Queen: Live At The Rainbow '74 - în curând

Am așteptat vestea cea bună de mult prea mult timp. Inițial a fost doar un zvon ce circula pe Queenzone. Nu că ar fi fost pentru prima oară când lansarea oficială a unui concert memorabil (despre care toți știam că există, mai ales că apăruse într-o versiune dramatic editată pe casetă video în 1992) este amânată în repetate rânduri. Perfecționism? Nehotărâre? Mod de lucru? Aceeași blestemată obsesie pentru calitate care face în continuare ca adevărate bijuterii ca Earl's Court, Paris 1979 (toate trei), Hammersmith 79 sau Hyde Park să nu aibă parte de ”oficializarea” mult dorită? Oricare ar fi explicația reală deja renunțasem la ideea unui Live at the Rainbow 74 remasterizat. Și totuși... de la un simplu zvon a devenit un anunț oficial. Și o mare surpriză, pentru că mă așteptam la Hammersmith 75. Ceea ce îmi dă speranțe pentru viitoarele apariții, chiar dacă ultimele opțiuni ale trupei m-au cam pus pe gânduri. În sens negativ.

Freddie Mercury - 5 septembrie 2012

Îmi vine greu să-mi imaginez cum ar fi arătat astăzi Freddie Mercury. 

Un Freddie trecut de 60 de ani, suprapus peste imaginea deja iconică din Magic Tour, Freddie cu geacă galbenă şi mustaţă, şi cu atât mai puţin peste cea din Crazy Tour (79) sau anii 74-75, cu un Freddie slab ca o grisină, îmbrăcat în satin alb şi cu plete pe care şi le îngrijea şi aranja cu multă grijă înainte de fiecare concert. 

Freddie la Hyde Park şi Earls Court în 1976, pentru trei seri incredibile, în turneul sud-american din 1981 unde se bucura de un succes incredibil, comparabil cu Queen-Mania niponă, Freddie ireal de tânăr la Hammersmith în 74 şi 75, Freddie la Houston în 1977, una dintre cele mai bune înregistrări video ale trupei, Freddie la finalul anilor 70, pe 26 decembrie, revenind la Hammersmith Odeon pentru, poate, cel mai bun concert al trupei din toată istoria sa. Freddie în turneul Hot Space, cu o energie incredibilă, Freddie revenind în 84-85 cu The Works şi scena inspirată de Metropolis. Freddie pe aceeaşi scenă cu Cliff Richard, în 1988, cu unica versiune live a In My Defence. Un Freddie purtând o mască de Halloween cu chipul lui Richard Nixon într-un interviu din 1976, parca, un Freddie care apărea tuns, gelat şi cu o mustaţă inedită în clipul Play the Game şi îi făcea pe spectatorii primului turneu cu noua imagine, The Game (1980) să îi arunce pe scenă aparate de ras.

 Freddie cucerind impetuos şi strălucitor Japonia încă din 1975, când trupa avea o energie fantastică. Freddie înconjurat pe scenă de domnişoare pe biciclete la Paris, după jumătatea anilor 70. Freddie pe umerii lui Superman, Darth Vader, Freddie aruncând banane în public mult înainte de secvenţele din I'm Going Slightly Mad, Freddie dând interviuri în anii 80 cu o stranie nervozitate, fumând ţigară de la ţigară şi condimentând totul cu fuck-uri sau celebra ”I'm just a musical prostitute" sau înduioşătoarea ”I'm a very loving person, you know". Freddie în trening galben, pregătindu-se pentru concertul de la Budapesta din Magic Tour, mai bun decât Wembley şi, cred, decât Knebworth. Freddie pe coperta Mr Bad Guy, seducător şi nonşalant, sau serios şi fără celebra mustaţă pe coperta superbului album Barcelona din 1987. Freddie în rol de Great Pretender. 

Freddie cu barbă şi arătând nesperat de bine în perioada The Miracle, când toată lumea spera ca trupa să revină cu un nou turneu. Freddie, ireal de slăbit şi în costumul său straniu, sub care ascundea un tricou matlasat, în outake-urile pentru I'm Going Slightly Mad. Finalul cu These are the Days... 

Nu ştiu cum ar fi arătat Freddie astăzi. Poate s-ar fi retras din Queen, poate se dedica unei cariere solo, eventual unui musical la care tot visa în ultimii ani ai vieţii, eventual o versiune profund personală a Phantom of the Opera. Poate ar fi devenit producător. Poate se retrăgea cu totul din muzică. Nu ştiu cum ar fi fost şi ce ar fi făcut Freddie astăzi, şi dacă petrecerea aniversară ar mai fi păstrat ceva din atmosfera scandaloasă a celor din anii 80. Nu ştiu. Pot doar să-mi imaginez. Dar mi-ar fi plăcut, mai mult decât orice altceva, să fi avut şansa de a afla. 

Foto: http://monroe-land.com

Freddie Mercury - 24 noiembrie 2011

În vara lui 1992 am ascultat prima dată Queen. Bohemian Rhapsody, de pe un Greatest Hits 1 (casetă originală bulgărească). Casetă pe care am copiat-o peste două zile şi a fost primul meu Queen din colecţie (chiar, îşi mai aduce aminte cineva cum se copiau casetele?) Aveam să cumpăr la scurtă vreme după aceea A Night at the Opera şi Mr Bad Guy, cine ştie pe unde se vor fi pierdut. Îmi dau seama acum că trebuie să fi fost la câteva luni după Freddie Mercury Tribute Concert, din 20 aprilie 1992, dar atunci abia auzeam de trupa asta, care avea să fie o prezenţă continuă pentru următoarele două decenii. Şi, după cât mă fascinează şi astăzi, nu cred ca magia să dispară prea curând. Trupa de suflet. Nu aveam internet, nu aveam informaţii, nu ştiam nimic despre trupe, şi eram doar un puşti care făcea primii paşi în gimnaziu. Erau ceva reviste de muzică, dar nu ştiam de ele. Se mai găseau şi casete video, adesea trase la a şaişpea mână, dar cine să îţi dea aşa ceva. Exista un magazin extraordinar de muzică, pe lângă Piaţa Unirii (Concord, parcă) dar aveam să-l vizitez peste ceva vreme. N-am avut un model în domeniu, din păcate, decât ceva ani mai târziu. Dar aceasta este deja altă poveste. 

Eram de o inocenţă astăzi stânjenitoare când venea vorba de muzică. Mă învârteam, mai mult influenţat, prin Depeche Mode, Pet Shop Boys, Erasure, şi cred că până la Queen treapta maximă a fost Metallica (Black Album) şi, fireşte, Guns'n'Roses. Poate şi Bon Jovi, deşi e probabil să fi fost mai târziu. Îmi plăceau? Da, altfel aş fi ascultat rap, ceea ce mi-ar fi asigurat protecţia şi prietenia celor mai mulţi colegi. Aş fi devenit popular. Îmi plăceau, dar ceva încă lipsea. Pentru 12 ani cred că era destul de bine, azi e înduioşător. Şansa a fost un prieten, unul dintre puţinii rămaşi astăzi. Dificil să menţii o prietenie, şi Queen a fost un motiv suficient de bun atunci, ca şi jocurile pe PC sau revistele de benzi desenate franţuzeşti. Cum spunea Seinfeld într-un episod, e vârsta la care oricine îţi poate fi prieten, dar pentru nimeni nu s-a prea verificat. Prietenul în cauză, mult mai dezgheţat decât mine, mi-a adus într-o zi caseta menţionată mai sus. Deja se prezenta fan Queen. Avea această singură casetă, dar era fan Queen declarat. Cine a prins vârsta ştie că o astfel de încadrare putea să schimbe multe în cadrul social. Eventual câştigai prieteni. Şi mai probabil inamici. Muzica era atunci factor decisiv în grupuleţul din clasă, ca şi când abilitatea de a da bine cu pumnul. 

Caseta arăta ciudat. Pe copertă era celebra poză din Bohemian Rhapsody, inspirată de un portret Greta Gargo, cu Freddie, Brian, Roger şi John (atunci nu aveam idee cum îi cheamă şi cine sunt) pe fundal negru, aproape înghiţiţi de beznă. Casetă bulgărească, avea şi ceva scris cu chirilice în partea de jos a interiorului, deşi s-ar putea ca memoria să-mi joace feste. 

Nu mi-a zis prea multe. Aveam un SHARP, un casetofon superb, metalic, argintiu, greu, rămas de la taică-miu, o bijuterie la care nu îmi era permis să umblu. Fără supraveghere. Dar atunci eram doar noi doi. Am pus caseta, side A, şi nerespectând cu acea ingenuitate a pirateriei vechi ordinea originală a pieselor, începea chiar cu Bohemian Rhapsody. După primele secunde a fost un şoc. Nu suna câtuşi de puţin ca ceea ce mai ascultasem până atunci, în limitele fireşti ale vârstei. Prima parte, cu mama, just killed a man, a fost suficientă. Vocea, atmosfera, pianul.  Mijlocul, cu înşiruirea de Galileo - Figaro mi-a dilatat pupilele la extrem. Operă. Nici acum nu sunt un pasionat. Era o altă lume. Ca un băştinaş din jungla amazoniană ce găsise un misionar să-i cânte Ave Maria. Nimic din ce ascultasem până atunci nu era comparabil. Nu înţelegeam. Dar doream mai mult. 

