Procession – 29 Noiembrie 1973

Din turneul “Queen I” avem pana in prezent sase concerte, mai mult sau mai putin complete – 13 septembrie, 17, 20, 26, 27 si 29 noiembrie – de calitate ce variaza de la exceptional la bun. Pacat ca pana in prezent nici unul dintre aceste concerte nu a fost editat oficial. “Procession” este inregistrarea concertului sustinut de Queen pe 29 noiembrie 1973 la Colston Hall din Bristol, Anglia, bootlegul fiind de calitate buna, dar nu foarte buna, fiind astfel din start potrivit doar pentru fani, nu pentru ascultatorul obisnuit. Setlist-ul este standard pentru acea perioada, cu unele suprize excelente, precum Hangman sau Bama Lama Loo, alaturi de un medley rock and roll foarte bun. Daca si calitatea ar fi fost mai buna, am fi avut chiar un album live deosebit.

Freddie vorbeste destul de mult cu publicul, insa din pacate calitatea slaba a inregistrarii face ca aceste comentarii sa fie foarte greu de inteles.
Dar cu astfel de surprize in setlist, merita ascultat. Mai ales ca trupa se remarca nu doar prin energia ce va deveni specifica pentru concertele din anii ’70, dar si prin coeziunea si maturitatea neobisnuite. Departe de stadioanele pline de mii de fani, dar un inceput exceptional. Pacat ca in nici unul dintre cele sase concerte existente nu avem versiunea “slow” a piesei Stone Cold Crazy, pana acum un mister al perioadei de inceput a trupei. Piesa a fost cantata cel putin o data live, dar nu avem nici o inregistrare. Pana acum. Va fi lansata in 1974, dar in versiunea rapida pe care o cunoastem.

Dupa Procession (banda) se intra in Father to Son, versiune de peste 5 minute si jumatate, foarte puternica si cu numeroase improvizatii marca Brian May, foarte reusita, iar Freddie are o voce nesperat de buna dupa un turneu deja foarte lung, reusind niste portiuni de falsetto surprinzatoare. Freddie “Thank you ! Good evening ! (neclar)Yes. We’d like to carry on with a number from our first album, it’s called Son and Daughter”. O alta piesa marcata de spiritul vremii, compozitie de peste sapte minute, ce intercala la jumatate si un solo de chitara marca Brian May, care va evolua in urmatorii ani pana la dimensiunile unei piese in sine, cu mari diferente de la un concert la altul. Ulterior va inspira si piesa Brighton Rock. Interesant de observat cum suna un solo May la inceput. Brian (?) “Thank you. (neclar) probably seen you before in Colston (?)” Freddie “ That’s better. I knew (neclar) We’d like to do something that some of you have probably heard before, this is from our second album, yet unreleased, it’s called Ogre Battle”. Compusa in 1972 de Freddie, piesa era cantata in concert sensibil mai lent decat pe album, iar in Bristol suna excelent, foarte dura, fiind una dintre cele mai bune piese din perioada de inceput. Superba si de aceasta data, cu un text pe masura. Urmata de o alta surpriza, Hangman, una dintre cele mai rare piese Queen, a carei versiune de studio, daca exista, inca nu e disponibila. Avem din fericire cateva versiuni live, intre care si aceasta, si este o piesa extraordinara, cu mici schimbari si experimentari de fiecare data. Foarte heavy si foarte buna, pacat ca nu si-a gasit loc pe nici un album. De aceasta data Brian May are un incredibil solo, foarte lung si foarte bun, iar in unele pasaje Red Special-ul are o agresivitate surprinzatoare.

Freddie “(neclar) This is called Keep Yourself Alive”, piesa cu care trupa s-a facut remarcata pentru prima oara, si in ciuda calitatii mai slabe pe aceasta portiune a inregistrarii, se simte cat de multa pasiune si rapiditatea se gaseau in KYA la inceputuri. Mai tarziu, mai ales in timpul turneului “The Works”, piesa va suna cu totul diferit. O prefer la inceputurile Queen. Se trece apoi direct in Liar, alta piesa de rezistenta pentru Queen in anii ’70, anticipand capodopera Bohemian Rhapsody si fiind aproximativ pe aceeasi structura ca alte piese precum Ogre Battle sau March of the Black Queen. Este o piesa lunga, densa, care il pune in valoare pe Mercury mult mai bine live decat in studio. Concertul continua cu un medley rock and roll, trademark pentru trupa pret de multi ani, si una dintre partile preferate de Freddie, care se simtea de fiecare perfect in timpul cover-urilor pieselor preferate. La concertul din Bristol trupa a ales Jailhouse Rock (intr-o varianta foarte dura, cu Brian May schimband complet sound-ul), urmata de Shake Rattle And Roll, Stupid Cupid si Jailhouse Rock (Reprise), totul in mai putin de patru minute, foarte rapid si energetic. Acest medley va fi pastrat mult timp si va fi readus pe scena, intr-o varianta sensibil mai lenta, in timpul Magic Tour.

Ultimele piese ale concertului, in aceeasi maniera, sunt Big Spender (care va reveni de asemenea in 1986, cu deosebit succes) si o raritate, Bama Lama Bama Loo, cantat doar in perioada de inceput a trupei, doar in unele concerte. Sfarsitul ultimei inregistrari disponibile din turneul Queen I. Fara God Save the Queen.

Puncte forte : Hangman, medleyul rock and roll, Bama Lama Bama Loo, unul dintre putinele concerte din 1973.

Concluzii : un concert foarte bun, cu un setlist interesant, din pacate calitatea inregistrarii este prea slaba pentru a putea fi ascultat de oricine. Pentru cei interesati de acea perioada, concertul din 13 septembrie 1973 este de calitate excelenta si usor de gasit. Din pacate, in setlistul aceluia nu vom gasi unele din piesele rare de aici. Procession ramane un bootleg interesant, insa doar pentru fani.

Piese

01. Procession
02. Father To Son
03. Son And Daughter
Guitar Solo
Son And Daughter (Reprise)
04. Ogre Battle
05. Hangman
06. Keep Yourself Alive
07. Liar
08. Jailhouse Rock
Shake Rattle And Roll
Stupid Cupid
Jailhouse Rock (Reprise)
09. Big Spender
10. Bama Lama Loo

News From Falkoner Theatre- 13 Aprilie 1978

Turneul pentru “News of the World” a fost unul dintre cele mai bune ale trupei, iar concertul din 13 Aprilie 1978, din Copenhaga, este un foarte bun exemplu si unul dintre cele mai bune concerte Queen din anii ’70. Un concert foarte bun – multi colectionari spun ca este una dintre cele mai bune inregistrari ale turneului, alaturi de Stockholm 12.4.1978 si Viena 2.5.1978. Calitatea este aproape excelenta pana la Bohemian Rhapsody, dupa care se schimba in foarte buna, dar nu mult inferioara. Sunetul este clar, se aud toate instrumentele clar, din pacate publicul iese prea mult in evidenta de multe ori, iar comentariile trupei nu se aud deloc sau neclar. Pacat, pentru ca de aceasta data Freddie si Brian sunt foarte comunicativi si bine dispusi. In esenta, un concert bun si o inregistrare de calitate, cu trupa in forma buna, dar cu mici probleme de sunet. Mult timp acesta a fost singurul bootleg silver din turneul european pentru News of the World.

News From Falkoner Theatre incepe cu We Will Rock you slow-fast, piese de deschidere foarte gustate de public inca de atunci, iar spre deosebire de alte inregistrari din turneu, de o calitate medie, aici calitatea este excelenta, singurul punct slab fiind publicul care se aude uneori prea tare. Amuzant este ca Brian May face o mica greseala la refren, in prima varianta de WWRY (slow), peste care trece foarte inspirat, introducand versiunea fast printr-o improvizatie. Freddie “That’s good ! Keep it up ! (catre publicul ce nu se opreste din aplauze) Good evening, everybody ! We’re gonna get a good rock and roll night tonight, eh ?” Cand Brian incepe primele acorduri care anunta Brighton Rock, Freddie “Wait a minute, wait a minute. Any requests ? We do a song called Brighton Rock”, perfect pentru May, foarte energic pentru inceput, care anunta si piesa urmatoare “This is something you may remember from last time. We’d like you to sing along, cause you’re especially good at singalongs. This is Somebody to Love” Aceleasi improvizatii vocale si de pian Mercury, o partitura vocala de exceptie, o versiune foarte placuta. Foarte placuta, in special duetul de final, Taylor-Mercury, superb.

Freddie “You’re right, Brian. We’re gonna do an encore, right now. It’s really nice, I think you guys really… who’ve shown up tonight, you really like to rock and roll. We have a lot of music for you tonight, that’s right, we’re gonna have ourselves a ball. I just wish there would have been more of you, what will all do tonight ? Ok, this… right now we’d like to do sort of a medley, these are about six or seven songs all rolled in together. To start off this so-called medley, this is a song called Death on Two Legs !” Cu celebrul intro marca Mercury, piesa din care se trece fluid in alta compozitie exceptionala, Killer Queen, versiune foarte buna. Urmeaza Good Old Fashioned Lover Boy, disparuta mai tarziu din setlist desi suna foarte bine. Ca de fiecare data live, Freddie inlocuieste “Set my alarm, turn on my charm” cu “pam pam pam…”. Mai tarziu avea sa recunoasca, razand, ca e un vers pe care nu il poate retine al acestei piese definitorii pentru acea etapa din istoria Queen. O interpretare de exceptie, poate cea mai buna versiune live a piesei, medley-ul continuand cu Roger Taylor - I’m Inlove with my Car, si Get Down Make Love, versiunea full, care in afara de partea vocala este, cum am spus mereu, o piesa mediocra. Foarte interesanta este trecerea printr-un interludiu de pian intr-o alta raritate, The Millionaire Waltz, una dintre compozitiile exceptionale, putin cunoscute, desi merita mult mai mult, mai ales in concert. Excelenta, iar May reuseste un tur de forta invidiabil, aidoma inregistrarii de studio. Dupa alt interludiu se intra in You’re My Best Friend, ca de fiecare data foarte reusita ca interpretare, mai ales datorita publicului ce canta fiecare vers. Finalul medley-ului. Freddie “You’re the only audience who knows that – did you know that – in the world ! I mean, if we all clap together, we’d better sing together too, right ? Ok, Ok, let’s see what you cand do with this next song. This is … I mean, we ended up with a song called You’re My Best Friend, which is written by John Deacon and we’d like to do another song written by John. This is our latest single. It’s called Spread Your Wings”. Freddie o canta putin mai lent, cu unele improvizatii vocale (si spre deosebire de alte concerte chiar sustine perfect partea sa), in timp ce Brian May (ca de fiecare data pe Spread Your Wings) schimba destul de mult solo-ul sau, o “regula” respectata in fiecare concert. E chiar fascinant sa asculti mai multe versiuni de Spread Your Wings, din diverse concerte, pentru astfel de variatiuni. Nu am gasit nici un concert Queen, pana acum, in care aceasta piesa sa sune prost.

