Condor Original Long Cut

Tutun : Virginia
Aspect tutun : flake
Aroma : colonie ieftina
Tarie : medie
WAF : mediu
Prezentare : plic de 50 de grame

Mostra consistenta primita de la Algu

La una dintre intalnirile PCB am primit de la Algu cateva flake-uri Condor Original Long Cut. Aratau bine, flakeuri dreptunghiulare, foarte inchise la culoare, putin umede, mai mici decat cele de la Peterson sau McConnell. Numai ca mirosul nu semana cu nimic din ce mai simtisem la tutunuri. Nu a virginie, nu a latakie, nici vreun casing greu de vanilie sau ceva asemanator. Flakeurile Condor aveau un miros foarte puternic de... colonie ieftina. Pe vremuri, inainte de '89, se gaseau la noi ceva parfumuri bulgaresti, nu foarte bune si prea placute, dar atunci erau destul de cautate. Exact acesta era mirosul : artificial, puternic, mascand orice idee de tutun.

Tocmai din cauza asta am tot amanat sa incerc un Condor. Pana de curand. Am luat un flake si l-am aerisit si pliat pana la rupere intr-o pipa la care nu tin prea mult, avertizat de Algu ca mirosul ramane. Iar o virginie bine lucrata sau o mixtura latakiota nu are ce cauta intr-o sticla de colonie. Am aprins, incercand sa ignor mirosul. Nu am reusit. Desi este un tutun care nu inteapa la limba si are o doza decenta de nicotina, mirosul si gustul de parfum de duzina acopera totul. Orice gust de virginie dispare, nu se mai simte nici macar ca nota de fundal. Si asa ramane pana la final, mai ales dupa jumatate, cand simti ca nu mai poti continua. Poate cineva care fumeaza frecvent aromatice l-ar putea gasi interesant. Pe parcursul fumatei a tot trebuit sa reaprind, de prea multe ori totusi, desi tutunul era relativ uscat. Si pipa si-a pastrat un miros deloc apetisant.

Concluzie : Condor Original Long Cut nu a fost un tutun pe gustul meu, din cauza casingului greu si straniu. Altfel ar fi fost un flake mediu spre bun, chiar daca a tot trebuit sa reaprind. Dar aroma de colonie e prea puternica si gretoasa spre final. Am si eu limitele mele de toleranta cand vine vorba de tutunuri "parfumate". Condorul asta a trecut falfaind peste ele. Nu l-as recomanda.

Ral Donner - You Don't Know What You've Got

Ziua Piparilor la Trafalgar - 20 februarie 2010

Imi aduc aminte si acum de prima reuniune PCB la care am participat. Eram cumplit de emotionat, aveam o singura pipa si o cutie de University Flake de la Peterson, convins ca nu am habar sa fumez cum trebuie o pipa si ca o sa ma fac de ras. Dimpotriva. A fost o seara perfecta. Si in scurt timp m-am simtit printre prieteni. Asta s-a intamplat acum mult timp, si de atunci fiecare intalnire a clubului la care am reusit sa ajung a fost speciala.

Sambata, 20 februarie, era o reuniune speciala : Ziua Piparilor. In Trafalgar, pe langa Dorobanti. Nu m-am grabit sa ajung la intalnire, stiind ca era programata pentru ora 17. Iar pe la patru jumate inca ma plimbam pe Dorobanti, temandu-ma sa nu ajung primul. Daca mai intarziam un sfert de ora riscam sa fiu printre ultimii, pentru ca partea noastra de local era aproape plina, "veterani" si nou-veniti surprinzator de multi. Regret ca nu am apucat sa vorbesc cu toti cei veniti pentru prima oara, sper sa ii revad. A fost clar cea mai reusita intalnire pentru mine, si imi dau seama acum ca au fost destul de multe. Incetul cu incetul suntem tot mai numerosi, ceea ce e grozav. Sper sa ajungem in punctul in care sa fim prea multi pentru un bar obisnuit.

