31 Jul 2007

Flash in Frankfurt - 14 Decembrie 1980

0 comments
Turneul pentru promovarea albumului The Game mi s-a parut intotdeauna unul de tranzitie. Publicul incepuse sa se obisnuiasca, desi cu greu, cu noua imagine a lui Freddie, iar numarul pachetelor cu aparate si spuma de ras trimise pe adresa fan-clubului incepuse sa scada. E adevarat ca The Game a indepartat destui vechi fani, dar in egala masura a atras altii.

"Flash in Frankfurt" este unul dintre ultimele concerte din 1980, desfasurat in Frankfurt, Germania, la Festhalle, pe 14 Decembrie 1980. Un concert bun, aparut in doua variante de bootleguri (una completa, dar de o calitate foarte slaba si alta incompleta, dar de o calitate foarte buna). Versiunea prezentata aici este cea de a doua varianta. Calitatea este aproape foarte buna, dar publicul se aude foarte tare, John Deacon aproape deloc, iar vocea lui Freddie, desi puternica, are in anumite locuri caderi stridente, datorate inregistrarii. Tracklistul este standard pentru turneu, cu o exceptie importanta : Imagine, piesa lui John Lennon, un interesant tribut adus muzicianului ucis cu cateva inainte. In ziua de 8 decembrie 1980, cand Lennon era asasinat de un admirator dezaxat, Queen sustinea un concert la Wembley Arena din Londra. Imagine apare pentru prima oara in setlist pe data de 9 decembrie 1980 (tot pe Wembley), pe 14 decembrie si in ultimul concert al turneului, pe 18 decembrie 1980.
Varianta lui Freddie este exceptionala, in ciuda calitatii nu foarte bune a inregistrarii, si este emotionant simplul gest. Din pacate din inregistrarea pe care o am lipsesc multe dintre comentariile facute de Freddie, ceea ce lasa impresia unei slabe interactiuni cu publicul. Lipseste si piesa Sheer Heart Attack, disponibila in prima varianta, cea completa, dar de o calitate infioratoare.

Dupa un inceput clasic, cu Jailhouse Rock, We Will Rock You Fast, Mustapha a capella si restul, un debut destul de lipsit de forta, trupa incepe sa se "incalzeasca".

Dupa Get Down Make Love Freddie incurajeaza publicul "We're gonna have some fun tonight". Urmatoarea intrebare, care s-a repetat pe tot parcursul turneului, este deja clasica "What do you think of my moustache ? A lot of people hate it, you know what I mean ? I don't give a shit. I don't give two fucks, actually". Dupa ce aplauzele si urletele se potolesc, Freddie continua "What are we gonna do now ? Yes, we're gonna do another song from the album The Game, this features Brian May on the piano. It's a song he wrote, it's called Save Me". Amuzant este ca in primele masuri Freddie pierde ritmul si sare doua cuvinte, dar restul merge perfect.





Fat Bottomed Girls este introdusa de Freddie "It's fucking hot in here, I'll tell you. We're gonna do something that's dirty right now, a song that's dirty, what do you think of this ? You want some of this ? It's a song of great big tits and arses, I think you know it. Are you ready ? Are you ready ?". O versiune clar mai buna decat cea de studio, dar nu cea mai buna.

Inainte de Love of My Life, Brian May declara ca publicul este cel mai bun din tot Occidentul : " So you're probably the best audience in the Western world, the loudest anyway. This is gonna be good, I tell you, you're gonna sing this pretty good. It's called Love of My Life". Dialogul trupa - public pe aceasta piesa a fost intotdeauna exceptional, chiar daca mai tarziu Freddie avea sa profite de cele cateva minute pentru a-si odihni vocea, lasand sala sa cante. Rezultatul este si de aceasta data impresionant, iar Freddie reuseste o performanta similara cu cea de pe Live Killers. Urmeaza surpriza serii, Imagine, intr-o varianta impecabila, in pofida calitatii mediocre a inregistrarii pe aceasta portiune (paradoxal). Freddie alege o varianta fara pian, aproape a capella, si este incredibil sa il auzi cantand o piesa mare, in maniera sa. Reactia publicului este isterica.
Dupa cateva minute de solo si un medley Flash, se trece la Crazy Little Thing Called Love, apoi la Bohemian Rhapsody, perfecta. Pur si simplu perfecta, in registrul mai jos care va deveni uzual, dar plina de forta. Este greu de crezut ca in 1980 Freddie putea sa se joace astfel cu vocea, dupa mai bine de o ora de concert, chiar daca era departe de falsetto-urile care devenisera o amprenta atat de personala. Si ca dupa aceea sa ai si forta pentru Tie Your Mother Down, este de respectat. Another One Bites the Dust nu mi-a placut niciodata in exces, iar versiunea din "Flash in Frankfurt" este slaba : basul se aude groaznic, Brian May la fel. Potrivit unui review, la We Will Rock You (slow), Freddie ar fi aparut purtat pe umerii lui Darth Vader (idee la care s-a renuntat ulterior din cauza protestelor lui George Lucas), dar nu sunt sigur. Exista fotografia de pe coperta bootlegului, dar nu sunt convins ca este din 14 decembrie 1980. Oricum, scena cu Darth Vader a avut loc, insa nimeni nu stie exact cand. Final de concert cu We Are the Champions si GSTQ, nimic iesit din comun


Piese de rezistenta : Imagine, Mustapha (versiune completa), Death on Two Legs (cu o energie care aminteste de 75 - 76, dar fara introducerile savuroase, desi vocea lui Freddie din aceasta perioada este perfecta pentru piesa), I'm in Love with my Car (versiune mai buna decat cea de pe Live Killers, Save Me (pana acum nu am intalnit o versiune live care sa ma dezamageasca), We Will Rock You (fast version), Now I'm Here (cu Dragon Attack intercalat) si Bohemian Rhapsody.


