6 Jan 2008

The Night Flier (1997)

Orice se poate spune despre Stephen King, dar nu ca nu stie sa spuna o poveste. Recunosc, pentru Cinabru King a ramas “a sweet tooth”, de ani buni, chiar daca nu da bine sa recunosti. I-am citit mereu cartile (si recitit) fara sa ma plictisesc, ii mai citesc uneori si interviurile, incerc sa nu ratez filmele facute dupa cartile lui. Unele sunt exceptionale – pentru a mentiona doar halucinantul Shining sau IT – altele sunt bune si foarte bune – Carrie, Salem’s Lot, Misery, Pet Sematary, Silver Bullet, etc. Pentru cineva care prefera genul, sunt esentiale.

The Night Flier (1997) este ecranizarea povestirii omonime, avandu-l in rolul principal pe Miguel Ferrer (iertat sa-mi fie, dar de fiecare data il asociez rolului din Robocop), care se descurca mai mult decat bine ca Richard Dees, reporter. Chiar surprinzator de bine. Povestea este tipica pentru King : reporterul numarul 1 al unui ziar senzationalist, The Inside View, tabloid specializat in crime atroce si extraterestri, incepe sa investigheze o serie de crime, petrecute pe mici aeroporturi americane. Periodic, un mic avion negru aterizeaza in astfel de aeroporturi, iar dupa doua-trei zile cei de acolo sunt gasiti morti, acoperiti de rani, decapitati sau cu gauri imense in gat. Si aproape goliti de sange. Singurul indiciu despre avionul misterios este ca pilotul apare in scripte ca Dwight Renfield, referire obscura la unul dintre actorii din Dracula (1931). Cuiva care nu ezita sa dea pentru pagina intai poza unui bebelus macelarit, subiectul ii pare interesant, dar nu foarte. Iar Richard Dees il va accepta doar cand incepe sa se implice personal, cand simte ca este o intrecere intre el si misteriosul Dwight, dar mai ales cand incepe sa primeasca mesaje de amenintare. Sfatuit sa renunte, in rivalitate cu o tanara reporter ce urmareste acelasi subiect incercand sa se impuna, Richard Dees face greseala de a lua totul foarte personal. Convins ca are de a face cu un psihopat care se crede vampir, Dees vrea sa il prinda. La randul sau pilot, totul se transforma intr-o urmarire de la un aeroport la altul, de fiecare data reporterul ajungand un pic prea tarziu. Pana in final, un final care schimba total ceea ce parea o clasica poveste cu vampiri. O tema draga lui King, pentru a aminti doar Salem’s Lot, rescrierea povestii lui Dracula in secolul nostru, si ea ecranizata.


Dincolo de poveste, este o confruntare intre Dees si Dwight, intre un reporter pasionat de munca sa, care nu crede in povestile pe care le scrie – extraterestri, demoni, posedati, masacre, fiinte fantastice – si altceva, o creatura purtand o mantie, personificarea vampirului-cliseu din filmele de categorie B, dar care in final se dovedeste a fi mult mai mult. Vampirii care nu suporta crucifixul, apa sfintita, usturoiul si sunt ucisi cu un tarus din lemn, vampirii care se transforma in lilieci si zboara in cautarea unor frumoase ce trebuie seduse si golite de sange, transformate in sucubi, nu au nimic in comun cu Dwight. Dwight este altceva, este o creatura cu puteri aproape nelimitate, este cosmarul pe care Dees il cauta de ani de zile, pentru a-si demonstra ca exista cosmaruri reale, este un alter-ego demonic al reporterului fara scrupule, fara reguli, fara nimic de care sa ii fie teama. Nu mai avem un Bela Lugosi sau un Gary Oldman, avem un vampir fara nimic tragic, demn, fara un cod al onoarei, fara nimic romantic. Este o creatura ce seamana destul de bine cu cea din Jeepers Creepers : nu poate fi oprita, nu isi abandoneaza niciodata prada, nu are mila si nu face compromisuri. Iar capcana pregatita de Dwight in final, un aeroport plin de victime, in care reporterul isi descopera iadul personal, este un sfarsit surprinzator.

The Night Flier este o poveste alerta si un film sangeros, foarte sangeros chiar, cu numeroase scene socante, ceea ce nu poate fi decat excelent. Pentru o productie fara un buget impresionant, efectele speciale sunt de cea mai buna calitate, in stilul clasic, fara animatii pe computer and stuff. Isi fac foarte bine treaba, totul arata extrem de realist – ceea ce nu ma mira, tinand cont de pretentiile lui King – cadavrele si ranile sunt “autentice”, Dwight este o imbinare de grotesc si infricosator – desi se mentine o latura de kitsch - iar Miguel Ferrer reuseste o interpretare buna. In ultimele minute are chiar secvente in care aminteste destul de mult de rolul lui Jack Nicholson in Shining.

