+a.jpg)
Marea surpriza a anului 2007 in cercurile fanilor Queen colectionari de bootleg-uri a fost aparitia acestei inregistrari a concertului din 14 decembrie 1978, Vancouver, despre care nici macar nu se stia ca exista. De fapt, acest concert circulase si inainte printre colectionarii de top, fiind considerat “foarte rar” si dat la schimb doar pentru inregistrari de aceeasi valoare. Pana cand un suflet generos l-a postat pe torente, si restul este istorie. Dupa ce m-am chinuit zile bune sa il iau, a fost in sfarsit al meu (insert : my precious !!!). Calitatea inregistrarii este aproape excelenta, cu mici clickuri si un usor fasait al benzii, care da un plus de autenticitate si cateva scurte intreruperi. Nu am ascultat foarte multe concerte din Jazz Tour, dar acesta este unul foarte bun (stiu ca pana acum am spus despre fiecare concert prezentat ca este foarte bun, dar nu am gasit un concert Queen care sa ma dezamageasca). Publicul din Vancouver se pare ca a fost foarte entuziast, pentru ca trupa raspunde pe masura si pune in scena un concert de zile mari.
Inceputul este clasic, cu We Will Rock You (fast), in forta, cu un sunet foarte greu si urletele si aplauzele publicului, un Freddie in perfecta forma. “Hello, Vancouver ! How’re you feeling tonight ? You’re ready to rock ? You’re ready to roll ? OK, let’s go” si se trece in Let Me Entertain You, piesa care castiga enorm fata de versiunea plata de pe album. Felul in care Freddie se joaca in partile de refren – “let me eeeentertaaaain youuuu” este memorabil, ca si celebra “we’ll give you piece de resistence”. O piesa foarte buna pentru a deschide un concert, urmata de un Brian May entuziast : “Thank you, good evening, it’s nice to be back, see you again. We’ve got a lot of goodies for you tonight, and first of all we’d like to do a song which should be bring some memories to some of you. This is Somebody to Love”. Inceput ca de obicei cu o mica improvizatie marca Freddie “Can anybody find me somebody, oh, somebody to loooooove ?” dupa care se intra in ritmul obisnuit. Este o versiune buna, dar nu mai buna ca in alte ocazii. Oricum, o piesa dificila, dar deosebita in orice concert si definitorie pentru ce insemna Queen atunci si pentru forta vocala a lui Mercury. Brian May improvizeaza la randul sau, schimband sensibil unele parti de chitara, iar partea de chorus este foarte buna, cei trei auzindu-se perfect. La pasajul de la jumatatea piesei Freddie duce vocea destul de sus, cu o usoara cadere la un moment dat, aproape imperceptibila, continuat excelent de Taylor cu un timbru ce aminteste de I’m In Love with My Car.
Freddie : “OK. OK, I can see we’re gonna have a lot of fun tonight. OK, we’re gonna give you rock’n’roll all night. Good, we’d like to do another song from our album Jazz. This is a John Deacon composition, titled If You Can’t Beat’em, Join’em !” John Deacon este un compozitor suprinzator de talentat, dar oarecum mi se pare ca a stat mereu in umbra celorlalti, insa piesele sale sunt usor de recunoscut. Aceasta compozitie poate parea modesta dupa standardele Queen, dar in concert este mult mai energica si mai placuta, oferind cateva momente de duet Mercury – Taylor memorabile. O piesa OK. Dupa strigatele entuziaste de “Rock On”, Freddie introduce in sil clasic urmatoarea piesa : “ Now you see, few years ago we used to have a manager, or manager in English. Guy used to try to ripp off on us and he was a real motherfucker, I tell you. We soon got rid of that, we soon got rid of him and just so we’d remember him we wrote him a song… That’s right, that’s right, this is a song called Death on Two Legs”. Deja o piesa clasica, devenita legendara printre fani ca o razbunare inteligenta, dar versiunea din Vancouver 78 pot spune ca m-a dezamagit.
