Zaharia Boilă - Amintiri şi consideraţii asupra mişcării legionare

Un personaj fascinant şi prea puţin cunoscut al Vârstei de Aur interbelice. Avocat şi jurnalist, a condus ziarul Patria, apoi România Nouă, din nou Patria. Deputat în mai multe legislaturi. Politician ţărănist, foarte apropiat de Iuliu Maniu şi cunoscător fin al tuturor intrigilor şi dedesubturilor care fac din interbelic o epocă foarte departe de versiunea festivistă şi nostalgică întâlnită în imaginarul colectiv contemporan. Adversar înverşunat al lui Carol al II-lea, pe care îl atacă frecvent în articole, ceea ce îi aduce în 1938 interzicerea ziarului propriu, România Nouă. Intră în conflict şi cu Antonescu, fiind internat în 1942 în lagărul de la Târgu-Jiu, ca mai toată lumea bună a vremii. Va reedita din 1946 ziarul Patria, interzis în 1933 de Carol al II-lea şi suspendat pentru ultima oară după doar câteva luni. Arestat în vara lui 1947, martor al acuzării în procesul Maniu, trece prin mai multe lagăre şi închisori. Arestat din nou în 1950, eliberat în 1956. Închis din nou în 1961, eliberat în 1963. Moare în 1976, la aproape 84 de ani. 

Mişcarea Legionară - o altă interpretare

Un bun jurnalist şi politician, dar mai ales ”iniţiat” în enigmele şi secretele vieţii politice româneşti interbelice, câtuşi de puţin o epocă perfectă a democraţiei. A dedicat o bună parte a ultimilor ani scrierii memoriilor, operă din care face parte şi volumaşul apărut în 2002 la Biblioteca Apostrof. Broşură reunind exclusiv amintirile sale despre Mişcarea Legionară, este surprinzătoare. Atât ca informaţie şi mai ales ca inedit, cât şi ca polemică nemărturisită cu istoriografia şi istoricii proletcultişti şi în special cu cei ”naţional-comunişti”. Organizată cronologic, bazată în principal pe propriile amintiri ale autorului, prezent şi chiar implicat în numeroase momente narate, oferă destule surprize pentru a merita citită. Este, până la urmă, poate nu neapărat o altă imagine a legionarismului, dar categoric una cu fascinante nuanţe. Interesant este că Boilă acordă o deosebită atenţie unui capitol destul de repede trecut cu vederea din istoria legionară - relaţia dintre aceştia şi Carol al II-lea. 

Zaharia Boilă nu a fost niciodată un simpatizant al Mişcării Legionare, chiar dacă i-a cunoscut bine pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion I. Moţa, alături de alţi lideri legionari. Câtuşi de puţin. O prezintă adesea în acest capitol al memoriilor sale ca ”rasistă”, ”antisemită”, ”teroristă”, ”cvasi-fascistă”, ”ultranaţionalistă”, ”antidemocratică”. Respinge însă ideea (atât de dragă istoriografiei comuniste) a Mişcării Legionare - coloana a cincea a Germaniei naziste, arătând în detaliu că nu Germania a creat legionarismul, deşi serviciile secrete naziste nu au ezitat să folosească în propriile scopuri legionarismul. Şi să se debaraseze de el atunci când nu mai era necesar. De fapt, susţine Zaharia Boilă, responsabil pentru apariţia şi mai ales dezvoltarea unei mişcări antisemite româneşti, aşa-numita ”generaţie de la 22”, ar fi Partidul Liberal şi în special Ionel Brătianu, care a susţinut şi sponsorizat această diversiune după alegerile din martie 1922. Ionel Brătianu - naşul mişcărilor rasiste (antisemite) şi teroriste din România. Apud Zaharia Boilă. Pentru a slăbi puterea politică a lui Iuliu Maniu. Susţinere ce a continuat în anii următori - suntem departe de interzicerea Gărzii de Fier şi mai ales departe de cazul Duca - şi nu în ultimul rând în perioada ţărănistă, prin Vaida. Cât şi cum, ce sume s-au investit şi unde, cine a beneficiat şi cine ar fi trebuit, rămân întrebări deschise. La fel cum argumentele lui Boilă pot fi privite şi ca un atac la adresa liberalilor. 

Episoade şi personalităţi - Duca, Stelescu, Carol, Antonescu şi alţii

Interesant cum Boilă prezintă personalităţi şi momente-cheie din istoria Legiunii interbelice într-o lumină şi cu nuanţe inexistente în alte surse. Nici act de acuzare, nici hagiografie. Cunoaşte bine situaţia, cadrul, oamenii şi încearcă să le înţeleagă ideile, chiar atunci când sunt, cel mai adesea, în contradicţie cu ale sale. Pe Codreanu îl vede postum ca foarte calculat, metodic şi prea puţin fanatic, în timp ce Moţa, cult şi manierat, loial, este considerat de memorialist un obsedat, adesea temperat de Codreanu. Cazul Duca, considerat o răzbunare legionară după interzicerea Mişcării înainte de alegeri, a fost după Boilă un caz mult mai complicat, nefiind exclusă nici implicarea lui Carol. Duca ar fi fost asasinat ca o pedepsire pentru ”trădare”, după ce făcuse parte din susţinătorii liberali ai vechilor mişcări antisemite, totul cu ştiinţa Palatului. Pare o teorie aberantă şi conspiraţionistă, dar Boilă relatează câteva detalii cel puţin bizare: măsurile de protecţie a premierului au fost nule, în ciuda faptului că toată lumea se aştepta la o răzbunare legionară; atentatorii au aşteptat liniştiţi în gara Sinaia ore întregi; la proces doar atentatorii au fost condamnaţi, conducerea legionară fiind achitată. Într-un regim liberal, asasinarea unui premier liberal şi un lider al partidului a fost tratată, scrie Zaharia Boilă, cu ”maximumul de îngăduinţă”. Ceea ce se va întâmpla şi în cazul Stelescu, considerat tot o consecinţă a legăturilor dintre legionari şi Carol. 

Se pare că din februarie 1934 Mihail Stelescu dorea să se despartă de Corneliu Zelea Codreanu, Boilă sfătuindu-l să nu înfiinţeze o grupare rivală şi, mai ales, să nu divulge secretele şi confidenţele fostei organizaţii. Ceea ce, fireşte, Stelescu nu a respectat, ajungându-se la deznodământul ştiut, despre care s-a scris şi s-a vorbit suficient şi în epocă, şi ulterior. Condamnarea la moarte a acestuia ar fi fost propusă de Moţa, iar la intervenţiile lui Boilă acesta ar fi acceptat să îl ierte, cu trei condiţii. Stelescu să sisteze apariţia gazetei Cruciada Românismului, să părăsească ţara pentru doi ani cel puţin, să nu mai activeze politic. Stelescu a refuzat, aşa cum, paradoxal, a refuzat să adreseze o plângere Parchetului. Un an şi ceva mai târziu Stelescu era executat. Explicaţia? Nae Ionescu ar fi perfectat o înţelegere între rege şi legionari pentru îndepărtarea lui Titulescu, în iulie 1936, şi ca atare aceştia ar fi considerat că pot scăpa uşor de Stelescu. Că este un moment propice. Ceea ce s-a şi întâmplat. Atentatorii condamnaţi, conducerea achitată şi un imens plus de popularitate pentru legionari. 

