Arkham Horror - Dunwich Horror

Nea Spirache face achiziții

Știți cum se cumpără un boardgame atunci când ești tată de familie, bugetul e limitat, iar soția este îngrozită de ideea unei noi colecții ? Mai ales că un colecționar de colecții ar avea, teoretic, un grad de imaturitate alarmant de ridicat. Cel puțin așa susțin șamanii. Unii le mai spun și psihoterapeuții, ceea ce îmi pare o relativă exagerare. Se cumpără în maniera în care nea Spirache Necșulescu și-a cumpărat pălărie nouă, culoarea oului de rață. Iei Dunwich Horror, pentru că Arkham Horror înseamnă mai mult deja decât iluzorii economii familiale.



Mai iei și țiple pentru cărți, că tot aveai nevoie. Iei banii - 270 de lei, fix - împrumut de la unul dintre puținii prieteni, cer și oferi discreție, și promiți rambursarea când o fi. În scurt timp. Prezinți jocul acasă și vine întrebarea sinistră ”cât?”. Ton inchizitorial, aspru dar sever. 170, mamă dragă, era la promoție. Nici o vorbă despre țiple. Cum, 170, mă ruinezi, mă termini cu jocurile, bugetul nostru vast are alte priorități, etc, etc. Și scapi. Te mai întreabă și mama, eventual, și cu sinceritate spui ”o sută de lei, mamă, era lichidare stoc”. Cum, o sută, ai înnebunit, om bătrân cu cartonașe colorate, etc. Plus tokene, neapărat tokene. Și dacă te mai întreabă cineva, ajungi să spui că l-ai luat gratis, că a murit fostul posesor și nu a apucat să-l joace, nici să-i rupă celofanul, că a murit prin surprindere. Și dacă nea Spirache nu s-a spânzurat de cuiul lămpii, poate apuci și tu să îți faci seria Arkham Horror. Minuni sunt multe. Dar numai pentru alții. Și dai datoria înapoi prin inginerii și trucuri ce te-ar propulsa direct în postura măiastră de ministru finanțist.

Dunwich Horror, prima extensie ”mare” pentru Arkham Horror, a fost lansată în 2006, la un an după jocul de bază, și este considerată astăzi cea mai bună extensie din serie și prima recomandată de maniacii care se luptă fără prea multe șanse cu cea mai de succes serie Cthulhu Mythos editată de cei de la Fantasy Flight. Până acum producătorii mei preferați când vine vorba de boardgame-uri. După o primă extensie mică, Curse of the Dark Pharaoh (republicată mai târziu într-o ediție revizuită) Dunwich Horror aducea enorm de multe schimbări, iar povestea centrală era inspirată de nuvela omonimă a aceluiași HP Lovecraft. Mult mai târziu avea să apară, în colecția de miniaturi cu monștri, și temuta Oroare din Dunwich, unul dintre cele mai reușite modele. Pentru un plus de farmec. Și mă tentează enorm să o iau. Alături de seria de miniaturi cu investigatori sau alți monștri, ceea ce ar demonstra, fără dubii, că am pierdut orice contact cu realitatea financiar-palpabilă și sunt prins, fără speranță, în propriul meu coșmar arkhamian.

Modificări și adăugiri

Opt investigatori noi, patru Ancient Ones, 28 de monștri (și când vine vorba de Arkham Horror nu ai niciodată suficienți, fie doar să numeri toate ființele oribile create de Lovecraft, precursori și mai ales succesori sau imitatori) cărți noi de Mythos și Encounters pentru noua hartă, mica și damnata așezare Dunwich și orașul original, noi vrăji, obiecte și arme unice sau comune, plus cinci aliați. Dacă asta ar fi fost tot și era o extensie care merita luată încă din prima zi, aducea suficient material nou cât să merite. Numai cine nu a desfăcut vreodată o extensie pentru jocul preferat (neapărat ameritrash, niciodată euro, ok) nu va înțelege bucuria fascinată și trepidantă când deschizi punguțele și scoți alte cărți, alte tokene, alte micuțe bucățele de carton, viu și inspirat desenate. Dar anticipând evoluția ulterioară a seriei producătorii aduceau și câteva schimbări radicale în mecanica jocului.

