27 May 2012

Despre cei care nu-ţi mai dau cărţile înapoi

În ceea ce mă priveşte, întotdeauna pun punct prieteniei/relaţiei/amiciţiei cu o persoană care nu îmi înapoiază o carte sau mi-o restituie în ultimul hal, flendurită şi amărâtă, pătată, cu foile zburând şi coperţile o dramă. De fiecare dată, de la prima infracţiune. Dacă persoana în cauză nu a avut grijă de o carte, cam cât de reuşită va putea fi relaţia dintre noi? Chiar dacă mi-e bun prieten. Chiar dacă natura sau genetica au înzestrat-o, dacă este de sex opus, cu anumite calităţi şi însuşiri lesne de apreciat de către un bărbat superficial.
Mai trec greu cu vederea dacă respectivul îmi cumpără un alt exemplar, eventual aceeaşi ediţie sau una mai bună. Şi totuşi rămâne o tensiune, un reproş. Nu vom mai fi niciodată prieteni cu adevărat. Ceea ce ar părea manie sau inadaptabilitate socială este nimic faţă de alte reacţii din istoria lecturii. 

Inscripţia se găseşte în biblioteca Mânăstirii San Pedro din Barcelona

Pentru cel care fură sau împrumută şi nu înapoiază o carte de la proprietarul ei, fie ca aceasta să se preschimbe-n şarpe în mâna lui şi să-l sfâşie. Lovit fie de paralizie şi toţi ai lui să fie vătămaţi. Să zacă în dureri ţipând după milă, şi chinul lui să nu găsească ostoi până când în moarte se va stinge. Viermii cărţilor să muşte în viscerele lui sub semnul Viermelui ce n-are moarte. Şi când va ajunge la Judecata de Apoi, flăcările Iadului să-l distrugă pentru totdeauna”. 

Pentru conformitate - Alberto Manguel, Istoria lecturii, Editura Nemira, 2011, traducere Alexandru I. Vlad, pg 284. 

De unde se poate constata că sunt şi opinii ceva mai radicale. 

6 comments:

Catalin said...

complet de acord...insa in ceea ce priveste acel fragment,cred ca este mult prea dur,desi pierderea unei carti din colectia personala este foarte dureroasa:)

Cinabru said...

Pe mine m-a socat, indiferent cat de mult ar fi valorat cartea. Din pacate autorul nu precizeaza si perioada din care dateaza inscriptia, ar fi fost interesant. De altfel, toata cartea lui Manguel merita citita si recitita, chiar m-a incantat.

suflet de papusa said...

De acord pana la acel citat, care m-a speriat intr-o oarecare masura..
Si eu am imprumutat carti ,iar de curand chiar mi-am cumparat a doua oara o carte la care tineam.(desi nu e la fel de subliniata si de plina cu semne de exclamare :)

Cinabru said...

Corect, citatul este cumplit, indiferent de epoca. Chiar sa fie o biblioteca plina de manuscrise rare, si tot e prea mult. S-ar fi potrivit la inscriptie nuvela Politistul bibliotecii, de King. Mi s-a intamplat sa mai cumpar o carte care imi placea in mod deosebit intr-o noua editie, daca era mai buna sau daca cea veche era deja zdrentuita dincolo de limita tolerantei. Nu prea subliniez pe carti, cu rare exceptii, cred ca inconstient mi-e teama sa nu le murdaresc. Probleme de fanatism bibliofil...

dragoş c said...

eu împart cărţile în 2 categorii - cele pe care nu le împrumut (cărţile dragi), care sunt vreo 20 şi celelalte, de care mă pot dispensa, şi pe care le socotesc simple obiecte - le împrumut şi nu-mi mai pasă de ele, odată ce le-am citit.

Cinabru said...

Si eu la fel, daca stau sa ma gandesc. Desi in functie de persoana am mai cedat si am imprumutat si din prima categorie. Suflet slab... Am avut perioada de colectionare maniacala, dar tot ma enerveaza sa pierd vreo carte. Sindrom de harciog, pentru ca multe, prea multe carti nu mai merita recitite. Ba ma tem ca nici nu meritau citite.

Post a Comment

Share This