4 Jan 2008

John Fante – Drumul spre Los Angeles

“Fante este zeul meu” (Charles Bukowski)

Ca multi altii, l-am descoperit pe John Fante datorita lui Charles Bukowski. Practic, John Fante avea sa fie redescoperit datorita mult mai cunoscutului sau admirator, care il mentiona in majoritatea interviurilor la capitolul “scriitorul preferat”. Cu siguranta ca altfel John Fante ar fi fost uitat, in ciuda valorii. Dupa ce am citit “Drumul spre Los Angeles”, am inteles ce vroia sa spuna Bukowski, dar si cat de mult a fost acesta influentat de Fante. John Fante este unul dintre acei scriitori pe care ii iubesti sau ii urasti, fara cale de mijloc. Unul dintre cei care ar putea fi asimilati beatnicilor, postmodernilor, clasicilor, dar care in esenta au ceva aparte, o nota discordanta cu toate curentele, dar si o suprinzatoare si proaspata originalitate. Un alt exemplu de gen ar fi Salinger, cu care de altfel Fante are destule in comun, mai ales profilul personajelor. Iar Arturo Bandini, protagonistul cartii si un alter-ego al lui Fante este la randul sau un Holden Caulfield mai teatral sau un viitor Henry Chinaski. Mult prea tanar si intoxicat de carti citite prea repede si prea amestecat, Bandini este un anti-erou prin definitie, dar devine repede familiar cititorului pentru ca cei mai multi dintre noi am fost cel putin o data Bandini. Si cred ca suntem destui.

In aceasta prima parte a tetralogiei cunoscuta si ca Saga lui Arturo Bandini (sper ca vor fi traduse si ultimele doua volume, dupa ce a aparut si Intreaba praful) il cunoastem pe eroul lui Fante la varsta adolescentei. Trebuie spus din start ca Arturo Bandini nu este un model, un exemplu pozitiv sau genul de tip cu care ai vrea sa fii prieten. Arturo Bandini este un pusti, care a citit prea mult, haotic si fara sa inteleaga nimic, dar acum trebuie sa lucreze intr-o fabrica de conserve de peste pentru a-si intretine familia. Admirator al lui Spengler, Schopenhauer si mai ales Nietzsche (pe care il citeaza cu delicii), Arturo isi imparte orele zilei intre slujbele mizere si prost platite, reverii si fantasme cu fetele nude din paginile reviste “Artists and Models”, familia (mama si sora) pe care ajunge sa o deteste pentru ca il dezamageste, colegii de munca (masa amorfa si imbecilizata de mizerie), cartile pe care le imprumuta de la biblioteca municipala, paginile sale de manuscris. Pentru ca, previzibil, Arturo Bandini este scriitor. De fapt, el este singurul geniu, un talent zdrobitor, care va rupe traditia culturala a lumii pe urmele maestrilor sai, va avea cele mai frumoase femei, admiratia si gloria umanitatii, teama dusmanilor, averi, putere, nemurire. Va scrie de altfel o carte, povestea cuceririlor lui Arturo Bandini prin lumea intreaga, dar va fi – previzibil – un esec. Satul de tot, nu isi recunoaste infrangerea, ci vinde modestele bijuterii ale familiei si cu banii adunati pleaca spre Los Angeles. 110 dolari. Banii pentru care isi furase si abandonase familia. Pentru a deveni marele scriitor, marele amant, marele invingator. Deocamdata, este un ratat. Arturo Bandini este un ratat, un adolescent fara viitor, cu crize de megalomanie si sadism. Este un nimeni. Dar libertatea, Los Angeles-ul si cei 110 dolari il vor transforma cu totul. Sau nu. Cel mai probabil nu. Aidoma acelor beatnici care vor schimba literatura americana, pleaca "On the Road", primul pas intr-o halucinanta descoperire de sine.

