16 May 2012

Roland Topor - Locatarul himeric

Publicat iniţial în Suspans nr 23 cu titlul Abisul unei demenţe

Cumva, tânărul şi mult prea timidul domn Trelkovsky din romanul de debut al lui Topor, Locatarul himeric, este un erou tipic cehovian aruncat înainte de a-şi da seama prea bine ce se întâmplă într-un decor arhitectural şi epic pur kafkian, un coşmar restrâns la zidurile unui bloc de apartamente ce devine treptat lumea sa, singura posibilă, iar apartamentul mult dorit se preface din refugiu şi uter în cuşcă şi, la final, în scenă a ororii. 

Povestea acestui locatar este mai oribilă şi mai înfricoşătoare decât multe naraţiuni încadrate poate abuziv în categoria de horror, povestiri de groază, pentru că aici oroarea nu vine din spaţiu, nu vine din altă lume, nu se înfiripă în chip de monstru. Sartrian, aici oroarea, coşmarul, demenţa – sunt ceilalţi. Îndeplinind perfect profilul victimei, Trelkovsky este amabil, politicos, foarte răbdător şi în esenţa sa îngrozit nu doar de ideea că îşi va pierde locuinţa, găsită cu greu, ci mai ales că va fi privit în bloc drept un personaj grobian, prost crescut şi lipsit de arta vieţuirii printre oameni onorabili şi oneşti.

Pentru micul domn Trelkovsky apartamentul găsit – deşi mizer, la 15.000 de franci pe lună şi o garanţie de 400.000 – pare a fi şansa vieţii. E adevărat, fosta chiriaşă, o misterioasă domnişoară Choule, s-a aruncat chiar de la fereastra acestui apartament şi acum se zbate între viaţă şi moarte pe un pat de spital. Nu contează, îl asigură portăreasa, sigur nu va scăpa, şi e păcat să ratezi o asemenea ocazie. Sigur, closetul este comun, undeva în bloc. Normal, ca în orice comunitate, există numeroase reguli, între care cea mai importantă este să nu faci zgomot. Fireşte, nu te poţi aştepta să fii primit cu braţele deschise, nici măcar de sumbrul proprietar, domnul Zy. Dar un apartament atât de bun, pentru un mic funcţionar, e o şansă unică. Trelkovsky, fericit, acceptă să se mute. La puţin timp după aceea, vizitând-o pe suicidala domnişoară Choule, o cunoaşte pe prietena acesteia seducătoarea şi planturoasa Stella, cu puţin timp înainte de moartea fostei chiriaşe. Nimic nu mai stă în faţa proiectelor sale. Pentru prima oară Trelkovsky are apartamentul său. Pentru prima oară este acasă.

Treptat, de la o zi la alta, începe să vadă că blocul, cu toate apartamentele răspândite la multele etaje, care îi dau impresia unui labirint, ascunde nenumărate mistere. O banală petrecere de casă nouă îl aduce pentru prima oară în vizorul necruţător al vecinilor şi proprietarului. Şi este doar începutul. Pas cu pas, de o zi la alta, noul chiriaş se simte urmărit, se simte supravegheat, inventariază iniţial curios, apoi suspicios, toate ciudăţeniile din jurul său. Refuză să semneze o listă prin care se cere evacuarea unei vecine, şi asta îi face pe ceilalţi, cel mai adesea nevăzuţi, dar simţiţi în permanenţă, să-l deteste şi mai mult. Este mereu şicanat, ironizat, privit. Cineva îi sparge apartamentul şi îi fură toate lucrurile, prefăcându-l într-un chiriaş fără trecut. Un anonim. Are senzaţia că mii de ochi sunt peste tot în jurul său. Ajunge să se teamă chiar să păşească prin casă, îi e groază la ideea de a deschide un dulap, ideea de a sta pe scaun îl paralizează. Ce ar spune vecinii, mereu la pândă, dacă ar auzi cel mai mic zgomot. Vede cum chiriaşii din cealaltă aripă ajung să se lupte la propriu, murdar şi animalic, pentru păstrarea sacrosanctei linişti. Vede cum gunoaiele scăpate pe scară dispar misterios în doar câteva minute, atunci când revine în locuinţă. Descoperă nu doar obiectele personale ale domnişoarei Choule, dar şi un dinte însângerat, ascuns ca o comoară într-un mic orificiu din perete. Detaliile banale devin părţi ale unui plan diabolic urzit de „ei”.

Nu va dura mult, în această existenţă paranoică, până când timidul domn Trelkovsky să fie convins, în ciuda nebuniei gândului, că „ceilalţi” vor să îl transforme şi pe el în domnişoara Choule. Că şi el, la rândul său, deşi bărbat, va dobândi toate idiosincraziile, ticurile şi banalităţile unei fete bătrâne, că într-un ritual dement va fi obligat să aleagă aceeaşi evadare. Că nu mai poate fugi, şi nu doar pentru că şi-a cheltuit toate economiile pentru a dobândi apartamentul, ci mai ales pentru că nu există scăpare. Se va refugia vremelnic la Stella, buna şi torida Stella, dar nici prezenţa, nici coitusul trist, nici distanţa nu îl mai pot ajuta. Revine furios şi îngrozit la blocul blestemat, convins că totul este o conspiraţie, că toţi joacă roluri mai mici sau mai mari într-o piesă deja scrisă. O piesă în care va fi sacrificat. Este victima unui accident de maşină, este din nou dus în apartament, şi convins că este o conspiraţie, că ceilalţi vor nu doar să evacueze un chiriaş nedorit, dar sunt elementele unei cabale monstruoase, alege singura ieşire posibilă. Nu înainte de a privi, cu ochii holbaţi de oroare, cum vecinii săi se transformă în fiinţe ce caricaturizează umanul, în actorii unui scenariu grotesc, în liniile unui baroc bastardizat şi oribil.

Locatarul himeric este o pogorâre cumplită în abisul unei demenţe. Nu ai cum să afli dacă Trelkovsky a fost chiar victima unei conspiraţii rituale, demente şi atât de contemporane, dacă cei din jurul său i-au construit un infern pentru a-l scoate din apartamentul mult visat, sau dacă totul este radiografia livrescă a unei boli psihice şi a unui om timid, mult prea timid şi prea temător, care s-a pierdut pe sine din prea multă spaimă. Poate fi interpretat ca un coşmar simbolic pentru teroarea traiului în comunitatea modernă, în care eşti prins ca o albină muncitoare într-un zigurat făcut din ciment şi nu din ceară. Poate fi doar un vis din care eroul principal, comun şi chiar anost, nu a mai reuşit să se mai trezească. Sau oroarea unui ciclu infinit, în care Trelkovsky/Choule este prins pentru totdeauna. O carte remarcabilă şi, în egală măsură, terifiantă.

2 comments:

Diana Caplat said...

Grozava carte !

Ema Cojocaru said...

Ce păcat că nu mai scrii pe blog, am mai dat peste recenziile tale și le-am citit cu plăcere.
Nu știu dacă ai citit „Porumbelul” lui Süskind, dar mie mi-a amintit imediat de „Locatarul himeric”, care m-a bântuit multă vreme (după lectură am văzut și filmul, fain și el).

Post a Comment

Share This