    Am derulat, ascultat, reascultat. Nu ştiam ce se poate spune într-o asemenea situaţie. Am mai simţit ceva similar când am văzut prima oară Călăuza, peste vreo 10 ani. După câteva zile a venit din nou şi mi-am făcut o copie. Nu ştiam nimic despre trupă, neştiinţă care a durat multă vreme, dar eram vrăjit de acel life has just begun. Şi nu numai.

Toate celelalte albume Queen - şi îşi cumpăra cam unul la două săptămâni - le-am ascultat împreună, de regulă seara, după şcoală. Unele le-am copiat de la el, altele au fost cumpărate. Unele mi-au plăcut de prima oară (A Kind of Magic, The Miracle, Jazz, A Night at the Opera), pe altele le-am înţeles mai greu (Queen I şi II, Innuendo). Am văzut tot datorită lui Wembley 1986, Magic Years (pe trei casete video originale, cât vor fi fost ele, şi care era piesa de rezistenţă a colecţiei sale), Greatest Flix 1 şi 2 (eu preferam 2, el 1). Am ascultat împreună Live Killers şi X-Mass 75, primele concerte după cel de pe Wembley, Queen înainte de The Game şi mustaţa lui Freddie. Şi înainte de Body Language. Am ascultat ce am găsit solo, el prefera Mr Bad Guy, eu The Album, el asculta şi Back to the Light, eu nu prea îl apreciam. Amândoi iubeam Barcelona. El a avut şi tricouri cu Freddie, ceva postere, eu un singur poster şi un medalion, cred. Insigne. Obiecte sacre, te defineau ca personalitate. Scoteam versurile împreună, destul de aproximativ. Ceva ani mai târziu am ascultat împreună Made in Heaven, un album suprinzător de legat şi de bun. De data aceasta eu făcusem rost de el. 

Acum suntem relativi bătrâni, foarte însuraţi şi cu copii măricei. Sper să asculte şi ei Queen. Noi nu am renunţat. Eu m-am tuns, el mai are părul lung. Am trecut 20 de ani de când a murit Freddie. Ultima oară am văzut împreună Houston 77, am băut Pepsi şi am fumat Blackstone. Eu am strâns şi o generoasă colecţie de bootleg-uri video şi audio. Aşteptăm noul album, pe care nu am idee ce piese s-ar regăsi, în afara colaborărilor cu Michael Jackson. În esenţă nimic nu s-a schimbat de atunci. Încă mai am acea strângere de inimă când aud mama, just killed a man.

Foto - http://www.worldchanged.eu, http://www.buymeposters.com, http://www.allposters.com

Hammersmith 1975 – urmatorul DVD Queen

Urmatorul DVD Video Queen va fi...concertul din 24 decembrie 1975, de la Hammersmith Odeon, Londra. Dupa mai multe amanari si relansarea concertului Montreal ’81 (de fapt un mix al inregistrarilor din 24 – 25 octombrie 1981) in sfarsit Queen Productions vor scoate o adevarata bijuterie. Nu se stie inca daca vor exista si bonusuri pe DVD, in afara concertului, totul e in stadiu de proiect, dar optimistii spera ca pe al doilea disc se vor gasi sesiunile BBC din anii ’70 si, eventual, macar cele doua piese din Live at the Rainbow 1974 (31 martie 1974). Oricum, daca va fi remasterizat la nivelul concertelor din Montreal 81 – va fi superb. Cu siguranta ca si Zmeura se va bucura.

Hammersmith 1975 a fost lansat prima si singura oara pe VHS, in 1992, dupa moartea lui Freddie, in Box of Trix, un pachet special ce continea un CD/caseta cu mixuri, o insigna, un tricou, un patch, un mini-album de fotografii si un poster. Nu l-am vazut niciodata in realitate. Dar am vazut concertul prin 1994 – 1995, dupa ce vazusem deja Live at Wembley si Rare Live. Parca si Magic Years. E un concert exceptional, mi-am dat seama ca il ascultasem deja pe caseta (primul bootleg Queen, btw) dar sa il vezi, sa vezi Queen in 1975, cu totul diferiti de anii ’80, a fost o experienta. Sigur, sunt cateva greseli si gafe, calitatea nu este exceptionala si lipsesc ultimele trei piese. Concertul a fost filmat de BBC, dar echipa a plecat inainte de cel de al doilea bis – Seven Seas of Rhye, See What A Fool I’ve Been, God Save the Queen. A filmat totusi cineva finalul ? Brian May spune pe site-ul sau ca spera sa existe o inregistrare, dar sansele sunt mici.

Concertul de Craciun din 24 decembrie 1975 este unul dintre cele mai bune concerte Queen ascultate/vazute vreodata. Dar si unul dintre cele mai piratate, mai ales audio. Se simte nervozitatea, se simte emotia, se simte ca inca nu se rodasera si erau totusi departe de succesul de mai tarziu. Pana la Magic Tour mai erau destui ani. Dar mai mult decat atat se simte ca e o trupa mare, care abia lansase la sfarsitul lui noiembrie A Night at the Opera, o trupa care reuseste versiuni de White Queen, Bohemian Rhapsody, The March of the Black Queen sau Liar de exceptie (si am pus doar preferatele mele). Este mai mult decat muzica, este un spectacol total. Au o forta, o ferocitate muzicala, o energie pe care le vor pierde mai tarziu. Brian May mai ales pare sa aiba una dintre cele mai bune seri din 1975 si chiar din toate concertele alaturi de Queen, e ceva incredibil sa il vezi si sa il asculti. Freddie, slab si imbracat in alb, cu plete, mai are pana la faimoasa mustata si kilogramele in plus, dar mai are si cativa ani pana sa ajunga la performantele vocale din 1978 – 1979 (dupa mine, cele mai bune turnee ale trupei). John Deacon este John Deacon, iar Roger Taylor, la fel de pletos, greseste des si totusi sustine concertul superb.

Setlist-ul, bazat pe primele albume, e perfect pentru epoca, cele mai bune piese daca vrei sa-ti dai seama cum a inceput fenomenul. Cu mult inainte de A Kind of Magic, Innuendo sau Hot Space - Queen era Queen live in 1975. Si suna surprinzator de agresiv si metalic. Un document video superb, pe care il asteptam de ceva vreme. Am un bootleg, se vede bine (de fapt, am chiar doua versiuni) si se aude excelent, dar cand e vorba de Queen vrei mereu mai mult.

Ma asteptasem sa se relanseze pe DVD Budapest 86 sau Live in Rio, din 1985. Dar Hammersmith 1975 ? Cea mai buna veste primita zilele astea. Incet-incet poate o sa avem versiuni oficiale pentru Hyde Park, pentru Earl’s Court, pentru Houston 77. Si daca apuc sa vad si un DVD din Crazy Tour sau Hammersmith 1979 – chiar nu mai vreau decat toate concertele, audio, soundboard.

Setlist video :

Now I'm Here, Ogre Battle, White Queen, Bohemian Rhapsody (verses), Killer Queen, The March Of The Black Queen, Bohemian Rhapsody (reprise), Bring Back That Leroy Brown, Brighton Rock, Son And Daughter, Keep Yourself Alive, Liar, In The Lap Of The Gods...Revisited, Big Spender, Jailhouse Rock.

Peter Freestone : Freddie Mercury

Peter Freestone a fost alaturi de Freddie Mercury timp de 12 ani (aproximativ), din 1979 pana in 1991, si juca rolul de prieten apropiat/personal assistant. Fara sa fie la inceput un fan sau macar un ascultator ocazional (dupa propriile marturii in 1979 stia doar trei piese ale trupei) Freestone a ajuns sa lucreze pentru Mercury. Un om bun la toate, de la gatit la cumparat haine, ziare, tigari, mancare, mers la licitatii de arta in locul lui Freddie, tinut agenda intalnirilor, bodyguard, confident. Mergea la majoritatea concertelor trupei si avea grija ca lui Freddie sa nu ii lipseasca nimic. Il insotea foarte des in cluburi si baruri, inclusiv in cele gay. Avea porecla feminizant-afectiva « Phoebe ». Si in noiembrie 1991 a stat alaturi de Freddie pana in ultimele clipe. De fapt, se poate chiar spune ca Freddie a murit in bratele sale.