Carol şi Garda de Fier

Cu Carol, revenit în 1930 ca un erou, relaţiile au fost mai complicate, totul (susţine Zaharia Boilă) sub influenţa aceluiaşi Nae Ionescu. Susţinători declaraţi ai Tronului şi monarhiei, priviţi de Carol al II-lea o mişcare puternică, tinerească şi, cel mai important, gata formată. Perfectă pentru „ritmul nou”. Şi, câţiva ani, lucrurile s-au desfăşurat în această direcţie, Mişcarea fiind susţinută inclusiv financiar, şi ”ajutată” să treacă prin cazul Duca şi Stelescu, prin campania susţinută de Cuvântul împotriva lui Titulescu şi prin criza provocată de congresul studenţesc de la Târgu-Mureş (cel cu echipele de pedepsire). Congres pentru care Carol ar fi donat suma de 100.000 lei. Funeraliile Moţa-Marin, impresionante ca organizare şi mai ales propagandă, din februarie 1937, păreau să consolideze această colaborare. Regele şi Mişcarea Legionară. 

Mişcarea se declarase din start monarhică şi împotriva partidelor, avea o componentă paramilitară majoră şi aducea un alt stil în viaţa politică. Adică exact ceea ce căuta Carol, fascinat de uniforme, marşuri, organizare, de o mişcare a tinerilor (pe care încercase să o contracareze cu Străjeria, fără efect) care să-l aclame ca pe un Mussolini local. De sânge albastru. Părea că nimic nu va mai sta în cale acestei colaborări. 

Numai că ruptura se produce rapid, chiar în februarie 1937, când într-o audienţă secretă Carol al II-lea îi cere lui Codreanu să-i încredinţeze conducerea Mişcării Legionare, oferindu-i postul de premier. Codreanu refuză. În mai puţin de o lună Boilă se întâlneşte cu liderul legionar, care îl anunţă că a fost condamnat la moarte de rege, şi că doreşte o alianţă cu Maniu. Rezultatul este cunoscut: pactul de non-agresiune, alegerile dezastruoase pentru liberali, arestarea şi asasinarea Căpitanului venerat şi toate celelalte. Interesant că la pactul anticarlist au aderat, formal sau nu, şi Partidul Evreiesc, şi cel Social-Democrat, etc. Ironiile istoriei. Asasinarea lui Codreanu, pedepsirea lui Armand Călinescu şi cumplita represiune ce a urmat, cu legionari executaţi şi lăsaţi în stradă în fiecare judeţ, cu zeci de lideri legionari împuşcaţi în lagăre şi închisori, sunt episoade care l-au oripilat şi îngrozit pe Zaharia Boilă, chiar în calitatea sa de adversar, cel puţin teoretic, al Gărzii de Fier. 

O nouă Mişcare Legionară

Cu atât mai mult este critic şi, se poate spune, întristat de a doua etapă a istorie legionare, de împăcarea cu un monarh ce îşi pierduse complet susţinerea, cu un stat-naţional legionar apărut în urma unei revoluţii ”de operetă”. Cu un nou lider, Horia Sima, contestat şi cu prea puţină forţă în interiorul propriei organizaţii. Influenţa Germaniei (reală şi puternică de această dată), stilul de conducere antonescian, lipsa de pregătire şi mai ales etosul legionar, cu prea puţini aderenţi, reali, nu puteau duce decât la o catastrofă, precipitată de asasinatele de la Jilava şi mai ales de cazul Iorga-Madgearu. Interesant că unul dintre cei implicaţi în desluşirea asasinării lui Virgil Madgearu a fost chiar Corneliu Coposu. Straniu că profesorul Iorga a fost părăsit de toţi susţinătorii săi, care nu au participat nici măcar la funeralii. Straniu şi trist, un act laş şi condamnat de Zaharia Boilă. Nu avea să mai dureze mult până la evenimentele din ianuarie 1941, când Legiunea este îndepărtată de la putere, rebeliune sau revoluţie, în funcţie de tabără, cu aspectele sale tragice şi cele tragi-comice. Explicaţia memorialistului: legionarii ceruseră cu o doar o lună înainte recuperarea Ardealului de Nord în schimbul implicării României într-un conflict germano-sovietic. Dacă nu este doar un zvon, nu a fost o ofertă prea apreciată de Reich. Iar Antonescu a procedat la o remaniere la limita legalităţii, a lăsat Legiunea să reacţioneze, apoi i-a considerat pe toţi rebeli şi i-a îndepărtat de la putere, fără regrete. Păcat că Zaharia Boilă nu vorbeşte despre asasinatele din timpul rebeliunii, mai ales despre pogromul din Bucureşti, referindu-se doar la situaţia cu accente hilare din Sibiu, unde evenimentele au fost mult mai liniştite. Ar fi fost o bună sursă de informare. 

Iar după 23 august 1944, în ciuda existenţei Guvernului de la Viena, Zaharia Boilă susţine că nu se mai putea vorbi de o Mişcare Legionară în România. Legionarii aflaţi în ţară s-au reorientat spre alte grupări politice, mai târziu spre rezistenţa armată, mulţi au abandonat orice activitate. Aproximativ patru ani mai târziu aveau oricum, în majoritate, să înfunde puşcăriile Gulagului autohton. 

În loc de concluzie

Un volum destul de redus ca număr de pagini, concis, dar esenţial ca izvor edit. Au fost destule detalii şi elemente poate nu atât necunoscute, dacă stăpâneşti relativ subiectul, cât mai greu sau imposibil de găsit în altă parte. Interesant este şi că mărturia semnată Zaharia Boilă infirmă anumite versiuni ale, să-i spunem, ”mitologiei legionare”, dar confirmă altele (cum ar fi întâlnirea secretă dintre Carol şi Codreanu) pe care le-am crezut mult timp simple fabulaţii. Aş fi interesat să citesc integral memoriile lui Zaharia Boilă (ştiu că a apărut cel puţin un volum, nu l-am găsit până acum), cu siguranţă ascund multe alte surprize. Recomandat pentru cei pasionaţi de nuanţe şi detalii, sau în completarea unei bune istorii a Mişcării Legionare. 

Foto: http://apologeticum.wordpress.com, okazii.ro, http://lorylex.wordpress.com, http://en.wikipedia.org

Christa Schroeder - 12 ani cu Hitler. 1933-1945

”Tot ce rămâne după viața unui om sunt operele sale și amintirea pe care a lăsat-o.”

                                                Adolf Hitler

      Vegetarian convins, refuza carnea cu o înverșunare fanatică și prefera fasolea, mazărea sau lintea. Nu ezita să le explice comesenilor, foarte detaliat, cât de dezgustător și nesănătos este să te hrănești cu hoituri, bucurându-se atunci când reușea să le distrugă orice urmă de apetit. Dar în egală măsură era pasionat de dulciuri, mai ales de tradiționalele produse de patiserie și ciocolată. Detesta visceral tutunul, pe care visa să-l interzică, și alcoolul, bând cel mult o gură de șampanie fină la ocazii, însoțind abjurarea momentană de la principii cu o strâmbătură descriptivă. Cei care cădeau robi unuia dintre cele două vicii erau îndepărtați aproape întotdeauna din anturajul său, și doar Eva Braun își permitea, ca gest de supremă disidență, să fumeze câteva țigări pe ascuns. După care nu știa cum să mascheze mai bine mirosul. Complet indiferent la cerințele modei, își comanda trei-patru costume identice, câte șase sau mai multe cravate cu același model. La fel făcea și cu pantofii. Ura probele la croitor și mai ales cumpărăturile. Iubea animalele și mai ales câinii. Și, în ciuda discursurilor oficiale, era un adversar decis al creștinismului, dar o recunoaștere publică i-ar fi amenințat imensa popularitate. 