Concluzii : este un concert recomandat doar fanilor trupei. Queen nu a fost "at the peak" in aceasta seara, iar calitatea lasa de dorit, asa ca este greu de crezut ca un ascultator obisnuit va gusta prea mult "Flash in Frankfurt". Concertul rezista prin Imagine, in prima aparitie. Dar cam atat, in rest este mediu.

Piese :

CD 1

01. Intro
02. Jailhouse Rock
03. We Will Rock You (Fast)
04. Let Me Entertain You
05. Play The Game
06. Mustapha
07. Death On Two Legs
08. Killer Queen
09. I'm In Love With My Car
10. Get Down Make Love
11. Save Me
12. Now I'm Here
13. Dragon Attack
Now I'm Here (Reprise)

CD 2

01. Fat Bottomed Girls
02. Love Of My Life
03. Imagine
04. Drum Solo
Guitar Solo
05. The Hero (Intro)
Flash
The Hero
06. Crazy Little Thing Called Love
07. Bohemian Rhapsody
08. Tie Your Mother Down
09. Another One Bites The Dust
10. We Will Rock You
11. We Are The Champions



Poze concert : www.queenconcerts.com

30 Jul 2007

Anathema - Alternative 4 (1998)

5 comments

"Alternative 4" este din 1998 incoace nu doar unul dintre cele mai bune albume pe care le-a ascultat Cinabru, dar si o experienta mistica ce se repeta la fiecare auditie, fara a-si pierde vreo clipa intensitatea sfasietoare. Dintre toate albumele ascultate, poate doar The Wall (Pink Floyd) si Crimson Idol (Wasp) sa aiba atat de multa forta artistica. Mai mult, Alternative 4 si-a facut aparitia in biografia lui Cinabru in cea mai funesta vara din viata lui, cand sirul de ratari si esecuri ameninta sa nu se mai termine. Nu intram in detalii, dar atunci Cinabru refuzase sa se ma agate de ceva, lasandu-se agale purtat de val spre canalul colector. Sau, cum spune Vincent Cavanagh pe album, " As I drift away... far away from you, / I feel all alone in a crowded room … ".

Ascultasem si inainte Anathema, imi ramasese in minte superbul Serenades, dar nu pot spune ca se numara printre trupele de suflet. Era perioada de Burzum, Immortal, Mayhem, dublate de Manowar, Wasp, Motorhead, Maiden and stuff, cea mai trista si cea mai frumoasa vara din existenta lui Cinabru, cand a aflat ca poti sa suferi ingrozitor si in egala masura sa gusti picatura cu picatura aceasta suferinta cliseistica, pana la o febrila agonie pe care nu a mai regasit-o niciodata. Era perioada cand isi inregistra casete, in colectia Split, fiecare avand cate un numar :Split 1, 2 si asa mai departe. Piesele erau de gen : Split 1 : Ozzy Osbourne See You on the Other Side, Ramones Poison Heart, Motorhead Too Good to be True, Sex Pistols Lonely Boy, Wasp Wild Child, Manowar Heart of Steel, Wasp Hold on to My Heart, and so on. Condimentate cu Abba, Queen, Pasarea Colibri, pop de anii 80 si mult black metal. Un cocktail exploziv. Sincer nu mai imi pot aminti exact ce tragea CInabru pe casetele alea, dar ati inteles ideea generala - piese de breakup. Dar unde sunt nevrozele de altadata …

Pana cand cineva mi-a adus noul Anathema, prezentat ca "rupere". L-am luat, mefient, mai ales dupa ce auzisem ca e vorba de o despartire, dar bucuros ca asta ameninta sa deschida si mai tare rana. Pe atunci mai erau casetele, trase adesea la a saispea mana, fara coperti, fara booklet, dar cu farmecul lor. Luat Alternative 4, pus in cass, stins lumina, aprins tigara, bezna si prima piesa : " We are just a moment in time / A blink of an eye / A dream for the blind". Senzatia pe care am avut-o, dupa ce lasi Alternative 4 sa mearga 14 ore pe zi, timp de o saptamana, pana te intoxici si te zvarcolesti in plina criza de dementa, este splendida.

S-a vorbit indelung despre album : ca este cel mai bun Anathema, ca este Pink Floyd adus la zi, ca Vincent Cavanagh este genial, ca suna perfect. Sunt de acord cu toate acestea. Dar Alternative 4 inseamna mult mai mult.


Nu pot sa spun ceva cu sens, ceva optimist si plin de viata, nu pot sa inteleg cum o trupa a putut sa compuna asa ceva si totusi sa supravietuiasca. Cinabru a reusit sa reziste dementei in buna parte datorita acestui album, si isi aminteste astazi cu amaruie nostalgie cat de aproape a fost de caderea finala. "Maybe I always knew / My fragile dreams would be broken... for you" si stiam ca este albumul meu, ca nimic nu va mai fi la fel, ca am pierdut totul si ca totusi voi castiga infinit mai mult daca rezist inca o zi, si inca o zi, si inca una. Suferinta infinita din Fragile Dreams, cu revolta in fata ticalosiei si jegului sufletesc, criza dementiala din Empty, cu durerea ca nu se mai sfarseste si avertismentul "I have to laugh but you'd better watch your back" (amintind atat de bine de Floyd pe The Wall", pierderea treptata a legaturii cu realitatea din Lost Control, cand trebuie sa admiti fata de tine ca nu mai exista nimic si esti altundeva, sfasietoarea lupta de a te agata de un dram de echilibru din Alternative 4, acceptarea inghetului "I've feeling, I won't be coming down from this, / I was searching through the heavens and somehow I slipped!" si mai ales cumplita noua identitate din final, cand stii ca indiferent ce va fi, totul s-a sfarsit si te-ai transformat in altceva, lasand ca ultim mesaj " Angel, my destiny, / Can you feel me?" … Toate acestea nu se pot descrie, nici accepta.