A fost o carte pe care mi-am dorit-o de ceva timp, dar fie nu am gasit-o, fie era in acel moment mult prea scumpa. Ma asteptam sa fie o biografie, eventual una in tonuri hagiografice, dar este mai curand un volum de memorii. Freestone nu este nici melodramatic, nici nu polemizeaza cu nimeni. El l-a cunoscut pe Freddie dincolo de scena, si e suficient. Un Freddie departe de imaginea stralucitoare si excentrica (mai ales in ultimii ani), un Freddie care daca nu se distra intr-un bar gay alaturi de noua sau viitoarea cucerirea prefera sa mearga la cumparaturi sau sa stea infofolit intr-o patura in fata televizorului. Un Freddie foarte casnic si timid. Un om care iubea pisicile si arta japoneza in egala masura, se certa violent cu iubitii si isi rasfata prietenii si angajatii cu daruri cat mai scumpe si rare. Un Freddie altfel decat aparea pe scena, in orice caz. Unele detalii le stiam din alte carti sau surse, majoritatea au fost inedite.

Phoebe s-a apropiat de Queen intr-unul dintre cei mai buni ani ai trupei (1979), chiar in perioada Crazy Tour, turneul din Marea Britanie (22 noiembrie – 26 decembrie), unul dintre cele mai reusite si ultimul pentru vechiul stil Queen. A fost la Newcastle pe 3 – 4 decembrie (concerte exceptionale, pacat ca inregistrarile nu sunt de cea mai buna calitate), a fost la Live for Kampuchea (poate cea mai buna optiune pentru un viitor DVD live), a ales pantalonii rosii din vinilin si o buna parte din costumele de scena, a stat in culise. Si a facut asta aproape la fiecare concert pana la Magic Tour. Inclusiv. A inceput sa se imprieteneasca mai tarziu cu Freddie, in timpul turneului american din 1980, pentru The Game, cand deja imaginea si sound-ul trupei se schimbasera radical. Freestone are chiar un mic jurnal de turneu, din 30 iunie pana la seria de concerte din 12 – 18 februarie 1981 din Japonia. Fragmentat, doar esentialul sau ce era iesit din comun, dar merita citit. Freestone vorbeste si de decizia neinspirata de a canta la Sun City, provocand un scandal imens. Mai ales ca nici concertele nu ar fi fost reusite, majoritatea fiind anulate. La fel de interesante sunt si paginile dedicate perioadei « Barcelona », un proiect solo care a insemnat enorm pentru Freddie. A fost marele pariu pentru Freddie si sansa de a-si cunoaste unul dintre idoli. Pariu castigat in final, iar Freestone ofera informatii interesante atat despre repetitii si inregistrari, cat si despre « concertele » pentru promovarea albumului. Sau despre cum se lucra ca clipuri, de la I’m Going Slightly Mad sau These Are the Days... la A Kind of Magic. Cum se pregateau concertele si putinele conferinte de presa. Sau de ce Freddie era reticent in relatiile cu presa, de ce dadea rar interviuri.

Freddie pe scurt, in versiunea Peter Freestone (teaser)

concertele din 1984 (The Works)ar fi fost filmate pentru arhiva trupei

Freddie a locuit mult timp la New York si Munchen

lui Freddie i-a placut enorm Hot Space

numele sau in pasaport era Frederick Mercury

potrivit lui Freestone sunt foarte mici sansele sa mai existe piese cu Freddie care sa merite
lansarea pe un album.

trupa ar fi trebuit sa revina in 1983 pentru un turneu in America de Sud

putea sa lucreze saptamani intregi, 12 – 14 ore pe zi la o singura piesa (Queen sau solo). Altele ii ieseau imediat.

au existat nu putine momente in care trupa a fost gata sa se sparga

Freddie nu citea aproape niciodata, doar cataloage de la licitatiile de arta

iubitii care primeau un ceas scump, de regula Cartier, puteau deja considera sa relatia s-a
incheiat.

unul dintre cei mai apropiati prieteni a fost Barbara Valentin.

lui Freddie ii placeau Prince, Michael Jackson, Lionel Ritchie, Dionne Warwick.

piesele de colectie, tablourile, antichitatile, cadourile care nu mai incapeau in casa erau mutate in podul cladirii din Garden Lodge.

i s-a propus rolul lui Rudolfo din La Boheme pentru o serie de spectacole in Central Park. Din pacate s-a renuntat repede la proiect.

Freddie ajunsese sa fumeze cam 40 de tigari pe zi si avea probleme mari cu vocea mai ales dupa 1984.

l-a cunoscut pe Printul Andrew si a aparut intr-o prezentare de moda alaturi de Jane Seymour. De fiecare data Phoebe era pe aproape.

la sfarsitul ceremoniei funerare sicriul a fost scos din sala avand in fundal « D’amor Sull », aria din Il Trovatore, in interpretarea lui Montserrat Caballe.

in ultimele saptamani ale vietii a renuntat la orice tratament. A continuat sa ia doar analgezice si in final morfina, ceea ce i-a grabit moartea.

O carte pe care am citit-o destul de repede, nu fara un pic de tristete. Nu stiu cat de interesanta ar fi insa pentru cineva care asculta Queen doar ocazional si e prea putin curios sa descopere omul din spatele numelui Freddie Mercury. Un fel de Phantom of the Opera. Dar este o carte bine scrisa, deloc plicticoasa, plina de informatii imposibil de gasit in alta parte. Mie mi-a placut. Si dupa cum se vede in poza din stanga, cei doi erau foarte apropiati. :)

PS : chiar, isi aminteste cineva de singura (din cate stiu) carte despre Queen aparuta la noi, prin ’93, la o editura obscura ? Spectacolul trebuie sa continue, traducerea cartii « The Show Must Go On » a lui Rick Sky, nu prea stralucita nici in original, scrisa in graba si cu o droaie de greseli si prostioare. Atunci insa mi se parea o carte superba, pentru ca avea muuulte informatii (pe atunci nu aveam idee de net) si poze. Chiar daca era prost legata si se incadreaza usor in topul celor mai proaste 10 traduceri aparute vreodata in Romania. Nu mai am cartea, am pe undeva pe hard textul in Word. Daca o vrea cineva.

Foto : tamada.ro, montreuxmusic.com, queenlive.ca

Nou : Freddie Mercury and Phoebe

Peter Freestone (Phoebe) a fost asistentul personal al lui Freddie Mercury pret de 12 ani, din 1979 pana in 1991. A inceput cu Crazy Tour, noiembrie-decembrie 1979 (unul dintre cele mai bune turnee ale trupei) si a ramas pana la sfarsit. A fost langa cei patru la inregistrari, la concerte, la petreceri.

« Freddie Mercury », cartea scrisa de Peter Freestone in colaborare cu David Evans, este una dintre cele mai bune biografii Mercury publicate vreodata. Gasita in sfarsit, promit o recenzie ampla dupa ce o termin. Omnibus Press, relativ ieftina.

L.E. : Cum deja am primit cateva mail-uri, cartea poate fi cumparata de aici, de pe Tamada.ro. Pe viitor, cand e o carte mai greu de gasit, promit sa pun si link-ul de la inceput.

Queen + Paul Rodgers – The Cosmos Rocks

Noul album Queen. Sau Queen + Paul Rodgers. Ascultat, reascultat. Hmmm… In primul rand nu mai avem nici macar o piesa cu Freddie. Pentru ca tot inainte de lansare se facusera speculatii peste speculatii. In al doilea rand, albumul nu mai suna deloc a Queen. Catusi de putin. Pare mai curand, din cat imi dau seama, un album Paul Rodgers/Bad Company/whatever, featuring Brian May, Roger Taylor si altii. Chiar pe alocuri mi s-a parut ca ascult un album solo Roger Taylor, ceea ce nu este deloc un lucru bun. Cine se asteapta la un album in stil Queen va avea, ca si mine, o mare dezamagire. Red Special-ul parca nu mai este Red Special, Roger Taylor este undeva departe in mix, nici o piesa nu este memorabila, nu ramane in urechi, singurul care se simte bine parand a fi Paul Rodgers. Nu mai vorbesc de lipsa lui John Deacon.

Cei care pot trece peste faptul ca nu mai este Queen si il plac pe Paul Rodgers vor descoperi un album poate nu prea rau, aproape OK. Doar ca nu se remarca prin absolut nimic. Cel mai bun este Paul Rodgers, care atunci cand nu incearca sa cante piesele lui Freddie - misiune imposibila - canta in stilul sau. Si suna bine, chiar daca nu iti place genul. Albumul a iesit de altfel foarte bluesy, dar si numeroase momente country (greu de suportat) si ii pune vocea in valoare excelent, dar cam aceasta este singura parte pozitiva. In rest dupa maxim cinci piese ai senzatia de somn de plumb, sau de nervi intinsi, in asteptarea unei piese pe care sa o retii si/sau fredonezi. Nu se intampla.