Prefera să lucreze noaptea, convins că voința este suficientă pentru a învinge oboseala. Un cititor pasionat, autodidact, cu o memorie colosală (ce va începe să îl trădeze în ultimii ani de viață), mai ales când venea vorba de arhitectură, artă și istorie, își șoca adesea interlocutorii prin cantitatea detaliilor și minuțiozitatea cu care vorbea, spre exemplu, de monumente și clădiri pe care nu le văzuse niciodată în realitate. Totul cu lux de amănunte, până la dimensiunile exacte ale unor elemente decorative. Era pasionat de opere de artă și visa ca după război să reconstruiască întreaga Germanie și să deschidă în fiecare orășel muzee de artă. Chinuit toată viața de inexplicabile dureri de stomac, și mai ales în ultima parte a vieții, pe măsură ce decrepitudinea îl transforma într-un bătrân bolnav, de treceri bruște de la amabilitate la furie isterică. Tocmai cel care declarase că nu își permite să se îmbolnăvească. Mână dreaptă îi tremura puternic, așa că obișnuia în public să o acopere cu palma stângă, privind suspicios la cei din jur.  Ajunsese, de altfel, obsedat de ideea comploturilor, atentatelor, trădării. 

Își trata musafirii și apropiații, mai ales femeile, cu o politețe de stil vechi, curtenitoare, fermecătoare. Se pricepea să facă un compliment și să fie un partener de discuție fermecător, chiar dacă în scurt timp transforma totul într-un lung monolog. Putea să treacă brusc la furii isterice sau ironii mușcătoare. Posedase dintotdeauna un magnetism straniu, inexplicabil, magic, ce îi făcea pe toți să fie hipnotizați în fața Fuhrer-ului și ar explica cel mai bine isteriile declanșate de simpla sa apariție în public. Își regiza cu atenție nu doar discursurile și întâlnirile, având mult dintr-un actor cabotin, înțelegând mult din psihologia maselor. Nu doar le regiza, dar le trăia chiar când le dicta secretarei, agitată ca o fiară captivă. Nu s-a căsătorit, declarând că preferă să se dedice poporului său și nu unei femei, dar a fost, în felul său, un cuceritor cu un succes de invidiat. Eva Braun, cea mai îndelungată relație oficială, nu a fost o mare dragoste, ci o femeie frumoasă, cochetă, foarte răbdătoare și atentă cu el, deși mediocră spiritual și mai ales intelectual.  Puțin probabil ca ea să fi înțeles cu adevărat că este iubita lui Adolf Hitler. Poate că pentru orice alt bărbat ar fi avut aceeași dragoste.

Îl ura cu frenezie pe Churchill, îl ridiculiza pe Roosevelt, îl admira pe Stalin și se simțea apropiat sufletește și ideologic de Mussolini. Pe Franco l-a considerat o dezamăgire uriașă. Pentru Ion Antonescu avea un mărturisit respect, fiind poate, dintre liderii est-europeni, cel pentru care Hitler a avut cea mai mare simpatie. 

Sunt doar câteva din elementele mai puțin cunoscute din biografia lui Adolf Hitler, povestite după război de Christa Schroeder, una dintre secretarele sale, care a avut șansa de a lucra alături de Fuhrer de la primul său mare triumf, în 1933, până în 1945, cu puțin timp înainte de sinuciderea acestuia, când a reușit să scape din buncărul berlinez. Secretara a ajuns mai mult accidental în anturajul lui Hitler, după ce în 1930 începuse să lucreze în administrația NSDAP, fără să fi avut vreo preferință politică. Remarcată de noul cancelar, va sta alături de acesta preț de 12 ani, practic până la final, iar mărturia ei oferă un Hitler mult diferit atât de propaganda anti-nazistă de atunci și de acum, cât și de revizionismul contemporan. O șansă enormă pentru istorie. Hitler, văzut de Christa Schroeder, este un posedat de ideea unui destin fabulos. El este cel ales, a crezut-o în permanență. Nu a fost un rol sau rezultatul formidabilei mașini de propagandă nazistă. Treptat, pe măsură ce se acumulau surprinzătoarele victorii, avea să fie convins până la fanatism de inevitabilitatea triumfului său, iar dezastrul din Rusia i-a accelerat prăbușirea fizică, dar mai ales psihică. Considerându-se un strateg infailibil, înfrângerile îl înfuriau până la demență, și nu ezita să îi acuze pe ceilalți pentru eșec. Hitler nu putea greși. Ceea ce în ultimii ani nu mai credea nimeni. Și, spre deosebire de apărătorii săi mai noi sau mai vechi, Schroeder declară că Hitler a fost în permanență perfect informat de ce se întâmpla pe front sau în lagărele de concentrare, așa că ideea că i s-ar fi ascuns ceva este, categoric, ridicolă. Teza nevinovăției este falsă. 

Interesant că își trata secretarele cu atenție și politețe, deși față de colaboratorii apropiați din NSDAP sau Wehrmacht își permitea ieșiri violente, jignitoare, ce vor deveni treptat tot mai dese. Și ele, povestește Schroeder, erau ”victimele” farmecului ciudat emanat de Hitler, la fel ca toți ceilalți. Luau masa împreună cu acesta aproape întotdeauna, îi ascultau povestirile și planurile, descopereau un Hitler care regăsea în amintirile din copilărie sau perioada de început a partidului un Hitler tânăr și entuziast. Stăteau în apropierea celor mai importanți lideri ai NSDAP, o observau pe Eva Braun adesea blazată sau rănită de o ironie a adoratului Fuhrer, îi cunoșteau preferințele culinare sau artistice. Au aflat chiar detalii despre marea sa iubire din tinerețe, drama care l-a schimbat probabil pe Hitler pentru totdeauna. Erau mai mult decât simple secretare, erau aproape prieteni, făceau parte din acel cerc restrâns în care altfel era aproape imposibil să pătrunzi. Poate astfel Schroeder a reușit să rețină multe detalii aparent mărunte, insignifiante poate pentru un istoric clasic, dar care oferă o altă latură a personajului. Poate și pentru că niciodată, după cum rezultă din declarațiile sale, nu a fost o simpatizantă a nazismului, Schroeder a reușit să îl vadă pe Hitler cu o anumită detașare. 

Pentru că tocmai aceste detalii, prezentate cu onestitate de fosta sa secretară, dau contur uman unui personaj altfel diabolic. Îl vede cum discută cu Eva Braun sau cu alți invitați. Îi ascultă amintirile, ideile, visele. Când Hitler se joacă fericit cu câinii săi Schroeder este în preajmă. Este alături de el când Fuhrer-ul privește extatic lumea care se predă în fața Blitzkrieg-ului. Este acolo când Hitler povestește o parte din proiectele colosale de mai târziu. Lângă el când armata germană este zdrobită în stepele rusești. Tot acolo când trupele sovietice zdrobesc ce mai rămăsese din Germania. Ea observă cu atenție și teamă prăbușirea accelerată a șefului ei, înmulțirea crizelor de stomac și a crizelor turbate de furie, depresiile, însingurarea, tragedia celui care visase un Reich de 1000 de ani. În 1945 Hitler ajunsese doar o umbră a celui ce fusese. Bolnav, slăbit, pierzându-și nu doar memoria altădată admirabilă dar și rațiunea, tratat de un enigmatic doctor Morell cu rețete și injecții care i-au grăbit decrepitudinea. Își ajută fosta secretară să părăseasca buncărul, alături de o colegă, când sfârșitul era deja inevitabil. Un bătrân distrus, învins, cu privirea goală, apatic și chinuit de dureri permanente și o tuse sâccâitoare. Din complezență le spune că speră să le revadă curând. Nu se vor mai revedea niciodată.  