Totul s-a terminat. Daca ai supravietuit si nu esti inchis intr-o camera capitonata, daca ai putut sa inveti sa traiesti cu durerea, atunci ai pierdut. Esti altul. Te-ai pierdut pe tine si trebuie sa continui sa supravietuiesti ca o umbra. Esti un strigoi care se va intoarce mereu, magnetizat, spre trecut. Nimic nu mai are gust, culoare, sens, tot ce conteaza e ca Alternative 4 sa continue sa mearga. Tu esti un strain pentru tine. Niciodata ceea ce ai simtit, ai trait, ai impartit si ai dorit nu se va mai intoarce. Iti ingropi hoitul mucezit al vietii tale. Ca Lazar, nu mai poti sa mori a doua oara, esti condamnat sa il astepti pe Iisus pana cand se va milostivi sa te elibereze.

I'll dance with the angels to celebrate the holocaust,

And far beyond my far gone pride,

Is knowing that we'll soon be gone,

Knowing that I'll soon be gone...


Daca il voi intalni vreodata pe Iisus, sper sa ascultam impreuna Alternative 4. Spune mai mult despre sufletul omenesc decat orice poveste. Nu a mai ramas nimic de scris.

Sfintii Inchisorilor - Nicolae Ciolacu

1 comments

Haiducii Dobrogei

Rezistenta din Dobrogea a fost declansata in 1948, sub comanda fratilor Nicolae si Dumitru Fudulea (nordul Dobrogei) si a lui Gogu Puiu (Dobrogea de Sud). Lor li s-a alaturat Nicolae Ciolacu, acesta conducind miscarea in centrul Dobrogei. Gruparea de rezistenta purta numele de Haiducii Dobrogei.

Pentru intreaga poveste a vietii unuia dintre cei mai inversunati oponenti ai comunismului, cititi articolul lui Ionut Baias aici.

27 Jul 2007

Dellamorte Dellamore (1994)

0 comments

Regia : Michele Soavi
Scenariu : Gianni Romoli
Dupa un roman de Tiziano Sclavi

Distributie : Rupert Everett, Anna Falchi, Francois Hadji-Lazaro

Primele cadre. Un craniu alb. Prim plan. Camera panorameaza. Un decor mizer. Muzica apasatoare. Personajul principal, Francesco Dellamorte, se plimba prin camera, proaspat iesit de la dus, plin de apa si acoperit pudic de un prosop. Are o tigara in coltul gurii. Cearcane. Vorbeste la telefon. Cineva bate la usa camerei intunecoase. Francesco, inca infasurat in prosop, lasa telefonul si deschide. In prag, un barbat cu aspect de functionar, peste 50 de ani, chelie, mustata, ochi sticlosi, alb ca un cadavru. Are in mana o servieta. Cei doi se privesc pret de doua secunde. Cadru strans. Pe vizitator se plimba insecte. Fara sa ezite, Francesco ridica un revolver si ii zboara creierii intrusului cu un glonte dum-dum. Acesta se prelinge cu gura cascata pe prag. Franceso, fumand, revine la telefon. You were saying ?

Voice over :

I'm the watchman of the Buffalora Cemetery. I don't know how the epidemic started. All I know is that some people, on the seventh night after their death, come back to life. I call them Returners, but frankly I can't understand why they're so anxious to return. The only way to get rid of them once and for all is to split their heads open. A spade'll do it, but a dum-dum bullet is best. Is this the beginning of an invasion? Does it happen in all cemeteries? Or is Buffalora just an exception? Who knows? And in the end, who cares? I'm just doing my job.


Asa incepe unul dintre cele mai bune filme pe care am avut onoarea de a le vedea. Dellamorte Dellamore, cunoscut in America sub titlul imbecil de comercial de The Cemetery Man, este creatia lui Michele Soavi, cunoscut amatorilor de horror-uri italiene ca protejatul lui Dario Argento, un alt regizor italian exceptional. Este cu siguranta capodopera sa.

Povestea este ciudata, si acesta este un eufemism. Francesco Dellamorte, interpretat perfect de Rupert Everett, este ingrijitorul cimitirului din Buffalora, Italia. Locuieste intr-o casa din mijlocul cimitirului, murdara si derapanata, isi petrece timpul fumand, incercand sa termine un puzzle tridimensional in forma de craniu si taie din cartile de telefon numele celor decedati. Singurul sau prieten este Gnaghi (Francois Hadji-Lazaro), ajutorul sau, un barbat masiv, retardat, fascinat de televiziune si de frunzele uscate. Dellamorte vorbeste la telefon cu Franco, singura cunostinta din oras, dar cand se intalnesc nu prea au ce sa-si spuna.





Dar Dellamorte are o mare problema. Tot mai multi morti, in cea de a saptea zi de la inmormantare, revin ca zombie, iar paznicul este nevoit sa ii impuste si sa ii ingroape din nou. Monotonia macabra a vietii in spatele zidurilor este rupta cand Dellamorte o intalneste pe Ea, interpretata de Anna Falchi. Ea va muri (sau nu) mai tarziu, iar de aici totul devine un vis dement, cu accente comice si dramatice, morbid fara a fi excesiv. Nu mai stii ce se intampla de fapt si ce isi imagineaza Francesco, nu mai stii care este realitatea si care sunt de fapt cei morti. Chinuit de intrebari si de raspunsurile inexistente, cautand-o pe Ea, paznicul cimitirului prafuit devine simbolul cautarii iubirii, intelegerii mortii, acceptarii absurdului. In final, bantuit de viziuni si obsesii, satul sa opreasca mortii cimitirului sa revina la viata, Francesco pleaca impreuna cu Gnaghi, abandonand totul si incercand sa descopere daca lumea este reala si daca exista ceva dincolo de orasul italian ars de soare. Sau cum spune Dellamorte " Past this tunnel is the rest of the world. What do you think the rest of the world looks like, Gnaghi? Can you imagine it?... You're right. It's beyond imagination. "
Finalul m-a lasat fara cuvinte.







Este foarte greu sa descrii un astfel de film fara a distruge placerea cuiva de a-l vedea pentru prima oara. Este socant, hipnotizant, un amestec de horror, comedie, critica sociala si politica, erotism, macabru. Unii critici l-au vazut ca pe o alegorie indreptata impotriva sistemului politic italian - si nu numai - dar cred ca Soavi a vrut mai mult, compunand pe pelicula un basm morbid, postmodern, poate pentru unii insuportabil de urmarit.

