Haruki Murakami – Padurea Norvegiana

Padurea Norvegiana a fost primul Murakami pe care l-am citit, fara sa stiu atunci ca in Japonia romanul l-a lansat practic pe cel mai popular scriitor contemporan, vanzandu-se in peste patru milioane de exemplare si declansand o isterie nationala oarecum maladiva. Nu imi amintesc exact de ce acesta a fost primul Murakami citit. Cred ca o simpla intamplare… Daca ar fi sa ii gasesc un corespondent european lui Murakami, cred ca m-as gandi in primul rand la Milan Kundera, pentru senzualitatea comuna celor doi, prezentata fara vulgaritate si obscen, ca ceva natural, placut, o daruire aparte, sufocanta prin gingasie. Sau, in partea cealalta a lumii, un Borges adaptat societatii nipone industrializate, incercand sa imbine traditiile si contemporaneitatea. Influentele occidentale au fost decisive pentru formarea identitatii scripturale proprii lui Murakami, iar Padurea Norvegiana este privita de multi critici si admiratori ca opera sa esentiala.

I agree to disagree, apud Cartarescu. Nu cred ca este cea mai buna carte a prozatorului. Sensibila, delicata, induiosatoare, tragica, placuta, da, dar nu esentiala. Cei care vor sa il descopere pe Murakami ar trebui sa inceapa cu In cautarea oii fantastice, urmata de Dans, dans, dans, ori Kafka la malul marii. Padurea Norvegiana, care si-a capatat numele de la o piesa Beatles, este o stranie si dureroasa poveste de dragoste, cu un final tragic, intre studentul Toru si misterioasa, nevrotica Naoko, o poveste derulata pe fondul schimbarilor din Japonia anilor ’70, cand influenta occidentala forma o noua generatie, marcata mai curand de beat, jazz si rock, dar si de o sexualitate libera, decat de bushio sau cha-no-yu. Apropierea dintre Toru si Naoko, spaima cu care aceasta fuge de lumea reala, parasindu-l pentru ca nu poate suporta normalitatea, intalnirile dintre cei doi, terminate adesea intr-un paroxism emotional zdrobitor … O iubire petrecuta cu aproape doua decenii in urma, care revine in prezent datorita unei piese Beatles.

Povestea celor doi este simpla, dar merita descoperita pas cu pas. Watanabe este clar un alter ego al lui Murakami, in timp ce Ea, indiferent de nume, va reveni in numeroase alte scrieri ale prozatorului, ca acea iubire care nu s-a putut implini din diverse motive. Fascinant la Murakami, dincolo de scheletul epic, este stilul occidental cu elemente ale culturii contemporane nipone, transplantarea felului de a fi a tanarului european sau american intr-o lume asiatica. Fraze si propozitii scurte, stil alert, adesea sacadat si totusi pastrand impresia de fluiditate, putine metafore, numeroase verbe. Padurea Norvegiana este genul de roman “realist” marca Murakami, scriitorul dand insa masura adevaratului talent si ritm in compozitiile sale fantastice. Pierderea unei iubiri, ce ameninta sa devina aaparatoare si sufocanta, obsesia nascanda pentru celalalt, erotismul frustrant si eliberat anevoie – dar tratat de Murakami natural si fara cea mai mica urma de obscen -, omniprezenta muzicii, toate fac din Padurea Norvegiana una dintre cele mai dureroase si intense carti ale autorului. In acelasi gen, mult mai optimista insa, va fi si La sud de granita, la vest de soare, un alt reper important.

In concluzie, Padurea Norvegiana este un bun inceput pentru Murakami, dar nu cel mai bun. Am preferat mereu romanele sale “fantastice”, desi termenul este cel putin relativ la Murakami, ca si la Poe, spre exemplu. Este un prim pas. Sper ca pentru multi nu va fi si singurul. O carte car eimbina dragostea, moartea, Japonia si muzica celor de la Beatles.

Haruki Murakami - Padurea Norvegiana pe site-ul Polirom