Freddie : “You do this for everybody – publicul nu se oprea din aplauze – (neclar). It’s Late”. Una dintre cele mai bune piese din anii ’70, putin cunoscuta de multi dintre ascultatorii ocazionali, dar de fiecare data perfecta in concerte. Freddie o canta aici aproape ca pe album. Dupa un Now I'm Here plin de energie, trupa trece la una dintre cele mai bune piese, Love of My Life, cantata ca de fiecare data de public, intr-un cor impresionant. Brian “Ok, (neclar) This is a song from Sheer Heart Attack, which Freddie wrote, and it was written for piano (neclar). This is Love of My Life”. Pacat ca tocmai pe aceasta portiune microfonul lui Brian se aude foarte prost, iar publicul foarte tare. Dupa ’39, care suna mult mai bine live decat versiunea plata de pe album, abandonat ulterior de trupa, Freddie : “ Listen. Before we start doing a really good rock and roll, the heavy rock and roll, you can do anything then. Just before we do that, let me finish just one song. This is a little, quiet number, from the News of the World album… Have you got it ? Have you bought it ? You might just recognize this one, this is a song titled My Melancholy Blues”. Foarte dificil live, dar superb de fiecare data, pacat ca mai tarziu a fost scos din setlist. Nici in acest concert nu este altfel decat perfect. Recomandat.
Freddie “Thank you. Thank you. We’d like to do something a bit more heavy now and it kind of features Brian on the guitar to do one of his solos. This is a song called White Man” Agresiv, dens, ca lirica unul dintre cele mai intunecat cantece Queen, terminat cu o interesanta improvizatie May, foarte hard. Continuata printr-o improvizatie vocala Freddie, departe de cele din anii ’80, mai curand inspirata de Prophet’s Song, cu multe delay-uri si efecte, si solo-ul Brian May, de fiecare data diferit, de data aceasta cu un pasaj inspirat de riff-ul de inceput de la KYA.

Prophet’s Song, greu de cantat in concert, continuat de Stone Cold Crazy - Freddie “Ok, this is called Stone Cold Crazy” si se trece in Bohemian Rhapsody (ca aproape de fiecare data in anii ’70 flawless) si apoi in Keep Yourself Alive, Tye Your Mother Down (doua dintre piesele in forta, nu inteleg de ce erau pastrate pentru finalul concertului) si We Will Rock You (slow), piesa care starneste de fiecare data acelasi entuziasm. Si tot ca de fiecare data se trece in We Are the Champions, care spre deosebire de concertele de peste cativa ani suna foarte bine, foarte cald, cu modulatii vocale surprinzatoare. Roger Taylor : “Let’s Rock and Roll !” Sheer Heart Attack, replica data de Queen punk-ului. Replica foarte inspirata, continuata de unul din cover-urile “de suflet” pentru Freddie, Jailhouse Rock. Incredibil cata energie mai poate avea trupa dupa mai bine de o ora si jumatate, si reactia publicului este pe masura celui nipon, cel mai entuziast dintre toate, daca este sa judecam dupa bootleguri. Plus ca Brian improvizeaza si se joaca, ducand piesa la peste 4 minute.
Freddie : “ Thank you for being so nice to us tonight, we really enjoyed ourselves, I’ll tell you that. You did great, you did great. Bye bye. Bye bye. Keep rocking, keep rolling, keep dancing”. God Save the Queen.

Puncte forte : calitatea buna, publicul entuziast, Queen in anii 70, Good Old Fashioned Lover Boy, I’m In Love With My Car, The Millionaire Waltz, It’s Late, My Melancholy Blues, We are the Champions , trupa (si in special Freddie ) comunica foarte mult cu publicul.

Concluzii : daca ar fi avut calitate mai buna, ar fi fost perfect pentru oricine. Asa, trebuie putin rabdare si atentie. Sau niste boxe foarte bune. Daca se trece peste micile probleme, un concert foarte bun, unul dintre cele mai bune din turneu. Recomandat curiosilor si obligatoriu pentru fani.

Piese :

01. We Will Rock You (Slow)
We Will Rock You (Fast)
02. Brighton Rock
03. Somebody To Love
04. Death On Two Legs
05. Killer Queen
06. Good Old Fashioned Lover Boy
07. I'm In Love With My Car
08. Get Down Make Love
09. The Millionaire Waltz
10. You're My Best Friend
11. Spread Your Wings
12. It's Late
13. Now I'm Here


CD 2

01. Love Of My Life
02. '39
03. My Melancholy Blues
04. White Man
05. The Prophet's Song
06. Guitar Solo
07. The Prophet's Song (Reprise)
08. Stone Cold Crazy
09. Bohemian Rhapsody
10. Keep Yourself Alive
11. Tie Your Mother Down
12. We Will Rock You
13. We Are The Champions
14. Sheer Heart Attack
15. Jailhouse Rock
16. God Save The Queen

Sweet Rhapsody – 26 Noiembrie 1975

1975 ramane anul in care Queen a confirmat ca una dintre cele mai puternice si originale trupe, fiind anul in care a lansat A Night at the Opera (urmat in 1976 de completarea A Day at the Races), creatie considerata si astazi de foarte multi ca cel mai bun disc al trupei. E suficient sa spui Bohemian Rhapsody. Turneul pentru A Night at the Opera a fost si cel mai mare si mai reusit de pana atunci, Queen cantand in Anglia, apoi in SUA, pentru a cuceri in final si Japonia, unde trupa a fost primita cu un entuziasm fanatic, ce avea sa ramana specific niponilor. De altfel, Queen este si astazi in Japonia una dintre cele mai populare trupe, iar numarul de albume si bootleguri lansate exclusiv in Japonia este uluitor. Turneul A Night at the Opera este relativ bine documentat cand vine vorba de bootleguri, existand cam 15 – 20 de inregistrari, de calitate variabila, majoritatea incomplete, dar oferind o imagine suficient de clara. Avem de altfel si doua inregistrari video, una din 1 Mai 1975, Tokyo (doar trei piese si un intro – sosirea trupei si conferinta de presa) si concertul de la Hammersmith Odeon, din 24 Decembrie 1975 (incomplet), editat pe caseta video.

Sweet Rhapsody este inregistrarea celui de al doilea concert din 26 noiembrie 1975, sustinut la Free Trade Hall din Manchester, Anglia, de la inceputul turneului. Al doilea, pentru ca nu era ceva iesit din comun in acea perioada pentru trupa sa sustina cate doua concerte in aceeasi zi. Calitatea este foarte buna, dar in nici un caz excelenta (exista si o a doua versiune, mult mai buna, dar foarte rara), iar setlistul, desi standard pentru turneu, are cateva surprize pentru cei nefamiliarizati cu aceasta parte din istoria trupei. Dupa cate se pare, concertul este incomplet, lipsind In the Lap of the Gods, desi unii colectionari spun ca piesa nu a fost cantata la al doilea concert din Manchester. Pana in prezent, nu exista o inregistrare a primului concert din 26 noiembrie 1975, cele care circula sub acest nume fiind falsuri (alte concerte, colaje, etc). Trupa de deschidere a fost Mr Big, iar concertul a inceput in jurul orelor 21.00.

Firesc pentru turneu, concertul incepe cu Bohemian Rhapsody intro (banda), piesa introdusa cu “Ladies and gentlemen, a night at the opera !”. Dupa “I’m just a poor man” si finalul interludiului de opera, trupa apare in sfarsit pe scena, pe secventa rock. “Just can’t do this to me, baby …”, si se trece fluid in Ogre Battle, una dintre cele mai bune compozitii de inceput, o capodopera foarte puternica in concerte, chiar in cele in care trupa nu se gasea in cea mai buna forma. Ogre Battle este genul de creatie complicata, cu mai multe faze, specifica trupei in perioada de inceput, piesa impartita in mai multe episoade diferite, cu o puternica incarcatura epica. Iar Freddie reuseste o interpretare de invidiat, chiar daca este cel de al doilea concert din acea zi. Doua concerte, fiecare de peste o ora, in aceeasi zi… Cate dintre trupele de astazi ar fi capabile de asa ceva ?

Freddie “Thank you. Good evening, everybody ! You’re feeling fine ? We’re just feeling right, so it’s gonna be some good fun here tonight. We’d …(raspunde publicului) yes, yes, yes , what’d you want ?” Raspunsul strigat din public este “Liar !” Freddie “ Before we do those sweet little thingies, a new number for you, this is called Sweet Lady !” Intotdeauna este interesant sa auzi astfel de piese, putin cunoscute, in concert, iar Queen nu se fereau sa experimenteze. Fata de versiunea de studio, fara prea multa forta, varianta live este foarte placuta, poate putin mai lenta, dar Freddie compenseaza prin vocea puternica si bine modulata, iar Roger se aude mai clar decat cu alte ocazii. O surpriza placuta pentru cei putin familiarizati cu setlistul din anii ’70. “You call me sweet, like I’m some sort of a cheese…” Funny. Dupa o mica improvizatie de final, Freddie “Thank you. By the way, I forgot to say how nice it is to be here in Manchester, and it’s really nice to do two shows, to see you in the second now. Right now, I’d like to drink a toast to all you lovely people here. Cheers ! We’ll carry on with a number called White Queen”.
Una dintre cele mai bune piese Queen din toata istoria trupei, o compozitie Brian May, iar in versiunea din Manchester 75 acesta face cateva mici improvizatii, foarte inspirate pentru a completa un Freddie care atinge notele inalte fara cea mai mica ezitare, cursiv si fluent. O versiune deosebita si prin solo-ul de bas, marca John Deacon, intercalat in pasajul instrumental al piesei, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit in vreun concert Queen. Pacat ca mai tarziu astfel de interludii vor disparea, erau cu adevarat speciale si definitorii pentru trupa.

