Un bun prieten, care mi-a descoperit blogul din intamplare (Ok, recunosc, i-am zis ca l-am injurat pe blog si n-are decat sa caute daca nu crede) m-a intrebat cu o usoara revolta de ce a gasit pe ici-colo in loc de eu – io. Chiar asa m-am abrutizat ? Chiar nu mai am nimic intelectual in sange ? Chiar nu mai stiu sa vorbesc frumos ?
Sincer, chestia cu “io” a fost de la bun inceput un tribut adus unuia dintre cei mai buni prozatori romani post-decembristi, Sorin Stoica, un talent extraordinar, cu o uriasa doza de ironie, plecat dintre noi la doar 27 de ani (ce fiori ai cand te gandesti ca ai depasit deja aceasta varsta). Cu toata boala care l-a chinuit, Sorin a continuat sa scrie, si sa scrie bine. Si ar fi facut cu siguranta mult mai mult.
La el am gasit teoria ca io in loc de eu suna mult mai corect si mai autentic. Io are ceva viril-romanesc, ceva sincer, ceva transant, si o doza de autoironie care nu strica niciodata, chiar daca acum trimite la Gigi Becali. In timp ce eu, frumos rotunjit ca in cartea de citire este o izmeneala, un fel de lesinatura lingvistica, un fals semn de importanta si politete. Cand zici io, esti tu, cand zici eu, ai vrea sa pari altul. Si am zis ca dupa cate a facut Sorin Stoica si dupa cat mi-au placut cartile sale, macar atata pot sa fac si eu in amintirea lui : sa zic io atunci cand sunt io, si eu atunci cand nu sunt.
Sper ca s-a pricipit. Va multumim pentru atentie, noapte buna.
Sincer, chestia cu “io” a fost de la bun inceput un tribut adus unuia dintre cei mai buni prozatori romani post-decembristi, Sorin Stoica, un talent extraordinar, cu o uriasa doza de ironie, plecat dintre noi la doar 27 de ani (ce fiori ai cand te gandesti ca ai depasit deja aceasta varsta). Cu toata boala care l-a chinuit, Sorin a continuat sa scrie, si sa scrie bine. Si ar fi facut cu siguranta mult mai mult.
La el am gasit teoria ca io in loc de eu suna mult mai corect si mai autentic. Io are ceva viril-romanesc, ceva sincer, ceva transant, si o doza de autoironie care nu strica niciodata, chiar daca acum trimite la Gigi Becali. In timp ce eu, frumos rotunjit ca in cartea de citire este o izmeneala, un fel de lesinatura lingvistica, un fals semn de importanta si politete. Cand zici io, esti tu, cand zici eu, ai vrea sa pari altul. Si am zis ca dupa cate a facut Sorin Stoica si dupa cat mi-au placut cartile sale, macar atata pot sa fac si eu in amintirea lui : sa zic io atunci cand sunt io, si eu atunci cand nu sunt.
Sper ca s-a pricipit. Va multumim pentru atentie, noapte buna.
8 comments:
Regula spune ca, desi se scrie "eu", pronuntia corecta este "ieu" (deci mai aproape de "io"). :-)
Desi romana e o limba fonetica, sint destule cazuri in care citim altfel decit scriem. De exemplu, "exemplu": se citeste "egzemplu". La fel "examen" - "egzamen".
Desi putin o stiu, nici macar "sunt" nu se citeste "sunt", ci "sînt".
In fine, scuze pentru plicticosenia asta didactica... M-a luat valul.
"io" Stefan voevod, se mai folosea si la case mai mari de ce nu si acum?
Cred ca acest comentariu a fost cea mai placuta surpriza din ultimul timp. Multumesc. Io ma simt chiar mai bine acum.
Io, Cinabru, dincolo de vibratia becaliana actuala, cred ca suna tare fain asa, Cinabra. Cinabru happy
Doamna Cinabra are mare dreptate.. IO era un fel de epolet pe plan spiritual, initiatic.. ehei, povestile cu Iana Cosanzeana :).
Io mai poate fi formula de auto-minimalizar,e reducere a ego-ului la dimensiunea cuiva ce nu se ia excesiv in serios, care savureaza auto-ironia si se uita amuzat in toate oglinzile ca cele din balciurile de pe vremuri, care deformau multiplu silueta "sublima" a posesorului. Io e un fel de Eu dezbracat de fudulii, demachiat si zambind strengar dar pasnic intr-un colt. Io Aky, cel putin, asa il folosesc :)
Bravo, Aky, super fain spus. Ce rost ar avea sa ne luam prea mult in serios cand nu e cazul.
Io vine din spaniola...
Io folosesc ,io'
Post a Comment