Punctele forte :

Francesco Dellamorte : unul dintre cele mai autentice si convingatoare personaje vazute vreodata intr-o pelicula de gen. Insingurat, detasat de realitate, isi face treaba cu o resemnare bizara, duce mereu un dialog interior sfasietor de trist. Nu zambeste niciodata.
Anna Falchi : o frumusete tulburatoare, dar pana acum nu am vazut sa joace ceva. Inrudita ca farmec cu Monica Belucci (care insa este si o mare actrita) Anna Falchi nu reuseste sa impresioneze decat prin senzualitate si mister. Poate fi o calitate, dar pana acum nu sunt convins. Oricum, alaturi de Rupert Everett da nastere unei scene de un erotism uluitor, de o intensitate sufocanta, una dintre cele mai frumoase din cinematografia europeana. Fie si pentru aceasta, si filmul merita vazut. Si da, apare goala.
Efectele speciale : amestec de realism morbid si comedie ce aminteste oarecum de Return of the Living Dead.
Gnaghi : induiosator si inspaimantator.
Atmosfera din cimitir si orasul sufocat de soarele Italiei, cladiri monotone si cenusii, birocratie stupida, lipsa de viata si sens.
Imaginea : nu stiu cine este responsabil pentru asta sau ce tip de pelicula s-a folosit, dar este de o claritate neobisnuita, insotita de o caldura nuantata a culorilor. Cu adevarat excelenta.
Finalul : fara alte explicatii.



O capodopera a anilor 90, un film dens, dureros, sufocant pe alocuri. Pentru cei care vor sa vada altceva decat gunoaiele din box-office si reclame. Un film-cult, imposibil de povestit si usor de simtit. O pelicula pe care o recomand.



Nota : 10


Doing Allright Tokyo !? - 19 Aprilie 1975

0 comments

Primul concert Queen in Japonia, dupa un turneu american pentru promovarea albumului Sheer Heart Attack, destul de bine primit. Bootlegul este din pacate incomplet, calitatea este insa foarte buna (sunetul fiind totusi uneori distant si in anumite locuri se aud pacanituri sau mici intreruperi, sursa originala fiind un vinil). Concertul a avut loc pe 19 aprilie 1975 la Budokan Hall din Tokyo, Japonia.

Dupa un Now I'm Here plin de energie, Freddie (care va comunica intotdeauna foarte bine cu fanii niponi) isi saluta publicul "Konbanwa ! Konbanwa ! And good evening everybody ! It's really nice to be here, in your beautiful Japan". Reactia este atat de plina de entuziasm incat Freddie le atrage atentia "Behave and listen", propunand apoi un toast pentru Tokyo. Isterie totala … Mai ales dupa ce acelasi Freddie, care se pare ca isi pregatise cu atentie show-ul, le ureaza "Kanpai !". Dupa noi multumiri - "thank you for being such a special audience", urmeaza "a number called White Queen", dupa care cere din nou publicului liniste (se pare ca reactiile erau peste masura). Dar e nostim sa il auzi pe Freddie spunand "Hush" in fata unui public in fierbere. Recunosc, White Queen este una dintre piesele mele preferate si imi pare rau ca ulterior trupa a renuntat la aceasta minunata compozitie Brian May, dar este clar ca in anii 80 Freddie nu ar mai fi putut sustine armoniile inalte. Varianta de pe "Doing Allright Tokyo !?" este pur si simplu exceptionala : Freddie atinge toate notele inalte, exact ca pe Queen II, pianul suna incredibil, iar Brian reuseste un solo de zile mari, cei doi reusind sa improvizeze pasaje intregi, care suna perfect. Nu stiu daca este cea mai buna versiune live, dar este incredibila.
Doing Allright, o piesa in care armoniile vocale sunt incredibil de greu de reprodus, suna exceptional, si nu sunt singurul care considera ca este cea mai buna varianta live. In afara de Freddie, Roger Taylor sustine din postura de backing excelent. "Thank you very much, we're gonna do songs from our album Sheer Heart Attack". Mai exact trei piese de pe Sheer Heart Attack si una de pe Queen 2, deja celebrul medley, care incepe cu "In the Lap of the Gods". Nu este una dintre piesele mele preferate, si nici nu mi se pare ca trupa a reusit sa o redea prea bine live. Se trece apoi la Killer Queen, cu siguranta una dintre cele mai bune compozitii, foarte bine pusa in valoare. The March of the Black Queen are live o forta care lipseste pe album : tempo mai rapid, sunet mai agresiv, partea de pian mai energica, iar John Deacon se aude excelent. Freddie duce notele foarte mult, foarte puternic, sustinut de Taylor. O adevarata bijuterie, continuata surprinzator de "Bring Back that Leroy Brown", una dintre piesele putin cunoscute, dar ok pentru un concert, cu acel sound aparte, care a marcat mai ales A Night at the Opera.
"Stone Cold Crazy" este prezentata sub deviza "now you're gonna do some rock'n'roll". Este o piesa rapida, dar nu mi s-a parut niciodata o compozitie de exceptie, versiunea fiind marcata si de cateva probleme de sunet. Amuzant este ca Freddie, care nu era un amator al pieselor rapide, reuseste sa sustina partea vocala fara incurcaturi.
Urmatoare piesa de pe bootleg, In the Lap of the Gods Revisited suna foarte bine, fiind precedata de comentarii Freddie si Brian May (in versiunea pe care o am se aud atat de prost incat este greu sa le inteleg, dar piesa se aude mult mai clar). Nu este de mirare ca aceasta compozitie scurta avea sa revina in Magic Tour, chiar daca atunci Freddie nu mai putea atinge notele inalte.
Dupa Big Spender, Modern Times Rock'n'Roll (nu voi intelege niciodata de ce trupa a ales sa cante live aceasta piesa marca Taylor) si un energic Jailhouse Rock, una dintre piesele preferate de Freddie. Ultima piesa de pe "Doing Allright Tokyo !?" este o alta surpriza, See What a Fool I've Been, o versiune foarte buna, dar sub cea din Hammersmith 75. Ca de obicei, concertul se termina cu multumiri, Sayonara si God Save the Queen, un alt trademark al trupei.