Brian “This is Flick of the Wrist”. O compozitie tipica pentru Queen pe Sheer Heart Attack, cu versurile sumbre si tonul general agresiv, dur. Avea sa fie editata si ca single, alaturi de Killer Queen, o alegere inspirata, iar versiunea din acest concert este foarte, foarte buna, foarte rapida si puternica. Interesant este ca se trece apoi la capodopera trupei, Bohemian Rhapsody, pe atunci inca “proaspata”. Freddie “Thank you. Thank you very much. I’ll tell you what, we’d like right now to do a special little medley for you, about four songs who rode up into one, and we’ll start with a number, a segment from a number called Bohemian Rhapsody.” Medley-ul era ceva obisnuit pentru Queen in anii ’70, iar Freddie reuseste o interpretare superba a unei partituri vocale foarte dificile. Dupa prima parte din Bohemian Rhapsody si un solo foarte reusit marca May, se trece in Killer Queen (foarte buna versiunea), apoi la fel de fluid in partea finala din March of the Black Queen (complexa piesa care anunta Bohemian Rhapsody si stilul lui Mercury de a compune), marcata de duetul Freddie-Taylor (o voce interesanta, foarte aspra si puternica), pentru a termina cu ultima parte din Bohemian Rhapsody. Nothing really matters …

Dupa un medley foarte gustat de public, Bring Back that Leroy Brown (experiment interesant, cantat doar partial), urmat de o surpriza. Freddie “Thank you, thank you very much. Thank you. Ok, Ok. Would you … We’re gonna do some, no, request time comes later on. But right now – how are the balconies doing ? Are you alive ? Ok, this is a number called Brighton Rock. Una dintre compozitiile tipice pentru Brian May, iar publicul reactioneaza cu atat de mult entuziasm, si este prima inregistrare live din istoria trupei in care apare Brighton Rock S-ar putea sa fie si prima oara cand a fost cantata pe scena. Lucky Manchester. Iar versiunea oferita de Brian May este incredibila, cu numeroase improvizatii, schimbari de ritm, un adevarat regal memorabil. Fie si pentru aceasta versiune de Brighton Rock, si concertul este excelent. Exista posibilitatea ca Brighton Rock sa fi fost cantata si la concertul de dupa amiaza, din aceeasi zi, dar in lipsa unei inregistrari …

Odata incheiat Brighton Rock, trupa canta o parte din Son and Daughter, o piesa care va dispare din setlist nu peste mult timp. Freddie anunta urmatoarea piesa “I’m trying to do another
number from this little album here (ANATO). Let me see, let me see… I think we’ll do a number called The Prophet’s Song.” Alta compozitie foarte dificila, pentru care Freddie folosea numeroase efecte de delay, si una dintre putinele piese “mistice” ale trupei, in spiritul vremii. Varianta din Manchester nu este totusi stralucita, fata de alte concerte. Dupa Stone Cold Crazy (mai rapida decat in anii urmatori) Freddie “Thank you. Thank you very much. This one is called Stone Cold Crazy. (neclar) Ok, let’s take some requests. (se cere din nou Liar) Liar, we’ll do that, what else ? What else ? Keep Yourself Alive ? We will do that. Anymore ? Seven Seas of Rhye ? We will do that again. Anymore, anymore, come on.” Se cere “In the Lap of the Gods”, iar Freddie anunta “We’ll do the Lap of them” (daca a fost cantata, piesa nu se regaseste pe bootleg). “And this one is called Doing Alright”. Dificil sa nimeresti live armoniile complicate din studio, dar rezultatul este suficient de bun, mai ales tinand cont de lungimea piesei (sase minute). Publicul incepe sa bata din palme, iar Freddie le cere “Don’t speed it up, don’t speed it up, sing with us ! That’s better !” si se trece in KYA. “Everybody join in. That’s it. With us. Thank you, the balconies, stay with us ! Come on, don’t be shy ! Thank you everybody for being here tonight ! Everybody, Keep Yourself Alive”. Cred ca rifful de la inceputul acestei piese este imposibil de uitat, iar dupa mai bine de o ora si jumatate de concerte Freddie reuseste sa cante piesa pana la capat, iar Brian May surprinde din nou prin forta si capacitatea de improvizatie. Cu cele peste cinci minute, este o piesa lunga si foarte catchy. Roger “Ok, you might remember this one, it’s called The Seven Seas of Rhye !” Cat de diferit va suna piesa in turneul The Works.

Urmatoarea este indelung asteptata Liar, clar una dintre piesele clasice Queen, din pacate prea putin cunoscuta de fanii din anii ’80. Interesant este ca in partea de solo Brian canta un pasaj care imi aminteste surprinzator de mult de Great King Rat. Now I’m Here se gasea in acea perioada la finalul setlistului, dar era la fel de plina de energie, desi oboseala se face simtita deja in interpretare, impresie data si de tempo-ul mai lent. Pentru final Freddie a ales una dintre piesele sale preferate, celebrul deja cover dupa Jailhouse Rock, foarte reusit si foarte gustat de public, chiar daca mult mai rapid si mai hard decat originalul. God Save the Queen, “Good night, sweet dreams”, finalul unui concert excelent.

Este fascinant cum inca din perioada de inceput a trupei, la ani distanta de stadioanele pline pana la refuz, Queen isi formase o comunitate de fani, fidela si foarte pasionata, care stia albumele, piesele, versurile, dialoga cu trupa, venea la concerte, etc. Iar Freddie este inca de atunci surprinzator de comunicativ, de deschis, reusind sa dirijeze publicul asa cum isi doreste.

Puncte forte : calitatea foarte buna, unul dintre primele concerte ANATO, White Queen, Flick of the Wrist, Bohemian Rhapsody, Brighton Rock, Keep Yourself Alive, Liar, comentariile lui Freddie, atmosfera foarte calda si entuziasta.

Concluzii : clar unul dintre cele mai bune concerte din 1975, recomandat tuturor, in pofida calitatii doar foarte bune. Un concert exemplar pentru ce reprezenta trupa in acea vreme, de ascultat. Mai mult, obligatoriu de ascultat pentru fani.

Piese :

CD 1

01. Opening
02. Bohemian Rhapsody (Opera & Reprise)
03. Ogre Battle
04. Sweet Lady
05. White Queen
06. Flick Of The Wrist
07. Bohemian Rhapsody
Killer Queen
The March Of The Black Queen
Bohemian Rhapsody (Reprise)
08. Bring Back That Leroy Brown
09. Brighton Rock
Guitar Solo
10. Son And Daughter (Reprise)
11. The Prophet's Song
12. Stone Cold Crazy

CD 2

01. Doing Allright
02. Keep Yourself Alive
03. Seven Seas Of Rhye
04. Liar
05. Now I'm Here
06. Jailhouse Rock
07. God Save The Queen

Coperta : www.queenbootlegs.nl

An Early Performance - 17 Noiembrie 1973

O inregistrare incompleta, de calitate buna spre foarte buna, a concertului sustinut de Queen pe 17 noiembrie 1973 la The Stadium, Liverpool, Anglia, in perioada in care deschideau concertele Mott The Hoople. Este aproape cea mai veche inregistrare disponibila pana acum, imediat dupa Golders Green 1973 (din 13 septembrie), si in ciuda calitatii mai slabe este un concert interesant si mai ales un document crucial pentru cei interesati de inceputurile trupei, inainte de hit-urile destul de pop si stadioanele pline de zeci de mii de fani.

Queen era in 1973 o trupa aflata la inceput, dar cu concerte pline de energie si setlist-uri interesante, cum este si acesta, care include si Hangman, intr-o interpretare foarte buna. Dupa cum am spus, calitatea este aproape foarte buna, tinand cont de varsta inregistrarii. Initial, aceasta prima parte a concertului a fost inregistrata de un anume Ken Testi, roadie pentru Queen, si se pare ca exista doar aceste 30 si ceva de minute, Testi inregistrand in continuare o parte din concertul Mott The Hoople. Asa ca sansele unei inregistrari integrale sunt foarte, foarte mici. Din cauza calitatii, am putut intelege doar foarte greu comentariile dintre piese, sper sa obtin o versiune ceva mai buna si sa fac atunci completarile necesare. De altfel si microfonul lui Freddie pare sa aiba probleme, dar concertul se asculta cu placere si asa.

Concertul incepe clasic pentru acea perioada cu Procession (inregistrat) din care se trece in Father to Son. Problemele tehnice de la inceput silesc trupa sa prelungeasca inceputul (se pare ca era o perioada cand astfel de dificultati erau frecvente), si totusi versiunea este interesanta, mai ales pe parte vocala, iar Freddie are vocea foarte odihnita si energica. Asa ca pot spune ca Father to Son suna exceptional, o varianta recomandata, pacat de calitatea medie a master-ului. Freddie "This one is from our first album, titled Queen - Son and Daughter ! " Versiune de 7 minute, care desi nu este cea mai buna compozitie a perioadei de inceput, surprinde de aceasta data prin solo-ul lui Brian May, plin de improvizatii, anuntand solo-urile din concertele de mai tarziu. De fapt, pana in 1973 trupa cantase piesa identic variantei de pe album, dupa cum declara mai tarziu Brian intr-un interviu. De fapt, tocmai astfel de improvizatii faceau din orice concert Queen un spectacol de fiecare data unic.
Freddie : "Thank you ! Hang on ! I guess our (neclar) did real well today. This one's called Ogre Battle !" Una dintre cele mai bune piese din perioada de inceput, foarte hard, foarte rapida, foarte dura, excelenta. Pacat ca s-a renuntat mai tarziu la piesa, dar chiar nu s-ar fi potrivit in setlist-urile ulterioare. Dupa Ogre Battle incepe una dintre cele mai putin cunoscute, Hangman, o adevarata capodopera (si da, am aflat de curand ca exista o versiune de studio, un acetat, din care s-au tras doar cateva exemplare). Nu inteleg de ce aceasta piesa nu si-a gasit loc pe vreun album, este excelenta, desi exista si versiuni mai bune decat cea din Liverpool. La fel, cu improvizatii si schimbari fata de versiunea "clasica", avand aproape sase minute.

Freddie : "Thank you. This one is called Keep Yourself Alive ! " Cat de diferit suna in 1973 fata de versiunile de mai tarziu. Personal, cred ca suna mai bine, mai rapid, iar vocea lui Freddie este clar mult mai buna acum, dar si un pasaj cu un incredibil solo de baterie marca Taylor, completat de Brian May. "This is one we really like, it's called Liar". Desi versiunea se anunta de zile mari, este din pacate ultima piesa de pe bootleg, incompleta (are aproape 3 minute), dupa care inregistrarea se termina. Doar 30 si ceva de minute de Queen in 1973, live, dar interesante pentru fani si nu numai.

Puncte forte : unul dintre cele mai vechi concerte, de o calitate medie spre buna, Hangman, Father to Son, Ogre Battle, Keep Yourself Alive, un document important pentru istoria trupei.

Concluzii : pentru fanii care vor sa asculte cat mai mult, este obligatoriu. Pentru oricine altcineva este o experienta interesanta, daca poate trece peste calitatea departe de o aparitie oficiala. Recomandat.