Un horror bun, prea putin cunoscut din pacate, meritand cu siguranta mai mult decat alte productii de gen, mult mai mediatizate, dar si mult mai slabe. Nu este neaparat o creatie originala, are unele clisee – bine folosite insa – dar merita vazut si chiar revazut. Se simte insa si mana lui Stephen King, care s-a implicat si in aceasta ecranizare a uneia dintre povestirile sale. Sincer, nu ma asteptam sa imi placa prea mult. Mi-a placut. Il recomand. Ca nota, cred ca merita un 8. Chiar un pic mai mult.

17 comments:

eternel said...

Trebuie să văd filmul mai întâi, ca să mă conving.
Dacă nu e prea târziu, revin cu o părere serioasă peste 2-3 zile.

Cinabru said...

Sigur, te astept. Sper sa iti placa. E... King.

zulu said...

Imi inchipui cu ce povesti o sa creasca puiutzii de cinabru. Sa imi spui cand se apuca sa infiga ace in papusi

Cinabru said...

Am depasit faza aia. Acum le sacrificam in ritualuri satanice.

eternel said...

Am văzut filmul. Este bun, într-adevăr, şi sunt întru totul de acord cu cele spuse de tine.

Aşa încât, în loc să combat, aş vrea doar să completez cu asemănarea imensă dintre cei doi, Dees & Dwight, ambii trăind din sângele cules de la victimele lor. Fiecare având propriile metode de a-l obţine, şi de a-l savura.

Aş vrea să observ dezvăluirea destul de nemiloasă şi pe viu a esenţei horror pe care o conţine un job de reporter, oameni despre care am simţit de multe ori că se hrănesc şi înfloresc efectiv din dezastrul, durerea şi coşmarul celorlalţi.

Şi aş vrea să mai spun doar că finalul, în afară de confruntarea excepţională dintre Dees şi propria sa natură, mai conţine şi deliciul transformării novicei Jimmy, de care mi-a fost milă cam tot timpul, într-un reporter adevărat, în sensul celor povestite mai sus. Acest lucru sigur nu trebuie scăpat cu vederea, căci este destul de important.

Mulţumesc încă o dată pentru prezentarea filmului, pentru că astfel am văzut un film care a meritat timpul oferit.

Cinabru said...

Eternel, iti multumesc pentru completari. Ai perfecta dreptate, erau necesare si ar fi trebuit sa le trec si eu in text.

Ma bucur ca ti-a placut, se simte King in el, cam peste tot. Si da, cei doi ajung sa fie mult prea asemanatori spre final, chiar infiorator de asemanatori.

eternel said...

Am uitat să adaug un amănunt FOARTE important. Ambii reporteri ai lui King foloseau camere Canon. Sunt de-a dreptul fericită! :))

Cinabru said...

Chiar n-am observat detaliul, dar nici nu ma pricep la camere. Is bune ?

eternel said...

Sunt PREA bune, să ştii. :))
Drept dovadă, au optat pentru ele într-un film ca acesta, deşi le-ar fi fost mai la îndemână un Kodak, poate.

...Acum, spre ruşinea mea cea mare, trebuie să zic... Nush dacă o să am curajul pentru o asemenea mărturisire... Dar trebuie s-o fac... Ei bine, nu l-am citit pe King până acum! M-am mulţumit să văd filmele făcute după ceea ce scrie el, dar nu m-a dus mintea că poate ar trebui şi citit.

Asta e. Măcar acum ştiţi cu toţii tristul adevăr. Nu mă supăr dacă o să râdă lumea de mine, căci o merit cu vârf şi îndesat.

Cinabru said...

N-am emoticon de lol, dar nu-i bai. Macar acuma poti sa incerci sa il citesti. Sunt curios daca o sa ti se para cartile mai bune decat filmele. Eu inca nu am putut sa ma decid. Lectura placuta. Incepe cu PEt Sematary, Salem's Lot, Christine sau Carrie. Ori Misery.

eternel said...

Experienţa îmi şopteşte că o să mi se pară mai bune cărţile. Cu o singură excepţie, întotdeauna cărţile mi s-au părut mai bune decât surorile lor turnate.
Excepţia se numeşte, culmea, "Lord of the rings".
Promit că o să mă ocup serios şi de domnul King, îndată ce voi găsi puţin loc liber şi pentru el în aglomeraţia totală care este viaţa mea.

Cinabru said...

La mine a fost tocmai vitavercea cu Lord of the Rings. Mi-au placut cartile, nu am putut vedea filmele. Le detest si acum din tot sufletul.

eternel said...

Perfect. Poate vei posta cândva o pledoarie pentru cărţi, iar eu am să încerc să mă ridic în apărarea filmelor :)

Cinabru said...

E o idee faina, doar sa reusesc sa recitesc trilogia, sa am atata timp la dispozitie.

eternel said...

Eu pot să revăd filmele într-o singură zi ;)

Cinabru said...

Da, dar ti-ar ocupa mai bine de jumatate din timp. Maraton Tolkienesc.

eternel said...

Oki. Dacă vreodată se va pune problema aici pe blog, eu voi fi avocatul filmelor Tolkien.
Până atunci, am să încerc să răspund, în măsura în care voi fi în stare, şi altor teme/gânduri/poze/probleme inserate pe aici.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...