Prima și cea mai importantă a fost introducerea cărților de Madness și , care au modificat definitiv felul în care se joacă Arkham Horror, și pe care le includ de fiecare dată, indiferent de celelalte extensii. În jocul original pierderea tuturor punctelor de viață sau sănătate mentală te făcea să pierzi o bună parte din bani și obiecte, o penalizare care ajungea să doară. Enorm. Și să reducă șansele și așa mici de a opri vreun Ancient One. Acum, odată redus la 0, alegi o carte de Madness și Injury, îți refaci viața și te trezești la spital sau la sanatoriu, cu inventarul complet. Numai că pentru asta plătești un tribut, ce se va face simțit pentru tot restul jocului. Jinxed, de exemplu, îți scade cu 1 norocul. Consumption (buna și bătrâna tuberculoză) scade Stamina cu 1. Claustrophobia îți scade Sanity-ul cu 1 la fiecare Upkeep, iar un investigatori suferind de paranoia își pierde aliații, nu mai poate lua vreodată altul, și este penalizat când se găsește în aceeași locație cu un alt investigator. Îți păstrezi item-urile greu adunate, dar cu un preț mare. Iar dacă tragi o dublură a cărții pe care o ai deja - ești devorat. Pur și simplu.

Injury

Este și prima oară când poți călători pe o altă hartă, aici Dunwich, suficient de activă în timpul jocului

ca să necesite măcar un investigator prezent mai mereu. Și în afara porților și cărților de Encounter aici se găsesc stranii vortexuri, locuri unde realitatea se deschide spre celelalte lumi, și care atrag ca un magnet fiecare monstru ce apare în Dunwich. O creatură ce intră în vortex crește cu 1 nivelul terorii în Arkham și, mult mai grav, după ce trei monștri dispar în vortexuri se trezește Oroare din Dunwich, făcându-și apariția pe Sentinel Hill (pentru cine își amintește nuvela). Foarte, foarte greu de învins chiar și de un investigator bine pregătit, și până acum a reușit să mă învingă de fiecare dată. Plus că odată distrusă poate să revină (recordul nefericit de până acum, într-o partidă marcată de un ghinion oribil de cosmic, a fost de trei apariții ale superbei Orori).

Își fac apariția și cărți comune și unice speciale, quest-uri și misiuni, fiecare necesitând vizitarea anumitori locații de pe hartă, eventual sacrificii și plata de bani sau obiecte, pentru recompense ce nu ar trebui trecute cu vederea. Sunt destul de greu de făcut mai ales după jumătatea jocului, când cele două hărți sunt cumplit de animate, dar merită. Armele și obiectele noi sunt bune, păcat că nu au găsit necesar să arunce printre unice măcar un Elder Sign nou.

Ca o concluzie

Dunwich Horror este una dintre cele mai bune extensii pentru Arkham Horror (păcat că nu a existat și un At the Mountains of Madness) și cei mai mulți o recomandă ca prima achiziție, deși mi-e greu să aleg între ea și Innsmouth Horror, ce aduce mult mai mulți investigatori și Ancient Ones. Aceleași componente de calitate deja trademark Fantasy Flight, grafică superbă, imersiune rapid odată ce înveți regulile (destule, dar nu foarte dificile) și schimbă cu totul jocul. Păstrând elementele de bază a reușit să aducă suficiente detalii noi ca să transpună într-un boardgame, până la urmă pentru un observator detașat doar o construcție a imaginariului din cartonașe mici și mari plus cărți de tot soiul, universul superb până la grotesc și pasionant până la teroare imaginat de Lovecraft și co. Și sper că doar mi se pare uneori, după un joc pierdut sau nu, că lumea asta micuță și colorată e preferabilă și mult mai reală decât cea din jurul meu.

Regret doar că am așteptat atât de mult timp până să o cumpăr, arată superb în raft alături de celelalte. Și dacă n-o să mai fie loc mai fac, mai eliberez, mai găsesc.

PS: cumpărat de la Gamesstop. Urmează Kingsport sau Miskatonic. Când o fi să fie.

PS 2: momentan am adăugat colecției de boardgames Elder Sign și extensia, Unseen Forces. Am fost teribil de cuminte, se pare.

Foto: fantasyflight.com, http://www.arkhamhorrorwiki.com