Concluzii : un concert bun, plin de energie si un adevarat document pentru fani, prezentand primul concert in Japonia. Din pacate, sunetul nu este exceptional, lipsesc destule piese, asa ca nu este cu siguranta o optiune pentru ascultatorul casual, ci pentru cei interesati de mai mult decat aparitiile oficiale. Merita ascultat, dar sunt si alte inregistrari din aceeasi perioada mai bune din toate punctele de vedere, in special concertul din Japonia de pe 1 mai 1975, care va primi cat de curand un review.


Piese :

01. Procession
Now I'm Here
02. White Queen In the Lap
03. Doing Allright
04. In The Lap Of The Gods
05. Killer Queen
The March Of The Black Queen
Bring Back That Leroy Brown
06. Stone Cold Crazy
07. In The Lap Of The Gods...Revisited
08. Big Spender
Modern Times Rock'n'Roll
Jailhouse Rock
09. See What A Fool I've Been
10. God Save the Queen

Coperta de pe www.queenbootlegs.nl

Sfintii inchisorilor - Mama Elisabeta Rizea

0 comments
Un simbol al rezistentei romanesti impotriva comunismului, Elisabeta Rizea a sprijinit cu toate puterile sale rezistenta din munti. Arestata, torturata, umilita, a reusit sa reziste regimului comunist si neo-comunist, cand politicieni mai vechi si mai noi au injurat-o sau au folosit-o pentru a castiga capital electoral, uitand apoi de drama femeii micute, dar cu atat de mult curaj. Se vorbea mai demult de un monument dedicat Elisabetei Rizea. Nu stiu ce s-a mai ales de proiect, atat de necesar unei Romanii putrezinde.

Elisabeta Rizea : "Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot: parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."

Nu mai ramane nimic de spus.

Articolul semnat Ionut Baias poate fi citit aici.

26 Jul 2007

Sfintii inchisorilor - Valeriu Gafencu

0 comments
Un nou episod al acestui serial, realizat de acelasi Ionut Baias. O lectura obligatorie si dramatica. Si da, Valeriu Gafencu a facut parte din Fratiile de Cruce legionare. Si prezenta lui in aceasta organizatie arunca o alta lumina asupra legionarismului romanesc, nu-i asa ? Sau cel putin ar trebui sa starneasca niste intrebari.
Valeriu Gafencu este cel care i-a salvat viata pastorului Wurmbrand (prezent in stupida lista a "Marilor romani"), cu pretul propriei vieti. Numai ca unele lucruri se pare ca se uita mult prea usor, in parte datorita atasamentului politic al lui Gafencu.

Sfintii inchisorilor - Valeriu Gafencu

Queen - Live at the Rainbow 1974 - medley

0 comments

Un fragment exceptional din "Live at the Rainbow 1974", o compilatie a concertelor Queen din 19 - 20 noiembrie, de o calitate exceptionala, lansata paradoxal multi ani mai tarziu, intr-un boxset. Practica de a inregistra doua seri consecutive, lansand ulterior materialul video ca un singur concert este un trademark Queen, desi nu ma numar printre cei incantati de idee (vezi Live in Rio 1985 sau We Will Rock You 1981). Sigur ca asa alegi cele mai bune piese pentru un playlist de exceptie, dar se pierde ceva. Totusi, Live at the Rainbow 1974 ramane una dintre cele mai vechi inregistrari video Queen, definitorie pentru perioada de inceput. Se pare ca inregistrarile ambelor seri exista in arhive, dar este putin probabil sa fie lansate vreodata.
Dar despre toate acestea, intr-un viitor review.


Freddie : "Right now we'd like to do something new for you actually, is about four pieces we put together, sort of a medley. Three of them are on our new album, Sheer Heart Attack, thank you, which is now racing up the charts, thanks to you".


Enjoy

25 Jul 2007

Sfintii inchisorilor - Parintele Ilie Lacatusu

0 comments

HotNews.ro prezinta din 23 iulie un fascinant si necesar serial dedicat sfintilor inchisorilor comuniste din Romania, o necesara recuperare a personalitatilor putin cunoscute ale istoriei secolului trecut, care au reusit sa reziste Gulagului romanesc prin credinta. Materialele sunt realizate de Ionut Baias.

Parintele Ilie Lacatusu - Rugaciunea lui era profunda si neincetata

Need Your Loving Rock - 13 Februarie 1981

1 comments

In februarie 1981 Queen a sustinut cinci concerte la deja celebra Budokan Hall din Tokyo, Japonia, una dintre tarile in care popularitatea trupei nu a scazut niciodata, nici macar dupa Hot Space sau dupa scandalul starnit de concertele din Sun City. Cele cinci concerte - 12, 13, 16, 17, 18 februarie - sunt foarte reusite, fiind disponibile ca bootleguri, calitatea fiind excelenta sau foarte buna. 1981 a fost un an excelent pentru trupa : nu fusese lansat Hot Space (cu siguranta cel mai controversata productie Queen, desi turneul a fost memorabil), fanii incepusera sa se obisnuiasca deja cu noua imagine a lui Freddie (mustata, par scurt, de regula tricou cu Superman), iar playlistul avea in afara clasicelor piesele de rezistenta de pe The Game si de pe albumele mai vechi, surprize extrase din soundtrack-ul pentru Flash Gordon, respectiv Flash si The Hero, dar si Vultan's Theme sau Battle Theme (ultimele doua cantate foarte rar). In afara turneului japonez, Queen a sustinut si o serie de concerte in America de Sud, cu adevarat memorabile ca impact si calitate.