Albumul are momentele sale, dar si piese care nu se mai termina, fie enervante, fie plictisitoare, fie ambele. Si nu sunt putine : Small, Call Me, pasaje din alte piese. Are si piese mai bune, chiar placute, precum Say It’s Not True, Voodoo, Through the Night. In ansamblu este de o surprinzatoare platitudine, dar nu pot sa nu ma intreb ce ar fi facut Freddie din piesele astea. Ma tem insa ca nu prea mult. Cand ai material prost din start, nu mai faci minuni.

Versurile variaza si ele intre mediocru si penibil, departe, foarte departe de ce reusea Queen inca din primele albume sau de textele de pe Innuendo sau chiar A Kind of Magic. Faptul ca cei trei sunt profesionisti nu mai poate salva prea mult, cand ai piese slabe, texte pe masura si senzatia ca au scos un album pentru ca trebuia sa editeze ceva, nu pentru ca aveau ceva de valoare. Mi-e groaza cand ma gandesc acum ca urmeaza ditamai turneul mondial, in care albumul asta va fi intr-un fel sau altul promovat. Doar trebuie sa se vanda.

Queen + Paul Rodgers poate fi un proiect pe care il sustii sau pe care il vezi ca o alegere neinspirata pentru trupa. Eu fac parte din a doua categorie. Queen a luat sfarsit in 1991, asta este. Dar chiar si fanii Queen + Paul Rodgers nu cred ca vor gasi “The Cosmos Rocks” un album remarcabil sau macar foarte bun. Cei mai duri il vor gasi foarte prost.

Concluzie : albumul nu mai are nimic in comun cu ceea ce a fost Queen, este cu totul altceva. Nimic sa te lase cu pulsul ridicat. Multi vor fi dezamagiti, dar cei care il tolereaza/plac pe Paul Rodgers vor avea o surpriza interesanta. Nu mi-a placut prea mult si sunt foarte mici sansele de a-l reasculta prea curand. Nici nu il recomand. Pana si coperta este stupida. Trist final pentru ce a fost Queen.

Personal...prefer sa ascult Body Language pe repeat. Doua-trei zile. Si tot e mai bine decat The Cosmos Rocks.

Foto : amazon.co.uk

Freddie Mercury (5 sep 1946 - 24 nov 1991)

Freddie ar fi implinit astazi 62 de ani.

Cu siguranta ca de la Innuendo si pana astazi nu am fi avut Made in Heaven, dar piese de el ar fi ajuns pe unul sau mai multe albume noi. Am fi avut cel putin inca un turneu mondial, cel pentru The Miracle, anulat din cauza starii lui Freddie. Poate si unul pentru Innuendo. Innuendo live - ar fi fost ceva incredibil.

Cu siguranta si concerte pentru noul album / noile albume. Eventual mult asteptatele editari pe DVD ale concertelor din 1970. Piese noi, un proiect solo in gen Barcelona, eventual un musical. Mult asteptatul box-set cu piese rare, inregistrari live, demo-uri, single-uri mai greu de gasit. Hangman eventual. Jesus live. Freddie nu s-ar oprit si nu cred ca trupa s-ar fi oprit. Si nici nu s-ar fi destramat pentru inca mult timp. Asa imi place sa cred. Nu pot sa-mi imaginez cum ar fi evoluat, dar sunt optimist. Si cu siguranta ca pentru cea de a 62-a aniversare Freddie ar fi organizat si o noua petrecere.

Ciudat este ca in cateva zile trebuie sa apara noul album Queen. Fara Freddie. Cu totul fara Freddie. Il astept si nu il astept, pentru ca stiu ca oricat de bun ar fi … nu este Queen.

Sunt foarte rare zilele in care nu ascult Queen. Minim o piesa. De regula mai mult. Foarte rare, si atunci ramane un soi de neliniste deosebit de neplacuta.

Multumesc, Freddie…

Nota : interesant ca Bach s-a nascut tot pe 5 septembrie, dar in 1735.

Foto : Queenzone.com

A scris si Zmeura.

Queen - Queen I

Inregistrat in 1972 - 1973, primul album Queen nu a fost nici pe departe un succes. Initial a fost ignorat sau cel mai adesea criticat de presa muzicala, cu exceptia catorva cronici mai curand neutre. A reusit sa intre in topurile britanice pe un modest loc 32 abia in 1974, cand trupa incepuse sa fie cunoscuta, "recordul" fiind locul 25, in februarie 1975. Foarte putin pentru un album surprinzator astazi, chiar daca in mare parte marcat de moda muzicala a epocii. Un album bun, interesant cand este privit prin prisma celor din anii '80, spre exemplu, dar care isi face simtita varsta.

Lansat in iulie 1973, la mai bine de doi ani dupa ce John Deacon se alaturase celor trei membri ai grupului, "Queen I" avea zece piese (13 in varianta remixata, lansata in 1991 de Hollywood Records), unele dintre ele deja bine cunoscute din concerte. Trupa lucrase mai bine de un an la album, la Trident Studios, dorind sa lanseze un prim album cat mai bine produs. Tocmai aceasta obsesie perfectionista avea sa duca mai tarziu la un album ca A Night at the Opera. A fost si primul album pe coperta caruia scria " No synthesizers".

Surprinzator, au fost omise piese de inceput interesante si (unele) prezente in numeroase concerte. A fost lasat la o parte Hangman, s-a renuntat la Stone Cold Crazy (o versiune mult diferita de cea aparuta mai tarziu), la Polar Bear (compozitie Smile), la medley-ul rock-and-roll folosit in concerte, la Mad the Swine (prezent in versiunea din 1991 ca bonus). Se pare ca si See What A Fool I've Been dateaza din aceeasi perioada. Cele zece piese alese nu alcatuiesc neaparat un tot unitar, asa cum se va intampla pe Queen II, dar deja anunta o trupa matura, cu o surprinzatoare coeziune si idei muzicale interesante. Alte piese, compuse atunci, aveau sa ajunga pe Queen II. Tributul adus unor trupe precum Led Zeppelin sau Black Sabbath, The Who sau lui Jimi Hendrix, preferatul lui Freddie (si nu numai) este evident. Dar suna placut. Si se combina cu o puternica originalitate, care face albumul sa reziste si astazi.

Tracklist

Keep Yourself Alive : una dintre piesele de rezistenta ale albumului, foarte rapida, foarte "energetica" si foarte buna live. Lansata si ca single, a fost un succes modest - nu a intrat in topurile britanice - dar avea sa ramana in playlist-ul concertelor foarte multi ani, cu modificari inerente. La inceput cel putin a fost piesa definitorie pentru ce dorea trupa.

Doing All Right : datand din perioada Smile, o balada cu cateva inovatii ritmice surprinzatoare pentru o trupa care inca era in cautarea unei identitati. O piesa relativ simpla, cu cateva armonii vocale bine realizate, altfel usor de trecut cu vederea. Mult mai buna avea sa fie versiunea inregistrata mai tarziu pentru BBC.

Great King Rat : una dintre primele compozitii Mercury, anuntand Bohemian Rhapsody, cu un text fantastic, ce lansa un personaj dintr-un univers mitic, univers ce avea sa fie folosit si mai tarziu. Daca Mercury proiectase un album conceptual inspirat de White Queen, Great King Rat, The Fairy Feller's Master-Stroke si Ogre Battle, este dificil de spus. Mai curand era o perioada de experimente si compozitii complicate, marcate de lucrarile de arta grafica favorite.

My Fairy King : fara sa fie o piesa exceptionala, inspirata de aceleasi viziuni fantastice, medieval-imaginare, ramane pentru armoniile vocale, care aveau sa fie mult timp un trademark al trupei. Se potriveste albumului, poate ar fi mers si pe albumul urmator.

Liar : una dintre cele mai bune piese de inceput. O compozitie excelenta, de peste 6 minute, semnata Mercury, nu la fel de complicata precum GKR sau FFMS, dar extraordinara in concerte. Mercury a reusit sa imprime piesei o forta perfect modulata, pana un crescendo surprinzator pentru stilul sau din 1971 - 1974.

The Night Comes Down : versiunea de pe album este cea de pe demo-ul inregistrat la De Lane Lea Studios in 1971, pentru ca trupa nu mai reusise sa inregistreze ceva la fel de bun. Compozitie Brian May, cu un mic tribut adus celor de la Beatles, strecurat in text.

Modern Times Rock'n'Roll : piesa tipica pentru perioada de inceput a lui Roger Taylor, foarte rapida si surprinzator de dura pentru Queen la inceput. Suna mai bine live decat pe album. Personal, niciodata nu am fost incantat de compozitiile lui Taylor, cu o singura exceptie - These Are The Days …

Son And Daughter : o alta piesa inclusa pe setlistul primelor concerte, abandonata ulterior. Mai dura decat altele, profund influentata de stilul in voga in acei ani, rapida, dar fara nimic extraordinar. De ce au preferat Son And Daughter si nu Hangman… In concerte Son And Daugher includea un scurt solo marca Brian May, care avea sa se transforme in complicatele improvizatii live de mai tarziu.