Inceputul este clasic, cu We Will Rock You (fast), in forta, cu un sunet foarte greu si urletele si aplauzele publicului, un Freddie in perfecta forma. “Hello, Vancouver ! How’re you feeling tonight ? You’re ready to rock ? You’re ready to roll ? OK, let’s go” si se trece in Let Me Entertain You, piesa care castiga enorm fata de versiunea plata de pe album. Felul in care Freddie se joaca in partile de refren – “let me eeeentertaaaain youuuu” este memorabil, ca si celebra “we’ll give you piece de resistence”. O piesa foarte buna pentru a deschide un concert, urmata de un Brian May entuziast : “Thank you, good evening, it’s nice to be back, see you again. We’ve got a lot of goodies for you tonight, and first of all we’d like to do a song which should be bring some memories to some of you. This is Somebody to Love”. Inceput ca de obicei cu o mica improvizatie marca Freddie “Can anybody find me somebody, oh, somebody to loooooove ?” dupa care se intra in ritmul obisnuit. Este o versiune buna, dar nu mai buna ca in alte ocazii. Oricum, o piesa dificila, dar deosebita in orice concert si definitorie pentru ce insemna Queen atunci si pentru forta vocala a lui Mercury. Brian May improvizeaza la randul sau, schimband sensibil unele parti de chitara, iar partea de chorus este foarte buna, cei trei auzindu-se perfect. La pasajul de la jumatatea piesei Freddie duce vocea destul de sus, cu o usoara cadere la un moment dat, aproape imperceptibila, continuat excelent de Taylor cu un timbru ce aminteste de I’m In Love with My Car.
Freddie : “OK. OK, I can see we’re gonna have a lot of fun tonight. OK, we’re gonna give you rock’n’roll all night. Good, we’d like to do another song from our album Jazz. This is a John Deacon composition, titled If You Can’t Beat’em, Join’em !” John Deacon este un compozitor suprinzator de talentat, dar oarecum mi se pare ca a stat mereu in umbra celorlalti, insa piesele sale sunt usor de recunoscut. Aceasta compozitie poate parea modesta dupa standardele Queen, dar in concert este mult mai energica si mai placuta, oferind cateva momente de duet Mercury – Taylor memorabile. O piesa OK. Dupa strigatele entuziaste de “Rock On”, Freddie introduce in sil clasic urmatoarea piesa : “ Now you see, few years ago we used to have a manager, or manager in English. Guy used to try to ripp off on us and he was a real motherfucker, I tell you. We soon got rid of that, we soon got rid of him and just so we’d remember him we wrote him a song… That’s right, that’s right, this is a song called Death on Two Legs”. Deja o piesa clasica, devenita legendara printre fani ca o razbunare inteligenta, dar versiunea din Vancouver 78 pot spune ca m-a dezamagit.
Ceva lipseste din energia din anii trecuti, oarecum nu se potriveste cu setlist-ul. Oricum, o piesa acida, din care se trece fluid intr-o piesa clasica, Killer Queen, intr-un tempo ceva mai rapid decat in trecut si un timbru mai jos, care oricum ii joaca feste lui Freddie in prima parte. Medley-ul continua cu Bicycle Race, una dintre piesele pe care nici acum nu le-am inteles, si care fara controversatul clip cred ca ar fi fost uitata rapid. Aici suna bine partea cu “bicycle races are coming your way…”, dar cam atat. Pentru un moment de respiro pentru Mercury, Roger Taylor trece in piesa sa de rezistenta mult timp, I’m In Love With My Car, pentru mine una dintre piesele esentiale pentru Queen in anii 70, si nu cred ca altcineva ar fi reusit sa ii dea viata in stil Taylor. Secondat de Freddie, Taylor reuseste o versiune aparte, densa, grea, foarte hard.
Urmeaza o alta piesa cunoscuta de public, Get Down Make Love, dar este genul de piesa care a imbatranit urat. Nu inteleg de ce trupa a inclus-o in setlist, suna pasabil si mi se pare ca il limiteaza pe Freddie, mai ales datorita lungului pasaj intrumental care rupe ritmul. You’re My Best Friend, o alta compozitie Deacon, este placuta si suna bine, dar nimic mai mult, potrivita sa o dedici unei persoane speciale. Freddie “Thank you” si dupa o scurta intrerupere a inregistrarii se trece la Now I’m Here, versiune buna si foarte rapida, plina de energie – Freddie este memorabil la “I’m just …” urlat intr-un stil inimitabil. Urmeaza clasicul moment de interactiune Freddie – public, cu exercitiile vocale care au evoluat continuu de-a lungul istoriei trupei. “We’re gonna play for you some more”, si Mercury incepe alaturi de public un joc “Now I’m here, think I’ll stay around, around, around, yeaaah. You did good. Stay around, around, around, down in the city just for you and me”. Si da, publicul din Vancouver se dovedeste chiar neasteptat de bun. Ca si la Spread Your Wings, introdusa cu un interesant impromptu de pian, dupa care se intra in piesa obisnuita, intr-o versiune foarte buna, apropiata de sesiunea BBC (pentru mine, pana acum, cea mai buna varianta existenta), iar solo-ul lui Brian May este, asa cum se intampla in concertele cu un public entuziast, extins si modificat mult fata de album, mai lung, intr-un ton jos, foarte potrivit completat de pianul lui Freddie. Superb. Pur si simplu.