Piese :

01. Procession
02. Father To Son
03. Son And Daughter
Guitar Solo
04. Son And Daughter (Reprise)
05. Ogre Battle
06. Hangman
07. Keep Yourself Alive
08. Liar

Coperta : http://www.queenbootlegs.nl/

Let Us Entertain You - 11 Februarie 1979

1979 a fost un alt an exceptional pentru Queen, trupa fiind cu adevarat in forma, iar concertele din aceasta perioada sunt bine documentate atat audio cat si video. Exista un numar relativ mare de inregistrari audio, circa 20 - 25, in medie de calitate buna si foarte buna, precum si fragmente video din concerte, de la cateva minute filmate de un amator la cateva zeci, filmate profesionist si difuzate initial la televiziune, lansate ulterior pe DVD (Japonia) sau ajunse in posesia colectionarilor ca bootleguri. O astfel de inregistrare este si "Let Us Entertain You", in fapt cateva piese din concertul sustinut de Queen la Basketball Halle din Munchen, pe 11 februarie 1979. In februarie 1979 trupa a sustinut doua concerte in Munchen, pe 10 si 11 februarie, dar din pacate pana acum nu exista decat fragmente din a doua seara, video, difuzate ulterior ca un mini-documentar in cadrul programului Music Box. In afara secventelor de concert, inregistrarea contine interviuri si un soundcheck (Fat Bottomed Girls), ceea ce o face deosebit de valoroasa. Iar Freddie in 1979, complet imbracat in piele neagra, cu o sapca cel putin dubioasa, dar o carisma si o voce incredibile, anunta o noua schimbare de look, care va continua si in anii urmatori. Pacat ca dintr-un concert care se pare ca a fost foarte bun nu avem decat cateva piese, incomplete. Sunetul este rip din DVD-ul neoficial.

Concertul incepe cu piesa Let Me Entertain You, anuntata de Freddie : "Hello, Munchen ! Ist alles klar ? Feeling ok ? Are you ready to rock ? Are you ready to roll ? Ok, let's go !". Piesa foarte buna pentru deschiderea unui concert si aducerea publicului la punctul de "fierbere", iar sunetul este excelent, egal cu cel de pe Live Killers, de exemplu, doar publicul se aude ceva mai puternic. Publicul cere Mustapha, iar Freddie da o replica amuzanta " We ran out of the fucking song, quiet, quiet. We might do that a bit later on. We gotta practice first, move your ass." Cand publicul se mai linisteste, Freddie intreaba "Anybody here come to see us last night ? Some of you did, ok. Last night the audience was very good, they sang along, tonight I want you to do a better job, ok ? Allright, we'll see what you can do. This is a song from the Sheer Heart Attack album, it goes like this !" Urmatoarea piesa in setlist este Now I'm Here, taiata la inceput pe bootleg, intr-o versiune plina de energie, foarte buna. Surprinzator de buna, la jumatate cu deja clasica improvizatie "around, around, around" intre Freddie si public, precursoarea celebrelor Day-Oh de mai tarziu. Din Bohemian Rhapsody nu avem din pacate decat partea de opera (peste care se suprapune comentariul in germana) si partea rock, finala, foarte buna.

Se intra in Sheer Heart Attack, introdusa de Roger Taylor cu "One, two, let's rock 'n' roll !". Mai buna decat in multe alte concerte, cu tempo-ul de pe album, chiar daca Freddie nu era un fan al pieselor rapide, dar in final pasabila. We Will Rock si We Are the Champions sunt ultimele piese de pe setlist. We Will Rock You este foarte puternica (desi am preferat de la inceput varianta fast), dupa care, ca de fiecare data, se trece la We Are the Champions. Este pur si simplu fascinant cat de buna era vocea lui Freddie in aceasta perioada, cat de puternica si de sigura, si in egala masura cat de calda. Concertul se incheie cu God Save the Queen.

Puncte forte : calitatea exceptionala, comentariile lui Freddie, We Are the Champions.

Concluzii : din pacate, fiind vorba doar de fragmente, este greu de crezut ca cineva care nu este innebunit dupa Queen sa fie interesat de acest bootleg. Mult mai importanta este inregistrarea video, chiar incompleta. Pana cand acest concert va fi disponibil integral (daca exista) ramane doar pentru fanii adevarati, care vor sa aiba totul.

Piese :

01. Let Me Entertain You
02. Now I'm Here
03. Bohemian Rhapsody (Opera + Reprise)
04. Sheer Heart Attack
05. We Will Rock You
06. We Are The Champions
07. God Save The Queen


Foto concert : www.queenconcerts.com
Mai multe imagini : http://www.webalice.it/pikkololuca/latojavamunich79.htm
Coperta : www.queenbootlegs.nl

Queen Live in Drammen 1982 – 12 Aprilie 1982

Pret de multi ani, singurul concert Queen sustinut in Norvegia – 12 aprilie 1982 in Drammen -, in cadrul turneului Hot Space, a fost mai mult o legenda. S-au construit adevarate scenarii conspirationiste in jurul acestei inregistrari, care avea practic calitatea de hoarded (inregistrate existenta, dar aflat in posesia unui numar mic de colectionari, care refuza sa o puna in circulatie). Se spunea ca este cel mai bun concert Queen sau unul dintre cele mai bune din istoria trupei, ca Freddie sau Brian sau John sau Roger au facut una sau alta, ca este de o calitate ingrozitoare sau dimpotriva excelenta.

Acum Queen Live in Drammen 1982 este in sfarsit disponibil, dupa ce a fost oferit pe Queenzone, asa ca fanii isi pot da seama ce era cu acest concert. Si dupa ce l-am ascultat de cateva ori, iata primele impresii : este unul dintre cele mai bune concerte din Hot Space, de o calitate aproape excelenta (cu doar cateva intreruperi si un usor fasait), un tracklist perfect pentru fanii albumului din 1982 si nu numai. Este un concert care ar putea sta fara probleme alaturi de Queen on Fire : Live at the Bowl, aparitia oficiala reprezentand turneul Hot Space. Personal, nu sunt un admirator al albumului, mult prea pop si experimental pentru gustul meu, dar turneul s-a dovedit foarte bun, plin de energie.

Acest prim si ultim concert Queen in Norvegia, in fata a circa 3500 de spectatori, incepe clasic pentru acel turneu cu Flash si The Hero, si inca din primele minute concertul surprinde prin calitatea foarte buna spre excelenta, surprinzatoare. Atmosfera, ca la orice concert Queen, este incendiara, iar publicul norvegian la inaltime. Cele doua piese sunt potrivite pentru deschidere, dupa care se intra in Tie Your Mother Down, o versiunea mai lenta decat de obicei, dar cu un Mercury la inaltime, cu o voce puternica si clara si un Brian May care isi extinde pasajele de chitara. Freddie incheie piesa cu “oooh, give it to me”, pentru a continua cu “Hello, everybody, yes, yes, OK, let’s do some more”. Cum spuneam, pentru fanii Hot Space este un concert perfect, pentru ca urmatoarea piesa este Action This Day, care castiga mult fata de album, capatand o tenta destul de catchy, desi compozitia este pasabila. Chiar si asa, cu cele peste cinci minute, este o piesa lunga si destul de monotona.
Freddie : “Hey. It was a new song called Action This Day. This is an old song called Play the Game”, introdus printr-o interesanta improvizatie de pian. Desi nu am fost niciodata incantat de Play the Game, care anunta schimbarea majora de sound din anii 80, trebuie sa recunosc ca aici suna bine, Freddie conducand foarte bine partea vocala, iar restul trupei sustinandu-l perfect. “When you’re feeling down and your resistence seems low / Light another cigarette and let yourself go”. Priceless.

Urmatoare piesa este, normal, Somebody to Love, cu improvizatiile de rigoare din partea lui Mercury – “Can you fiiiind me sooomebody to love …. Can you find me somebody, somebody, somebody tooo looove…. Are you ready ? Let’s go”. Nu mai suna ca in anii 70, dar suna foarte bine in continuare, foarte cald, realizand o intimitate specifica pentru Queen intre trupa si public. Este cu adevarat electrizanta partea de chorus cu “Find me somebody to love”, excelenta, ca pe album, iar finalul, cu Taylor si Mercury in duet, este memorabil. Se simte ca trupa a vrut sa dea totul in primul concert “norvegian”, iar reactia publicului este pe masura.

Freddie : “Ok, all you (neclar) are gonna get wet in a minute. It’s you turn next, ahaha. We’re gonna do a new song from a new album of ours, which is gonna be released quite shortly. The album is called Hot Space. This song is called Staying Power”. O alta piesa care suna mai bine live decat pe album, dar care este usor trecuta cu vederea de cei care nu sunt fani Hot Space. Get Down Make Love are o intrerupere in partea instrumentala, presupun ca bootlegerul a schimbat caseta, si este la fel de pasabila, cu numeroase efecte de sintetizator care pur si simplu nu se potrivesc stilului Queen. Dar publicul este la fel de entuziast. Now I’m Here intra in forta, ca de obicei, una dintre piesele care au rezistat foarte bine, iar delay-ul folosit de Freddie isi face pe deplin datoria pentru a sustine refrenul, iar spre final Freddie incepe clasicul dialog cu sala, prezent in majoritatea concertelor in timpul piesei : “I said, yeah, yeah, yeah ….alright, I said alright”, iar publicul repeta extaziat. Se trece apoi fluid intr-o bijuterie uitata a trupei, interesanta prin partitura de bas, creatie Deacon – Dragon Attack. Se numara printre piesele mult subevaluate ale trupei, fiind cunoscuta mai ales prin versiunea de studio, care este intr-adevar destul de plata si lipsita de forta. Clasicul solo al lui Brian de peste patru minute de aceasta data este mereu interesant, ca si de aceasta data, cu anumite sonoritati clasice. Se trece apoi in Now I’m Here reprise, cu noi improvizatii Mercury, dupa care incepe Under Pressure.

Fara comentarii, acelasi John Deacon sustine piesa exceptional, iar Freddie atinge cu usurinta nota surprinzator de inalte si puternice, foarte bine modulate, o compozitie deja clasica si exceptionala in concerte. Brian May este primit cu urale la venirea in fata scenei cu chitara acustica : “It’s good to be here in Norway, after all this time. It’s good to see you” (chiar daca trupa nu mai cantase in Norvegia) Brian continua “This is called Love of my Life”, piesa care declansa mereu un impresionant cor in salile de concert, asa cum se intampla si acum, sub conducerea lui Freddie. Iar publicul suna bine, ceea ce il face pe Freddie, vizibil, emotionat, sa exclame “Too much, too much”. Dupa o scurta pauza, continua “Now the experts”, provocand rasetele intregii sali. Vocea lui Mercury este excelenta in aceasta piesa, ducand toate notele si reusind armonii incredibile si imposibile mai tarziu. Un moment special, de-a dreptul magic. “Thank you very much”, spune Freddie la final, iar publicul merita multumirile. “Right now we’re gonna have … Brian May is gonna play the piano for this song. We’d like you all to sing along (tuseste) excuse me, escusez-moi. This is a song called Save Me”.

Save Me este o alta capodopera uitata ulterior, iar Freddie o canta fulminant, cu o voce de o caldura fantastica, perfect modulata si echilibrata. Foarte rar mi s-a intamplat sa aud o versiune atat de buna de Save Me, si ar fi meritat editata oficial. Din pacate in versiunea pe care o am Save Me are o intrerupere la jumatate, chiar inainte de solo-ul lui Brian.