John Fante socheaza placut inca din start prin stil. Nu mai am rabdare sa citesc autori morti si falsi. Imi plac cei vii. Acea maniera aproape telegrafica, foarte concisa, in egala masura foarte artistica din proza americana a vremii. Multe verbe. Multa miscare. Multa energie. Foarte placuta. Drumul spre Los Angeles este un bun inceput pentru tetralogie. Iar Arturo Bandini, in pofida unor tusa manieriste – Chinaski de exemplu mi s-a parut mult mai sincer, mai autentic – si a caracteristicilor picaresti, este un erou pe care nu il poti iubi, a carui ratare o simti, dar a carui soarta te intereseaza. Aproape simpatic. Crizele sale de megalomanie, agresivitatea cu care raspunde oricaror tentative de apropiere, mai ales din partea familiei, citatele si cuvintele pretentioase pe care le revarsa in cascada in orice situatie, furia sa indreptata impotriva lumii, dispretul cu care se apara de toata lumea … Toti am fost Arturo Bandini la un moment dat.
Doar ca personajul lui Fante / Fante insusi a impins rolul mult prea departe. Este un adevarat autism cultural, sau mai curand, pentru clasici, schizofrenie paranoida cu aspecte megalomaniace. Bandini isi construieste propria lume fantastica pentru a scapa din lumea reala, absolut dezgustatoare, pentru ca se teme ca la randul sau se va abrutiza si va deveni un tolomacus americanus. Ca toti ceilalti. Asa facem multi dintre noi, in fiecare zi, doar ca ne-am obisnuit cu disimularea si nu mai recunoastem. Nu mai avem timp. Nebunia sa, rolul, furia, toate alcatuiesc o masca, masca pe care o punem in fiecare dimineata si uneori o pastram peste noapte. Crizele sale, precum uciderea a zeci de crabi, la marginea oceanului, cu o pusca cu aer comprimat, ruperea pozelor cu modelele iubite, ura cu care isi respinge mama, sora si pe Dumnezeu insusi, sunt nebunii care il ajuta sa nu innebuneasca. Sa nu devina la fel ca ceilalti, marea sa spaima. Aparandu-si cu toata furia identitatea, chiar si una maladiva, refuza sa devina omul-masa. Asa cum va rezista si in sumbra, post-moderna fabrica de conserve de peste, mai potrivita pentru Gulag decat pentru o societate de consum. Mizeria si decaderea din spatele ambalajelor frumoase.

Un revoltat tipic pentru America acelor ani, Bandini este un James Dean al cartilor de filosofie, torturat de nerabdarea reusitei, spectrul saraciei si de asaltul hormonilor, intaratati si de modelele de hartie din paginile revistei preferate, pe seama carora izvoraste scene si povesti fantastice, in care el este marele seducator. Isi joaca rolul pana la ultimele consecinte, in cautarea unui ideal infantil, greu de atins si foarte probabil dezamagitor in final, dar in care crede cu inconstienta varstei. Un erou interesant, o carte surprinzatoare si un autor deloc comun. Recomandat. Voi mai reveni la Fante de multe ori. Este pe gustul meu, pentru ca in parte spune povestea celor ca mine. Astept acum Intreaba praful.

7 comments:

white noise said...

am inteles ca in curand o sa apara "Wait until spring, Bandini".
abia astept, si mie imi place foarte mult Fante.

Cinabru said...

White Noise, asta este chiar o veste excelenta, inseamna ca le vom avea pe toate in curand. My precious...

mariuca macovei said...

Mai mai....va jucati aici singurei...uite cum v-am prins asupra faptului. Mi-ai placut in recenzia asta si m-ai convins sa pun la "De citit" pe Fante. Sper sa il dobandesc cat mai curand....My preciousssss...:)

Cinabru said...

Da, my precioussss, multumesc pentru apreciere, inseamna mult pentru Cinabru. E o carte de suflet, de aceea mi-a fost greu sa scriu de ea. Lectura placuta.

Denisa Comanescu said...

Mi-a placut ce-ati scris despre Fante.
In aprilie apare ultimul volum al tetralogiei Bandini, "Vise de pe Bunker Hill", in traducerea Iuliei Gorzo. Dar vor mai urma traduceri din el, si eu sunt dependenta de proza lui Fante.

Denisa Comanescu

Cinabru said...

Va multumesc foarte mult, este o veste extraordinara. Abia astept, si sunt foarte curios ce alte titluri semnate de Fante vor urma. Poate si The Brotherhood of the Grape, mi-ar placea sa o citesc si in traducere.

Radu Aurel said...

Sunt foarte dezamagit de editura Humanitas. Am comandat cartea lui John Fante, O sa vina primavara Bandini si am remarcat cat de prost a fost executat tiparul. Capitolul 6 este de 2 ori, in timp ce capitolul 7 lipseste cu desavarsire. Am cerut sa-mi schimbe cartea, am primit un alt exemplar care avea aceleasi probleme... Oare a mai patitcareva ca si mine?

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...