S-a fumat mult, s-a discutat mult, s-a baut un pic si s-a mancat. Iar dupa tatonarile si discutiile de inceput, s-a spart gheata si am inceput sa circulam de la un loc la altul, in grupulete spontane si tare galagioase, invaluite in fum. E o senzatie tare placuta sa vezi cum un hobby magic atrage tot mai multi oameni. Si sper sa ii revad si sa ne cunoastem mai bine la viitoarele reuniuni. E adevarat ca in scurt timp totul era o perdea de fum, de la pipe, cateva tigari stinghere si unul sau doua trabucuri. Pluteam in ceata aromata si semi-intuneric.

Cei trei membri fondatori ai Pipa Club Bucuresti au primit diplome si felicitari - e ceva sa vezi cum s-a ajuns de la o idee la un club, chiar daca neoficializat inca. Au fost aduse si insigne, (multumiri, Pari) , am luat si eu una, dar cu siguranta o voi purta doar la intalniri sau ocazii cu adevarat speciale. De teama sa nu o pierd, e prea frumoasa. Au participat si Ciprian Halasz (importatorul Peterson in Romania), Catalin Florian Radut (Asociatia Fumatorilor) si Silviu Petrescu (JPB) s-a discutat mult, inclusiv despre posibilitatea aducerii de tutunuri bulk. Poate, cine stie, intr-o buna si frumoasa zi. Sa iti iei atatea grame de virginie, atatea grame de perique sau latakie, iti faci un amestec dupa pofta inimii. Sau iti iei un kilogram din tutunul preferat, provizii pentru zile grele. Pentru ca io cel putin m-am saturat de aromatice. Si daca nu erau comenzile clubului in afara renuntam de mult la pipa. Pentru mine o surpriza deosebit de placuta a fost venirea lui Cezar Paul-Badescu, si ma bucur mult ca am apucat sa stau macar cateva minute de vorba cu el.

Imi luasem patru pipe, dar din prudenta am fumat cam jumatate de bol de fiecare data, dar chiar si asa mi-a depasit cu mult limitele de toleranta. Printre tutunuri a fost un Old Dublin regasit cu placere, un surprinzator Red Roses de la McConnell (de care ma ferisem pana acum, ideea de petale de trandafir in tutun nu suna prea bine), 1868 de la WO Larsen (peste ce ma asteptasem, chiar bun), ceva de la Rattray's, o latakie foarte bine lucrata si puternica de la Lifelover si multe altele, pe care nu le-am mai retinut. Fumez cel mult o pipa pe zi, poate in weekend doua, acum am trecut, pe total, de cinci. Aromatice, latakii, ceva virginie. Au mers bine cu bere. Si cu discutii. Duminica insa am avut limba aproape jupuita si dureroasa, abia luni seara m-am putut delecta cu un Solani Silver Flake (de la Zudo).

Multumiri celor de la Trafalgar, care ne-au facut sa ne simtim foarte bine si au tolerat peste 20 de pipari care fumau. In forta. Si chiar daca la un moment dat am avut parte si o de o pana de curent, a fost o seara memorabila. Exact asa cum ar trebui sa fie intalnirile unui club de pipari. E un loc unde sper sa mai revenim si pe care il recomand cu mare placere. Elegant, foarte primitor, cu stil si personalitate.

Cateva poze pe forumul PCB.

Am nevoie de un sfat

A fost o perioada cumplit de aglomerata, nici n-am mai apucat sa citesc ceva, darmite sa mai si scriu. Iti vine uneori sa o iei razna, si nu-ti permiti. Am facut niste modificari pe blog, am eliminat mai multe postari, am sters niste categorii. Si cred ca voi mai sterge si altele.

Plus ca simt nevoia unei evolutii, adica domeniu + hosting, plus trecere pe wordpress. Si luptandu-ma cu lipsa mea de timp si excesul de lene, m-am gandit sa cer un sfat.