“Ok, we’re gonna… This next song is all about big tits, you know what I mean, and a great, a great big ass. You know what I’m talking about ? It’s called Fat Bottomed Girls”. O piesa geniala si amuzanta prin mesaj, care a scandalizat cu siguranta o parte dintre fane, dar a sfarsit prin a prinde, fiind cantata mult timp cu succes. Versiunea de concert este destul de lunga si foarte reusita. Urmeaza un alt moment interesant, Freddie adresandu-se publicului : “For those of you who haven’t noticed already, we have an extra musician with us, who’s helping us with the keyboards : Morgan Fischer. Ok.”Dupa un scurt impromptu instrumental se intra in Crazy Little Thing Called Love, apoi, o surpriza totala, intro-ul de la Death on Two Legs. Se pare ca trupa chiar a vrut sa faca o surpriza fanilor norvegieni, pentru ca asa ceva in setlist nu era deloc obisnuit. Din Death on Two Legs, doar partea de pian, se trece in Bohemian Rhapsody, aplaudata non-stop. Dupa versiunea excelenta, o noua surpriza, pentru mine extraordinara : Liar. Liar in 1982, in Norvegia, versiunea extinsa, aproape opt minute de improvizatii si joaca psihedelica, cu un Brian May care incepe un solo fara sfarsit, secondat perfect de Taylor si John, un adevarat spectacol. Se cere We Will Rock You, titlu urlat de intreaga sala, in aplauze, si dupa o pauza destul de lunga incepe Another One Bites the Dust, care de aceasta data suna asa cum trebuie, in forta, cu un Deacon scos in evidenta de mixaj. Si aceasta piesa este taiata la jumatate, din pacate, pentru ca trupa ofera o versiune aparte. Doar sa-l auzi pe Taylor urland “another one bites the dust” … Sheer Heart Attack, foarte rapida si hard, stoarce cu siguranta ultimele resurse de energie ale publicului, iar trupa nu da semne de oboseala, marind treptat ritmul.

Din nou publicul incepe sa scandeze We Will Rock You, cu aplauze ritmice, secondate de “We want more”, iar inceputul piesei, marca Taylor, starneste o noua isterie in sala, refrenul fiind cantat de toata lumea, iar vocea lui Mercury este perfecta, parca odihnita si plina de forta. Suprinzator dupa mai bine de o ora. Iar We Are the Champions este incredibila, suna de parca ar fi o inregistrare de studio, cu multe overdub-uri si un Freddie odihnit. Rareori a reusit in concert sa dea atata viata acestei piese foarte dificile ca in Drammen. Explozie de aplauze, urmate de God Save the Queen, Thank you, Goodnight everybody, Thank you for being a wonderfull audience tonight, Good Bye, See you soon. Din pacate, desi publicul a fost la inaltime, aceasta promisa intalnire nu avea sa se intample. Nu inteleg de ce trupa nu s-a mai intors in Norvegia, mi se pare unul dintre cele mai reusite concerte din Hot Space si cu siguranta in primele 20 – 30 din toata istoria trupei. Un final magnific pentru un concert deosebit

Puncte forte : singurul concert norvegian, vocea excelenta a lui Freddie, calitatea aproape exceptionala, Dragon Attack, Under Pressure, Love of My Life, Save Me, Death On Two Legs intro, Liar, Bohemian Rhapsody, We Are the Champions, coeziunea si energia trupei.

Concluzii : o surpriza deosebit de placuta, o inregistrare foarte buna, calitativ si ca interpretare, din pacate tinuta departe de urechile lacome ale fanilor prea mult timp. Recomand acest concert oricui este interesant de Queen live, indiferent care ar fi albumul sau perioada ori piesele preferate, sunt convins ca s-ar potrivit oricui. Excelent. Pacat de piesele Hot Space, care ar fi putut fi inlocuite cu altceva, cu eterna exceptie Under Pressure.


Piese

Flash's Theme
The Hero
Tie Your Mother Down
Action This Day
Play The Game
Somebody To Love
Staying Power
Get Down Make Love (cut)
Get Down Make Love (cont.)
Now I'm Here
Dragon Attack
Guitar solo
Now I'm Here reprise
Under Pressure
Love Of My Life
Save Me
Fat Bottomed Girls
Freddie speaks
Crazy Little Thing Called Love
Death On Two Legs intro
Bohemian Rhapsody
Liar
Another One Bites The Dust (cut)
Another One Bites The Dust (cont.)
Sheer Heart Attack
We Will Rock You
We Are The Champions
God Save The Queen

Foto : www.queenconcerts.com

A Concert In London – 31 Martie 1974

Unul dintre cele mai des intalnite bootleguri pentru fani, A Concert in London este inregistrarea concertului din 31 Martie 1974, de la Rainbow Theatre, Londra, locatie care va juca mai tarziu un rol important in istoria trupei. Calitatea inregistrarii este excelenta, aproape de un album oficial, dar din pacate este incompleta (lipseste cel putin medley-ul rock and roll). Foarte ciudat este ca acest bootleg are numeroase overdub-uri, ceea ce face credibil zvonul ca a fost inregistrat integral si prelucrat pentru a fi primul album live al trupei, renuntandu-se la proiect ulterior. Exista si o inregistrare neoficiala video, de zece minute (Son And Daughter si Modern Times Rock 'n' Roll), de calitate medie, dar exista posibilitatea ca intregul concert sa fi fost filmat si sa se gaseasca in arhivele Queen Productions, chiar daca oficial s-a negat. Oricum, desi este vorba de doar doua piese, este pana in prezent cea mai veche inregistrare video Queen disponibila.

Timp de multi ani, a circulat legenda ca in timpul piesei Liar luminile de scena s-ar fi stins, din cauza unei defectiuni. Cum pe bootleg nu exista nici o intrerupere in timpul piesei, este doar o poveste sau este vorba de un alt concert, pe care nu l-am identificat inca. Exista si posibilitatea ca incidentul sa fi fost editat ulterior, dar in lipsa altei surse, este doar o ipoteza. Este si primul bootleg Queen editat pe vinil, in 1975, cu titlul de Sheetkeeckers.

Setlistul este obisnuit pentru acea perioada, incepand cu Procession (banda), trecandu-se fluid, ca pe album, in Father to Son. Am descoperit Queen prin inregistrarile din anii 80, pentru a mentiona doar Wembley, Montreal sau Rio, asa ca pentru mine concertele din anii 70 si mai ales cele din primii ani de existenta ai trupei au un farmec aparte. Deja in 1974 Queen era o trupa cu relativ succes, iar coeziunea dintre membrii ei este remarcabila. Chiar daca nu exista inca maturitatea ulterioara, fiecare concert este un tur de forta. Sunt prezente puternic influentele psihedelice si experimentale, firesti pentru o trupa care avea drept idoli Led Zeppelin, Jimi Hendrix sau Beatles. Piesele sunt complexe, cantate integral, adesea cu modificari si improvizatii, iar sound-ul este foarte hard, neslefuit si mai ales fara sintetizatoare. Altfel. Vocea lui Freddie, asa cum se vede si in Father to Son, este departe de cea din anii 80, la fel ca si Brian May si Roger Taylor, care ating note surprinzator de inalte, in armonii vocale ce reproduc identic versiunile inregistrate. Unul dintre marile avantaje este ca in acesti ani Freddie comunica foarte mult cu publicul.

Freddie “Thank you, thank you. Good evening. We’d like to do something from Queen 2 album, you’d like that ? Yes, you would. It’s a number entitled Ogre Battle”. O piesa rapida, complexa si foarte hard, cu puternice accente Zepp, definitorie pentru Queen la inceputuri, cand compozitiile era complicate, iar textele stranii, adevarate poezii ciudate, scrise in mare parte de Mercury. Dupa mai bine de 5 minute de Ogre Battle, complet, cu mici modificari si improvizatii, Freddie declara “Nice one. Thank you, thank you very much. This one’s called Son and Daughter”.
O piesa care nu mi-a spus prea multe niciodata si pe care o consider un experiment puternic marcat de moda vremii, dar interesanta pentru partea vocala a lui Freddie si pentru chitara lui May, care introduce la mijlocul piesei si un solo ce prefigureaza Brighton Rock sau solo-urile sale din concertele ulterioare. Mult mai tarziu, Brian May avea sa povesteasca intr-un interviu ca ideea introducerii unui solo de chitara in fiecare concert i-a venit in primele aparitii in care a cantat Son and Daughter.

Freddie “Thank you, how nice. Ok, tell you what, it’s time you join in, everybody. This is called Keep Yourself Alive”. O versiune cu un intro radical diferit de album, mai rapida si plina de energie, sunand total diferit de varianta cantata in 1984 – 1985. “And I loved a million women in a beladonic haze …” Acelasi gen de versuri foarte inspirate, dar si foarte ciudate. Keep Yourself Alive indeed. “Thank you very much. I’ll tell what we’ll do right now. This is our current release. It’s called … he’s anounced it for me – the Seven Seas of Rhye”. O alta compozitie de exceptie, iar Mercury a refuzat mereu sa explice ce inseamna de fapt “Seven Seas of Rhye”, asa cum avea sa faca mai tarziu cu majoritatea pieselor, inclusiv cu Bohemian Rhapsody. Vocea lui Mercury este excelenta in tot concertul, iar aici se combina perfect cu Taylor si May, in armonii vocale exceptionale. La jumatate Mercury intercaleaza si o improvizatie de pian, destul de inspirata.

Modern Times Rock ‘n’ Roll prefigureaza Sheer Heart Attack, dar nu este una dintre cele mai bune piese ale trupei si nici nu a rezistat in timp, fiind scoasa din setlist destul de repede. Amuzant este ca la un moment dat Freddie incurca versurile piesei. Interesanta si chiar socanta fata de sound-ul din anii ’80, dar nimic mai mult. Freddie “We’d like to end, we’d like to end with a number we usually end with, a single, it’s called Liar”. Liar, in versiune completa, una dintre cele mai bune piese de inceput, care avea sa revina in numeroase turnee, chiar si in The Works, cand insa s-a preferat o varianta mult scurtata. Aici este varianta extinsa, de aproape 8 minute, exceptionala, ca de obicei. Chiar daca din ce spune Mercury ar fi ultima piesa a concertului, ar fi trebuit sa urmeze si encore, mai exact medley-ul rock’n’roll, care nu exista pe bootleg.

Puncte forte : un concert foarte bun din perioada de inceput, Father to Son, Keep Yourself Alive, Liar, calitatea deosebit de buna pentru o inregistrare veche de mai bine de trei decenii.

Concluzii : este greu de spus daca cineva obisnuit cu un Freddie cu mustata si cantand Radio Gaga ar gusta prea mult concertele din primii ani de existenta ai trupei, experimentale, psihedelice, stranii pentru gusturile de azi. Personal, le consider exceptionale si deosebite, dar cred ca “A Concert in London” este destinat mai curand fanilor care vor sa asculte totul decat ascultatorului obisnuit.

