Nouă boardgame-uri de Crăciun. Cer sponsorizare. Ofer gratitudine.

Boardgame-urile m-au prins. Mult peste așteptările mele și temerile familiei, care s-ar putea să îmi recomande o doză de pilule roz ale fericirii sau un curs de auto-descoperire personală. În prezența unui psihiatru. De fiecare dată când descopăr o nouă pasiune - cărți, benzi desenate, horror-uri, tutunuri și pipe, Queen, mașini de scris, iar lista va continua cu siguranță - prefer să mă dedic plin de aplicațiune, cu devoțiune maniacală, documentare temeinică și, pe cât posibil, cheltuieli peste posibilitățile modeste de magazioner-gestionar. Dar pentru asta s-au inventat creditorii, și cine să se gândească mai des la tine, cu îngrijorare și teamă, decât cel căruia îi datorezi bani? Măcar așa nu te simți vreo clipă singur pe lume, nici măcar cu maimuțica Suflețel. Și de fiecare dată mă minunez cum de am putut trăi fără noua pasiune treizeci și ceva de ani. Ca să cităm un mare matematician - eram mult mai prost pe-atunci. Și când te gândești că totul a început cu o mefistofelic de inocentă invitație din partea celui care m-a ajutat, cu un deceniu și ceva în urmă, să descopăr Magic the Gathering. Să văd și eu cum e un boardgame...

Și acum, când alți cetățeni își pregătesc escapadele hibernale, în funcție de buget și spirit de aventură, eu stau cu zilele pe boardgamesgeek, pagini de producător și bloguri cu recenzii, compar, notez, evaluez, echivalez, chichirez, fac liste care se schimbă de o zi la alta, port cu soția discuții din categoria atât de cunoscută ”vreau și eu/nu se poate” și sper într-un Moș Crăciun extrem de generos, care să marcheze o perioadă de belșug abătută asupra camerei mele. Cândva îți vopseai cu sânge tocul ușii ca să nu te viziteze Îngerul Morții, eu trimit link-uri și poze cu ce mi-aș dori ministerului local de finanțe, în speranța unei minuni. Sau ca să îl provoc. Și dacă nu o fi minune, dacă Moș Crăciun are pană din motive de diaree acută la renul principal pe dreapta față, atunci iar fac datorii, și din cele opt boardgame-uri de mai jos tot îmi iau unul. În definitiv se pot face mici economii. La mâncare, la încălzire, la tutun, la oxigen. Măcar să mă apere îngerașul și să nu mă trimită familia la muncă. 

Lista finaliștilor, după îndelungi deliberări, e cam asta (în ordinea în care mi-au trecut prin țeastă). Nu am jucat nici măcar unul din cele de pe listă, vreo două le-am văzut fizic, jucate de alții, în diverse ocazii. În loc de pornografie, ca orice om normal, am văzut pe youtube zeci de filmulețe cu sesiuni de joc, recenzii, prezentări sau (tragic, știu) oameni mai norocoși decât mine care desfac jocul nou și îi prezintă componentele. Piesă cu piesă. Unboxing îi zice ritualului. Nu a contat nici dacă se pot juca în minim doi sau și singur. Până la urmă nimeni nu este cu adevărat singur, cu puțină imaginație și un strop de schizofrenie benignă poți să strângi în capul tău un snop de personalități diferite. Dar punând cap la coadă părerile și bazându-mă pe flerul legendar, ce nu m-a părăsit vreodată, am ales:

Eldritch Horror - noul titlu din seria Cthulhu Mythos (ar trebui să apară în cel mai scurt timp, deja s-a publicat pdf-ul cu regulile) ar fi fost prima opțiune, mai ales că se vrea o continuare a celebrei colecții Arkham Horror, boardgame-ul pe care îl voi pune, cred, mereu pe primul loc în topul preferințelor. 12 investigatori, 4 Ancient Ones, cărți de Mythos, 43 de monștri (nu se știe încă ce tipuri, dar 9 dintre ei sunt epic monsters), harta lumii în locul unui singur oraș (sau mai multe, cu extensiile de Arkham), numeroase mecanici noi care ar trebui să schimbe radical experiența (fiecare Ancient One are un deck propriu - Mistery, Research Encounter, Special Encounter - pe care îl customizezi la fiecare joc), tichete de călătorie, porți, artefacte, cărți pentru encounters și orașe/regiuni, etc. Arată foarte bine, grafică extraordinară, ar trebui să ofere o altă experiență păstrând elementele de bază, și văd că e poate cea mai profitabilă franciză din colecția Fantasy Flight. Și sunt chiar curios ce se întâmpla mai departe cu investigatorii, mai ales că de această dată, spre deosebire de clasica devorare, se pare că la moarte poți să pornești un mini-quest. Dar (și eu un dar cam generos) oare chiar am nevoie de un alt Arkham Horror, cu ceva îmbunătățiri, cât timp nu am terminat încă de adunat seria originală (îmi lipsesc două extensii mari și două mici, plus figurinele investigatorilor, plus monștrii, plus cărțile speciale, plus romanele). Aceasta ar fi întrebarea. 

Descent 2 - Journey into the Dark - în trecut eram mai mult decât reticent când venea vorba de RPG-uri, mai ales de dungeon crawl-uri. Nici de Dungeons & Dragons n-am fost atras. Ce mare lucru să-ți iei echipa de elfi, barbari, vrăjitoare și pokemoni diverși, eventual sub ghidarea unui gamemaster, să te bagi prin văgăuni și să te lupți cu tot felul de bâzdâgănii, dând cu zarul și tot calculând să vezi dacă ai lovit sau nu, în funcție de armura din puf de pinguin și sabia cea distrugătoare, etc. Vremurile s-au mai schimbat, iar această continuare a unei serii considerate legendară mi-a plăcut. Puțin spus. M-a fascinat. La fel ca mai toate produsele Fantasy Flight în cutie găsești componente de cea mai bună calitate, și fie doar pentru miniaturi merită să o cumperi. Sunt ele albe sau roșii, dar pictate arată extraordinar. Plus că mai toți jucătorii Descent-ului original (cu excepțiile de rigoare) au scris de bine și de foarte bine, mergând spre entuziasm, despre schimbările aduse cu Descent 2. Mai mulți eroi stil D&D, monștri de tot felul (inclusiv Dragoni Uriași), hartă ce se formează din secțiuni, miniaturi superbe, grafică incredibilă,  multe cărți, jetoane, se joacă în 2-5, unul dintre voi va fi Overlord, scenarii care compun o campanie sau se pot juca independent, plus o groaie de extensii care duc universul Descent 2 la statutul de ”Jocul”. Foarte tentat, chiar dacă prețul e măricel, pentru că oferă atât de mult. Cred că am poftă și nevoie de povești. Dar sigur nu voi fi elf. Elfii sunt enervanți. 

Last Night on Earth - filmul meu preferat cu zombie - Return of the Living Dead. Pe locul secund - Braindead (Peter Jackson mult înainte de LOTR). Pasiune veche? Melinda Clarke în ROTLD 3. Boardgame-ul de gen preferat? Încă nu am încercat vreunul. Zombicide ar fi fost prima opțiune, dar e greu de găsit, iar prețul este obscen ca scena împerecherii dintre asistentă și preotul kungfu din al doilea film de mai sus. Last Night on Earth este, din câte am văzut, cea mai bună opțiune, iar extensiile deja apărute îi asigură viață lungă. Zombiesc de lungă. Prezentat ca transpunerea unui film de categorie B, cu 14 miniaturi zombie și 8 eroi (figurine, mai multe figurine) pentru care s-au folosit imaginile unor actori amatori, arată în egală măsură amuzant și realist, oricum peste ce am văzut prin alte produse de gen. Ai câteva scenarii - omoară un număr de zombie, fugi din oraș cu o camionetă, etc - dar cu suficiente teme și variațiuni cât să reziste în timp. Ca supraviețuitor cauți prin clădirile de pe hartă arme, ataci divizia de zombie, încerci să îi omori sau păcălești, te lupți pentru fiecare tură încă în viață. Ca zombie ești ceva mai lent, foarte rezistent, mormăi Braaainzzzzz și încerci să îi omori pe majoretă, geek, preot și restul distribuției. Păcat că nu au pus în cutie și o casetă VHS (vintage, baby) cu un film de colecție, eventual dublat în germană. Au pus un CD cu recomandata coloană sonoră. Iar harta din mai multe bucăți arată excelent. 