Am gasit ceva cu 800 de mega de spatiu si 5 giga de trafic, aici. Cum nu ma pricep deloc (dar deloc) vreau si io un sfat. E suficient ? E ok ? Cat de greu e sa-ti pui un wordpress sau ce trebuie ca sa imi mut tot blogul ? Pot sa transfer postarile si comentariile fara sa pierd nimic ?

Sigur ca pentru cineva care se pricepe o fi ridicol, dar pentru mine e criptic. Asa ca astept niste sfaturi si sugestii, poate fac si pasul asta. Multumesc anticipat.

PS : a luat cineva memoriile lui Marino ?

Varg Vikernes - 37 de ani

Varg Vikernes a implinit astazi 37 de ani. Astept sa apara pe 8 martie noul album, Belus. Seara trecuta chiar ma relaxam cu un Hvis Lyset Tar Oss, si imi place la fel de mult ca in tinerete.

Reguli de cumparat carti in doi

Cu multi ani in urma, cand aveam par mai mult si dioptrii mai putine, aveam si un bun prieten. Bun prieten pe care il deprinsesem sa se inhaiteze cu mine la cumparat de carti. Clar nu eram doi intelectuali rafinati, cititori 26 de ore pe zi si pregatiti sa cucerim culmile culturii de mase plastice. Nici nu ne doream asta. Eram doar doua coropisnite demonizate, parazite, pletoase si cu o singura pereche de blugi pe cap de persoana (modestie vestimentara nevoita si pseudo-proletara), cu tricouri black-metal si fara prea mare succes la fete. O pereche insolita si simtindu-se in plus cam peste tot. Si, in lipsa de altceva, de prin clasa a 10-a am inceput sa ne cumparam carti. De la anticariate, pentru ca acolo gaseai carti faine si preturi accesibile chiar si pentru noi.

Erau mai multe anticariate bune pe atunci. Ala de la "posta Puisor" (ieftin, multe bpt-uri si CLU) ; ala de pe Mosilor (acuma e o gogoserie, cel mai bun si surprinzator de ieftin, aveau si o colectie zdravana de Livre de Poche si Biblioteca de Arta) ; ala de pe Stefan cel Mare (cam sarac si amestecat, un pic prea scump, cautai dupa ceva bun), primul de langa Libraria Eminescu (fain, amestecat si preturi un pic mai mari, aveau ceva istorie si ceva literatura clasica, bun) ; al doilea de langa Libraria Eminescu (scump ca dracu, dar multa carte frantuzeasca, ceva interbelici mai rari si in dotare cu o cucoana mereu acra) ; ala de la Piata Rosetti (mediu ca preturi, aveau multi clasici romani in editii bune, multa filosofie si istorie, ceva literatura pentru copii) ; ala din apropiere de Unirii, de la Pasaj, cum ii spuneam noi (avea de toate, preturile incepusera sa fie cam mari, dar gaseai uneori mici comori, inclusiv mult Nemira). Astea erau cele pe care le vizitam mai des, nu dau mai multe puncte de reper pentru ca asa le stiam noi. Cele mai multe s-au dus dracului. Mai mergeam la PNL-ul de langa Galeriile Orizont sau in pasaj la Universitate, dar acolo doar cand aveam ceva mai multi bani decat de regula sau cand cautam disperati vreo carte. Cam astea ar fi. Geografia unui Bucuresti care s-a cam stins. Mergeam pe arsita, pe viscol, pe frig, pe ploaie, pe noapte. Eram Stalkeri.

Si in scurt timp ne-am dat seama ca e nevoie si de reguli, ca sa nu ne mai certam cand vrem amandoi aceeasi carte. Intr-o seara petrecuta intr-o bodega muncitoareasca am pus pe hartie un set de porunci pentru cumparatul de carti in doi. Sunau cam asa :

1. Cumpararea de carti se face in duo. Se accepta doar scuzele foarte serioase, gen boala, lipsa din motive de activitate sexuala cu o domnisoara, lipsa cronica de finante.