Piese :

01. Procession
02. Father To Son
03. Ogre Battle
04. Son And Daughter
Guitar Solo
Son And Daughter (Reprise)
05. Keep Yourself Alive
06. Seven Seas Of Rhye
07. Modern Times Rock'n'Roll
08. Liar


Coperta : www.queenbootlegs.nl
Poza concert : www.queenlive.ca

Mai multe fotografii din concert : www.repfoto.com

Inregistrarea video (calitate medie) pe YouTube

Paris Ga Ga - 18 septembrie 1984

Singurul concert francez al turneului The Works, a avut loc pe 18 septembrie 1984 la sala Omnisports, in fata a circa 17.000 de spectatori. Setlist obisnuit pentru acest turneu, fara surprize, calitate aproape excelenta, cu mici fasaituri si caderi ale sunetului, nimic deranjant insa. Dar cum este singurul concert din Franta pentru 1984, ramane un document interesant pentru istoria trupei si pentru fani. O lunga perioada de timp a fost o inregistrare greu de gasit, dar ulterior a devenit obisnuita in colectiile fanilor amatori de bootleguri. The Works (1984 – 1985) este considerat de majoritatea fanilor cel mai slab turneu al trupei, in pofida Rio 85, compilatie a doua concerte (12 si 19 ianuarie 1985) sustinute la festivalul Rock in Rio, ce au stabilit in epoca un record mondial prin numarul de fani (aproximativ 325000). Nu sunt departe de aceasta parere. Freddie isi pierde adesea vocea in concerte (cum se va intampla mai ales in seria de concerte din Sun City, unele fiind anulate, altul terminandu-se dupa doar cateva piese), se ingrasase vizibil si in ciuda energiei, nu mai reuseste magia din turneele precedente (va reveni miraculos in Magic Tour), bateria lui Roger Taylor suna ingrozitor, electronic, artificial, iar intregul mixaj are ceva ce nu mai seamana a Queen. Nu sunt neaparat concerte proaste, chiar deloc, dar sunt sub standardele stabilite de trupa in trecut. Asa ca cei care vor Queen in all her glory, ar trebuie sa evite concertele din 84 – 85. Fanii care vor totul vor gasi ceva interesant si in acesti doi ani de tranzitie spre alt sound.

Paris Gaga incepe clasic pentru The Works cu Machines si Tear it Up (suna mult mai bine live, dar deja vocea lui Freddie are probleme), urmate de Tie Your Mother Down, foarte bine pusa in valoare. Freddie : “Hello, Paris ! Is everything ok ? Are you ready for a hot night ? Ok, let’s give you some pressure !”. Under Pressure, una dintre capodoperele trupei, inspirata colaborare cu David Bowie, este, dupa parerea mea, piesa care suna cel mai bine in turneul The Works, alaturi de Radio Gaga. Si la concertul din Paris Freddie reuseste o interpretare rapida, in forta, evitand notele inalte in favoarea unui registru mai jos, foarte placut insa. “And love dares you to care for the people on the edge of the night”. Superb, iar basul lui Deacon se aude exceptional, spre deosebire de alte inregistrari. Mi s-a parut mereu o chestiune de curaj pentru Freddie, a carui voce se schimbase atat de mult, sa cante live o piesa dificila precum Somebody to Love in 1984 – 1985, si desi nu mai atinge acutele din trecut, se descurca bine prin improvizatii aproape de jazz. Lansata printr-o scurta improvizatie, piesa nu mai are stralucirea de odinioara, si totusi este o auditie placuta.

Killer Queen este introdusa tot printr-o scurt improvizatie de pian, iar pasajul “Perfume came naturally from Paris” se potriveste de aceasta data perfect. Brian May straluceste in partea de solo. Urmatoare compozitie, celebra Seven Seas of Rhye, se potriveste paradoxal perfect cu vocea lui Freddie, dupa mine mai mult ca in trecut. Are o forta aparte, un farmec de negasit in trecut, merita ascultata. Nu se canta decat prima parte, trecandu-se in Keep Yourself Alive, un medley de piese Queen mai vechi, foarte inspirat si care a atras fanii, care redescopereau compozitii pe care le credeau uitate de trupa. Foarte rapid, destul de dur, deschizand drumul pentru Liar, vechea compozitie cu care Mercury electriza fanii. Este o varianta mult mai scurta decat cea cantata inainte, urmata de o scurta si interesanta improvizatie, ce aminteste de Rock in Rio Blues.

In timpul improvizatiei, Freddie le spune fanilor “It’a nice to be back on the road after two years of not playing at all, and to be back in Paris and this auditorium, it’s really nice.”. Dupa clasicele improvizatii vocale Freddie – public, se trece la urmatoarea piesa, o compozitie noua, “It’s a Hard Life”, una dintre cele mai bune dintre piesele noi. Iar Freddie reuseste miraculos si intro-ul in falsetto, spre entuziasmul publicului. Chitara lui May suna mult mai bine decat pe album, iar piesa este o reusita. Urmatoarea in setlist este o surpriza, reluata dupa o absenta destul de lunga. Freddie “Are you speaking in French or English ? Another time in Paris … “ si incepe Mustapha, una dintre cele mai ciudate piese Queen (doar prima parte), dar paradoxal sau nu Freddie poate duce vocea suficient de sus. Dragon Attack este genul de piesa excelenta live, dar mediocra in studio, prelungita de improvizatii, continuata de Now I’m Here, piesa care arunca literalmente sala in aer.

Is this the World We Created este una dintre cele mai reusite, in pofida simplitatii, dintre piesele anilor 80, si versiunea este foarte buna, realmente foarte buna, plina de emotie. O placuta surpriza si una dintre cele mai bune versiuni din 84 pe care le-am auzit. Brian May “Thank you. Wanna sing ? Veulez chanter ? Un petit peu ? Ok, this is for you. “Love of my Life, piesa dedicata de Freddie relatiei sale cu Mary Austin, este una dintre cele mai cunoscute compozitii ale trupei si de fiecare data starnea o adevarata isterie in concert, fiind cantata de intreaga sala, cu concursul sau sub conducerea lui Freddie. Asa se intampla si acum, iar accentul francez, usor audibil, este fermecator. Pacat ca Freddie alege sa isi odihneasca vocea, destul de problematica in acesti ani. Incepe sa cante abia la jumatatea piesei, nu inainte de a aprecia prestatia fanilor “That’s fucking fantastic, the only way I can describe it.” Superb ca marturie a pasiunii fanilor.

Dupa Stone Cold Crazy, o noua surpriza, o parte din Great King Rat, piesa care nu mai fusese auzita de multi ani. Dupa solo-urile deja devenit clasice – Spike Edney (noul membru semi-oficial al trupei), Brian May (cu un nou solo inspirat si finalul din Brighton Rock) – Queen intra in Another One Bites the Dust. Freddie : Ok, this is Another One Bites the Dust. Are we ready to go ? “ Niciodata nu voi intelege de ce aceasta piesa a avut atat de mult succes, dar noua sonorizare o face sa sune groaznic, foarte electronic, se pierde enorm. “Is everybody happy ? Is really, I know it sounds really shitty, but it sounds like a big family. And now, shut up ! Now we’re gonna do a song that Brian’s written, this is a real heavy rock and roll, it’s called Hammer to Fall !” Una dintre piesele mele preferate in acei ani si foarte buna live, mult mai energetica si puternica decat in studio, iar reactia publicului parizian ma face sa cred ca imi dadea dreptate inainte de vreme. Genul acesta de piese este mult mai potrivit vocii schimbate a lui Freddie, si nu pot decat sa-mi imaginez cam cum trebuie sa fi alergat acesta pe scena la Hammer to Fall. Crazy Little Thing Called Love, pastisa Elvis semnata de Freddie si compusa in nici un sfert de ora, este lansata de Mercury cu concursul salii, care canta titlul piesei din nou si din nou. Freddie nu mai glumeste, spunand ca stie doar “three chords on the fucking guitar”, ca in trecut, si piesa iese bine, placuta, dar usor de uitat.

Freddie “ And, on the piano, mister Spike Edney ! “Scurta improvizatie de pian, apoi Bohemian Rhapsody, pure genius, cantata de tot publicul, iar Freddie ii da o interpretare reusita. Radio Gaga este una dintre piesele definitorii pentru noul sound Queen, una dintre cele mai bune din anii ’80 si excelenta live, iar in turneul The Works este una dintre cele mai reusite. Asa cum se intampla si aici. Totusi, obiectiv vorbind, in acelasi turneu sunt si versiuni mai bune, in alte concerte. I Want to Break Free, scandaloasa creatie Mercury, este primita cu aplauze. Nu stiu daca Freddie a aparut cu sani falsi si peruca, dar tot ce se poate. Brian greseste putin inceputul, dar este aproape insesizabil. Surprinzator de gustata de public, dar urmata de Jailhouse Rock, amintind de vremurile bune din anii 70. Un Freddie plin de energie, care trece apoi prin We Will Rock You si We are the Champions, clasicele piese de final, desi vocea ii mai face probleme. Sunt insa versiuni in forta, cantate mai ales la refren de public. “Thank you, good night, God Bless You everyone”, God Save the Queen. Finalul unui concert care trebuie sa fi fost special pentru cei care au fost acolo.

Puncte forte : singurul concert The Works din Franta, Under Pressure, medley-ul de piese vechi, It’a a Hard Life, Is this the World We Created, Great King Rat, Hammer to Fall, Radio Gaga, setlistul aparte al turneului.

Concluzii : un concert bun spre foarte bun, dar nu este special prin nimic. Pentru cei care vor sa descopere Queen in aceasta perioada, exista si inregistrari mai bune. In lipsa acestora, Paris Gaga este bun, dar atat. Recomandat in principal fanilor.

Piese :

CD 1

01. Machines (Intro)
02. Tear It Up
03. Tie Your Mother Down
04. Under Pressure
05. Somebody To Love
06. Killer Queen
07. Seven Seas Of Rhye
08. Keep Yourself Alive
09. Liar
10. Vocal Improvisation
11. It's A Hard Life
12. Mustapha (Intro)
13. Dragon Attack
14. Now I'm Here
15. Is This The World We Created?
16. Love Of My Life
17. Stone Cold Crazy
18. Great King Rat
19. Keyboard Solo
20. Guitar Solo
21. Brighton Rock (Reprise)

CD 2

01. Another One Bites The Dust
02. Hammer To Fall
03. Crazy Little Thing Called Love
04. Bohemian Rhapsody
05. Radio Ga Ga
06. I Want To Break Free
07. Jailhouse Rock
08. We Will Rock You
09. We Are The Champions
10. God Save The Queen


Coperta : www.queenbootlegs.nl

Lazing on a Sunday Evening – 4 Aprilie 1976

“Lazing on a Sunday Evening”, ultimul concert din turneul japonez pentru A Night at the Opera, a avut loc pe 4 aprilie 1976 la Nichidai Kodo, Tokyo. Calitatea este aproape excelenta, din pacate inregistrarea este incompleta (lipsesc cel putin cinci piese). Pacat, pentru ca trupa se pare ca s-a simtit foarte bine, dar de regula concertele Queen in Japonia, chiar si cele din The Works, sunt pline de entuziasm si ascund adesea surprize placute. Dupa un sir de concerte de succes in Europa si in America, pentru promovarea celui mai scump album de atunci, A Night at the Opera, Queen revenea in Japonia, unde cu un an inainte fusese primita ca un invingator. Reactia publicului japonez i-a facut pe membrii trupei sa prefere Japonia oricarei alte destinatii, chiar daca adesea fanii erau dificil de tinut sub control in timpul concertelor (la un moment dat trupa a folosit in locul oamenilor de ordine, depasiti de situatie, luptatori de sumo).