Christa Schroeder a fost unul dintre puținii supraviețuitori care au scăpat din celebrul buncăr, ultimul refugiu al Fuhrer-ului. Închisă în 1945 în lagărul aliat de la Augsburg povestește totul serviciilor de informații franco-americane. Eliberată, lucrează între 1948 - 1958 pentru o întreprindere din Gmund, se întoarce în 1959 la Munchen unde va lucra până în 1967 pentru o firmă de construcții. Moare pe 18 iunie 1984. Pentru tot restul vieții avea să fie urmărită și chiar hărțuită de presă. Prima ediție a cărții, publicată în 1949, a fost un succes.  

Ion Manzatu - Cum am compus cantecele legionare (I)

Cu siguranta astazi numele de Ion Manzatu (cunoscut si sub numele "de scena" de Nello Manzatti) nu mai spune nimanui nimic, poate cu exceptia celor indragostiti de muzica usoara interbelica, carora titluri ca "Frumoasa mea cu ochii verzi", "Femeia, eterna poveste" sau "Numai pe tine" le sunt cu siguranta cunoscute. Probabil fara a-si aminti pe moment numele compozitorului. In lipsa publicatiilor de epoca si a memorialisticii legionare informatiile sunt, din pacate, putine. Pentru ca Ion Manzatu s-a bucurat in anii '30 de celebritate nu doar ca autor de romante, ci mai ales ca cel care a compus muzica pentru unele dintre cele mai importante cantece legionare, de la "Sfanta tinerete legionara" la "Imnul Mota-Marin" sau "Imnul muncitorilor", lucrand cel mai adesea impreuna cu Radu Gyr, care semna versurile. Cei doi aveau sa ofere propagandei legionare o arma formidabila - cantecul. Codreanu intuise corect inca de la inceputurile miscarii ca are nevoie de un astfel de instrument de propaganda, al carui efect avea sa depaseasca cele mai optimiste asteptari. Interesant este ca dupa instaurarea regimului comunist, cand numele de Manzatti a fost trecut la index, melodiile sale au continuat sa fie cantate, fara a mai fi mentionat vreodata numele compozitorului. Si, asa cum se intamplase cu multi dintre colegii sai de generatie, interzicerea a adus, destul de repede, uitarea. 

Cateva date biografice

Nascut in 1902, in Bucuresti, Ion Manzatu a fost compozitor si interpret, dar si - ca multi alti colegi sai de generatie - ziarist si scriitor, o lunga perioada critic muzical al revistei Vremea, chiar daca succesul sau literar nu a atins vreodata cotele inregistrate de muzica sa. Nu doar unul dintre cei mai populari compozitori ai anilor '30, dar si membru si inspector muzical onorific al Societatii Compozitorilor Romani, aflata sub presedintia lui George Enescu. Membru al Partidului National Liberal inca din 1927, fascinat de Bratieni si provenind dintr-o familie instarita, parea putin probabil ca Ion Manzatu sa se apropie de Miscarea Legionara, chiar daca se poate sa ii fi cunoscut pe unii dintre tinerii intelectuali "gardisti" din paginile ziarelor si revistelor de epoca, ori poate chiar personal. Participa mai mult intamplator la o sedinta de cuib, este atras de Miscarea Legionara, si in scurt timp va fi nu doar "compozitorul" oficial al acesteia, dar va servi in repetate randuri ca translator pentru Corneliu Zelea Codreanu, la intalnirile acestuia cu politicieni straini sau jurnalisti. Interesant este ca din amintirile sale nu reiese ca ar fi fost vreodata formal incadrat in Miscare, ca ar fi avut vreun grad sau vreo functie in ierarhie, si s-a apropiat de legionari intr-un moment de maxima ascensiune a acesteia, dupa 1936.

Arestat in 1938, alaturi de numerosi alti legionari, este internat in lagarul de la Tismana, apoi la Miercurea Ciuc si Vaslui. In timpul scurtei guvernari national-legionare este director general al Societatii de Radiodifuziune, iar dupa rebeliune, spre deosebire de multi alti legionari marcanti, nu este arestat sau condamnat. Mai mult, in 1942 guvernul apeleaza la el pentru a compune un mars destinat trupelor romane ce luptau pe frontul de Est, proiectul neconcretizandu-se. Manzatu ceruse expres sa colaboreze din nou cu Radu Gyr, condamnat atunci pentru participarea la rebeliune. Dupa instaurarea comunismului paraseste tara, traieste in Argentina, Germania, Franta si Italia, unde pastreaza legatura cu unii dintre legionarii exilati si colaboreaza la cateva publicatii in limba romana, publicand si doua volume memorialistice, "Cartea pribegiei" si "Frumoasa cu ochii verzi", din pacate imposibil de gasit astazi. Din fericire fragmente de memorialistica, evocand Bucurestii inceputului de secol XX, au fost publicate in revistele romanesti din exil si sunt disponibile aici. Moare pe 5 februarie 1986 la Milano. Putini stiau ca ii lasase lui Ion Marii, important editor de literatura legionara, un text in manuscris, cu titlul "Cum am scris cantecele legionare". Cu dispozitia expresa de a-l publica postum. 

Volumul apare in primavara lui 1986, in Colectia Europa, la Munchen, in conditii grafice de invidiat. In afara fragmentului memorialistic al lui Manzatu, mai continea un text de Radu Gyr “Suferinta, jertfa si cantec” (despre perioada petrecuta in lagar in 1938) si partiturile celor mai importante imnuri si marsuri ale Miscarii Legionare. Ion Marii, generosul editor, povesteste in prefata cum in vara lui 1962, la o intalnire cu Manzatti la Milano (cand acesta avea functia de Public-Relations-Director la o intreprindere) compozitorul nu a ezitat sa ii cante la pian atat vechile imnuri legionare, cat si cateva dintre melodiile sale "de inima albastra". Unul dintre cele mai interesante volume de memorialistica legionara aparute in exil, pentru ca ofera in premiera istoria genezei celor mai cunoscute melodii legionare. Cu siguranta ca cei care au ascultat pe caseta sau ulterior pe internet inregistrarile originale, de slaba calitate, ale cantecelor legionare ar fi curiosi sa afle cum au luat nastere acestea. 

Singurul disc cu imnuri legionare 

Daca inainte de '90 cantecele legionare erau tabu, si nu se punea problema sa circule macar un fragment de text, dupa 1990 a aparut o inregistrare de proasta calitate ce continea mai multe imnuri - Sfanta Tinerete, Imnul Mota Marin, La lupta, muncitori, Stefan Voda al Moldovei, etc, si un discurs al lui Corneliu Zelea Codreanu, singura marturie sonora ramasa de la acesta. Personal, am ascultat prima data o copie pe caseta audio undeva prin 1997 sau 1998, adusa de cineva din Sibiu, si trebuie sa spun ca era foarte, foarte prost inregistrata, mai aproape de zgomot cacofonic decat de muzica. Se auzea ceva din linia melodica, uneori un fragment de vers, dar cam atat. O versiune in format mp3 a aparut pe CD-ul Garda de Fier, editat de Grigore Oprita prin 1999 (si care avea sa fie unul dintre capetele de acuzare in procesul sau), ceva mai buna calitativ, si macar aveai si textele la indemana. Ulterior, aveam sa aflu ca exista si un disc, pe care nu l-am vazut niciodata, dar ar fi fost scos de exilul legionar undeva prin '60 - '70, si ca acesta ar fi fost singura sursa existenta. De unde aparuse matrita ? Era oare de mai buna calitate ? Unde fusesera inregistrate cantecele, cand si de catre cine ? 