2. Se alege de comun acord traseul din ziua respectiva, in functie de timp si chef.

3. Se comunica inainte actiunii suma disponibila pentru fiecare, factor ce influenteaza major traseul ales.

4. Se avertizeaza colegul despre eventualele titluri rare/dorite/greu de gasit si domeniile de preferinta in acea perioada : magie, daci, pornache, legionari, Sade, clasici, poezie, Bacovia, basme, sefeuri, etc.

5. Deplasarea se va face cu mijloacele de transport in comun sau, preferabil, pe jos, din motive de hoinareala si uitat dupa gagici pe drum. Se comenteaza dotarile exterioare si posibilitatile imposibile ale gagicilor, fara ca ele sa poata sa auda. Eram doi domni.

6. La intrarea in anticariat fiecare merge in alta directie, fie in sens circular, fie de la raft la raft. Este interzis sa va uitati amandoi la aceleasi carti, in acelasi timp.

7. Orice descoperire iesita din comun - au Orbirea, am gasit Desertul Tatarilor, Balzacuri, au Trei Grasani, Soljenitin, 1001 de nopti, BDA, Proust in Bpt, au filosofie manca-ti-as, etc - se face pe ton confidential, pentru a nu atrage atentia unui alt potential cumparator.

8. Se aplica regula "finders keepers". Cine vede primul un titlu dorit are drept de preemptiune. Acesta aduce si obligatia de a comunica si colegului titlul, autorul, editia si, daca este cazul, pretul nesimtit de avantajos. Sunt implicite si necesare remarcile derogatorii si ironice - am gasit Divina Comedie in traducerea Cosbuc la 50.000 trei volume, ha ha ha, tu nu o ai, you suck. Daca gasitorul nu are resursele financiare necesare pentru achizitie se aplica punctul urmator.

9. Daca gasitorul nu are lovele pentru care, incepe negocierea. Celalalt poate sa il imprumute, pe termen neprecizat, cu suma necesara, daca se indeplinesc urmatoarele conditii (sau una dintre ele) : da o bere, face rost de un cd cu jocuri, se roaga convingator (mana intinsa care nu spune o poveste...) demonstreaza in cateva fraze ca fara cartea aia se sinucide, apeleaza la santaj sentimental. Cel care are banii are si obligatia morala de a ceda. Se poate folosi rar jolly jokerul - io am zis de mult ca vreau cartea aia.

10. Daca s-a aplicat punctul 9, cel care a imprumutat banii cara si cartile cele mai grele pana acasa.

11. Se pleaca tot in grup organizat de doi, dupa ce se impart achizitiile si se iau la spinare. Pe drumul de intoarcere, dupa ce toate anticariatele-obiectiv au fost vizitate - sau banii cheltuiti - se vaneaza ochiometric reprezentantele inaccesibile ale sexului misto. Se comenteaza la fel de discret. Se rade de ala care a ratat o achizitie in ziua respectiva.

12. La despartire cei doi participanti nu uita sa se insulte reciproc, sa se laude cu noile titluri si sa il gratuleze pe celalalt cu apelativele you suck, you're never going to score, nimeni nu te place, eu am luat azi Esenin. Printr-un gentlemen's agreement se folosesc si rasete gen Beavis and Butthead. A nu se uita referirile frecvente la frustrarile erotice si modestia intelectuala a colegului de colectionare.

13. Odata ajuns la domiciliu (inca neconjugal) participantii catalogheaza si aseaza cartile in raft, apoi se suna si incep din nou sa se laude, desi abia s-au despartit.


Regulile astea au functionat multi ani. Pe urma, ca orice prietenie, si asta s-a terminat. Nu stiu ce mai face fostul meu prieten, si nici nu mi-am batut capul sa aflu. Dar am cumparat carti faine impreuna. A fost frumos. Si recunosc acum ca daca am fi gasit altceva cu care sa ne umplem timpul, n-am fi luat in viata noastra o carte. Si nici nu le-am citit pe toate. Dar ne placea sa le cumparam, sa le catalogam, sa le aranjam.

