Pavianul cinocefal il suna pe Cinabru intr-o seara rece de ianuarie. Pavianul cinocefal este unul dintre putinii prieteni ai lui Cinabru, si tocmai de aceea e unul dintre putinii care ii telefoneaza. Telefonul lui Cinabru are antena, este gri si a costat destul de putin. Inca isi face treaba. Pavianul cinocefal suna destul de des, si asta imi place. De fiecare data are ceva de spus. Ceva interesant. Nu-mi plac fiintele care nu au nimic de spus. Care nu se justifica prin nimic. Nu-mi plac oamenii.
Ai aflat – intreaba pavianul cinocefal, si il simt cat de bucuros este. Ca un copil in fata panoului de comanda al scutului anti-racheta. Moscova nu crede in lacrimi. Sa vedem daca mai au tupeu sa zica asta dupa ce apas pe buton. Mai curand Hiroshima, mon amour.
Ce sa aflu - raspunde acelasi Cinabru, copil batran de aproape 30 de ani. Il simt cum misuna in receptor. Rabdarea nu a fost niciodata punctul forte al pavianului cinocefal.
Nu ai citit presa - revoltat si incredul in fata nesimtirii mele. Nesimtirii mele cinabriene. Indiferentei mele. Nu-mi pasa. Sunt o fiinta in esenta malefica. Indiferenta la suferinta omenirii. Incapabil sa lacrimez la Surprize Surprize. Ha, ha, me evil !
Nope - limbaj de mess, stiu ca il detesta si tocmai de asta il folosesc. Cat mai des. Il enerveaza si s-ar putea sa nu mai sune. O sa mai sune. Nu rezista altfel.
Dupa ce suport minute intregi de blesteme, imprecatii, implorari si goblinari, pavianul cinocefal erupe gajait de emotie - A aparut iarasi ciuma bubonica !
Yersinia pestis. Cel mai bun prieten al omului. Iubita credincioasa. Selectie naturala. Bestiarii de Ev Mediu. Medicii sacrificati, in cartierele duhnind de boala. Lesuri. Apocalipsa vremurilor. Un cadou al istoriei. Ii simt bucuria pavianului, o simt in unghii si in oase, o simt cum trece prin plastic si nu reuseste sa mi se transmita si mie. Pentru ca nici macar o asemenea veste nu poate sa ma binedispuna. Sau tocmai o asemenea veste. Am pierdut prea multe - si sunt pe cale sa pierd si altele - pentru a-mi pasa de ce pierd altii. Undeva, in Ilf si Petrov, dupa indelungi aventuri, un preot pacatos gasea comoara promisa, insa isi cheltuise intreaga avere pentru asta. In loc de briliante, se alege cu zegras si arcuri. Cumva, incep sa il inteleg tot mai bine.
Pavianul zice – Cinabrule, Dumnezeu nu te place. Stiu. Stiu ca nu ma place. Ca in bancul in care evreul ii zice lui Iehova : Doamne, de 5000 de ani suntem poporul tau ales. Ne ajunge, mai ia si pe altii. Sau, mai ortodox, in fiecare zi simt mana lui Dumnezeu pe cap. Doar ca de la un timp apasa tot mai tare. Si ma doare. Doamne, incearca sa iti mai gasesti pe altul. Sau inteteste povestea asta cu ciuma bubonica. Sau cumpara-ti un PS3. Cinabru a cam obosit.
Pavianul cinocefal inchide. El este prietenul lui Cinabru. Sau, sovieto-nostalgic, pavianulcinocefalcareestecelmaibunprietenalcinabrului. Presupun ca vom mai vorbi maine. Sau peste cateva zile. Este cea mai lunga relatie de prietenie din biografia mea. Poate pentru ca e un pavian cinocefal. Si nu un om.
Nota : acesta a fost un post platit. Il astept pe Decarabia cu banii promisi, sau macar sa se prefaca in privighetori, cotofene si gugustiuci. Ca de obicei.
Ai aflat – intreaba pavianul cinocefal, si il simt cat de bucuros este. Ca un copil in fata panoului de comanda al scutului anti-racheta. Moscova nu crede in lacrimi. Sa vedem daca mai au tupeu sa zica asta dupa ce apas pe buton. Mai curand Hiroshima, mon amour.
Ce sa aflu - raspunde acelasi Cinabru, copil batran de aproape 30 de ani. Il simt cum misuna in receptor. Rabdarea nu a fost niciodata punctul forte al pavianului cinocefal.
Nu ai citit presa - revoltat si incredul in fata nesimtirii mele. Nesimtirii mele cinabriene. Indiferentei mele. Nu-mi pasa. Sunt o fiinta in esenta malefica. Indiferenta la suferinta omenirii. Incapabil sa lacrimez la Surprize Surprize. Ha, ha, me evil !