O parte din raspunsuri sunt oferite chiar de Nello Manzatti. Spre sfarsitul lui decembrie 1940, inspirat de calitatea discurilor cu marsuri naziste, compozitorul decide sa inregistreze cinci dintre compozitiile sale si mai vechiul Stefan Voda al Moldovei, rearanjate pentru cor si orchestra de Paul Constantinescu. Initial, Manzatti a vrut sa foloseasca studiourile Societatii de Radio, cu concursul Orchestrei Filarmonice si corul Operei Romane, dar in final a lucrat cu Orchestra mare simfonica si corul Societatii de Radio, sub bagheta lui Theodor Rogalsky, atunci dirijor titular ai Orchestrei. Precipitarea evenimentelor in ianuarie a anulat proiectul, si matritele pareau pierdute. Nu mica a fost surpriza lui Manzatii cand, in 1973, Ion Marii ii aduce discul mentionat mai sus, care cuprindea si cateva cantece interpretate de Corul muncitoresc legionar. Cineva (nu se stie cine) salvase matritele si le imprimase in exil. Cine anume ? Posibil ca raspunsul sa fie cunoscut doar in cercurile legionare, dar ar  fi interesant de stiut. Cum ar fi interesante mai multe informatii despre discul in cauza, sau o fotografie a copertei. Compozitorul noteaza ca reproducerea pe care o cunoastem astazi fusese mult alterata de timp, dar este categoric singura in circulatie.   

                                                                                                       va urma

Tara, Legiunea, Capitanul. Miscarea Legionara in documente de istorie orala

Timp de 10 ani mai multi cercetatori de la Centrul de istorie orala al Societatii Romane de Radiodifuziune (centru de care am aflat abia acum) au participat la un proiect dificil si delicat : realizarea unor interviuri ample cu unii dintre membrii supravietuitori ai Miscarii Legionare. Inceput in 1993, anul in care Horia Sima murea lasand Legiunea fara un alt lider, a fost un proiect lipsit de mediatizarea meritata. Din pacate. Printre numele alese de istorici s-au numarat Mircea Nicolau, Serban Milcoveanu, Dumitru Groza, Ana Maria Marin, Nae Tudorica, Nicolae Cracea, Ion Gavrila Ogoranu, Traian Popescu, Ovidiu Gaina, Alexandru Serafim, Filon Verca. Cei mai multi dintre ei nu mai sunt astazi in viata. Si cu siguranta ca numele nu suna familiar decat celor chiar pasionati de subiect.

Fragmente din aceste interviuri alcatuiesc volumul “Tara, Legiunea, Capitanul…” aparut recent la Humanitas (unde s-a reeditat si cea mai buna istorie a ML, lucrarea lui Armin Heinen). Se pare ca subiectul inca intereseaza. Si vinde. Selectia, suficienta pentru cei care vor sa afle cate ceva despre legionari, ofera informatii despre Fratiile de Cruce, Statul National-Legionar, congresele studentesti, Echipa Mortii, perioada primului exil in Germania, inceputurile rezistentei anti-comuniste, atentatele savarsite de legionari si represiunile autoritatilor impotriva lor. Dar si informatii interesante despre viata cotidiana a legionarilor, taberele de munca, comertul legionar, campaniile electorale, personalitatile Miscarii, momente dramatice, etc. Peste toate, in majoritatea interviurilor alese, se suprapune imaginea dominanta a Capitanului, Corneliu Zelea Codreanu, inca privit de toti legionarii ca liderul venerat, in timp ce succesorul sau, Horia Sima, este departe de a primi acelasi tratament.

Miscarea Legionara, subiect tratat cu voracitate la inceputul anilor 90 de presa de tot felul, tocmai pentru ca fusese o tema tabu pret de decenii, ramane o tema de cercetare in egala masura fascinanta si dificila. Fascinanta, pentru ca este greu de inteles astazi ce si cum s-a intamplat in perioada interbelica si in anii razboiului cu majoritatea tineretului roman (si nu numai). Cum de tineri intelectuali de prestigiu (dar nu numai) s-au dedicat cu fanatism unui Capitan si au ajuns sa fie adesea ucisi sau alungati in exil in numele unui ideal ce imbina antisemitismul si ortodoxia, caritatea si violenta, cultul muncii, eroismul si sacrificiul de sine cu atacurile virulente, nu o singura data fizice, la adresa adversarilor. Dificila, pentru ca sensibilitatile, lipsa unor documente esentiale, preconceptiile din ambele tabere si tendintele de diabolizare si angelizare s-au pastrat, chiar si in randul cercetatorilor mai tineri. Pana nu demult, cea mai des intalnita viziune era cea acuzatoare, diabolizanta, fortand adesea evidentele istorice pentru a ajunge la concluzii cel putin hilare din punct de vedere logic. Si in loc de a prezenta legionarismul asa cum a fost de fapt, cu dramele si greselile sale (nu putine la numar) se ajungea la un nou discurs de desfiintare si falsificare. Ignorand adesea contributiile istoricilor straini, paradoxal sau nu mai obiectivi si mai buni cunoscatori ai fenomenului.

Volumul “Tara, Legiunea, Capitanul…” isi propune insa o alta abordare, oferind informatii din exterior. Greu accesibile astazi, pentru ca titlurile din literatura legionara (pentru a nu mai vorbi de arhive sau presa interbelica) se gasesc foarte greu, iar subiectul nu este tocmai unul pasionant pentru oricine. Aici insa legionari importanti sau din esalonul secund ofera informatii putin cunoscute in afara gruparii, in peste 92 de interviuri, aranjate pe capitole tematice, fiind in acelasi timp un exemplu de manual pentru “istoria orala” dar si o imagine inedita a Miscarii Legionare vazuta de veteranii sai, la mai bine de jumatate de secol de la sfarsitul efemerului stat national-legionar. Fara a fi evaluate, judecate sau prezentate in vreun fel. Materialul brut. Cateva teme si momente importante din istoria ML, unele putin cunoscute, asa cum au fost traite de principalii actori. ML din interior. Este pasionant  Ceva similar a fost volumul “Miscarea Legionara intre adevar si mistificare”, un dialog intre Liviu Valenas si Mircea Dumitriu, atunci unul dintre liderii Miscarii Legionare, aflata intr-o perpetua reorganizare. Volum interesant pentru prezentarea Legiunii post-decembriste, dar fatalmente marcat si el de un discurs cu accente puternice de hagiografie, trecand anumite lucruri sub tacere sau prezentand versiuni mult “edulcorate”. In timp ce de aceasta data multe secrete sunt scoase la iveala.  