Urmatoarea piesa, Dreamer’s Ball, nu a fost niciodata una dintre preferatele mele, si este prezentata de May si Mercury printr-un scurt dialog cu publicul. Brian “Allright, we’re gonna have a little fun now”. Freddie “ Uuuuu, yeah !” Brian “ We have a little, special stage, so get a little closer this time.” Freddie “ How you’re doing down there ? “ Urlete din public “ Excellent, excellent !”. Freddie “You mean you’re not crushed to pieces ? Ok, we’re gonna … We’d like to start with a beat, come on, any beat you like. Come on. You can do anything you like tonight, take your clothes off”. Din public se aude o voce “All right !!!”. Mult entuziasm. Este genul de piesa acustica, pasabila pe album, dar interesanta live, mai ales pentru inflexiunile de jazz folosite de Mercury. Merita ascultata. totusi.
Urmeaza o alta piesa cunoscuta de public, Get Down Make Love, dar este genul de piesa care a imbatranit urat. Nu inteleg de ce trupa a inclus-o in setlist, suna pasabil si mi se pare ca il limiteaza pe Freddie, mai ales datorita lungului pasaj intrumental care rupe ritmul. You’re My Best Friend, o alta compozitie Deacon, este placuta si suna bine, dar nimic mai mult, potrivita sa o dedici unei persoane speciale. Freddie “Thank you” si dupa o scurta intrerupere a inregistrarii se trece la Now I’m Here, versiune buna si foarte rapida, plina de energie – Freddie este memorabil la “I’m just …” urlat intr-un stil inimitabil. Urmeaza clasicul moment de interactiune Freddie – public, cu exercitiile vocale care au evoluat continuu de-a lungul istoriei trupei. “We’re gonna play for you some more”, si Mercury incepe alaturi de public un joc “Now I’m here, think I’ll stay around, around, around, yeaaah. You did good. Stay around, around, around, down in the city just for you and me”. Si da, publicul din Vancouver se dovedeste chiar neasteptat de bun. Ca si la Spread Your Wings, introdusa cu un interesant impromptu de pian, dupa care se intra in piesa obisnuita, intr-o versiune foarte buna, apropiata de sesiunea BBC (pentru mine, pana acum, cea mai buna varianta existenta), iar solo-ul lui Brian May este, asa cum se intampla in concertele cu un public entuziast, extins si modificat mult fata de album, mai lung, intr-un ton jos, foarte potrivit completat de pianul lui Freddie. Superb. Pur si simplu.
Urmatoarea piesa, Dreamer’s Ball, nu a fost niciodata una dintre preferatele mele, si este prezentata de May si Mercury printr-un scurt dialog cu publicul. Brian “Allright, we’re gonna have a little fun now”. Freddie “ Uuuuu, yeah !” Brian “ We have a little, special stage, so get a little closer this time.” Freddie “ How you’re doing down there ? “ Urlete din public “ Excellent, excellent !”. Freddie “You mean you’re not crushed to pieces ? Ok, we’re gonna … We’d like to start with a beat, come on, any beat you like. Come on. You can do anything you like tonight, take your clothes off”. Din public se aude o voce “All right !!!”. Mult entuziasm. Este genul de piesa acustica, pasabila pe album, dar interesanta live, mai ales pentru inflexiunile de jazz folosite de Mercury. Merita ascultata. totusi.
Brian “Thank you. Real silliness there, should keep us awake, you know. We’d like to thank you for filling up this beautiful place, thanks a lot for coming. Here’s something special for you”. Freddie “We’re gonna … we’re gonna do something we’ve been trying out a few times, depending on what the mood is. And the mood feels goood. This is a slight transformation from the original version. We’re gonna do a duet to the song Love of My Life”. Cu improvizatia vocala similara celei de pe album, este o reusita. De fapt, este una dintre piesele de rezistenta, care si in perioadele in care vocea lui Freddie avea probleme, tot suna foarte bine. Nimic de comentat in plus. Unul din acele momente magice Queen, greu de descris. Ca si reactia entuziasta a publicului. Pentru a lansa ’39, Brian apeleaza din nou la cei din sala “Thank you. Hope you’re feeling like making a little bit of noise again now. Ok, a little song called 39”. Freddie “ Let’s go, everybody”. Versiunea live 39 a fost mereu speciala, pentru ca asa cum se vede de exemplu in inregistrarea video de la Earls’ Court 77, Brian, Freddie si Taylor cantau impreuna piesa, a capella, Brian asigurand partea de chitara, iar John Deacon basul. Exceptionala, vocile se imbina excelent, suna mai bine decat pe mai sus-mentionatul concert, chiar are o tenta country foarte placuta. Inedit, dar nu pentru Queen.