Talisman 4th Edition - cea mai bună descriere ar fi Piticot cu Dungeons and Dragons. Hartă dreptunghiulară cu trei niveluri. Începi din exterior și trebuie să ajungi la o anumită căsuță a ultimului nivel, de unde începi să îi căsăpești pe cei rămași. 16 eroi în jocul de bază, reprezentați prin miniaturi gri (se pot vopsi). Poți fi transformat în broască. Strângi arme, vrăji și alte chestiuni utile, iar când ajungi pe o căsuță ai un encounter, care poate fi o luptă - șobolani, dragoni, vrăjitori și nu numai - poți primi un obiect nou, o penalizare și multe alte bucurii. Bazat mult pe noroc și răsturnări de situație care îi vor face pe strategii lenți să renunțe repede la joc, acuzându-te că nu le-ai înțeles tactic. Destul de alert și fără milă, ideea este să-ți elimini colegii fără prea multe remușcări, să ajungi în vârf și să rămăi singurul, un fel de Highlander, într-un univers parțial fantasy, parțial bandă desenată. Piticotul sadic. Are detractorii săi, mai puțin numeroși decât extensiile deja publicate, dar și fanaticii care au tot jucat ediție după ediție și o consideră pe aceasta drept cea mai bună. Are șanse mari, pot să îl joc în trei cu băieții. Deși la ultima partidă pierdută de Memoir 44 cel mic a aruncat în mine cu zarurile. Riscurile pasiunii. 

Ticket to Ride - în primele zile de boardgamer eram un susținător declarat și fanatic al ”ameritrash”-ului. Nici nu vroiam să aud de boardgame-uri euro, oricât de multe premii ar fi luat și oricât de lăudate ar fi fost ideea sau mecanicile. Nu vreau omuleți și cubulețe din lemn, oricât de viu ar fi colorate, vreau miniaturi sau măcar pioni din carton gen Arkham Horror, vreau jetoane și sute de cărți cu grafică spectaculoasă, vreau o poveste, un scenariu în desfășurare, vreau 1001 de tokene de toate formele, nuanțele și mărimile posibile, pentru care ai nevoie de un număr impresionant de cutiuțe sau punguțe. Dintr-un reflex de colecționar încă în relativă funcțiune vreau ca un joc, odată deschis, să ofere multe, multe piese. Undeva în adâncurile mele presupun că stă ascuns un puzzle-maniac. Ticket to Ride s-ar putea să fie marea excepție și primul pas în lumea euro. După ce am încercat varianta pentru Ipad. Și m-a prins. Rău. În cel mult cinci minute îi prinzi regulile de bază, și pentru următoarele ore am stat doi oameni în toată firea să adunăm cărți cu vagoane în diverse culori și să punem rute, blocându-ne, sabotându-ne reciproc și invitându-ne la acțiuni ce desfid bunul simț și regulamentul urban de conduită, cu pigmentări din imagologia religioasă și spectrul familiei. Cu elemente erotic-necrofile. Și după cum arată boardgame-ul original, produs de compania care a creat și seria Memoir 44, plus cele câteva extensii, s-ar putea să fie o candidatură serioasă pentru cadoul de Crăciun. 