E pasionant sa vezi cum in interviuri versiuni “oficializate” in presa si literatura legionara pret de decenii sunt rasturnate chiar de martorii vremii. Cel mai bun exemplu ar fi masacrul de la Jilava, din 26-27 noiembrie 1940, cand peste 60 de fosti politicieni si militari, implicati in represiunile anti-legionare, au fost asasinati de mai multe echipe legionare, chiar in incinta inchisorii. Multi ani, versiunea “simista” era ca legionarii care ii deshumau pe Codreanu, Decemviri si Nicadori nu si-au mai putut stapani furia si intr-o singura noapte i-au executat pe cei implicati in asasinate, detinuti atunci la Jilava. Un act spontan de pedepsire. De fapt, dupa cum recunosc in interviuri legionari ca Dumitru Grozea sau Serban Milcoveanu, totul a fost minutios planificat, de teama ca cei vinovati de represiunea anti-legionara ar putea scapa.  Si nu este singura dezvaluire, la fel de interesante sunt si relatarile privind al doilea exil din Germania, dupa “rebeliunea legionara” (prezentata in continuare ca o lovitura de stat data de Antonescu). Sau detaliile putin cunoscute despre ascensiunea lui Sima la conducerea Miscarii si lupta dintre diversele factiuni. Viata din Fratiile de Cruce sau din studentimea legionara, viata de cuib, lupta electorala, lupta anti-comunista. Ori asasinarea lui Nicolae Iorga, atentatul care practic a ingropat Legiunea, veteranii insistand ca a fost o initiativa dementa a ucigasilor, fara asentimentul conducerii. Relatia cu Germania nazista, inca o controversa in istoria Legiunii, este narata aici cu alte detalii surprinzatoare, multe dintre ele inedite.

In egala masura elemente si momente-cheie din istoria legionara sunt prezentate adesea eufemistic, trecute cu vederea, ignorate sau prezentate distorsionat. Antisemitismul, principala acuzatie adusa legionarilor si un element central al doctrinei Miscarii, este ignorat de veterani sau considerat un element minor, un detaliu, simpla exagerare, o reactie fireasca la prezenta evreilor. Rebeliunea ramane in versiunea legionara o lovitura de stat data de Antonescu, avand sprijin german, desi lucrurile sunt mult mai complexe.  Daca majoritatea erorilor si asasinatelor de dupa asasinarea lui Codreanu sunt trecute in contul taberei simiste si mai ales a lui Sima, este vizibila tentatia de a prezenta Legiunea intr-o versiune “aurita”, pozitiva, eroica. Desi sunt si voci care il prezinta pe controversatul Sima ca succesorul de drept al Capitanului venerat.

O carte interesanta, un volum care se citeste usor, dar greu de apreciat si inteles cu adevarat de cei care nu stiu mai nimic despre Miscarea Legionara, mai ales despre perioada Horia Sima si exil. Categoric nu este o lucrare de introducere in subiect sau o istorie obiectiva si suficienta. Ofera insa ceea ce era necesar pentru echilibru : o alta viziune asupra evenimentelor. Poate nu neaparat cea corecta sau general acceptata, dar mai mult decat utila cercetatorului si cititorului interesat. Sigur ca ar fi fost bine ca volumul sa fie mai consistent, dar selectia mi se pare suficienta si definitorie. O aparitie care m-a surprins placut si pe care o recomand.

Sfintii inchisorilor - Preotul Coriolan Buracu

Spre rusinea mea, iata un alt nume din lunga lista a victimelor Gulagului romanesc despre care nu stiam absolut nimic, pana cand HotNews.ro a publicat un nou episod din serialul dedicat Sfintilor inchisorilor comuniste. O biografie fascinanta, ce incepe in preajma Marii Unirii si se termina in 1964, dupa ani buni de inchisoare si sacrificii, fara ca parintele sa fi renuntat vreodata la convingerile sale. Un destin eroic, si din pacate o personalitate istorica practic uitata.


Preotul Coriolan Buracu, apostolul Armatei Romane in cele doua razboaie mondiale

Sfintii inchisorilor - Ecaterina Gata

Iata un nume pe care nu l-am auzit niciodata, pana la acest episod al serialului Sfintii inchisorilor, semnat de aceiasi Cezarina Barzoi si Ionut Baias. Ecaterina Gata a facut parte din Miscarea Legionara, mai exact din cetatuia Ecaterina Teodoroiu, condusa de o figura legendara a legionarismului, Nicoleta Nicolescu. Arestata pentru prima oara in 1938, cu ocazia prigoanei anti-legionare dezlantuite de Carol al II-lea, este eliberata abia in 1940. Se va dedica vietii monahale, avand-o ca indrumatoare pe Maica Mihaela. Va fi rearestata in perioada comunista, anchetata cu brutalitate si in final ucisa, dupa ce “indraznise” sa o scuipe in fata pe sinistra Ana Pauker. Aceasta ii ceruse sa renunte la convingerile politice si credinta crestina, in schimbul libertatii, ceea ce Ecaterina Gata nu a acceptat. Cu pretul vietii.

Sfintii inchisorilor - Ecaterina Gata

Sfintii inchisorilor - Parintele Evghenie Hulea

Noul episod al serialului Sfintii inchisorilor este dedicat unei figuri putin cunoscute, parintele Evghenie Hulea, un calugar/partizan care a inteles sa isi faca fata de Romania si fata de Biserica sprijinind grupul Paragina. A fost inchis, torturat, eliberat, arestat din nou si ucis in inchisoare. Fara a face vreun compromis pana la sfarsit.

Pacat ca un astfel de sacrificiu este prea putin cunoscut, asa ca serialul de pe HotNews.ro este o restituire necesara.

Sfintii inchisorilor - Parintele Evghenie Hulea

Sfintii inchisorilor – Traian Braileanu

Dupa o indelungata absenta, serialul dedicat sfintilor inchisorilor din Gulagul romanesc revine pe HotNews.ro, de aceasta data cu un episod dedicat lui Traian Braileanu, considerat de specialisti unul dintre marii nostri sociologi. A fost unul dintre membrii Senatului Legionar, a fost ales pe listele Totul pentru Tara in 1937, iar in scurta perioada a Statului National-Legionar a fost ministru al Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor. Va fi arestat de autoritatile antonesciene, apoi inchis in temnitele comuniste. Moare in 1947 la Aiud. Unul dintre intelectualii marcanti ai Miscarii Legionare, din pacate prea putin cunoscut astazi. Cezarina Barzoi si Ionut Baias merita, ca de fiecare data, felicitari.

Sfintii inchisorilor – Traian Braileanu

Sfintii inchisorilor – Virgil Maxim

Dupa o mult prea lunga pauza, serialul “Sfintii inchisorilor” continua pe HotNews.ro cu un nou episod, cel dedicat lui Virgil Maxim, una dintre cele mai importante personalitati ale Miscarii Legionare postbelice si un exemplu dureros de credinta crestina, demnitate si onoare. Membru al Fratiilor de Cruce, este arestat dupa “rebeliunea legionara” si condamnat la 25 de ani de munca silnica, pentru activitatea politica. Pana in 1964, cand este eliberat, va cunoaste o mare parte din Gulagul romanesc, pastrandu-si insa credinta in Hristos si convingerile legionare. Trece prin majoritatea inchisorilor epocii, reusind sa supravietuiasca si chiar sa ii intareasca pe altii. Eliberat, va cunoaste aceleasi presiuni ca majoritatea detinutilor politici.

In perioada post-decembrista, se implica in reorganizarea Miscarii Legionare, fiind una dintre personalitatile acesteia (din grupul simist). In afara poemelor crestine compuse in mare parte in inchisoare, publica si cartea Imn pentru crucea purtata, una dintre cele mai frumoase si folositoare titluri scrise de un supravietuitor al infernului comunist, recomandata in special tinerilor.