Setlistul continua cu o noua supriza pentru cei care sunt familiarizati mai curand cu concertele din anii 80. Freddie “Thank you. OK. We’re gonna do something a bit heavy right now, OK ? I must tell you, we do like doing the acoustic songs, a lot of people just want as rock and roll, real heavy rock and roll. We liked to do the acoustic, now we’re gonna get rid of this fucking (neclar). Now we’re gonna do a song from our News of the World. It’s called It’s Late”. O piesa dura, foarte hard, foarte buna, cu un farmec aparte mai ales la refren, in special pasajul de final “It’s late, it’s late … it’s aaaaaal toooo laaaate”. Memorabil.
Dupa It’s Late, cum din public se cere Don’t Stop Me Now (care nu va fi cantata), Freddie anunta “OK, we’re gonna get ya tonight. This next song features John, Roger and Brian, they’re gonna do their thing tonight. This is a song called Brighton Rock.”, piesa urmata de un solo Taylor si celebrul solo Brian May, mereu altfel, secventa terminata de o noua improvizatie, un jam al trupei, pasaj ce suna neasteptat de bine, cu ceva din Dreamer’s Ball si din It’s Late. Lipsesc cateva secunde la inceputul urmatoarei piese din setlist : Freddie “…guys, right now. This is a song written strictly for you all ladies with great big tits and great big asses. You think everybody with great big tits and giant almost backside. This is … happens to be the latest single, it’s called Fat Bottomed Girls”. Nu cred ca in acest concert Freddie sa fi adus pe scena modelele nude, calare pe biciclete, dar ideea ramane. Urmeaza o versiune electrizanta de Keep Yourself Alive, cu o trupa inca in plina forma, o piesa care nu si-a pierdut farmecul si care avea mai tarziu sa fie reluata pentru setlistul turneului The Works. Trecerea se face direct in Bohemian Rhapsody, dar deja vocea lui Freddie este obosita, notele inalte sunt dificile, si de cel putin trei ori greseste, dar nu este atat de deranjant. In esenta, piesa suna foarte bine, fiind urmata de Tie Your Mother Down, plina de energie (ciudata optiunea de a o muta spre final), apoi de Sheer Heart Attack, o alta piesa pe care nu o plac in exces, dar interesanta prin viteza. Si aici vocea lui Freddie are ezitari, dar se descurca. Dupa clasicele We Will Rock You si We Are the Champions, care reusesc din nou sa arunce in aer intregul public – si trebuie sa recunosc, foarte sincer, ca trupa reuseste doua versiuni exceptionale, iar vocea lui Freddie pare sa isi revina meticulos la WATC, foarte bine interpretata, cu notele inalte atinse – urmeaza finalul deja clasic : God Save the Queen, urlete, aplauze, Freddie “ Thank you, good night Vancouver,” Sfarsit.
Puncte forte : atmosfera incredibila, calitate excelenta (aproape), If You Can’t Beat’em Join’em (una dintre cele mai interesante versiuni live), I'm In Love With My Car, Now I’m Here (pentru energie), Spread Your Wings (pentru solo-ul lui Brian), It’s Late, Love of My Life, We Are the Champions, un concert rar disponibil in sfarsit.
Concluzie : daca cineva m-ar intreba cum suna Queen live in 1978, deocamdata acest concert ar fi prima mea recomandare. Excelent pentru fani si indicat pentru cei care vor sa descopere Queen in anii ’70. O inregistrare exceptionala, recomandata. Pana acum concertul meu preferat din turneul Jazz.
Piese :
Disc 1 (38:39)
1. We Will Rock You (fast version)
2. Let Me Entertain You
3. Somebody To Love
4. If You Can't Beat 'Em Join 'Em
5. Death On Two Legs > (medley start)
6. Killer Queen >
7. Bicycle Race >
8. I'm In Love With My Car (medley end)
9. Get Down Make Love
10. You're My Best Friend
Disc 2 (77:27)
1. Now I'm Here
2. Spread Your Wings
3. Dreamer's Bar
4. Love Of My Life
5. '39
6. It's Late
7. Brighton Rock >
8. Roger Taylor's tympani solo >
9. Brian May's guitar solo >
10. Jam
tape flip
11. Fat Bottomed Girls
12. Keep Yourself Alive
13. Bohemian Rhapsody
14. Tie Your Mother Down
1st encore (tape edit)
15. Sheer Heart Attack
2nd encore (tape edit)
16. We Will Rock You (slow version) >
17. We Are The Champions
18. God Save the Queen
Setlistul continua cu o noua supriza pentru cei care sunt familiarizati mai curand cu concertele din anii 80. Freddie “Thank you. OK. We’re gonna do something a bit heavy right now, OK ? I must tell you, we do like doing the acoustic songs, a lot of people just want as rock and roll, real heavy rock and roll. We liked to do the acoustic, now we’re gonna get rid of this fucking (neclar). Now we’re gonna do a song from our News of the World. It’s called It’s Late”. O piesa dura, foarte hard, foarte buna, cu un farmec aparte mai ales la refren, in special pasajul de final “It’s late, it’s late … it’s aaaaaal toooo laaaate”. Memorabil.