Cum spuneam, calitatea este aproape excelenta, pacat ca inregistrarea nu este completa, lipsind destule piese. Sursa originala este vinil, existand cel putin trei versiuni, cu acelasi setlist, dar cu variatii de calitate a sunetului. Se pare ca inregistrarea completa ar exista in colectia unui fan nipon, dar pana acum zvonul nu a fost confirmat. Concertul din 4 Aprilie 1976 incepe destul de neobisnuit, cu o introducere inregistrata, pe fondul urletelor si tipetelor salii : “Ladies and gentlemen, a night at the opera”. Chiar daca pare ciudat faptul ca prima piesa este parte de opera din Bohemian Rhapsody (pe banda), acesta era setlistul pentru turneul A Night at the Opera, dupa ce in turneul pentru Sheer Heart Attack se folosise Procession pentru intro (de asemenea, inregistrat). Dupa partea hard din Bohemian Rhapsody, se trece in Ogre Battle, o bijuterie de inceput care de-a lungul timpului a capatat tot mai multa forta, fiind din pacate abandonata ulterior. Versiunea de pe Lazing on a Sunday Evening este suprinzator de plina de energie, foarte placuta, si una dintre cele mai bune pe care le-am ascultat. In special Brian May se aude foarte bine si foarte clar. Surprinzator de bine pentru un inceput de concert si este varianta completa.
Freddie : "Good evening, it’s really nice to be back here again, really nice. Konbanwa. Nan desu ka ? It nice, it’s really nice. This is our last show for this tour in Tokyo, so we’re gonna make it a good one. Ok, this is a song called Sweet Lady”. Pe vremea cand descopeream primele bootleguri din aceasta perioada am fost fascinat sa vad ca astfel de piese erau cantate live, si foarte gustate de public. Sweet Lady nu este o capodopera, dar suna OK si ii permite lui Freddie sa se joace in voie cu vocea, fara a fi nevoit sa urce prea mult. Foarte buna pentru un concert, dar nu memorabila, insa este urmata de o exceptionala versiune de White Queen. Aceasta compozitie Brian May, o adevarata bijuterie a trupei este din pacate prea putin cunoscuta de ascultatorii ocazionali. Asa cum obisnuia in acea perioada, Freddie ii invita pe cei din public la un toast cu sampanie.
Freddie : “What a lovely bunch !Thank you, arigato. Now, here’s a nice little toast from Queen, until we come back, next year, next time. Simply – Kampay !!! Thank you. Thank you very much for being such a warm audience. We’d like to carry on with a number for you to listen to carefully. A number called White Queen”. Suna impecabil, dar clar mai tarziu Mercury nu ar mai fi putut sa cante la fel de bine piesa. Insa acum, in 1976, interpretarea este desavarsita, iar duo-ul pian (Mercury) si chitara (May), cu improvizatii de ambele parti, este memorabil. Intotdeauna am apreciat talentul lui May de a prelungi si schimba partea de solo in anumite piese, iar White Queen nu face exceptie. Recomandat fie si pentru acest moment.

Urmatoarea piesa de pe bootleg este prima parte din Bohemian Rhapsody. Brian May “ Arigato gozaimasu. I’m not gonna try anymore Japanese. I don’t wanna tell you more than that.” Freddie “Thank you. We now –listen, listen, listen, listen, listen – dozo akiki kudasai. Please listen to this next medley… yeah, you do that, dear. This next medley comprises of four songs and we’re gonna start with a current single release, dear, Bohemian Rhapsody”. Cea mai cunoscuta piesa Queen nu are nevoie de comentarii, dar varianta din acest concert este suprinzator de reusita, poate si pentru ca e inclusa in setlist destul de devreme, inainte ca vocea lui Freddie sa oboseasca. Dupa prima parte a piesei, se trece in Killer Queen, un medley din vremurile bune ale trupei, si o interpretare foarte buna, similara celei de pe album. Urmatoarea este una dintre favoritele mele, o piesa de inceput complexa si aparte, care anunta compozitii precum Bohemian Rhapsody sau The Prophet’s Song - The March of the Black Queen, din pacate doar ultima parte (din cate stiu, piesa, nu a fost niciodata cantata integral in concert). Medley-ul se termina cu ultimele pasaje din Bohemian Rhapsody – “Nothing really matters … Anyway the wind blows.”

Urmatoarea piesa de pe bootleg este o alta supriza, Bring Back that Leroy Brown, un experiment amuzant, dar nimic mai mult. Cu siguranta lipsesc cateva piese, pentru ca dupa o pauza se intra in The Prophet’s Song. Freddie : “Now, it’s time… At this moment in time we do a special little song, so (neclar in japoneza) Prophet’s Song, A Night at the Opera karai kudamasu. That’s my luck for tonight. Anyway, this is a song, The Prophet’s Song”. Reactia salii este pe masura, se vede ca Freddie pregatise atent momentul, ca o recompensa adusa loialitatii fanilor niponi, iar versiunea de pe “Lazing on a Sunday Evening” este considerata de cei mai multi fani ca cea mai buna. Este genul de piesa complicata, pe gustul lui Freddie, care ii permite sa joace cu o partitura vocala foarte dificila, cu numeroase reverbs si echoes, iar Brian il acompaniaza foarte bine. Compozitie care castiga enorm live, mai ales intr-o perioada in care vocea lui Mercury este la inaltime, iar aici este perfecta, fara alte comentarii, un adevarat spectacol. Se face trecerea in Stone Cold Crazy, dupa un scurt intermezzo.

Freddie “ Thank you. That was a calm little version of Stone Cold Crazy”. Calm little version ??? “Ok, this is a song called Lazing on a Sunday Afternoon” (care a inspirat si titlul bootlegului). Este amuzant si placut sa descoperi astfel de mici comori in setlistul unor concerte din anii ’70, o interpretare foarte buna si o piesa care mai tarziu a fost practic uitata. Pacat. Freddie “Yes, thank you. Ok, I suppose we’d better do some more. Here’s a song that Roger is starting off on the drums, a number called Liar”. O alta piesa de exceptie, mai ales pentru ca in acea perioada se prefera varianta extinsa, de peste noua minute, cu numeroase improvizatii marcate de era psihedelica in care fusese compus Liar. Pacat ca astfel de piese au inceput sa fie uitate in anii 80, desi Liar, intr-o varianta mai scurta, si-a facut aparitia si pe setlistul folosit in turneul The Works.

Brian May “Well, well, well, thank you very much. I got all that. Ok this is… You know, this is our last concert in Japan, we’ve had a great time, thank you very much. This is, this is probably the last number of this set, this is In the Lap of the Gods Revisited”. Lansat printr-o mica improvizatie de pian marca Mercury, o versiune aparte, cu improvizatii si un Freddie exceptional.

Nu stiu daca intr-adevar aceasta a fost ultima piesa a concertului, dar dupa sunetele de final se pare ca asa este, iar trupa a renuntat la encores. In lipsa altei versiuni a concertului, nu pot spune cu siguranta.

Puncte forte : ultimul concert japonez din A Night at the Opera, White Queen, Bohemian Rhapsody (ballad), March of the Black Queen, The Prophet’s Song, Lazing on a Sunday Afternoon.

Concluzii : un concert foarte bun, excelent, de o calitate suprinzator de buna, din pacate incomplet. Tocmai de aceea, in ciuda interpretarii foarte bune, este dificil sa il recomanzi ca definitoriu pentru Queen in 1976. Merita ascultat, alaturi de alte concerte din acelasi an, pentru o imagine completa. Personal, l-am ascultat de mai multe ori, cu placere. Sa speram ca o sa apara candva si integral. Japonia este plina de surprize si din acest punct de vedere.

Piese :

Introduction
Bohemian Rhapsody (Opera & Rock)
Ogre Battle
Sweet Lady
White Queen
Bohemian Rhapsody (Ballad)
Killer Queen
March Of The Black Queen
Bohemian Rhapsody (Finale)
Bring Back That Leroy Brown
The Prophet's Song
Stone Cold Crazy
Lazing On A Sunday Afternoon
Liar
In The Lap Of The Gods...Revisited

Coperta : http://www.queenbootlegs.nl/

Afis : www.queenconcerts.com

Jazz in Vancouver 78 – 14 Decembrie 1978

Marea surpriza a anului 2007 in cercurile fanilor Queen colectionari de bootleg-uri a fost aparitia acestei inregistrari a concertului din 14 decembrie 1978, Vancouver, despre care nici macar nu se stia ca exista. De fapt, acest concert circulase si inainte printre colectionarii de top, fiind considerat “foarte rar” si dat la schimb doar pentru inregistrari de aceeasi valoare. Pana cand un suflet generos l-a postat pe torente, si restul este istorie. Dupa ce m-am chinuit zile bune sa il iau, a fost in sfarsit al meu (insert : my precious !!!). Calitatea inregistrarii este aproape excelenta, cu mici clickuri si un usor fasait al benzii, care da un plus de autenticitate si cateva scurte intreruperi. Nu am ascultat foarte multe concerte din Jazz Tour, dar acesta este unul foarte bun (stiu ca pana acum am spus despre fiecare concert prezentat ca este foarte bun, dar nu am gasit un concert Queen care sa ma dezamageasca). Publicul din Vancouver se pare ca a fost foarte entuziast, pentru ca trupa raspunde pe masura si pune in scena un concert de zile mari.

Inceputul este clasic, cu We Will Rock You (fast), in forta, cu un sunet foarte greu si urletele si aplauzele publicului, un Freddie in perfecta forma. “Hello, Vancouver ! How’re you feeling tonight ? You’re ready to rock ? You’re ready to roll ? OK, let’s go” si se trece in Let Me Entertain You, piesa care castiga enorm fata de versiunea plata de pe album. Felul in care Freddie se joaca in partile de refren – “let me eeeentertaaaain youuuu” este memorabil, ca si celebra “we’ll give you piece de resistence”. O piesa foarte buna pentru a deschide un concert, urmata de un Brian May entuziast : “Thank you, good evening, it’s nice to be back, see you again. We’ve got a lot of goodies for you tonight, and first of all we’d like to do a song which should be bring some memories to some of you. This is Somebody to Love”. Inceput ca de obicei cu o mica improvizatie marca Freddie “Can anybody find me somebody, oh, somebody to loooooove ?” dupa care se intra in ritmul obisnuit. Este o versiune buna, dar nu mai buna ca in alte ocazii. Oricum, o piesa dificila, dar deosebita in orice concert si definitorie pentru ce insemna Queen atunci si pentru forta vocala a lui Mercury. Brian May improvizeaza la randul sau, schimband sensibil unele parti de chitara, iar partea de chorus este foarte buna, cei trei auzindu-se perfect. La pasajul de la jumatatea piesei Freddie duce vocea destul de sus, cu o usoara cadere la un moment dat, aproape imperceptibila, continuat excelent de Taylor cu un timbru ce aminteste de I’m In Love with My Car.