Moare pe 19 martie 1997.

Virgil Maxim - Nuntasul cerului

Corneliu Zelea Codreanu – 1899 – 1938

In noaptea de 29-30 noiembrie 1938 – Noaptea Sfantului Andrei, cum aveau sa remarce numerosi comentatori – fondatorul Miscarii Legionare, “Capitanul” Corneliu Zelea Codreanu, una dintre cele mai controversate, misterioase si interesante personalitati ale istoriei Romaniei din ultimele doua secole, era asasinat in padurea Tancabesti. Alaturi de el, erau asasinati alti 13 legionari : Nicadorii (echipa care il asasinase pe premierul I Gh Duca, pe peronul Garii Sinaia, dupa ce acesta scosese in afara legii Garda de Fier) si Decemvirii (cei 10 care il ucisesera intr-un mod barbar pe Mihail Stelescu, disidentul numarul 1, altadata om de incredere al lui Codreanu). Cei 14 au fost strangulati de jandarmi, in timp ce erau transportati, in camioane. Apoi cadavrele au fost duse la inchisoarea Jilava, impuscate de cateva ori pentru a consfinti varianta oficiala (fuga de sub escorta) si apoi inhumate in graba, intr-o groapa comuna. Ulterior se va turna peste cadavre acid sulfuric si se va pune o imensa placa de beton. Comunicatul oficial, publicat a doua zi, nu a fost crezut de nimeni. S-a spus ca ordinul venise direct de la Carol al II-lea, altii ca acesta fusese influentat/fortat de sovietici/masoni/evrei/englezi/francezi etc, etc, etc. Ce conta pentru legionari, era ca liderul idolatrizat fusese ucis. Si trebuia razbunat. Iar aceasta razbunare, implinita in septembrie 1939, avea sa declanseze o cumplita baie de sange, urmata de crimele legionare din 1940 – 1941.

Oricare ar fi fost motivele, se sfarsea prima parte a istoriei Miscarii Legionare, cea in care a fost condusa de Codreanu, si cand s-au facut greseli, nu putine si nu usoare, dar veneratul Capitan reusise in mare parte sa tina lucrurile sub control. Chiar mai mult, reusise sa imprime o directie constructiva, sa impiedice adesea conflicte, sa impuna Garda ca al treilea partid al tarii (unele surse spun ca al doilea) la alegerile din 1937. Si, mai important, in pofida unui discurs dur antisemit si a ciocnirilor ocazionale, mai mult actiuni ale unor elemente izolate, populatia evreiasca nu avusese prea mult de suferit. Sigur, existase tensiunea, existasera atacurile din presa legionara si nu numai, discursurile, amenintarile, dar prea putine – din fericire –actiuni directe. Prin disparitia sa, care a avut toate caracteristicile unui act terorist –si mai grav, terorism de stat, girat de regimul din acea vreme – s-a deschis o cutie a Pandorei care a provocat masacrele de la Jilava, un regim national-legionar cu mai mult esecuri si delicte decat realizari, asasinarea profesorului Iorga, absurda (si inca neelucidata) rebeliune legionara, pogromul si jafurile carora le-au cazut victime evreii (mai ales evreii saraci, circa 124 dintre acestia pierzandu-si atunci viata). Fara Codreanu, dar in numele razbunarii mortii sale, s-au comis abuzuri pe care, cu siguranta, acesta nu le-ar fi tolerat. Incercand sa distruga o miscare nationalista, ce inca din start apelase la tactici extremiste, politicienii vremii nu au facut decat sa o radicalizeze si sa ii accentueze caracteristicile teroriste, pana atunci periferice si accidentale.

Dincolo de toate greselile sale personale si ale adeptilor sai, Corneliu Zelea Codreanu ramane un nume important in istoria romanilor si nu numai. A fost mai putin un om politic si mai mult un erou romantic, care credea cu adevarat in ceea ce spunea, oricat de utopic ar fi parut altora ; a fost un antisemit virulent, cel putin la nivel declarativ, dar se poate doar specula cat de mult s-ar fi implicat in Holocaust mai tarziu ; este tratat si considerat un criminal de razboi, desi a murit inainte de izbucnirea razboiului ; a fost atacat de politicienii vechi si noi, atacand cu furie si revolta, la randul sau, coruptia si mizeria politicianista a vremii sale ; a atras langa el o mare parte dintre tinerii (si nu numai) intelectuali ai vremii, iar unii nu vor renunta niciodata la convingerile legionare ; a oferit generatiei sale liniile conducatoare ale unei renasteri spiritual-militare, dar in egala masura a tarat-o spre prapastie, dupa parerea altora ; a fost un adevarat credincios crestin, dorindu-si o viitoare unificare a bisericilor si confesiunilor, dar a fost si un antisemit adesea obsesiv. A fost un personaj urat si iubit pana la sacrificiul suprem, dar mai mult decat orice a reusit sa schimbe ceva prin prezenta si munca sa. Si, dincolo de greselile facute, a oferit tinerilor utopia superba a unei vieti crestine, dedicate neamului, iubirii de aproape, muncii, educatiei si onoarei. Ceea ce a insemnat mai mult decat au facut multi, prea multi dintre politicienii vremii. Si a reusit prin ceea ce a facut, inspirat, scris, spus, creat si gresit sa creeze unul dintre cele mai rezistente si interesante mituri din imaginarul romanesc.

Tragic, dincolo de asasinarea sa, unul dintre cele mai intunecate momente din istoria Romaniei secolului trecut, este ca multe dintre criticile aduse de el clasei politice interbelice sunt inca dureros de actuale, ceea ce nu ar fi trebuit sa se intample, chiar daca aderenta la mase a neo-legionarilor este nula. Aceeasi coruptie, aceeasi mizerie, aceeasi ticalosie, aceleasi procese fara vinovati, aceiasi bani care dispar misterios, aceleasi gunoaie politice care indraznesc sa spuna ca ne reprezinta. Si care nu sunt nici macar la fel de educati sau de interesanti precum coruptii cu care se lupta Codreanu. Dar se pare ca de atunci si pana acum nu am evoluat, chiar dimpotriva. Doar ne prabusim. Tot mai mult.

Sfintii inchisorilor – Vasile Militaru

Cezarina Barzoi si Ionut Baias continua pe HotNews.ro serialul dedicat “sfintilor inchisorilor” cu episodul dedicat lui Vasile Militaru, un poet astazi uitat, dar foarte prezent in paginile publicatiilor interbelice de dreapta (unde semneaza adesea si cu pseudonimul Radu Barda). Apropiat de Miscarea Legionara (a publicat insa foarte mult si in presa nelegionara, dar de dreapta), s-a remarcat in epoca printr-un lirism cu puternice accente crestine si militante, fiind unul dintre cei mai populari poeti ai perioadei interbelice. In 1938 si-a reunit o parte din poeziile legionare in volumul Temelie de veac nou. O voce aparte, poate nu cel mai bun poet al secolului trecut, dar cu siguranta unul care merita sa fie reeditat macar partial.

Vasile Militaru: "In poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul"

Sfintii Inchisorilor – Radu Gyr

Un episod indelung asteptat al serialului “Sfintii Inchisorilor”, semnat de Ionut Baias si dedicat unuia dintre cei mai mari poeti romani, Radu Gyr, in egala masura un intelectual de elita, un redutabil si acid gazetar, un talent greu de egalat si un membru marcant al Miscarii Legionare. Cel mai important poet al inchisorilor, cu o dramatica biografie prezentata in detaliu pe HotNews.ro, ramane un simbol al culturii romanesti autentice si un simbol al rezistentei anti-comuniste. Si pune in alta lumina, prin multe din faptele sale, imaginea clasica, negativa, a “legionarului”.