Dupa It’s Late, cum din public se cere Don’t Stop Me Now (care nu va fi cantata), Freddie anunta “OK, we’re gonna get ya tonight. This next song features John, Roger and Brian, they’re gonna do their thing tonight. This is a song called Brighton Rock.”, piesa urmata de un solo Taylor si celebrul solo Brian May, mereu altfel, secventa terminata de o noua improvizatie, un jam al trupei, pasaj ce suna neasteptat de bine, cu ceva din Dreamer’s Ball si din It’s Late. Lipsesc cateva secunde la inceputul urmatoarei piese din setlist : Freddie “…guys, right now. This is a song written strictly for you all ladies with great big tits and great big asses. You think everybody with great big tits and giant almost backside. This is … happens to be the latest single, it’s called Fat Bottomed Girls”. Nu cred ca in acest concert Freddie sa fi adus pe scena modelele nude, calare pe biciclete, dar ideea ramane. Urmeaza o versiune electrizanta de Keep Yourself Alive, cu o trupa inca in plina forma, o piesa care nu si-a pierdut farmecul si care avea mai tarziu sa fie reluata pentru setlistul turneului The Works. Trecerea se face direct in Bohemian Rhapsody, dar deja vocea lui Freddie este obosita, notele inalte sunt dificile, si de cel putin trei ori greseste, dar nu este atat de deranjant. In esenta, piesa suna foarte bine, fiind urmata de Tie Your Mother Down, plina de energie (ciudata optiunea de a o muta spre final), apoi de Sheer Heart Attack, o alta piesa pe care nu o plac in exces, dar interesanta prin viteza. Si aici vocea lui Freddie are ezitari, dar se descurca. Dupa clasicele We Will Rock You si We Are the Champions, care reusesc din nou sa arunce in aer intregul public – si trebuie sa recunosc, foarte sincer, ca trupa reuseste doua versiuni exceptionale, iar vocea lui Freddie pare sa isi revina meticulos la WATC, foarte bine interpretata, cu notele inalte atinse – urmeaza finalul deja clasic : God Save the Queen, urlete, aplauze, Freddie “ Thank you, good night Vancouver,” Sfarsit.
Puncte forte : atmosfera incredibila, calitate excelenta (aproape), If You Can’t Beat’em Join’em (una dintre cele mai interesante versiuni live), I'm In Love With My Car, Now I’m Here (pentru energie), Spread Your Wings (pentru solo-ul lui Brian), It’s Late, Love of My Life, We Are the Champions, un concert rar disponibil in sfarsit.
Concluzie : daca cineva m-ar intreba cum suna Queen live in 1978, deocamdata acest concert ar fi prima mea recomandare. Excelent pentru fani si indicat pentru cei care vor sa descopere Queen in anii ’70. O inregistrare exceptionala, recomandata. Pana acum concertul meu preferat din turneul Jazz.
Piese :
Disc 1 (38:39)
1. We Will Rock You (fast version)
2. Let Me Entertain You
3. Somebody To Love
4. If You Can't Beat 'Em Join 'Em
5. Death On Two Legs > (medley start)
6. Killer Queen >
7. Bicycle Race >
8. I'm In Love With My Car (medley end)
9. Get Down Make Love
10. You're My Best Friend
Disc 2 (77:27)
1. Now I'm Here
2. Spread Your Wings
3. Dreamer's Bar
4. Love Of My Life
5. '39
6. It's Late
7. Brighton Rock >
8. Roger Taylor's tympani solo >
9. Brian May's guitar solo >
10. Jam
tape flip
11. Fat Bottomed Girls
12. Keep Yourself Alive
13. Bohemian Rhapsody
14. Tie Your Mother Down
1st encore (tape edit)
15. Sheer Heart Attack
2nd encore (tape edit)
16. We Will Rock You (slow version) >
17. We Are The Champions
18. God Save the Queen
Coperta : www.queenlive.ca
0 comments:
Post a Comment