeze si sa ii accentueze caracteristicile teroriste, pana atunci periferice si accidentale.

Dincolo de toate greselile sale personale si ale adeptilor sai, Corneliu Zelea Codreanu ramane un nume important in istoria romanilor si nu numai. A fost mai putin un om politic si mai mult un erou romantic, care credea cu adevarat in ceea ce spunea, oricat de utopic ar fi parut altora ; a fost un antisemit virulent, cel putin la nivel declarativ, dar se poate doar specula cat de mult s-ar fi implicat in Holocaust mai tarziu ; este tratat si considerat un criminal de razboi, desi a murit inainte de izbucnirea razboiului ; a fost atacat de politicienii vechi si noi, atacand cu furie si revolta, la randul sau, coruptia si mizeria politicianista a vremii sale ; a atras langa el o mare parte dintre tinerii (si nu numai) intelectuali ai vremii, iar unii nu vor renunta niciodata la convingerile legionare ; a oferit generatiei sale liniile conducatoare ale unei renasteri spiritual-militare, dar in egala masura a tarat-o spre prapastie, dupa parerea altora ; a fost un adevarat credincios crestin, dorindu-si o viitoare unificare a bisericilor si confesiunilor, dar a fost si un antisemit adesea obsesiv. A fost un personaj urat si iubit pana la sacrificiul suprem, dar mai mult decat orice a reusit sa schimbe ceva prin prezenta si munca sa. Si, dincolo de greselile facute, a oferit tinerilor utopia superba a unei vieti crestine, dedicate neamului, iubirii de aproape, muncii, educatiei si onoarei. Ceea ce a insemnat mai mult decat au facut multi, prea multi dintre politicienii vremii. Si a reusit prin ceea ce a facut, inspirat, scris, spus, creat si gresit sa creeze unul dintre cele mai rezistente si interesante mituri din imaginarul romanesc.

Tragic, dincolo de asasinarea sa, unul dintre cele mai intunecate momente din istoria Romaniei secolului trecut, este ca multe dintre criticile aduse de el clasei politice interbelice sunt inca dureros de actuale, ceea ce nu ar fi trebuit sa se intample, chiar daca aderenta la mase a neo-legionarilor este nula. Aceeasi coruptie, aceeasi mizerie, aceeasi ticalosie, aceleasi procese fara vinovati, aceiasi bani care dispar misterios, aceleasi gunoaie politice care indraznesc sa spuna ca ne reprezinta. Si care nu sunt nici macar la fel de educati sau de interesanti precum coruptii cu care se lupta Codreanu. Dar se pare ca de atunci si pana acum nu am evoluat, chiar dimpotriva. Doar ne prabusim. Tot mai mult.