Radu Gyr-poetul care l-a coborat pe Iisus in celula

Sfintii inchisorilor - Preotul Dumitru Iliescu Palanca

HotNews.ro continua serialul dedicat "Sfintilor inchisorilor" cu episodul 20, dedicat preotului Dumitru Iliescu Palanca, unul dintre membrii gruparii de rezistenta anticomunista Vlad Tepes II, sub conducerea lui Gheorghe Popescu Valcea.

Preotul Dumitru Iliescu Palanca si organizatia 'Vlad Tepes'

Sfintii inchisorilor – Ion Flueras

A fost ateu, militant de stanga si luptator renumit pentru Marea Unire. Trimis la Moscova ca reprezentant al Partidul Socialist din Transilvania si Banat a refuzat "pactul cu comunismul". Urmeaza arestarea. Chiar daca toti cei care l-au cunoscut pe Flueras inainte de 1948 marturisesc faptul ca era un om extraordinar, de o cinste si demintate rar intalnite, abia in temnita sufletul lui Flueras se va deschide catre Dumnezeu si va descoperi Adevarul si Calea.

Ion Flueras-drumul unui militant de stanga catre Dumnezeu

Sfintii inchisorilor – Spiru Blanaru

Serialul dedicat de HotNews.ro sfintilor inchisorilor Gulagului romanesc continua, de aceasta data cu episodul dedicat unei figuri legendare a rezistentei anti-comuniste, Spiru Blanaru, un “frumos nebun” care avea sa plateasca in final cu viata dorinta sa de libertate. Pentru ca uneori o istorie personala poate insemna mai mult decat istoria unei tari.

Spiru Blanaru-eroul rezistentei anticomuniste din M-tii Banatului

Sfintii inchisorilor - Monahul Pimen Barbieru

A fost staretul Manastirii Cetateni. Dumnezeu il invredniceste sa gaseasca moastele Sfantului Ioanichie. Participa activ in grupul de partizani condus de colonelul Gheorghe Arsenescu, acestia depunand chiar un aspru juramant de lupta in fata parintelui. Cand gardienii il intrebau cu ura la ce se uita pe cer el le raspundea: "Astept sa se pogoare ingerii, sa-i alunge pe draci".

Monahul Pimen Barbieru-Staret si haiduc in "banda" lui Arsenescu

21 – 22 septembrie 1939

Pe 21 septembrie 1939 premierul Armand Calinescu, “omul de otel care distrusese Garda de Fier” (si care coordonase cu un an inainte si lichidarea lui Corneliu Zelea Codreanu, alaturi de 13 dintre adeptii sai), era asasinat de o echipa legionara, condusa de un anume Miti Dumitrescu, legionar neincadrat. Atentatul de o simplitate brutala a avut loc in zona Eroilor, chiar unde se gaseste astazi o mica piatra memoriala, intr-o stare jalnica. Practic, atentatorii au blocat masina premierului si s-au napustit asupra acesteia. Armand Calinescu a deschis portiera, fiind doborat de focurile de arma. A fost ucis pe loc. Ulterior, echipa a plecat spre sediul Radiodifuziunii, aflat la mica distanta, unde au intrat in studio, intrerupand emisia, pentru a anunta ca moartea lui Codreanu fusese in sfarsit razbunata. S-au predat, in stilul deja consacrat de echipele legionare de sacrificiu.

Represaliile ordonate de un rege dezlantuit, ramas fara omul pe care se baza cel mai mult, au fost cumplite. Atentatorii au fost torturati cateva ore, apoi adusi la locul asasinatului, unde au fost impuscati mortal. Cadavrele celor sase membri ai echipei au ramas pe caldaram, alaturi de cele ale altor trei legionari, ucisi in aceeasi zi la Prefectura Politiei. In aceeasi dupa-amiaza se constituie un nou guvern, cu doua schimbari importante : Gheorghe Argesanu premier, Gabriel Marinescu ministru de Interne. Cei doi au supervizat cea mai cumplita represiune din istoria contemporana a Romaniei.

In total, au fost asasinati 252 de legionari : 147 de legionari din 55 de judete (desi ordinul cerea 3 din fiecare judet al Romaniei) si 95 aflati deja in arest in diverse lagare si inchisori, unii fara forme legale. Practic majoritatea cadrelor de conducere formate sub indrumarea lui Codreanu a fost masacrata in noaptea de 21 – 22 septembrie 1939, legionarii fiind executati de plutoane formate ad-hoc. Unii dintre legionari, desi membri marcanti ai Miscarii, au fost crutati. Altii, fara functii sau grade, impuscati. Mai mult decat atat, cadavrele celor executati aveau sa fie aruncate pe strazile oraselor, in piete, spanzurate de stalpi de telegraf sau de barne, cu pancarte pe care se putea citi “ Aceasta va fi soarta tradatorilor de tara”. Spectacolul macabru a durat 2-3 zile, copiii de scoala fiind adusi sa vada cadavrele. Aproape toti cei ucisi fusesera retinuti doar pentru apartenenta la Miscarea Legionara, si nu pentru alte delicte.

Majoritatea cercetatorilor fenomenului legionar sunt de acord ca daca acesti lideri si Codreanu insusi nu ar fi fost asasinati, istoria Miscarii ar fi fost cu totul alta, si asasinatele din perioada statului national-legionar nu ar fi avut loc. Un episod sinistru din istoria secolului trecut, astazi aproape uitat.

Sfintii inchisorilor - Gheorghe Jimboiu

Serialul semnat de Cezarina Barzoi si Ionut Baias continua pe HotNews.ro cu un nou episod, dedicat lui Gheorghe Jimboiu, un extraordinar exemplu de credinta si daruire crestina, unul dintre martirii putin cunoscuti au Gulagului romanesc. Legionar, a facut parte din rezistenta anti-comunista, fiind arestat in 1949. Impresioneaza prin forta credintei sale crestine, care l-a ajutat sa reziste in temnita si sa-i sprijine si pe cei din jurul sau. A murit in 1963, la Aiud.

Gheorghe Jimboiu-Un inger in trup

Sfintii inchisorilor - Cardinalul Alexandru Todea

O viata ca un scenariu de film, asa s-ar putea traduce trecerea pe pamant a cardinalului Alexandru Todea. Fervent anticomunist este arestat si condamnat la munca silnica pe viata. Supravietuieste iadului din temnitele comuniste si duce o lupta titanica pentru refacerea Bisericii Unite. Finalul vietii ii va fi consacra triumful si-i va turna balsam pe rani. In aceeasi biserica in care cu 49 de ani inainte a fost consacrat in clandestinitate episcop, Cardinalul Todea s-a imbratisat cu Papa Ioan Paul al II-lea.

Cardinalul Alexandru Todea - Un strigat si-o lumina in pustiu

Sfintii inchisorilor - Traian Trifan

Un nou episod al serialului Sfintii inchisorilor, pe HotNews.ro, dedicat lui Traian Trifan, avocat, prefect al Brasovului in perioada Statului National-Legionar, inchis pret de multi ani in inchisorile Gulagului romanesc, unde a fost un simbol al credintei si rezistentei.

Traian Trifan- Avva si erou al demnitatii crestine romanesti