Freddie Mercury - 24 noiembrie 2011

În vara lui 1992 am ascultat prima dată Queen. Bohemian Rhapsody, de pe un Greatest Hits 1 (casetă originală bulgărească). Casetă pe care am copiat-o peste două zile şi a fost primul meu Queen din colecţie (chiar, îşi mai aduce aminte cineva cum se copiau casetele?) Aveam să cumpăr la scurtă vreme după aceea A Night at the Opera şi Mr Bad Guy, cine ştie pe unde se vor fi pierdut. Îmi dau seama acum că trebuie să fi fost la câteva luni după Freddie Mercury Tribute Concert, din 20 aprilie 1992, dar atunci abia auzeam de trupa asta, care avea să fie o prezenţă continuă pentru următoarele două decenii. Şi, după cât mă fascinează şi astăzi, nu cred ca magia să dispară prea curând. Trupa de suflet. Nu aveam internet, nu aveam informaţii, nu ştiam nimic despre trupe, şi eram doar un puşti care făcea primii paşi în gimnaziu. Erau ceva reviste de muzică, dar nu ştiam de ele. Se mai găseau şi casete video, adesea trase la a şaişpea mână, dar cine să îţi dea aşa ceva. Exista un magazin extraordinar de muzică, pe lângă Piaţa Unirii (Concord, parcă) dar aveam să-l vizitez peste ceva vreme. N-am avut un model în domeniu, din păcate, decât ceva ani mai târziu. Dar aceasta este deja altă poveste. 

Eram de o inocenţă astăzi stânjenitoare când venea vorba de muzică. Mă învârteam, mai mult influenţat, prin Depeche Mode, Pet Shop Boys, Erasure, şi cred că până la Queen treapta maximă a fost Metallica (Black Album) şi, fireşte, Guns'n'Roses. Poate şi Bon Jovi, deşi e probabil să fi fost mai târziu. Îmi plăceau? Da, altfel aş fi ascultat rap, ceea ce mi-ar fi asigurat protecţia şi prietenia celor mai mulţi colegi. Aş fi devenit popular. Îmi plăceau, dar ceva încă lipsea. Pentru 12 ani cred că era destul de bine, azi e înduioşător. Şansa a fost un prieten, unul dintre puţinii rămaşi astăzi. Dificil să menţii o prietenie, şi Queen a fost un motiv suficient de bun atunci, ca şi jocurile pe PC sau revistele de benzi desenate franţuzeşti. Cum spunea Seinfeld într-un episod, e vârsta la care oricine îţi poate fi prieten, dar pentru nimeni nu s-a prea verificat. Prietenul în cauză, mult mai dezgheţat decât mine, mi-a adus într-o zi caseta menţionată mai sus. Deja se prezenta fan Queen. Avea această singură casetă, dar era fan Queen declarat. Cine a prins vârsta ştie că o astfel de încadrare putea să schimbe multe în cadrul social. Eventual câştigai prieteni. Şi mai probabil inamici. Muzica era atunci factor decisiv în grupuleţul din clasă, ca şi când abilitatea de a da bine cu pumnul. 

Caseta arăta ciudat. Pe copertă era celebra poză din Bohemian Rhapsody, inspirată de un portret Greta Gargo, cu Freddie, Brian, Roger şi John (atunci nu aveam idee cum îi cheamă şi cine sunt) pe fundal negru, aproape înghiţiţi de beznă. Casetă bulgărească, avea şi ceva scris cu chirilice în partea de jos a interiorului, deşi s-ar putea ca memoria să-mi joace feste. 

Nu mi-a zis prea multe. Aveam un SHARP, un casetofon superb, metalic, argintiu, greu, rămas de la taică-miu, o bijuterie la care nu îmi era permis să umblu. Fără supraveghere. Dar atunci eram doar noi doi. Am pus caseta, side A, şi nerespectând cu acea ingenuitate a pirateriei vechi ordinea originală a pieselor, începea chiar cu Bohemian Rhapsody. După primele secunde a fost un şoc. Nu suna câtuşi de puţin ca ceea ce mai ascultasem până atunci, în limitele fireşti ale vârstei. Prima parte, cu mama, just killed a man, a fost suficientă. Vocea, atmosfera, pianul.  Mijlocul, cu înşiruirea de Galileo - Figaro mi-a dilatat pupilele la extrem. Operă. Nici acum nu sunt un pasionat. Era o altă lume. Ca un băştinaş din jungla amazoniană ce găsise un misionar să-i cânte Ave Maria. Nimic din ce ascultasem până atunci nu era comparabil. Nu înţelegeam. Dar doream mai mult. 

    Am derulat, ascultat, reascultat. Nu ştiam ce se poate spune într-o asemenea situaţie. Am mai simţit ceva similar când am văzut prima oară Călăuza, peste vreo 10 ani. După câteva zile a venit din nou şi mi-am făcut o copie. Nu ştiam nimic despre trupă, neştiinţă care a durat multă vreme, dar eram vrăjit de acel life has just begun. Şi nu numai.

Toate celelalte albume Queen - şi îşi cumpăra cam unul la două săptămâni - le-am ascultat împreună, de regulă seara, după şcoală. Unele le-am copiat de la el, altele au fost cumpărate. Unele mi-au plăcut de prima oară (A Kind of Magic, The Miracle, Jazz, A Night at the Opera), pe altele le-am înţeles mai greu (Queen I şi II, Innuendo). Am văzut tot datorită lui Wembley 1986, Magic Years (pe trei casete video originale, cât vor fi fost ele, şi care era piesa de rezistenţă a colecţiei sale), Greatest Flix 1 şi 2 (eu preferam 2, el 1). Am ascultat împreună Live Killers şi X-Mass 75, primele concerte după cel de pe Wembley, Queen înainte de The Game şi mustaţa lui Freddie. Şi înainte de Body Language. Am ascultat ce am găsit solo, el prefera Mr Bad Guy, eu The Album, el asculta şi Back to the Light, eu nu prea îl apreciam. Amândoi iubeam Barcelona. El a avut şi tricouri cu Freddie, ceva postere, eu un singur poster şi un medalion, cred. Insigne. Obiecte sacre, te defineau ca personalitate. Scoteam versurile împreună, destul de aproximativ. Ceva ani mai târziu am ascultat împreună Made in Heaven, un album suprinzător de legat şi de bun. De data aceasta eu făcusem rost de el. 

Acum suntem relativi bătrâni, foarte însuraţi şi cu copii măricei. Sper să asculte şi ei Queen. Noi nu am renunţat. Eu m-am tuns, el mai are părul lung. Am trecut 20 de ani de când a murit Freddie. Ultima oară am văzut împreună Houston 77, am băut Pepsi şi am fumat Blackstone. Eu am strâns şi o generoasă colecţie de bootleg-uri video şi audio. Aşteptăm noul album, pe care nu am idee ce piese s-ar regăsi, în afara colaborărilor cu Michael Jackson. În esenţă nimic nu s-a schimbat de atunci. Încă mai am acea strângere de inimă când aud mama, just killed a man.

Foto - http://www.worldchanged.eu, http://www.buymeposters.com, http://www.allposters.com