Jesus : foarte ciudata. Compusa de Mercury, este un straniu tribut adus de un zoroastrian lui Iisus. Nu se stie daca piesa a fost vreodata cantata live, nu exista (pana acum) nici un bootleg, dar cu siguranta ar fi sunat aparte. Nimic prea complicat sau prea lucrat.

Seven Seas Of Rhye... : avand putin peste un minut, este o scurta versiune instrumentala a piesei care avea sa apara pe Queen II, fiind astfel o legatura intre cele doua albume.

In versiunea CD din 1991 albumul include Mad the Swine (similara cu Jesus, poate de aceea a fost exclusa), o alta versiune a KYA si un remix nu foarte reusit al piesei Liar.

Concluzie : pentru un prim album, este foarte bun, chiar daca departe de sound-ul Queen in anii '80, cel mai cunoscut si mediatizat. Anunta cateva idei si tehnici care aveau sa fie dezvoltate mai tarziu, Brian May este usor de recunoscut, iar Freddie… Freddie pare din start centrul trupei. A fost unul dintre ultimele albume Queen ascultate, cu multi ani in urma. Ca mai toata lumea, incepusem cu GH II, GH I, Innuendo, A Night at the Opera, A Day at the Races. Mi s-a parut atat de diferit de sound-ul "matur" incat nu mi-a placut mult timp. Doar mai tarziu, ascultandu-l din nou si din nou, am inceput sa il apreciez.

Foto : http://www.queenlive.ca/

Queen – In the Beginning (1971 – 1972)

Dupa aproape doi ani de concerte, Queen avea in sfarsit un basist potrivit – John Deacon – cateva piese proprii ce aveau sa fie inregistrate pe primul album, cativa fani – nu prea multi inca. Departe de legenda de mai tarziu, era una dintre trupele ce incerca sa se impuna pe piata engleza la inceputul anilor ’70. Ce nu avea – si avea mare nevoie –era un contract cu o casa de discuri. Iar pentru a-l obtine, in perioada septembrie – octombrie 1971 si ulterior ianuarie – februarie 1972 inregistra primul demo la De Lane Lea Studios, proaspat deschise in Londra. De fapt, arnajamentul era in favoarea trupei : testa echipamentele nou-noute de la De Lane Lea Studios, inregistrand piesele proprii. Ceea ce, din cauza perfectionismului celor patru, avea sa dureze destul de mult. Nu stim exact cand si cum a fost inregistrat demo-ul, si majoritatea biografiilor trupei dadeau in trecut perioada septembrie – octombrie 1971. Se pare ca de fapt cel putin o piesa a fost inregistrata in perioada ianuarie – februarie 1972, dar, asa cum se intampla mai mereu cand vine vorba de Queen, mai ales in anii de inceput, avem prea putine certitudini.

Mai mult, intr-un numar mai vechi al revistei editate de fan clubul londonez se spunea ca cele cinci piese au fost inregistrate pe data de 18 septembrie 1971. Dar tinand cont de cat lucra trupa la o singura piesa, este practic imposibil. Mai multe informatii aici.

Acest prim demo cu cinci piese, inregistrat in formula care va ramane constanta si va insemna Queen – Freddie, Brian, Roger, John – avea cinci piese. Si pret de multi ani a ramas una dintre cele mai dorite inregistrari neoficiale, mai ales dupa ce Queen Productions negase (in stilul deja caracteristic) existenta inregistrarii. In final, cu cativa ani in urma, acest prim demo a aparut ca bootleg, sub titlul “In the Beginning”, “As It Began” si ulterior “De Lane Lea Demos”. In ciuda diferitelor denumiri, este pana la urma aceeasi inregistrare. Sursa trebuie sa fi fost chiar banda originala, dar ceea ce a ajuns la noi nu este prima generatie de copii, ci a doua sau a treia – sunetul nu este perfect, are mici caderi si diferente, un usor fasait. Dar pentru un demo suna excelent. Queen era inca de atunci o trupa surprinzator de buna si de “legata”, se simte ca a gasit acel echilibru necesar, iar cele cinci piese, desi inca departe de varianta finala, erau suficient de complicate pentru a surprinde.

Piese :

Keep Yourself Alive : cu un intro destul de diferit de versiunea care va fi inregistrata pe Queen I, pe chitara acustica, piesa suna mult mai soft – in mare parte din cauza masterizarii -, Brian May improvizeaza inspirat pe alocuri, Mercury nu suna aproape deloc precum pe viitorul album, iar marea surpriza este Roger Taylor, care reuseste o partitura experimentala, chiar peste cea de pe album.

Night Comes Down : una dintre piesele practic uitate mai tarziu, desi este cel putin interesanta pentru partea de chitara a lui Brian. Versiunea a fost considerata atat de buna de catre trupa incat mai tarziu a fost inclusa pe Queen I, fiind singurul demo care a ajuns pe album.

Great King Rat : una dintre piesele mele preferate din perioada de inceput a trupei, versiunea de Great King Rat de pe primul demo suna mai putin finisat decat varianta inregistrata pentru album. Mercury nu suna la fel de bine ca in varianta de pe album sau in concertele de mai tarziu, mai slab si mai lipsit de nuanta. Surpriza este si de aceasta data Brian May, in timp ce Roger este destul de “palid”.

Jesus : o piesa abandonata ulterior (pana acum nu s-a gasit macar o inregistrare live) dar interesanta pentru mesaj. Versiunea demo seamana destul de mult cu cea finala, dar este – paradoxal sau nu – mai buna : armoniile vocale suna mai bine decat in varianta finala, piesa demo este mai lunga, are un solo de chitara marca May si portiuni mai dure. Ramane un mister de ce trupa nu a preferat aceasta varianta.

Liar : cea mai buna piesa de pe primul demo Queen, Liar seamana foarte mult cu varianta aleasa in final pentru album, dar este mai putin “inchegata” si lucrata. Partea de chitara este fenomenala, pur si simplu, si cred ca Brian May incorporeaza elemente care se vor regasi in Great King Rat si chiar Brighton Rock. Mercury suna la fel de bine ca si mai tarziu, dar pe partea de backing vocals mixul nu este prea reusit.

Acest prim demo Queen nu mai este astazi o raritate, dar e greu de spus cat ar interesa pe cineva care nu este cu adevarat pasionat. Nu are calitatea unui produs oficial, nu suna la fel de bine ca piesele in varianta finala, si totusi merita ascultat.

Queen - Las Palabras de Amor (Demo)

Brian May – Back To The May & Powell

“Back to the May & Powell” este o inregistrare incompleta, de calitate aproape excelenta, a concertului sustinut de Brian May la Imperator's Club, Rio De Janeiro, Brazilia, pe 9 noiembrie 1992. Exista si alte doua versiuni de o calitate aproape egala, dar mai complete, din pacate destul de rare. Concertul face parte dintr-o serie de cinci spectacole sustinute de Brian May in America de Sud, in noiembrie 1992, oarecum o repetitie pentru viitorul turneu care avea sa il duca in SUA, Europa si Japonia. Insotit, asa cum era de asteptat, si de Cozy Powell si Spike Edney, cu care cei de la Queen colaborasera foarte bine.

La mai putin de un an de la moartea lui Freddie si dupa succesul inregistrat cu Freddie Mercury Tribute, Brian May – care fusese din start bine primit ca artist solo – incepea un nou turneu, playlist-ul fiind alcatuit din cateva piese Queen – Tie Your Mother Down, 39 (intro), Hammer to Fall, Now I’m Here, Love of My Life – si piese solo. Intre cele doua categorii avem Too Much Love Will Kill, inregistrata de Freddie pentru The Miracle, lansata practic de Brian May la Tribute si care urma sa apara abia in 1995 pe Made in Heaven. Sigur ca piesele Queen suna cu totul altfel in varianta Brian May, care are o voce cu un timbru aparte si o voce fara forta lui Freddie, dar tocmai din aceasta cauza merita ascultate. Si cum calitatea este aproape excelenta, fiind versiunea transmisa la radio, este pacat ca nu avem o versiune completa. Din pacate lipsesc si majoritatea comentariile dintre piese., dar chiar si asa pentru fanii Queen este un document audio interesant.

Concertul de pe 9 noiembrie 1992 incepe clasic pentru Brian May, cu The Dark (banda), urmat de Back to the Light, intr-o versiune interesanta, mai buna decat cea de pe album, si piesa mea preferata, Driven By You, desi de aceasta data nu este prea reusita (in continuare cea mai buna varianta live mi se pare Live at the Brixton Academy). Tie Your Mother Down este la nivelul Queen, si May reuseste si vocal sa sustina onorant o partitura dificila, desi se simte lipsa lui Freddie. Insa improvizatiile de chitara folosite de May sunt foarte bune. Este straniu sa asculti piese Queen in interpretarea sa, si este in acelasi timp admirabil cum le-a modificat pentru a le adapta vocii sale. Foarte buna piesa, urmata de Love Token, compozitie care nu mi-a spus niciodata nimic.