"Need You Loving Rock" este al doilea concert sustinut in februarie 1981 in Japonia, foarte solid si destul de lung (aproape doua ore), in buna parte datorita entuziasmului fanatic al publicului. Calitatea este excelenta, dar inregistrarea pastreaza un usor fasait, deloc deranjant insa, iar trupa se aude foarte clar (mai ales Freddie), spre deosebire de alte bootleguri inregistrate in Japonia. Concertul incepe cu Jailhouse Rock, unul dintre coverurile preferate de Freddie, prezent si in turneele anilor trecuti. In prima parte publicul a primit si un medley, incluzand Mustapha (integral), Death on Two Legs, Killer Queen, I'm In Love With My Car (interpretat in forta de Roger Taylor, o versiune excelenta) si scandalosul Get Down Make Love. Save Me este prezentat de Freddie : "we're gonna do another song from the album The Game. This one features Brian May on the piano. This is a song entitled Save Me". Cum publicul nu se linistea din urlete, Freddie izbucneste " Shut up !".
Este exceptional medley-ul de pe Flash Gordon, concertul fiind unul dintre putinele in care apar cele patru piese. In definitiv, cat de des ai ocazia sa auzi patru piese de pe Flash, in concert ? Sunand pe deasupra foarte bine, cu mai multa energie decat pe album. Spre deosebire de prima seara s-a ales Need Your Loving Tonight in loc de Fat Bottomed Girls. Keep Yourself Alive este precedat de un scurt impromptu, la fel ca si Crazy Little Thing Called Love, cand Freddie le cere tuturor sa bata din palme. Bohemian Rhapsody, cea mai cunoscuta piesa Queen, este - asa cum se va intampla mereu dupa 1980 - interpretata de Freddie intr-un registru mai grav, mai jos, fara notele inalte din trecut.
Normal ca la We Will Rock You si We are the Champions toata sala este chemata sa participe, deja vocea lui Freddie dand semne de oboseala.
Iar la final clasicele "thank you, domo arigato, it's been a great night". It must have been.

Piese de rezistenta : Play the Game (cu mici variatiuni ale partii de chitara, mai lung decat versiunea de studio), Mustapha (aproape ca pe album, Freddie reuseste sa sustina notele dificile, intrerupt insa de urletele publicului, dupa care anunta "Let's fucking do it"), Save Me (ca de fiecare data Freddie reuseste o versiune deosebita), Killer Queen (mai rapid decat de obicei), Need Your Loving Tonight (mai mult o preferinta personala, fiind una dintre piesele "de suflet", desi este sub nivelul la care va fi interpretata in America de Sud, in acelasi an), Tie Your Mother Down si, normal, Love of My Life (ceva mai "jos" decat in anii trecuti, dar cantata cu acelasi entuziasm contagios de public).

In esenta, un concert foarte bun, desi nu excelent, o inregistrare completa si de buna calitate (specific pentru Japonia), cu cateva raritati in tracklist. Vocea lui Freddie este deja in schimbarea spre cea mai matura, mai aspra, nu foarte apreciata de o parte a fanilor vechi. Un concert obligatoriu pentru orice fan (ca si celelalte patru din aceeasi perioada), dar este greu de spus daca un ascultator "casual" l-ar gusta la fel de mult. Ciudat este ca Freddie interactioneaza putin cu publicul fata de alte concerte, dar este posibil ca o parte din comentarii sa fi fost editate din versiunea pe care o am. Pana voi gasi o versiune alternativa, don't know.

Piese :

CD 1

01. Jailhouse Rock
02. We Will Rock You (Fast)
03. Let Me Entertain You
04. Play The Game
05. Mustapha
Death On Two Legs
Killer Queen
I'm In Love With My Car
Get Down Make Love
06. Need Your Loving Tonight
07. Save Me
08. Now I'm Here
09. Dragon Attack
Now I'm Here (Reprise)


CD 2

01. Love Of My Life
02. Keep Yourself Alive
03. Guitar Solo
04. Vultan's Theme
05. Battle Theme
06. Flash
07. The Hero
08. Crazy Little Thing Called Love
09. Bohemian Rhapsody
10. Tie Your Mother Down
11. Another One Bites The Dust
12. Sheer Heart Attack
13. We Will Rock You
14. We Are The Champions
15. God Save The Queen

24 Jul 2007

Ride into the Dark - Tara von Neudorf

0 comments
Artline.ro anunta deschiderea noii expozitii Sorin Tara, sambata, 28 iulie 2007, ora 18.30 la Centrul Educational Interetnic pentru Tineret (Burg Hotel), Str Bastionului, Nr 4 - 6, Sighisoara. Publicul va putea vizita expozitia organizata de Anaid Art Gallery in perioada 27 iulie - 12 august 2007, intre orele 12 - 20.

"Ride into the Dark - Tara von Neudorf" este prima expozitie a controversatului artist, dupa o absenta de doi ani din peisajul expozitional al Sighisoarei, in aceeasi maniera care l-a facut cunoscut. Potrivit organizatorilor, "Ride into the Dark" este o deschidere, o fantă spre o lume macabră plină de mister şi magie neagră, plină de orori şi tenebre. Oroarea ca mijloc de expresie artistică devine adesea un leitmotiv în creaţia lui Tara, identificându-se în cele din urmă cu însuşi proiectul şi crezul sau artistic.
Curator: Diana Dochia

Cinabru a avut placerea de a-l intalni pe Sorin Tara cu vreo doi ani in urma, si poate garanta ca tipul este cel putin fabulos, personajul egaland artistul. Pentru cei care pot ajunge la Sighisoara si nu cunosc stilul lui Tara, pregatiti-va pentru un soc. Dar unul foarte placut. Mai tineti minte scandalul cu grupul de artisti parati de Vadim ca isi bat joc de Stefan cel Mare si Sfant, "degraba varsatoriu de sange nevinovat" ? E, Tara era unul dintre ei. Si nu numai atat ...