Nope - limbaj de mess, stiu ca il detesta si tocmai de asta il folosesc. Cat mai des. Il enerveaza si s-ar putea sa nu mai sune. O sa mai sune. Nu rezista altfel.
Dupa ce suport minute intregi de blesteme, imprecatii, implorari si goblinari, pavianul cinocefal erupe gajait de emotie - A aparut iarasi ciuma bubonica !
Yersinia pestis. Cel mai bun prieten al omului. Iubita credincioasa. Selectie naturala. Bestiarii de Ev Mediu. Medicii sacrificati, in cartierele duhnind de boala. Lesuri. Apocalipsa vremurilor. Un cadou al istoriei. Ii simt bucuria pavianului, o simt in unghii si in oase, o simt cum trece prin plastic si nu reuseste sa mi se transmita si mie. Pentru ca nici macar o asemenea veste nu poate sa ma binedispuna. Sau tocmai o asemenea veste. Am pierdut prea multe - si sunt pe cale sa pierd si altele - pentru a-mi pasa de ce pierd altii. Undeva, in Ilf si Petrov, dupa indelungi aventuri, un preot pacatos gasea comoara promisa, insa isi cheltuise intreaga avere pentru asta. In loc de briliante, se alege cu zegras si arcuri. Cumva, incep sa il inteleg tot mai bine.
Pavianul zice – Cinabrule, Dumnezeu nu te place. Stiu. Stiu ca nu ma place. Ca in bancul in care evreul ii zice lui Iehova : Doamne, de 5000 de ani suntem poporul tau ales. Ne ajunge, mai ia si pe altii. Sau, mai ortodox, in fiecare zi simt mana lui Dumnezeu pe cap. Doar ca de la un timp apasa tot mai tare. Si ma doare. Doamne, incearca sa iti mai gasesti pe altul. Sau inteteste povestea asta cu ciuma bubonica. Sau cumpara-ti un PS3. Cinabru a cam obosit.
Pavianul cinocefal inchide. El este prietenul lui Cinabru. Sau, sovieto-nostalgic, pavianulcinocefalcareestecelmaibunprietenalcinabrului. Presupun ca vom mai vorbi maine. Sau peste cateva zile. Este cea mai lunga relatie de prietenie din biografia mea. Poate pentru ca e un pavian cinocefal. Si nu un om.
Nota : acesta a fost un post platit. Il astept pe Decarabia cu banii promisi, sau macar sa se prefaca in privighetori, cotofene si gugustiuci. Ca de obicei.
9 comments:
Buna,
Ai idee cine si-a dat osteneala sa-l puna pe Habarnam pe net? Am gasit situl la tine in linkuri dar as vrea f. mult sa stiu si cine e autorul, mai ales ca sunt si toate desenele. Autorul sitului, of course.
Nu se potriveste commentul meu cu articolul tau, dar nu stiam unde sa te intreb :D
Nu stiu, dar mi-a placut mult ideea. Am dat intamplator peste el. Sper sa puna si partea a doua, in romana, tot dupa editia veche.
Nu-i problema, imi pare rau ca nu te pot ajuta mai mult.
Cinabrul duşmănos se bucură la selecţia naturală, deci. :D
Între timp eternelul bleg dar foarte prietenos consideră că e bine să-i pese de fraţii lui urâcioşi, cinabrii, şi să le ţină pumnii să fie toţi sănătoşi şi veseli şi frumoşi, ca să poată fi în continuare duşmănoşi şi urâcioşi, aşa.
Dusmanos ? Mai avem un pic si o dam in lupta de clasa. E un text absurd, despre o situatie absurda, cu mici mesaje printre randuri. Nu ma bucur, nici nu ma intristez atat timp cat nu ma afecteaza direct. Si nici nu pot spune ca imi pasa.
Dar de ce iti pasa Cinabru? :)) Oamenii nu.. da si matale e om, si ai cativa omuleti dragi.
Sper ca s-au rezolvat toate cu bine.
Aky : nu era cazul sa ma repet. Atat timp cat nu ma afecteaza direct, nu vad de ce mi-ar pasa. De suferinta umanitatii ? Please. Am si alte lucruri de facut. Cat sunt de "om"...
Si nu, nu s-au rezolvat. In lumea reala anumite lucruri nu se pot rezolva miraculos.
Cel mai fain advertorial. Sper ca ai primit destul de la rusi pentru prezentare asta :P
Pai tocmai ca si mie mi-a placut ideea, aseara numai cu Habarnam m-am ocupat, cred c-am dat in mintea copiilor :)) Ca astazi sa vad si postul lui Krossfire despre cartile copilariei, nice :)
Krossfire : yup, am primit rublele, o rusoaica pe nume Natasha si astept operele complete Tolstoi. Pacat ca-s in rusa. Si vodca.
Deea : da, am comentat si eu la Krossfire, chiar mi-a facut bine sa imi amintesc.
Post a Comment