Brian May, dupa ce incearca sa vorbeasca publicului “Please excuse my broken Portuguese.” Dupa alte cateva cuvine in portugheza, incepe Love of My Life, una dintre piesele cu un succes imens in America de Sud (si nu numai). Sigur, nu este Freddie – senzatia ca lipseste ceva ramane – dar este OK, mai ales cu participarea publicului. Alta voce, alta interpretare, acelasi May. Urmeaza 39 (doar intro-ul) – “This will probably sound even nicer if it’s in tune, but nevermind. One, two, three”, chiar mai “folksy” decat pe album sau in vechile concerte Queen, dupa care vin Let Your Heart Rule Your Head (prea country pentru mine) si piesa de rezistenta a oricarui concert May : Too Much Love Will Kill You.

De ce o piesa ca aceasta nu a fost inclusa nici pe The Miracle, nici pe Innuendo, ajungand sa fie mai cunoscuta in varianta Brian May decat in cea Freddie Mercury (pana la Made in Heaven), ma depaseste. Sincer. Dar la fel de greu imi este sa aleg intre cele doua versiuni, ambele sunt exceptionale, dar si total diferite, desi vorbim despre aceeasi piesa. In varianta Freddie, TMLWKY are forta si o intensitate incredibila, dar in varianta Brian May, mai ales in concerte, castiga enorm prin sensibilitatea timbrului ceea ce pierde ca putere. Sigur, May nu este o vocal extraordinar, dar stie sa isi interpreteze foarte bine propriile compozitii, intre care si aceasta. Cea mai buna piesa din concert, cu siguranta.
La Now I’m Here se simte ca May nu poate sustine si partea vocala, desi chitara suna incredibil, pentru ca nu are puterea lui Freddie, asa ca este o versiune mai “soft”, continuata insa cu o surprinzatoare versiune live a piesei Hammer to Fall, excelenta. Ciudat cum May a reusit mereu sa cante Hammer to Fall la nivelul versiunii Queen.
“Few years ago we made an album called Starfleet. Well, half an album really and this song was like, was an epitomy at that time. It goes like this”. Let Me Out, ultima piesa a concertului, foarte bluesy si tocmai de aceea foarte interesanta. Final.

Piese :

01. Intro: The Dark
02. Back To The Light
03. Driven By You
04. Tie Your Mother Down
05. Love Token
06. Love Of My Life
07. '39 / Let Your Heart Rule Your Head
08. Too Much Love Will Kill You
09. Now I'm Here
10. Hammer To Fall
11. Let Me Out

Concluzie : un concert solo Brian May interesant, de calitate foarte buna, din pacate incomplet. Merita ascultat fie doar pentru a auzi cum suna piesele Queen in interpretarea lui Brian, dar si pentru Driven By You sau Back to the Light. Brian May nu are o voce puternica, se simte oboseala in scurt timp, dar timbrul usor de recunoscut si mai ales chitara fac din concertele sale inregistrari recomandate. Lipsesc cateva piese, dar restul merita atentia. Pentru fanii Queen.

Queenconcerts.com

Unul dintre cele mai bune site-uri din comunitatea fanilor Queen, este creatia unuia dintre cei mai devotati si chiar fanatici dintre acestia, Mr Scully, renumit pentru colectia sa impresionanta de materiale neoficiale – audio, video – dar si memorabilia – imagini, afise, programe, autografe, etc, etc. Practic, www.queenconcerts.com este site-ul perfect pentru cei care vor sa descopere concertografia Queen. Cantitatea de informatie este uluitoare, mai ales daca tinem cont ca este in mare parte opera unui singur om, cunoscut printre fani pentru seriozitatea si documentarea exceptionale. De fapt, chiar si Cinabru i-a trimis lui Mr Scully cateva mail-uri cu intrebari despre istoria trupei, multe dintre ele de-a dreptul obscure, iar de fiecare data Mr Scully a raspuns. Si, din cate imi dau seama, corect. Ceea ce este destul de rar. De fapt, printre fanii Queen, se stie ca pentru orice informatie legata de concertele trupei, acesta este cel mai bun site.

Site-ul este o istorie cat se poate de completa a concertelor trupe, de la cele din perioada dinainte de Queen, cand muzicienii erau in trupe gen 1984, The Hectics, Sour Milk Sea, Ibex ori Smile, la primele concerte din 1970-1971, perioadele de experimente din 72-75, inceputul succesului din 76-79, schimbarile radicale de stil si imagine din 80 – 82, perioada “pop” din 83 – 86, revenirea la un stil mai grav, mai hard, in 87 – 91. Fiecare an este prezentat prin concertele sale, impartite cronologic si pe turnee : Queen I si II, A Night at the Opera, Crazy Tour, South America Bites the Dust, Magic Tours (pentru a mentiona doar cateva). Practic, orice concert sustinut de trupa in formula de aur, cu Freddie, Brian si Roger, ulterior si cu John, este prezentat cat se poate de amanuntit. Unde a avut loc, cum se numea stadionul/sala, cine a fost in deschidere, exista sau nu o inregistrare video ori audio – si daca da, ce piese au fost inregistrate, ce piese lipsesc din inregistrare, care este calitatea, cat de rara este - , s-a intamplat ceva deosebit in timpul concertului, povesti ale celor care au avut sansa sa mearga la un concert sau altul. Totul insotit de fotografii din concert, imaginile biletului de intrare, afisului si/sau programului (atunci cand acestea exista).

Fiecare turneu este prezentat pe scurt : setlist-ul obisnuit, piese interpretate doar cu acea ocazie, concerte aparte. Dar Mr Scully prezinta in detaliu si concertele solo ale membrilor Queen, fie ca este vorba de aparitii in concertele altor trupe (Brian si Roger sunt campioni la acest capitol, iar Freddie are o aparitie surpriza intr-un concert Elton John), de The Cross sau de turneele sustinute de Brian dupa moartea lui Freddie. La fel de amanuntit sunt prezentate si concertele post-Freddie, inclusiv cele cu Paul Rodgers, pentru cei interesati. Nu lipsesc capitolele dedicate aparitiilor video oficiale (comentate), instrumentelor folosite de trupa in fiecare turneu, instalatiilor de scena si luminilor, prezentari ale salilor de concert, recorduri de audienta stabilite de trupa, o lista a celor mai importante inregistrari din colectia aceluiasi Mr Scully (intre care cateva foarte rare), prezentari partiale ale colectiei sale de afise, bilete, programe, setlisturi.

E adevarat ca sunt concerte despre care nu se stiu prea multe – exemplul clasic sunt cele din Sun City, ’85 – dar Queen nu a fost niciodata o trupa rasfatata de presa, relatia dintre fani si Queen Productions nu este dintre cele mai bune, iar in ceea ce priveste informatiile despre istoria trupei, pentru anumite capitole ai nevoie de calitati de detectiv, nu gluma. Pur si simplu ele nu exista, iar managementul oficial nu va oferi prea multe detalii. Chiar unele dintre cele mai bune carti si documentare despre Queen au fost realizate mai curand fara ajutorul oficial al trupei. Nu este de mirare, atat timp cat nici acum nu se stie exact ce inregistrari se gasesc in arhive, daca va mai fi editat vreodata un box-set cu raritati si daca urmeaza sa apara pe video vreun concert din anii’70, la calitate maxima.

Queenconcerts.com este unul dintre site-urile obligatorii pentru toti fanii Queen. Dar nu numai. Este un excelent exemplu de enciclopedie dedicata unei trupe. Facuta fara fonduri imense, fara o arhiva la dispozitie, fara prea mult sprijin din partea trupei. Un site foarte bun, facut din pasiune. Pur si simplu.

Freddie Mercury – 24 Noiembrie 1991

I won't be a rock star. I will be a legend.

Cu 16 ani in urma, pe 24 noiembrie 1991, Freddie Mercury murea la locuinta sa din Londra, vegheat de foarte putinii prieteni apropiati si de iubitul sau, Jim Hutton, in urma unor complicatii cauzate de SIDA. Cu doar o zi inainte anuntase public, printr-un comunicat de presa, ca sufera de “maladia secolului”, punand astfel in sfarsit capat speculatiilor de tot felul. Nimeni nu se asteptase la un final atat de rapid. Era finalul unui mare muzician, compozitor si, inainte de orice, un mare artist, original si controversat. Dar pentru care calitatea a primat intotdeauna, chiar intr-un mod scandalos pentru ceilalti. Dar mereu a fost sincer cu sine, inainte de orice.

