Gunter Grass - Toba de tinichea

Una dintre cartile speciale, definitorii, la care m-am intors mereu cu imensa placere. Este si singura creatie semnata Gunter Grass pe care am putut sa o citesc, recunosc sincer, dar cat de mult a insemnat. Restul, ilizibile, cel putin pentru mine. Am descoperit aceasta capodopera prin facultate, in editia Univers (format mare, in care a aparut intre altele si Arhipelagul Gulag), cred ca incitat de un comentariu in Romania literara. Dupa primele zeci de pagini am avut convingerea ca ma aflu in fata unei capodopere, iar piticul tobosar Oskar Matzerath, diformul care isi scrie memoriile intr-un azil de nebuni, mi-a devenit o familiara prezenta. Cu o parternitate incerta - caci mama sa traia atat cu sotul legitim, Alfred, cat si cu Jan, un seducator polonez - Oskar este un copil obisnuit, dotat cu o constiinta infricosatoare. Cand primeste la trei ani o toba de tinichea, decide sa ramana un copil, si se arunca in cap in beciul familiei, curmandu-si astfel cresterea definitiv si ramanand pentru ceilalti un biet handicapat idiot, un pitic diform care nu face decat sa bata in zeci de tobe de tinichea, forma sa de exprimare, in functie de ritm. In momentele in care se simte amenintat sau pentru simpla distractie scoate tipete de o intensitate cumplita, care sfarama orice obiect din sticla.

Traverseaza razboiul si Holocaustul, isi pierde mama si pe iubitul acesteia, se indragosteste de Maria, care ii va deveni si prima amanta si ulterior sotia a doua a tatalui sau oficial, Alfred. Aceasta va naste copilul lui Oskar, Kurt, dar nimeni nu ii va recunoaste meritele piticului cu toba. Este doar o parte a aventurilor picaresti prin care trece acest erou straniu, care priveste cu ochii larg inchisi lumea din jurul sau, mergand catre un previzibil deznodamant, azilul de nebuni, final marcat de ritmurile sale de infernal si talentat tobosar. Este nu doar o carte masiva, ci si densa, cu numeroase scene pitoresti, socante, obscene sau maladive, uneori insuportabil de citit, dar imposibil de uitat.

Lui Cinabru i-au placut cel mai mult urmatoarele scene : impreunarea stangace dintre Jan si mama lui Oskar, in timp ce fiul ii priveste din ascunzatoare ; scena cu pescarusii si capul de cal plin de tipari : momentul de o sfasietoare si nostalgica senzualitate in care Oskar presara pentru prima oara praful efervescent in palma Mariei, facandu-l apoi sa fiarba cu saliva sa ; felul in care Oskar distruge obiectele de sticla ; scena in care se masturbeaza ascuns in dulapul unei potentiale iubiri ; momentul in care, mimand inocenta, isi denunta tatal nazist scotand la iveala insigna de partid a acestuia - cnad acesta incearca sa o inghita, sufocandu-se, este ucis de cativa soldati rusi ; evocarea momentelor in care Oskar primeste o toba noua. Si vor mai fi fiind.

Viziunea lui Oskar, care vede lumea cu totul altfel, adesea cu o nefireasca si trista maturitate, alteori cu o naivitate aproape ridicola, realismul straniu al unui personaj imposibil, forta narativa a lui Grass, care reuseste sa nu piarda ritmul in sutele de pagini, stilul incredibil de original si greu de imitat, profilul de anti-erou prin definitie, nazismul si razboiul evocate de un asa-zis idiot, pasiunea lui Oskar pentru iubitele sale, cu care incearca sa se contopeasca total… Naivitatea lui Oskar, sau mai potrivit pseudo-inocenta sa, sunt greu de uitat. "Toba de tinichea" este unul dintre romanele definitorii ale literaturii universale postbelice, o ambitioasa fresca a unei mari parti din secolul XX, printr-un ochean stramb, ciudat, care deformeaza imaginile. Sau le da forma reala, iar Oskar este unul dintre putinii care vad lumea asa cum este fapt, intr-un realism magic nestavilit ? Nu stiu. Pot sa inteleg de ce Gunter Grass, acum pus la zid pentru inrolarea sa in Waffen SS, la varsta de 17 ani, nu a mai reusit niciodata sa depaseasca aceasta capodopera. Pacat.

"Toba de tinichea" ramane o carte obligatorie pentru oricine o poate citi, pentru ca este adesea dureroasa, naturalista, socanta, frapanta, amenintatoare si ametitor de complexa. Iar tobosarul Oskar ramane unul dintre eroii mei.

Un interviu cu Nora Iuga, traducatoarea capodoperei, in Cotidianul.