Peter Beagle – Un loc placut si numai al lor

Aceasta carte a lui P. Beagle, o poveste moderna cu stafii, a fost o placuta surpriza pentru Cinabru. Exista carti pe care le cumperi pentru ca stii sigur ca ar fi bune ; altele pe care le cumperi pentru ca ai citit o cronica ori ai rasfoit volumul intr-o librarie, ori poate ai gasit fragmente de text pe site ; in fine, a treia categorie sunt cartile pe care le cumperi pentru ca ti-a placut titlul. Asa am ajuns sa iau “Un loc placut si numai al lor”. Si nu mi-a parut rau.

Cartea, aparuta in 2004 la Polirom, este chiar o poveste moderna cu doua (chiar trei) fantome, un batran fost farmacist care locuieste de aproape doua decenii intr-un cavou din cimitir, un corb intelept si sictirit, un paznic misterios, o vaduva evreica si vesela, plus figuratie. Totul se desfasoara intr-un cimitir (ma rog, cea mai mare parte a cartii), un cimitir curat, ingrijit, de film american. O tandra meditatie asupra mortii, Marii Treceri, cartea lui Beagle pacatuieste tocmai prin romantarea unui subiect ancestral, dar mereu actual : ce se intampla cu noi dupa ce murim ? Fara sa recurga la artificii metafizice si greoaie, autorul alege varianta prezentarii prin intermediul personajelor. In locul Raiului, Iadului, Purgatoriului, Judecatii, luminii albe, te trezesti inchis in corpul tau, in sicriu, in timp ce esti purtat spre mormant. Initial crezi ca visezi, apoi incepi sa te zbati innebunit, iar intr-un tarziu (de regula dupa ce deja ai fost acoperit de tarana), te trezesti la marginea gropii, stiind ca esti mort, dar perfect linistit. Nu poti fi vazut decat de oamenii cu adevarat speciali. Si apoi, incepe. Incepi sa uiti. Care era muzica preferata, ultima carte citita, numele sotiei, mancarea preferata, adresa, ce meserie ai, ce scoala ai facut, cu cine te-ai culcat, ce culoare iti place, cum ai murit, cum te cheama, unde esti, cum se merge, cum se rade, cum iti aduci aminte. Cand uiti totul, nimeni nu stie ce se intampla. Unii spun ca te stingi si incetezi sa existi, altii ca ajungi in alta lume, sau ca esti judecat si trimis Sus sau Jos. Sau, de ce nu, iti petreci eternitatea plimbandu-te pe pamant. Nimeni nu stie. Nici autorul, nici personajele. Dar in aceasta perioada de trecere, ele trebuie sa se adapteze, sa reziste cat mai mult, sa iubeasca, sa faca tot ceea ce nu au mai avut timp. Si desi sunt eterne, practic nu mai au timp. Laura si Michael, cei doi tineri morti prea devreme, indragostiti postum, sunt vegheati de batranul Rebeck si corbul sau, incercand sa recupereze in cateva zile o viata.

Spuneam ca in ciuda premisei exceptionale, Beagle pierde cartea din frau, in pofida stilului sigur si a suflului de prozator, tocmai prin romantismul desuet si prin cliseizarea prin sentimentalizare a personajelor. Adesea, acestea nu mai sunt personaje, ci simboluri, ceea ce da o impresie de glazurare, de artificial, de dezechilibru. Nu distruge cartea, catusi de putin, dar era mult mai bine fara. Cel putin pentru gustul meu. Care este mai frust adesea. Oarecum Beagle iti aminteste mereu ca citesti o carte de fictiune, pierde atmosfera de “asa ceva este posibil, as vrea sa vad”.

Paradoxal sau nu, este o carte cu happy ending, nu voi spune mai mult. Cititi-o. Este ca un film bun, pe care il vezi intr-o seara ploioasa, pe care ti-l vei aminti un timp cu placere, dar il vei revedea doar daca este la televizor, la o ora care sa-ti convina.

Nota finala : 8 din 10