Freddie : “OK. OK, I can see we’re gonna have a lot of fun tonight. OK, we’re gonna give you rock’n’roll all night. Good, we’d like to do another song from our album Jazz. This is a John Deacon composition, titled If You Can’t Beat’em, Join’em !” John Deacon este un compozitor suprinzator de talentat, dar oarecum mi se pare ca a stat mereu in umbra celorlalti, insa piesele sale sunt usor de recunoscut. Aceasta compozitie poate parea modesta dupa standardele Queen, dar in concert este mult mai energica si mai placuta, oferind cateva momente de duet Mercury – Taylor memorabile. O piesa OK. Dupa strigatele entuziaste de “Rock On”, Freddie introduce in sil clasic urmatoarea piesa : “ Now you see, few years ago we used to have a manager, or manager in English. Guy used to try to ripp off on us and he was a real motherfucker, I tell you. We soon got rid of that, we soon got rid of him and just so we’d remember him we wrote him a song… That’s right, that’s right, this is a song called Death on Two Legs”. Deja o piesa clasica, devenita legendara printre fani ca o razbunare inteligenta, dar versiunea din Vancouver 78 pot spune ca m-a dezamagit.

Ceva lipseste din energia din anii trecuti, oarecum nu se potriveste cu setlist-ul. Oricum, o piesa acida, din care se trece fluid intr-o piesa clasica, Killer Queen, intr-un tempo ceva mai rapid decat in trecut si un timbru mai jos, care oricum ii joaca feste lui Freddie in prima parte. Medley-ul continua cu Bicycle Race, una dintre piesele pe care nici acum nu le-am inteles, si care fara controversatul clip cred ca ar fi fost uitata rapid. Aici suna bine partea cu “bicycle races are coming your way…”, dar cam atat. Pentru un moment de respiro pentru Mercury, Roger Taylor trece in piesa sa de rezistenta mult timp, I’m In Love With My Car, pentru mine una dintre piesele esentiale pentru Queen in anii 70, si nu cred ca altcineva ar fi reusit sa ii dea viata in stil Taylor. Secondat de Freddie, Taylor reuseste o versiune aparte, densa, grea, foarte hard.

Urmeaza o alta piesa cunoscuta de public, Get Down Make Love, dar este genul de piesa care a imbatranit urat. Nu inteleg de ce trupa a inclus-o in setlist, suna pasabil si mi se pare ca il limiteaza pe Freddie, mai ales datorita lungului pasaj intrumental care rupe ritmul. You’re My Best Friend, o alta compozitie Deacon, este placuta si suna bine, dar nimic mai mult, potrivita sa o dedici unei persoane speciale. Freddie “Thank you” si dupa o scurta intrerupere a inregistrarii se trece la Now I’m Here, versiune buna si foarte rapida, plina de energie – Freddie este memorabil la “I’m just …” urlat intr-un stil inimitabil. Urmeaza clasicul moment de interactiune Freddie – public, cu exercitiile vocale care au evoluat continuu de-a lungul istoriei trupei. “We’re gonna play for you some more”, si Mercury incepe alaturi de public un joc “Now I’m here, think I’ll stay around, around, around, yeaaah. You did good. Stay around, around, around, down in the city just for you and me”. Si da, publicul din Vancouver se dovedeste chiar neasteptat de bun. Ca si la Spread Your Wings, introdusa cu un interesant impromptu de pian, dupa care se intra in piesa obisnuita, intr-o versiune foarte buna, apropiata de sesiunea BBC (pentru mine, pana acum, cea mai buna varianta existenta), iar solo-ul lui Brian May este, asa cum se intampla in concertele cu un public entuziast, extins si modificat mult fata de album, mai lung, intr-un ton jos, foarte potrivit completat de pianul lui Freddie. Superb. Pur si simplu.

Urmatoarea piesa, Dreamer’s Ball, nu a fost niciodata una dintre preferatele mele, si este prezentata de May si Mercury printr-un scurt dialog cu publicul. Brian “Allright, we’re gonna have a little fun now”. Freddie “ Uuuuu, yeah !” Brian “ We have a little, special stage, so get a little closer this time.” Freddie “ How you’re doing down there ? “ Urlete din public “ Excellent, excellent !”. Freddie “You mean you’re not crushed to pieces ? Ok, we’re gonna … We’d like to start with a beat, come on, any beat you like. Come on. You can do anything you like tonight, take your clothes off”. Din public se aude o voce “All right !!!”. Mult entuziasm. Este genul de piesa acustica, pasabila pe album, dar interesanta live, mai ales pentru inflexiunile de jazz folosite de Mercury. Merita ascultata. totusi.

Brian “Thank you. Real silliness there, should keep us awake, you know. We’d like to thank you for filling up this beautiful place, thanks a lot for coming. Here’s something special for you”. Freddie “We’re gonna … we’re gonna do something we’ve been trying out a few times, depending on what the mood is. And the mood feels goood. This is a slight transformation from the original version. We’re gonna do a duet to the song Love of My Life”. Cu improvizatia vocala similara celei de pe album, este o reusita. De fapt, este una dintre piesele de rezistenta, care si in perioadele in care vocea lui Freddie avea probleme, tot suna foarte bine. Nimic de comentat in plus. Unul din acele momente magice Queen, greu de descris. Ca si reactia entuziasta a publicului. Pentru a lansa ’39, Brian apeleaza din nou la cei din sala “Thank you. Hope you’re feeling like making a little bit of noise again now. Ok, a little song called 39”. Freddie “ Let’s go, everybody”. Versiunea live 39 a fost mereu speciala, pentru ca asa cum se vede de exemplu in inregistrarea video de la Earls’ Court 77, Brian, Freddie si Taylor cantau impreuna piesa, a capella, Brian asigurand partea de chitara, iar John Deacon basul. Exceptionala, vocile se imbina excelent, suna mai bine decat pe mai sus-mentionatul concert, chiar are o tenta country foarte placuta. Inedit, dar nu pentru Queen.
Setlistul continua cu o noua supriza pentru cei care sunt familiarizati mai curand cu concertele din anii 80. Freddie “Thank you. OK. We’re gonna do something a bit heavy right now, OK ? I must tell you, we do like doing the acoustic songs, a lot of people just want as rock and roll, real heavy rock and roll. We liked to do the acoustic, now we’re gonna get rid of this fucking (neclar). Now we’re gonna do a song from our News of the World. It’s called It’s Late”. O piesa dura, foarte hard, foarte buna, cu un farmec aparte mai ales la refren, in special pasajul de final “It’s late, it’s late … it’s aaaaaal toooo laaaate”. Memorabil.
Dupa It’s Late, cum din public se cere Don’t Stop Me Now (care nu va fi cantata), Freddie anunta “OK, we’re gonna get ya tonight. This next song features John, Roger and Brian, they’re gonna do their thing tonight. This is a song called Brighton Rock.”, piesa urmata de un solo Taylor si celebrul solo Brian May, mereu altfel, secventa terminata de o noua improvizatie, un jam al trupei, pasaj ce suna neasteptat de bine, cu ceva din Dreamer’s Ball si din It’s Late. Lipsesc cateva secunde la inceputul urmatoarei piese din setlist : Freddie “…guys, right now. This is a song written strictly for you all ladies with great big tits and great big asses. You think everybody with great big tits and giant almost backside. This is … happens to be the latest single, it’s called Fat Bottomed Girls”. Nu cred ca in acest concert Freddie sa fi adus pe scena modelele nude, calare pe biciclete, dar ideea ramane. Urmeaza o versiune electrizanta de Keep Yourself Alive, cu o trupa inca in plina forma, o piesa care nu si-a pierdut farmecul si care avea mai tarziu sa fie reluata pentru setlistul turneului The Works. Trecerea se face direct in Bohemian Rhapsody, dar deja vocea lui Freddie este obosita, notele inalte sunt dificile, si de cel putin trei ori greseste, dar nu este atat de deranjant. In esenta, piesa suna foarte bine, fiind urmata de Tie Your Mother Down, plina de energie (ciudata optiunea de a o muta spre final), apoi de Sheer Heart Attack, o alta piesa pe care nu o plac in exces, dar interesanta prin viteza. Si aici vocea lui Freddie are ezitari, dar se descurca. Dupa clasicele We Will Rock You si We Are the Champions, care reusesc din nou sa arunce in aer intregul public – si trebuie sa recunosc, foarte sincer, ca trupa reuseste doua versiuni exceptionale, iar vocea lui Freddie pare sa isi revina meticulos la WATC, foarte bine interpretata, cu notele inalte atinse – urmeaza finalul deja clasic : God Save the Queen, urlete, aplauze, Freddie “ Thank you, good night Vancouver,” Sfarsit.

Puncte forte : atmosfera incredibila, calitate excelenta (aproape), If You Can’t Beat’em Join’em (una dintre cele mai interesante versiuni live), I'm In Love With My Car, Now I’m Here (pentru energie), Spread Your Wings (pentru solo-ul lui Brian), It’s Late, Love of My Life, We Are the Champions, un concert rar disponibil in sfarsit.

Concluzie : daca cineva m-ar intreba cum suna Queen live in 1978, deocamdata acest concert ar fi prima mea recomandare. Excelent pentru fani si indicat pentru cei care vor sa descopere Queen in anii ’70. O inregistrare exceptionala, recomandata. Pana acum concertul meu preferat din turneul Jazz.

Piese :

Disc 1 (38:39)
1. We Will Rock You (fast version)
2. Let Me Entertain You
3. Somebody To Love
4. If You Can't Beat 'Em Join 'Em
5. Death On Two Legs > (medley start)
6. Killer Queen >
7. Bicycle Race >
8. I'm In Love With My Car (medley end)
9. Get Down Make Love
10. You're My Best Friend

Disc 2 (77:27)
1. Now I'm Here
2. Spread Your Wings
3. Dreamer's Bar
4. Love Of My Life
5. '39
6. It's Late
7. Brighton Rock >
8. Roger Taylor's tympani solo >
9. Brian May's guitar solo >
10. Jam
tape flip
11. Fat Bottomed Girls
12. Keep Yourself Alive
13. Bohemian Rhapsody
14. Tie Your Mother Down
1st encore (tape edit)
15. Sheer Heart Attack
2nd encore (tape edit)
16. We Will Rock You (slow version) >
17. We Are The Champions
18. God Save the Queen

Coperta : www.queenlive.ca