23 Jul 2007

Dragostea e un caine venit din iad

0 comments
"Scrisul prost e ca femeia proasta : nu prea mai ai ce-i face."
Charles Bukowski

Editura Polirom a lansat in premiera pe piata romaneasca volumul "Dragostea e un caine venit din iad. 61 de poeme erotice …", selectie din poeziile lui Charles Bukowski, considerat de multi (si de mine) unul dintre cei mai importanti, socanti si originali poeti ai secolului XX. Intr-o editie deosebita, tradusa de Dan Sociu si ilustrata de Gorzo (ale carui desene se potrivesc perfect lui Bukowski, incercand sa le imite pe cele realizate de acesta - si reusind adesea - ), volumul este una dintre cele mai importante aparitii ale lui 2007. Dar dupa Factotum, Posta, Femei si De duzina, dar si dupa Povesti despre nebunia obisnuita (RAO), Dragostea… merita sa fie publicata si in Romania. Cinabru asteapta traducerea de la Ham on Rye si toate celelalte Bukowski.


Electric Magic - 9 August 1986

0 comments


Ultimul concert Queen cu Freddie. A avut loc pe 9 august 1986 pe Knebworth Park, Stevenage, England, aparand ulterior pe mai multe bootleguri, cel mai cunoscut fiind "Electric Magic". Inregistrarea este completa, fara intreruperi, calitate excelenta (suna aproape la fel de bine ca Wembley 86), fiind unul dintre cele mai bune concerte din Magic Tour. Personal, il consider chiar peste Wembley sau peste concertele din Berlin, Budapesta sau Madrid din acelasi turneu. Initial, Magic Tour ar fi trebuit sa se termine prin concertul din 5 august 1986, din Marbella, Spania, dar reactia publicului la cele doua concerte de pe Wembley (11 - 12 iulie 1986) a facut ca trupa sa anunte concertul de final pentru turneu. Cum Wembley Stadium nu era disponibil, s-a ales Knebworth Park si in final concertul a avut peste 125.000 de spectatori (potrivit altor surse peste 150.000). Ultimul concert Queen in formula de aur a fost marcat si de o tragedie. Un fan de 21 de ani a fost injunghiat in timpul concertului, murind inainte de sosirea ambulantei. Freddie a fost puternic afectat, declarand chiar ca nu avea sa mai sustina alt concert. Din pacate, nu acesta avea sa fie motivul.



"Electric Magic" este unul dintre cele mai populare bootleguri Queen, fiind un concert exceptional (vocea lui Freddie este parca mai buna decat in alte concerte din Magic Tour) si timp de aproape doua decenii s-a vorbit de existenta unei inregistrari video, care ar urma sa fie lansata oficial. Din pacate pentru entuziasti, cu exceptia unui fragment de circa 10 minute, concertul nu a fost inregistrat video, existand deja materialul care avea sa devina Wembley 86. Mai mult, membrii trupei (cu exceptia lui Freddie) nu banuiau ca va fi si ultimul concert. Exista totusi o inregistrare video, de calitate medie, facuta de un fan, care a filmat ecranele de pe scena. In lipsa de altceva …


Playlistul este cel obisnuit pentru Magic Tour, fara surprize, dar interpretarea este cu adevarat exceptionala. Cele mai bune piese sunt Is This The World We Created (o versiune chiar mai buna decat cea de la Live Aid), Under Pressure, Who Wants to Live Forever (desi Freddie "merge" mai jos decat in trecut) si un energizant Hammer to Fall. In rest, nimic neobisnuit : medley-ul rock 'n' roll, promisiunea lui Freddie ca trupa nu se va desparti si vor ramane impreuna "until we fuckin' die", interactiunea cu publicul. La final John Deacon isi distruge bass-ul, moment care apare si in documentarul Magic Years.

Un final exceptional pentru turneele uneia dintre cele mai bune trupe din istorie. Daca Freddie stia deja sau nu ca este seropozitiv si ca este posibil sa fie ultimul turneu, este greu de spus. Oricum, se pare ca anuntase ca nu are de gand sa mai continue turneele in acelasi stil.

Piese :

CD 1

01. One Vision
02. Tie Your Mother Down
03. In The Lap Of The Gods...Revisited
04. Seven Seas Of Rhye
05. Tear It Up
06. A Kind Of Magic
07. Vocal Improvisation
08. Under Pressure
09. Another One Bites The Dust
10. Who Wants To Live Forever
11. I Want To Break Free
12. Impromptu
13. Guitar Solo
14. Now I'm Here

CD 2

01. Love Of My Life
02. Is This The World We Created?
03. You're So Square
04. Hello Mary Lou
05. Tutti Frutti
06. Bohemian Rhapsody
07. Hammer To fall
08. Crazy Little Thing Called Love
09. Radio Ga Ga
10. We Will Rock You
11. Friends Will Be Friends
12. We Are The Champions
13. God Save The Queen
14. Farewell Announcement
Foto concert : www.queenconcerts.com

21 Jul 2007

Queen Will Be Crowned – 9 Septembrie 1973

0 comments

Inaugurez astfel o noua rubrica, dedicata inregistrarilor neoficiale Queen, mai exact concertelor care dintr-un motiv sau altul exista doar ca bootleg-uri, fara prea mari sanse de a deveni discuri oficiale. Primul concert ales este “Queen Will Be Crowned”.

“Queen Will Be Crowned” a fost inregistrat de BBC pe 9 septembrie 1973 la Golders Green Hippodrome din Londra si este cel mai vechi concert Queen disponibil pana in prezent, integral (si nu, orice s-ar spune, Keep Yourself Alive nu a facut parte din playlist). Calitatea este excelenta, concertul fiind transmis in mai multe randuri la BBC.

Intre piese prezentatorul de la BBC vorbeste despre Queen ca despre “one of the brightest new bands around” sau “very fine bunch of lads”, il prezinta pe John Deacon drept “Deacon, John” si aminteste de speculatiile privind folosirea sintetizatorului la inregistrari (ceea ce nu avea sa se intample pentru ani buni, pana la The Game din 1980).

