17 May 2012

Richard Bachman - Blaze

Apărut în Suspans nr 23 cu titlul Transformarea lui Blaze


Încă un roman de sertar al răposatului Richard Bachman

Aş fi foarte curios să citesc prima variantă a acestui roman de Bachman/King, mai ales că autorul considerase acea versiune, la o lectură mai atentă, drept una „nereuşită”. Pentru a folosi un eufemism. Abandonat, Blaze părea destinat să rămână un roman de sertar, nu din raţiuni de samizdat, ci pur şi simplu pentru că se dovedise o dezamăgire. Interesant este că a fost scris chiar înainte de Carrie, pe la sfârşitul lui 72 – începutul lui 73, şi preţ de mulţi ani a rămas suspendat în acel purgatoriu al proiectelor ratate care este arhiva unui scriitor. Pentru King, acest spaţiu cât se poate de real se găseşte la Biblioteca Fogler, Universitatea din Maine, Paradisul pentru orice fan Stephen King. Când Colorado Kid s-a bucurat de un neaşteptat succes, dovadă că publicul mai are chef să citească, măcar din când în când, un policier „old school”, King a început să cocheteze cu ideea de a rescrie Blaze. L-a reluat, l-a rescris, a apărut sub numele de Richard Bachman, la multă vreme după ce se aflase de fapt cine se ascunde în spatele pseudonimului. Şi e un Bachman foarte bun. Şi nu doar atât, dar ar merita şi o ecranizare, pe care cel mai indicat să o facă rămâne Frank Darabont. Dar acesta este doar un vis. O altă întrebare ar fi ce romane neterminate sau abandonate se mai găsesc în arhiva SK. Dacă sunt măcar pe jumătate la fel de bune…

Blaze, Lenny, John Coffey

Clayton Blaisdell Jr. a fost poreclit Blaze de atâta vreme încât uneori abia îşi aminteşte care este numele său adevărat. Dar nu doar din cauză că toată lumea preferă să îi spună Blaze. Toată lumea, adică acei puţini care i-au fost prieteni. Ultimul a fost George. Prietenul său George. Prietenul care deşi a murit de ceva vreme, cumva mai este mereu în preajma lui Blaze şi ghidează fiecare mişcare a acestui colos slab de minte, aşa cum o făcea şi înainte. Un uriaş de doi metri şi cincisprezece centimetri înălţime, depăşind lejer 120 de kilograme, cu o adâncitură în osul frunţii, şi o minte care uită mai tot timpul detalii importante. Blaze aminteşte prin masivitate şi naivitate de eroul din Green Mile, John Coffey, fără să ascundă vreun secret magic. Blaze este un uriaş la marginea retardării, nimic mai mult, cu un facies bizar şi deformat, şi o minte care, cel mai adesea, nu reuşeşte să prindă toată realitatea din jur. Blaze este greu de cap.

Un uriaş blând şi bun, atât timp cât nu este provocat. Undeva, în mintea lui Blaze, există o zonă întunecată. Poate că acolo se ascunde George acum. Poate că acolo stă şi furia lui distrugătoare. Cuplu tributar celui din Şoareci şi oameni. George şi Blaze vs George şi Lenny. Numai că în acest duo king-ian George, un escroc de o inteligenţă practică fascinantă pentru încetul Blaze, este cel care intuieşte mai mult decât alţii cât de folositor poate fi acest uriaş. Cu o minte măcar rezonabilă în spatele lui, Blaze poate deveni un soi de golem, util în orice plan, de la jafuri mărunte la scenarii demne de serialele de televiziune ieftine. Uneori George este seducătorul doamnelor, alteori atrage în camere de hotel homosexuali nemărturisiţi, în acest caz Blaze jucând cu cele 120 de kilograme rolul iubitului furios şi înşelat. Lui George îi place să joace roluri. Veleităţi de actor amator, folosite în scopuri foarte practice. Până acum, Blaze a reuşit aproape de fiecare dată să scape de poliţişti, adesea cu un noroc incredibil. Mici escrocherii, simple şi destul de profitabile. Prea puţine riscuri. Nu e suficient pentru George. Trebuie să dea lovitura finală. Lovitura atât de complicată încât Blaze nu o poate înţelege decât vag. Cu atât mai mult îl priveşte pe George cu admiraţie când află că soluţia este să răpească un copil de câteva luni. Unicul moştenitor al unei bogate familii din ţinut. Recompensa – două milioane de dolari. Dar ce faci când George nu mai este, şi tu eşti Blaze?