Cum am descoperit Ramones

Era cu vreo 15 - 16 ani in urma. Cam asa. Atunci trupele mele preferate erau Sex Pistols, The Clash, Exploited, ZOB, Toy Dolls si altele de gen. Numarul 1 erau aia de la Green Day, pentru ca scosesera Dookie. Eram punkist. Cred. Ceea ce inseamna ca ori am evoluat, ori atunci criza hormonala se manifesta si in felul asta. Posibil ambele. Amandoua. Anarchy, Sid Vicious (eroul copilariei), faceam rost de casete de la un tip care azi e basist intr-o trupa de ska punk destul de cunoscuta. Atunci activa in DTS. Ma bucur pentru el, desi nu cred ca ma mai tine minte. Beam vodca proasta. Nu cred ca citisem pana atunci vreo carte, doar benzi desenate. Si nu faceam mai nimic. Maimuta imita si poate in infinit sa scrie un sonet de Shakespeare, eu ma multumeam sa copiez ce vedeam la baietii mai mari. Eram extrem de fashion.

Si la o petrecere stupida si plicticoasa, unde cautai ceva pentru coitus interuptus sau mozol ori beai pana la extinctie, am auzit ceva nou. Ceva care nu suna tocmai ca Sex Pistols sau deathereala cu care suplimentam. Trebuie spus ca eram extrem de dur si rebel, iar bluzurile bune pentru o pipaiala ma faceau sa vomit. Uneori la propriu. Ceva care suna al naibii de placut, foarte rapid, foarte amuzant si foarte ciudat. Surprinzator de melodic si catchy. Combinatie de rock and roll clasic, punk si doo wop. Atunci nu stiam cum se numeste. Desi oarecum estompat de ramasitele de hemoglobina din vodca Polar. Frate, cine sunt astia ? Ramones. Ramones ? Da. Sunt cinci frati, ii cheama Ramones si canta impreuna. Dar sunt naspa, sunt de gagici. Cum aveam sa aflu mai tarziu nu era chiar asa. Si nici Dead Kennedys nu erau atat de buni. Am stat restul serii, prabusit intr-un colt ca un intelectual feroce si disponibilizat, ascultand Ramones. Si la plecare am profitat si am plecat acasa cu alea doua casete.

Pentru cei mai tineri, caseta era un obiect din plastic, relativ paralelipipedic (si trapezoidal dupa o lovitura serioasa) cu banda maronie inauntru. Nu puteai sa pui mp3-uri pe ea - da, am trait o epoca in care nu existau - trebuia derulata si se belea relativ usor. O caseta bine trasa putea sa fie pachetul tau de Kent. Trebuia sa ai o colectie de casete cu muzica fashion, in functie de grupul de care te alipeai, si cele mai ravnite erau cele "originale", eventual trase "de pe sidi". Iti luai muzica din Romana, asta era clar obligatoriu, si pe atunci o caseta era vreo 400 - 500 de lei. Foarte vechi. Io am avut vreo 3 Sex Pistols, 1 Obituary si niste Green Jelly la inceputuri. Nu prea bine, dar eram copil sarac. Dar sa revenim.

M-am tarat balanganindu-ma spre casa, m-am inchis in camera si am inceput sa ascult Ramones. Posibil sa fi fost o compilatie home-made, pentru ca avea inclusiv piese de pe Mondo Bizarro din '93. Am stat pana dimineata, cu cele doua casete ruland la nesfarsit, band Garrone (bleah) si fumand chiar o tigara. Marlboro. Culmea disidentei si a vointei. Dar pentru Ramones era necesar. Poison Heart, Rockaway Beach, Pet Sematary, We're a Happy Family, Needles and Pins, Tomorrow She Goes Away, I Wanna Be Your Boyfriend, Merry Christmas, Somebody Put Something in My Drink, She Talks to Rainbows. Si astea sunt doar piesele pe care sigur le-am ascultat in noaptea aia. Chiar fara mp3-uri, pe doua casete incapea ceva muzica. Mai ales ca erau de 90. Eram fascinat. Unele piese erau un punk rapid si amuzant, altele erau balade foarte 50-iste (la ei, nu la noi), erau vii, erau pline de furie, ura, bucurie, tristete, dragoste, dorinta, lipici, alcool si Bonzo. Era muzica pe care puteai sa dansezi, puteai sa recurgi la headbanging, puteai sa te revolti, puteai sa te gandesti la iubita care a plecat la altul, puteai sa scrii ceva relativ bun, puteai sa te scufunzi in tine, puteai sa urli Gabba Gabba Hey :) Puteai sa faci orice. Plus ca o selectie atent facuta din Ramones mergea clasa una la gagici, aveai sanse mari sa vezi si tu langa pat chiloti satinati de domnisoara. Hey little girl, I wanna be your boyfriend.