Inregistrarea unui concert intreg pentru BBC, dupa doar un album, era o sansa imensa pentru orice trupa a vremii, iar Queen a inteles sa profite, oferind versiuni foarte reusite ale pieselor Son and Daughter (una dintre cele mai bune auzite vreodata), See What a Fool I’ve Been (mai putin cunoscuta, foarte populara in primii ani alaturi de Hangman) si un medley rock ‘n’ roll, foarte bine pus in valoare, care avea sa fie mult timp standard pentru setlist-ul Queen, revenind si in Magic Tour. Concertul are si o alta surpriza, piesa de final, Bama Luma Bama Loo, o alta raritate care nu a fost vreodata inregistrata in studio. Este interesanta coeziunea care exista deja intre membrii trupei, desi petrecusera relativ putin timp impreuna si lansasera doar Queen I pana atunci. Freddie straluceste mai ales in Liar si in medley. Este interesant ca inca de atunci se mergea pe ideea de medley, cateva cover-uri cantate unul dupa altul, ulterior medley-ul fiind pastrat pentru piesele Queen, cover-urile fiind pastrate pentru encore. Se fac puternic simtite influentele, mai ales Led Zeppelin si Hendrix.

Un concert excelent din toate punctele de vedere si un foarte bun inceput pentru cei care incearca sa descopere cum suna Queen cu peste 20 de ani in urma. Recomandat atat fanilor cat si celor care asculta ocazional trupa.

Nota : copertile bootleg-urilor prezentate provin de pe site-ul www.queenbootlegs.nl , unul dintre cele mai bune de gen ( si da, sunt postate cu acordul proprietarului site-ului).


Piese :

01. Procession
02. Father To Son
03. Son And Daughter
04. See What A Fool I've Been
05. Ogre Battle
06. Liar
07. Jailhouse Rock
Shake Rattle And Roll
Stupid Cupid
Be Bop A Lula
Jailhouse Rock(Reprise)
08. Big Spender
09. Bama Lama Loo

15 Jul 2007

The Ancient Mariner

0 comments
Cinabru isi cumpara adesea carti de la un anticar pe cinste, cu preturi mici si muuulte, muuulte titluri foarte bune. Si tot aici are uneori sansa sa gaseasca vreo carte deosebita, vreo editie rara, vreun titlu pe care il cauta de cand taticu si mamica lui Cinabru mergeau adesea la filme cu Alain Delon. Iar Cinabru nu era in plan, si ii era bine.

Printre ultimele achizitii marca Cinabru se numara un volumas de Coleridge, reunind “The Ancient Mariner”, “Kubla Khan” si “Christabel”, adica exact ce e mai bun, in engleza, legat in piele si cu gravuri pe lemn. Cinabru o tot rasfoieste de sambata incoace si nu se mai poate satura, si cred ca o sa o reciteasca din nou si din nou. Uneori se pare ca am noroc, daca nu merge cu fetele, macar imi strang bibliografia. Iar pentru cei interesati, Borges ofera, in stilul sau unic, mai multe informatii despre Coleridge si despre scrierile acestea.

Chiar daca The Ancient Mariner este mai curand cunoscut la noi din cauza celor de la Maiden, iata un fragment genial, care mi-a amintit prin imagine de Lovecraft :

“The many men, so beautiful !
And they all dead did lie :
And a thousand thousand slimy things
Lived on ; and so did I”

Cine este Cinabru ?

3 comments

Inceputurile sunt intotdeauna cea mai dificila parte a unui text, la fel ca si titlurile. Nu am fost niciodata prea bun la astea. De fapt, Cinabru nu poate spune ca a fost vreodata cel mai bun sau relativ bun in vreun domeniu, ceea ce nu l-a impiedicat sa supravietuiasca si sa comita niste acte anti-sociale, pseudo-culturale si relativ perverse, in varii arii de expertiza.

Cinabru exista si nu prea, Cinabru se teme de clovni, Cinabru ar vrea sa fumeze si nu-l lasa nevasta (preferabil Pall Mall), Cinabru are un pui de Cinabru si inca unul pe drum, Cinabru asculta Black Metal sau Queen si pop de anii 80, Cinabru lucreaza ca redactor (oarecum), Cinabru colectioneaza filme, comixuri, muzica si mai ales carti, Cinabru nu are niciodata bani la el, Cinabru nu suporta pantofii, Cinabru iubeste animalele si detesta oamenii in particular si umanitatea in general, Cinabru se joaca uneori ca idiotul Colonisation, Baldur's Gate sau Jagged Alliance (dupa care se jura ca se lasa), Cinabru este uneori frustrat de viata imprejmuitoare, Cinabru ar fi vrut sa faca multe alte chestii dar l-au invins destinul si lenea, Cinabru are multe alte proprietati, calitati si defecte, dar despre astea mai incolo, Cinabru si-ar pierde tot timpul prin librarii si anticariate (dar n-are timp), Cinabru se uita la filme cu prostii, Cinabru se plictiseste, Cinabru este undeva in adancul tau si ti-e rusine cu el, Cinabru e-n toate si-n cele ce sunt.


Ce conteaza este ca Cinabru se pare ca exista (asteptam rezultatele de laborator), si mai nou, de parca nu a facut destule tampenii, se apuca si de blog, daca reuseste sa invete cum se foloseste dracia asta. Blogul lui Cinabru va avea, cel putin ca proiect, mai multe chestii : carti, muzica, filme, idei tampite, proiecte de stat iarna pe olita, tigari, vedete porno, starlete mioritice, Animal Planet, si o droaie de alte stupiditati.

O fi bine, o fi rau ? Cinabru nu poate spune, si pana nu il salta, mai rezista. Si cand o fi sa-l salte, promite sa reziste la bulau sau la balamuc, sa faca greva foamei, sa se declare Adolf Hitler si sa imparta cu generozitate invitatii in statiuni obscene sau bancnote africane dubioase.

Bine ati venit in lumea lui Cinabru... Scapa cine poate, si cruce de aur cu voi

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...