De la George la Joe

Ca structură epică, romanul este alcătuit din două fire narative ce alcătuiesc biografia lui Blaze. Primul este chiar povestea lui Blaze, de la micul Clayton Blaisdell Jr., un copil inteligent şi promiţător, care îşi pierde cea mai mare parte din minte „datorită” iubirii tatălui său. Plimbat prin dormitoarele reci ale Leagănului Hetton, condus de Martin Coslaw, poreclit cu teamă Legea, petrece o perioadă ca om bun la toate în strania familie Bowie, ajunge să trăiască vacanţa vieţii sale împreună cu unicul său prieten de la Leagăn, John, un paria ce se ascunde după masivitatea lui Blaze în speranţa că va scăpa de ceilalţi. Un traseu aproape dickensian. Ajunge la un pas de fericire la ferma Bluenote, singura parte a vieţii sale când Blaze, încet la minte şi uriaş la trup aşa cum este, face parte cu adevărat dintr-o familie. Cu puţin înainte de primele jafuri. Cu puţin înainte de George. Specific pentru personajele lui King, deşi Blaze se încadrează cel puţin teoretic în galeria eroilor negativi, pe măsură ce afli povestea sa ajungi nu doar să-l înţelegi, dar chiar să-l simpatizezi, mai ales văzând că adesea este, în inocenţa sa, dincolo de bine şi rău. Blaze ştie că ceea ce este rău îi provoacă durere, ce este bun nu. Nimic mai mult.

În paralel, alternând episoadele, este povestea unei răpiri. Condus de un George fantomatic, la fel de crud şi ironic pe cât fusese în viaţă, care apare de niciunde şi dispare la fel de repede, Blaze începe să facă primii paşi ezitanţi. Primii paşi într-un plan pe care îl repetase cu George, teoretic, de nenumărate ori, dar pentru cineva care putea uita într-o zi sau mai multe să se spele pe dinţi ori să-şi pună pantalonii, e destul de greu. Cumva, cel puţin la început, acest George îi explică în fiecare moment ce să facă şi, printr-o serie de consecinţe fericite şi coincidenţe neaşteptate, Blaze reuşeşte să răpească mult doritul copil, pe micul Joe. Nu în fiecare zi ajungi să ţii în braţe un copil de două milioane de dolari. Numai că acum mai valorează doar unul singur. Aşa i-a spus George. Cu un arsenal complet de scutece, mâncare pentru bebeluşi, hăinuţe, pătuţ, biberoane, suzete, creme şi alifii, bâjbâind mai mult pe baza intuiţiei decât a cunoştinţelor, Blaze nu doar că se descurcă surprinzător de bine, dar ajunge chiar să-l îndrăgească pe Joe. Dacă până atunci mai păstra ceva sumbru, umanizarea sa sub influenţa victimei sale – pentru că ajungi să uiţi că Joe este victima – este nu doar credibilă, dar mai ales înduioşătoare. Treptat, pas cu pas, capătă un rol improbabil pentru un uriaş încet de minte: protector aproape de tată. Pentru Blaze, totul este atât de frumos şi de pur, încât, cu toate stângăciile sale, ajunge pentru prima oară să iubească pe cineva. Sunt emoţionante pasajele în care, cu ezitări şi încercări repetate, are grijă pe cât se pricepe de micul Joe. Pentru el devine deja mai important ca Joe să fie bine, decât să ia vreo recompensă. Şi dacă n-ar fi George, care insistă să scape de copil. Dacă Blaze nu ar fi căutat deja de poliţie, ca principalul suspect. Şi dacă totul nu ar duce din nou la Hetton… Poate că George, până la urmă, nu este deloc doar o iluzie, un colac de salvare, tutorele crud şi ironic de care uriaşul are nevoie.

Istoria unui uriaş încet la minte

Povestea lui Blaze nu este doar un foarte bun roman de Richard Bachman, ci şi una dintre cele mai interesante transformări ale unui personaj negativ, chiar dacă mai mult din cauza celorlalţi, întâlnită vreodată într-o carte. Ar trebui să-l deteşti, ar trebui să îl priveşti cu fireasca reţinere şi poate ură. În definitiv, a răpit un copil de doar câteva luni, sfătuit de un prieten care este deja mort. De ceva vreme. Şi totuşi ajungi să îl priveşti pe Blaze aşa cum ai ajuns să îl vezi pe Lenny în cartea lui Steinbeck. Nici Lenny nu vroia să rănească pe cineva. Nici Lenny nu înţelegea când şi de ce trebuie să se oprească. Blaze este mult mai mult decât povestea unei răpiri eşuate, şi terminate fericit pentru mica victimă. Blaze este povestea dramatică a unui uriaş care ar fi putut să trăiască liniştit şi retras în mica sa lume, fără să rănească pe cineva, dacă nu ar fi avut tatăl pe care l-a avut, dacă nu l-ar fi întâlnit pe George, dacă ar fi putut să înţeleagă lumea cu adevărat. Până la urmă Blaze este poate mai uman decât mulţi dintre cei care, spre norocul lor, nu au fost marcaţi de o teşitură în frunte şi o serie interminabilă de ghinioane.

Este povestea tristă şi în egală măsură fascinantă a unui destin banal, contorsionat şi în final distrus de un lung şir de „dacă”, prea lung şi prea complicat pentru o minte mult prea mică.

2 comments:

Anonymous said...

Va fi tradusa shi "Rage"?

Cinabru said...

Putin probabil. Stiu ca Stephen King a refuzat reeditatea in engleza, din cauza idiotilor care au luat cartea drept model si au impuscat cativa colegi. Pacat, Rage este o carte exceptionala si ar merita din plin o versiune romaneasca.

Post a Comment

Share This