I'm just a musical prostitute, my dear

Pentru mine si pentru multi, 24 noiembrie a insemnat si finalul Queen. Fara Freddie, nu mai poate exista Queen. Iar acum, fara Freddie si fara John, e chiar ridicol. Dar as prefera sa nu intru in astfel de controverse. Nu ma numar printre cei care au ascultat Queen inca de la inceput, am descoperit trupa tarziu, in mare parte datorita unui bun prieten si mai apoi datorita unei prietene. Era ceva cu totul diferit de ce ascultam la varsta aceea, si asa avea sa si ramana. O constanta, una dintre putinele, in preferintele mele. Si o trupa pe care o redescopar mereu, cu aceeasi fascinatie.

The bigger the better, in everything!

Dupa ce treci prin albume, live sau de studio, dupa ce vezi videoclipurile, interviurile si concertele sau documentarele lansate oficial, dupa ce iti iei eventual insigne, poze, afise si tricouri, incepi fie sa colectionezi raritati (care pot ajunge la cateva sute/mii de lire sterline pentru un vinil) fie colectionezi bootleg-uri intr-o forma sau alta. Fie ambele. Am ales a doua, in special inregistrari neoficiale live (despre care si scriu pe blog) si deja pot spune ca trupa este si mai interesanta decat in versiunea “oficiala”. Este un alt univers, cu greselile inerente, schimbarile aduse pieselor, improvizatii, sunet mai bun sau mai prost, public mai entuziast sau nu, turnee cu sute de mii de spectatori, interviuri, cover-uri. Si numai asa mi-am dat seama cat de mult mai inseamna Queen si Freddie. Un intreg univers pe care il cunosti pas cu pas si este practic inepuizabil. Pentru ca placerea descoperirii unui nou concert, a unei noi fotografii, a unui demo, nu pot fi egalate de nimic.

As fi vrut sa scriu poate ceva mai bun. Ceva mai “intelectual”. Mai artistic. Ceva mai doct. Cu siguranta ca lui Freddie nu i-ar fi placut. Asa ca ma opresc. Este 24 noiembrie 2007. Ascultati Queen, pur si simplu.

RIP Freddie...

If i had to do it all over again? Why not, I would do it a little bit differently.

In My Defence – povestea si un cover

Nu auzisem pana acum de trupa Avantasia, proiect avandu-l ca lead vocal pe Tobbias Sammet (Edguy). Doar ca ultima sa aparitie “Lost in Space 1 & 2” – doua discuri – are pe cel de al doilea CD un cover la In My Defence, una dintre cele mai cunoscute piese Freddie Mercury. Mai mult, unul dintre putinele cover-uri cu adevarat reusite, fara sa iti dea impresia de karaoke. Nu este – normal – la fel de buna ca originalul, dar este greu de crezut ca cineva il poate egala pe Mercury. Merita ascultata. Ca si restul albumului.

Extrasa de pe coloana sonora a musicalului Time, In My Defence este poate cea mai buna piesa solo a lui Mercury, desi nu este una dintre compozitiile sale, ci este semnata de catre Dave Clark, David Soames si Jeff Daniels. Ciudat este ca Mercury a acceptat sa cante intr-un musical, mai mult datorita prieteniei care il lega de Clark. Se stie mai putin ca partea vocala este prima versiune, prima inregistrare, iar finalul cu “Oh, help me God. Please, help me” a fost o improvizatie marca Mercury. S-a lucrat cu muzicienii oferiti de studioul de inregistrari, Mercury anuntand din start ca daca nu va fi multumit, va apela la cei din Queen. Din pacate, se pare ca a fost multumit. Este incredibil, chiar admitand ca s-a mai lucrat in studio, prelucrandu-se “asperitatile”, cat de buna este interpretarea piesei. Mai ales cand totul s-a facut “in one take”, fara reveniri si lipiri. Extraordinar.
Piesa avea sa fie lansata ca single si pe coloana sonora Time, aparand abia postum pe un material solo Mercury – The Album (1992).

Exista si o unica versiune in concert, datand din 1988. Mai exact, din 14 aprilie 1988, cand Mercury a aparut in cadrul musicalului Time, la Dominion Theatre din Londra, pentru un spectacol special, caritabil. Nimeni nu banuia ca avea sa fie ultima data cand Freddie canta live (concertul din 8 octombrie acelasi an, de la Plaça de Carles Buigas, Montjuic Park, Barcelona, a fost playback). Playlist-ul a inclus patru piese in care apare si Mercury :

01. Born To Rock'n'roll
02. In My Defence
03. It's In Every One Of Us (with Cliff Richard)
04. Time

Pana acum, aceasta raritate absoluta, esentiala pentru fanii Mercury, nu a fost lansata in nici un format pe piata. Avem din fericire, doua versiuni editate pe bootleg a primelor trei piese (Time se pare ca nu a fost inregistrata). Prima cuprinde primele trei piese, calitate foarte proasta, a doua doar prima piesa, calitate soundboard (asa ca putem spera ca intr-o zi intreaga inregistrare sa apara pe piata). Dar sa revenim la In My Defence. Versiunea live este radical diferita – atat cat se poate auzi – si ar fi intr-adevar un single interesant daca ar fi editat. Candva. Cumva. Freddie abordeaza piesa in cu totul alta maniera decat pe album, mai jos, oarecum mai “melancolic”, cu aceeasi forta pe partea de refren. Pacat ca o versiune atat de buna inca nu s-a bucurat de o aparitie oficiala.

Avantasia – cover In My Defence

In My Defence Live (din pacate calitatea este foarte proasta)

Freddie Mercury – In My Defence

Queen - These Are the Days of Our Lives

Queen - These Are the Days of Our Lives

dedicated to…

Killer Queen - Top of the Pops 1974

Un videoclip putin cunoscut pentru Killer Queen, inregistrat in 1974 pentru Top of the Pops, una dintre cele mai populare emisiuni ale vremii. O versiunea alternativa foarte interesanta, daca luam in considerare fie si numai haina purtata de Freddie. Those were some strange times…
Enjoy

Killer Queen - Top of the Pops 1974

Sweet Rhapsody – 26 Noiembrie 1975

1975 ramane anul in care Queen a confirmat ca una dintre cele mai puternice si originale trupe, fiind anul in care a lansat A Night at the Opera (urmat in 1976 de completarea A Day at the Races), creatie considerata si astazi de foarte multi ca cel mai bun disc al trupei. E suficient sa spui Bohemian Rhapsody. Turneul pentru A Night at the Opera a fost si cel mai mare si mai reusit de pana atunci, Queen cantand in Anglia, apoi in SUA, pentru a cuceri in final si Japonia, unde trupa a fost primita cu un entuziasm fanatic, ce avea sa ramana specific niponilor. De altfel, Queen este si astazi in Japonia una dintre cele mai populare trupe, iar numarul de albume si bootleguri lansate exclusiv in Japonia este uluitor. Turneul A Night at the Opera este relativ bine documentat cand vine vorba de bootleguri, existand cam 15 – 20 de inregistrari, de calitate variabila, majoritatea incomplete, dar oferind o imagine suficient de clara. Avem de altfel si doua inregistrari video, una din 1 Mai 1975, Tokyo (doar trei piese si un intro – sosirea trupei si conferinta de presa) si concertul de la Hammersmith Odeon, din 24 Decembrie 1975 (incomplet), editat pe caseta video.

Sweet Rhapsody este inregistrarea celui de al doilea concert din 26 noiembrie 1975, sustinut la Free Trade Hall din Manchester, Anglia, de la inceputul turneului. Al doilea, pentru ca nu era ceva iesit din comun in acea perioada pentru trupa sa sustina cate doua concerte in aceeasi zi. Calitatea este foarte buna, dar in nici un caz excelenta (exista si o a doua versiune, mult mai buna, dar foarte rara), iar setlistul, desi standard pentru turneu, are cateva surprize pentru cei nefamiliarizati cu aceasta parte din istoria trupei. Dupa cate se pare, concertul este incomplet, lipsind In the Lap of the Gods, desi unii colectionari spun ca piesa nu a fost cantata la al doilea concert din Manchester. Pana in prezent, nu exista o inregistrare a primului concert din 26 noiembrie 1975, cele care circula sub acest nume fiind falsuri (alte concerte, colaje, etc). Trupa de deschidere a fost Mr Big, iar concertul a inceput in jurul orelor 21.00.

Firesc pentru turneu, concertul incepe cu Bohemian Rhapsody intro (banda), piesa introdusa cu “Ladies and gentlemen, a night at the opera !”. Dupa “I’m just a poor man” si finalul interludiului de opera, trupa apare in sfarsit pe scena, pe secventa rock. “Just can’t do this to me, baby …”, si se trece fluid in Ogre Battle, una dintre cele mai bune compozitii de inceput, o capodopera foarte puternica in concerte, chiar in cele in care trupa nu se gasea in cea mai buna forma. Ogre Battle este genul de creatie complicata, cu mai multe faze, specifica trupei in perioada de inceput, piesa impartita in mai multe episoade diferite, cu o puternica incarcatura epica. Iar Freddie reuseste o interpretare de invidiat, chiar daca este cel de al doilea concert din acea zi. Doua concerte, fiecare de peste o ora, in aceeasi zi… Cate dintre trupele de astazi ar fi capabile de asa ceva ?

