Knut Hamsun - Foamea

Colectia Literatura editata de Cotidianul a revenit dupa o lunga asteptare, intr-o lunga vara fierbinte, cu numarul 40 - Knut Hamsun, Foamea. Romanul de debut care l-a propulsat pe Hamsun ca una dintre marile personalitati ale literaturii secolului XX, adevarata locomotiva care a adus sau readus in atentia lumii cultura nordica, laureat la Nobelului pentru Literatura in 1920, iar mai tarziu condamnat moral pentru convingerile sale national-socialiste. Doar varsta inaintata si cariera sa literara au impiedicat un laureat al Premiului Nobel sa ajunga in fata instantei.

Dar dincolo de personalitatea sa controversata, Hamsun este un caz ciudat dintr-un motiv cat se poate de simplu. De fapt, doua. Primul ar fi ca nici o alta carte nu a mai avut forta si greutatea volumului sau de debut, scriitorul parand ca a dat sinteza talentului sau aici, fara a mai reusi acelasi nivel indiferent de subiect si timp. Al doilea motiv, si pentru cel mai interesant, este ca Hamsun a fost si primul care a lansat ca tema centrala "foamea".

Foamea - romanul esential pentru Hamsun

Scriere cu puternice accente autobiografice, cu accente naturaliste puternice (care au ajutat la succesul cartii), este povestea "aventurilor" unui alter-ego al lui Hamsun, un tanar potential scriitor, sarac, rusinat pana la obsesie de saracia sa, infometat, fara locuinta, fara bani, amanetandu-si tot ce are (incercand chiar sa isi vanda nasturii si ochelarii), torturat de foame. Egocentric si arborand o falsa demnitate, nevoit sa isi paraseasca mizera camera inchiriata, din lipsa banilor, eroul nostru se preumbla famelic pe strazile din Christiania (Oslo), meditand febril la un viitor articol care ii va aduce cu siguranta macar zece coroane, in timp ce nu are nici macar cativa ore pentru paine. Amaneteaza tot ce poate, incearca sa se angajeze in slujbe ridicole, mizere (respins de fiecare data), scrie cu un bot de creion pe o murdara banca de parc, isi "ataca" pe rand prietenii in speranta unui imprumut, se perinda prin redactii in speranta unui avans. Se lasa chiar arestat, pretextand a doua zi ca este un jurnalist de succes care si-a uitat cheile dupa o seara de petreceri, in timp ce priveste tremurand la micul dejun gratuit oferit colegilor de celula. Ajunge chiar sa ceara dintr-o macelarie un oscior cu carne invechita, "pentru cainele meu", os pe care il roade cu furie intr-un gang.
Mitoman, egocentric, isi construieste o imagine triumfala, pentru a nu recunoaste nici macar o clipa ca este sarac lipit si mort de foame, iar ideea de a cere mila celorlalti il sufoca. Are chiar curajul unor avansuri amoroase, incheiate printr-un esec senzual previzibil. Isi joaca rolul si fata de straini, se prezinta ca un mare scriitor, un filosof celebru, o personalitate, inventeaza strazi, persoane, averi, intamplari, intr-un edificiu paranoic inspaimantator. In final, satul sa tot depinda de imprumuturi si plati mizerii, paraseste Christiania la bordul unui vas, angajat ca om bun la toate.

Povestea nu este neaparat speciala, iar unele dintre gesturile si iesirile personajului sunt gratuit-teatrale, dar ceea ce a stupefiat este acribia cu care Hamsun descrie foamea, cu minutiozitatea unui cercetator care a descoperit o noua boala. Febra, lesinul, starile de absenta sau dimpotriva de hiperactivitate, halucinatiile, durerile de cap si stomac, senzatia de sfarseala… Magistral. Un personaj care frizeaza schizofrenia din cauza mizeriei, construind povesti in care ajunge sa creada, si totusi Hamsun are inspiratia de a nu-l tranforma intr-un cliseu. Un roman modest ca numar de pagini, dar urias.