Ascult si acum Ramones. Chiar in momentele astea. Si imi plac la fel de mult, am reusit chiar sa o corup pe nevasta-mea (pasionata de Queen si doo wop, inca un motiv ca sa o ador) sa accepte unele piese. Si m-am simtit al naibii de mandru cand am aflat ca e trupa preferata a lui Stephen. King. Sau cand la concertul Motorhead aveam tricou cu Ramones. Si din cauza lor am ajuns sa descopar si sa ador mai tarziu doo wop-ul.

Foto : consequenceofsound.net

Peterson's Perfect Plug

Tutun : Virginia, Burley

Aspect tutun : plug

Aroma : tutun natural, foarte putin fructat

Tarie : ridicata

WAF : mediu

Prezentare : cutie de 50 de grame

Prima data cand am fumat un plug. De fapt, prima data cand am vazut un tutun plug. L-am primit alaturi de o cutie de Irish Flake de sarbatori, si am ajuns abia acum sa-l fumez. O cutie patrata, cu eticheta verde, Peterson's Perfect Plug este un amestec de Virginii din Africa si Brazilia cu Burley din Malawi. Exotic. L-am deschis si am avut prima surpriza : inauntru este un cub (ma rog, mai curand un paralelipiped) de tutun presat, sigilat in celofan, foarte tare si surprinzator de greu, ocupand mai putin de jumatate din cutie. Cand deschizi celofanul mirosul este de tutun natural, cu usoare note fructate (parca a smochine uscate). Plugul e foarte inchis la culoare, usor lucios/uleios si doar o idee prea umed.

Am taiat cu un cutit foarte bine ascutit o feliuta, cam jumatate dintr-un flake obisnuit, si am lasat-o cateva ore sa se aeriseasca. Sfaramata atent si pusa in pipa mea Stanwell, cu adaptor in loc de filtru, s-a aprins destul de usor fata de asteptarile mele.

La inceput se simte aroma fructata, dar dispare repede. Gustul este de Virginie cu un pic de Burley si niste note puternice, "intunecate", poate de la presare. Usor de fumat, arde foarte, foarte lent (o pipa plina m-a dus la peste doua ore, e adevarat, cu pauze) si ofera o doza serioasa de nicotina. Tocmai de aceea nu l-as putea fuma prea des, prefer ceva mai usor pentru tutunul de zi cu zi. Spre jumatate gustul devine mai intens, mai aspru un pic, foarte bun. La final, dupa o fumata delicioasa, ramane cenusa inchisa la culoare si fragmente de tutun nears. Nu are acel gust intens de Burley de la University Flake si nici nu este atat de tare ca Irish Flake, undeva la mijloc. Mirosul lasat in camera este discret, nu prea greu si se risipeste repede. Mi-a placut foarte mult, fiecare pipa a fost speciala.

Concluzie : cum e singurul plug de pe piata romaneasca si o noutate de la Peterson (clar cele mai bune tutunuri de la noi) Peterson's Perfect Plug nu trebuie ratat. E o experienta memorabila, chiar daca fiind destul de tare nu este un tutun pe care l-as fuma in fiecare zi. Dar cu taierea si sfaramarea fiecarei felii de plug parca ritualul pregatirii pipei e si mai interesant, si mai seducator. Recomandat, dar nu pentru incepatori.