Freddie “Thank you. Good evening, everybody ! You’re feeling fine ? We’re just feeling right, so it’s gonna be some good fun here tonight. We’d …(raspunde publicului) yes, yes, yes , what’d you want ?” Raspunsul strigat din public este “Liar !” Freddie “ Before we do those sweet little thingies, a new number for you, this is called Sweet Lady !” Intotdeauna este interesant sa auzi astfel de piese, putin cunoscute, in concert, iar Queen nu se fereau sa experimenteze. Fata de versiunea de studio, fara prea multa forta, varianta live este foarte placuta, poate putin mai lenta, dar Freddie compenseaza prin vocea puternica si bine modulata, iar Roger se aude mai clar decat cu alte ocazii. O surpriza placuta pentru cei putin familiarizati cu setlistul din anii ’70. “You call me sweet, like I’m some sort of a cheese…” Funny. Dupa o mica improvizatie de final, Freddie “Thank you. By the way, I forgot to say how nice it is to be here in Manchester, and it’s really nice to do two shows, to see you in the second now. Right now, I’d like to drink a toast to all you lovely people here. Cheers ! We’ll carry on with a number called White Queen”.
Una dintre cele mai bune piese Queen din toata istoria trupei, o compozitie Brian May, iar in versiunea din Manchester 75 acesta face cateva mici improvizatii, foarte inspirate pentru a completa un Freddie care atinge notele inalte fara cea mai mica ezitare, cursiv si fluent. O versiune deosebita si prin solo-ul de bas, marca John Deacon, intercalat in pasajul instrumental al piesei, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit in vreun concert Queen. Pacat ca mai tarziu astfel de interludii vor disparea, erau cu adevarat speciale si definitorii pentru trupa.

Brian “This is Flick of the Wrist”. O compozitie tipica pentru Queen pe Sheer Heart Attack, cu versurile sumbre si tonul general agresiv, dur. Avea sa fie editata si ca single, alaturi de Killer Queen, o alegere inspirata, iar versiunea din acest concert este foarte, foarte buna, foarte rapida si puternica. Interesant este ca se trece apoi la capodopera trupei, Bohemian Rhapsody, pe atunci inca “proaspata”. Freddie “Thank you. Thank you very much. I’ll tell you what, we’d like right now to do a special little medley for you, about four songs who rode up into one, and we’ll start with a number, a segment from a number called Bohemian Rhapsody.” Medley-ul era ceva obisnuit pentru Queen in anii ’70, iar Freddie reuseste o interpretare superba a unei partituri vocale foarte dificile. Dupa prima parte din Bohemian Rhapsody si un solo foarte reusit marca May, se trece in Killer Queen (foarte buna versiunea), apoi la fel de fluid in partea finala din March of the Black Queen (complexa piesa care anunta Bohemian Rhapsody si stilul lui Mercury de a compune), marcata de duetul Freddie-Taylor (o voce interesanta, foarte aspra si puternica), pentru a termina cu ultima parte din Bohemian Rhapsody. Nothing really matters …

Dupa un medley foarte gustat de public, Bring Back that Leroy Brown (experiment interesant, cantat doar partial), urmat de o surpriza. Freddie “Thank you, thank you very much. Thank you. Ok, Ok. Would you … We’re gonna do some, no, request time comes later on. But right now – how are the balconies doing ? Are you alive ? Ok, this is a number called Brighton Rock. Una dintre compozitiile tipice pentru Brian May, iar publicul reactioneaza cu atat de mult entuziasm, si este prima inregistrare live din istoria trupei in care apare Brighton Rock S-ar putea sa fie si prima oara cand a fost cantata pe scena. Lucky Manchester. Iar versiunea oferita de Brian May este incredibila, cu numeroase improvizatii, schimbari de ritm, un adevarat regal memorabil. Fie si pentru aceasta versiune de Brighton Rock, si concertul este excelent. Exista posibilitatea ca Brighton Rock sa fi fost cantata si la concertul de dupa amiaza, din aceeasi zi, dar in lipsa unei inregistrari …

Odata incheiat Brighton Rock, trupa canta o parte din Son and Daughter, o piesa care va dispare din setlist nu peste mult timp. Freddie anunta urmatoarea piesa “I’m trying to do another
number from this little album here (ANATO). Let me see, let me see… I think we’ll do a number called The Prophet’s Song.” Alta compozitie foarte dificila, pentru care Freddie folosea numeroase efecte de delay, si una dintre putinele piese “mistice” ale trupei, in spiritul vremii. Varianta din Manchester nu este totusi stralucita, fata de alte concerte. Dupa Stone Cold Crazy (mai rapida decat in anii urmatori) Freddie “Thank you. Thank you very much. This one is called Stone Cold Crazy. (neclar) Ok, let’s take some requests. (se cere din nou Liar) Liar, we’ll do that, what else ? What else ? Keep Yourself Alive ? We will do that. Anymore ? Seven Seas of Rhye ? We will do that again. Anymore, anymore, come on.” Se cere “In the Lap of the Gods”, iar Freddie anunta “We’ll do the Lap of them” (daca a fost cantata, piesa nu se regaseste pe bootleg). “And this one is called Doing Alright”. Dificil sa nimeresti live armoniile complicate din studio, dar rezultatul este suficient de bun, mai ales tinand cont de lungimea piesei (sase minute). Publicul incepe sa bata din palme, iar Freddie le cere “Don’t speed it up, don’t speed it up, sing with us ! That’s better !” si se trece in KYA. “Everybody join in. That’s it. With us. Thank you, the balconies, stay with us ! Come on, don’t be shy ! Thank you everybody for being here tonight ! Everybody, Keep Yourself Alive”. Cred ca rifful de la inceputul acestei piese este imposibil de uitat, iar dupa mai bine de o ora si jumatate de concerte Freddie reuseste sa cante piesa pana la capat, iar Brian May surprinde din nou prin forta si capacitatea de improvizatie. Cu cele peste cinci minute, este o piesa lunga si foarte catchy. Roger “Ok, you might remember this one, it’s called The Seven Seas of Rhye !” Cat de diferit va suna piesa in turneul The Works.

Urmatoarea este indelung asteptata Liar, clar una dintre piesele clasice Queen, din pacate prea putin cunoscuta de fanii din anii ’80. Interesant este ca in partea de solo Brian canta un pasaj care imi aminteste surprinzator de mult de Great King Rat. Now I’m Here se gasea in acea perioada la finalul setlistului, dar era la fel de plina de energie, desi oboseala se face simtita deja in interpretare, impresie data si de tempo-ul mai lent. Pentru final Freddie a ales una dintre piesele sale preferate, celebrul deja cover dupa Jailhouse Rock, foarte reusit si foarte gustat de public, chiar daca mult mai rapid si mai hard decat originalul. God Save the Queen, “Good night, sweet dreams”, finalul unui concert excelent.

Este fascinant cum inca din perioada de inceput a trupei, la ani distanta de stadioanele pline pana la refuz, Queen isi formase o comunitate de fani, fidela si foarte pasionata, care stia albumele, piesele, versurile, dialoga cu trupa, venea la concerte, etc. Iar Freddie este inca de atunci surprinzator de comunicativ, de deschis, reusind sa dirijeze publicul asa cum isi doreste.

Puncte forte : calitatea foarte buna, unul dintre primele concerte ANATO, White Queen, Flick of the Wrist, Bohemian Rhapsody, Brighton Rock, Keep Yourself Alive, Liar, comentariile lui Freddie, atmosfera foarte calda si entuziasta.

Concluzii : clar unul dintre cele mai bune concerte din 1975, recomandat tuturor, in pofida calitatii doar foarte bune. Un concert exemplar pentru ce reprezenta trupa in acea vreme, de ascultat. Mai mult, obligatoriu de ascultat pentru fani.

Piese :

CD 1

01. Opening
02. Bohemian Rhapsody (Opera & Reprise)
03. Ogre Battle
04. Sweet Lady
05. White Queen
06. Flick Of The Wrist
07. Bohemian Rhapsody
Killer Queen
The March Of The Black Queen
Bohemian Rhapsody (Reprise)
08. Bring Back That Leroy Brown
09. Brighton Rock
Guitar Solo
10. Son And Daughter (Reprise)
11. The Prophet's Song
12. Stone Cold Crazy

CD 2

01. Doing Allright
02. Keep Yourself Alive
03. Seven Seas Of Rhye
04. Liar
05. Now I'm Here
06. Jailhouse Rock
07. God Save The Queen

Coperta : www.queenbootlegs.nl