Kingsport Horror - ar mai fi Miskatonic Horror, extensia la extensii, dar cu Kingsport mi-aș completa colecția de investigatori (i-aș avea pe toți), patru noi Ancient Ones, trei Guardian, aș putea să joc în sfârșit la final un Epic Battle ca la carte, inclusiv cu cărțile din Innsmouth. Și aș mai face un pas în completarea unei serii care ocupă deja destul de mult pe raft. Mania totalității. Să am tot. Chit că în ultimul timp nu prea am mai avut timp de el. Dar vine ea vacanța mare... E adevărat că mulți dintre pasionați au fost dezamăgiți de harta din Kingsport și de mecanica rift-urilor, dar investigatorii sunt buni, printre cei mai buni din serie, sunt și ceva vrăji și unice interesante, cei trei Guardian îți oferă un mic ajutor disperat de necesar. Și creaturile noi. Plus că dacă tot am început să strâng toată colecția Arkham Horror nu pot să îl ratez. Să îl iau, să iau altceva?

Elder Sign - despre Elder Sign am scris cu entuziasm, mai ales că era unul dintre primele boardgame-uri și cel dintâi inspirat de Cthulhu Mythos. Bun, simplu, atmosferic, tema foarte bine implementată și genul de joc pe care îl prinzi de la primele partide și nu te plictisește. Acum a apărut și prima extensie, Unseen Forces, care aduce investigatori și quest-uri noi, noi Ancient Ones, monștri, arme și vrăji, preia din Arkham condițiile Blessed și Cursed, zaruri noi, și din câte am înțeles ridică dramatic nivelul de dificultate. Am avut partide terminate în 30 de minute, dar și altele, pierdute, cu peste o oră de joc, dar de fiecare dată m-a prins și nu a apărut acel sentiment sinistru de ”iarăși Elder Sign?”. L-aș lua, dar parcă vreau ceva nou. Măcar pentru colecție și tot merită. Sau când n-am chef de ceva mai complicat. 

Mansions of Madness - ar fi trebuit să fie o combinație între Arkham Horror și RPG, cu un keeper care păzește o casă bântuită, plină de mistere lovecraftiene, și mai mulți investigatori care încearcă tură după tură să dezlege misterele unuia din cele cinci scenarii, cu câte trei variante fiecare. Riscând la fiecare pas să fie atacați de cultiști și tot felul de creaturi imaginate de cel care a fost Providence, să înnebunească, să moară, să îi atace pe ceilalți sau pur și simplu să piardă orice șansă de a salva umanitatea. Plin de miniaturi, opt pentru investigatori, 24 de monștri, hartă sublimă din piese, de fiecare dată alta, peste 300 de cărți de tot felul, tokene, puzzle-uri în rol de mini-questuri, cel puțin grafic arată superb. L-am văzut, m-am jucat puțin cu el, cred că cel puțin ca prezentare este cel mai impresionant produs inspirat de mitologia cthulhu. Din păcate mulți dintre pasionați s-au plâns că scenariile sunt monotone și puternic scriptate, fără să-ți lase cea mai mică libertate de a explora dacă vrei să câștigi, iar în lipsa unui Keeper care să știe ce vrea să facă jocul devine repede plictisitor și greoi. Și chiar dacă talentul nativ, dublat de imaginație și inteligență, m-ar transforma într-un Keeper bun (uite, mama, am ajuns Keeper) tot ar trebui să găsesc jucători. Dar e o opțiune, măcar pentru calitatea componentelor. 

Tales of the Arabian Nights - pe vremea când cele 1001 de nopți se găsesc în tălmăcirea lui Haralambie Grămescu în două serii editate în BPT, și era teribil e greu să strângi colecția întreagă (cred că e mai ușor să-l trezești pe Cthulhu și să-l întrebi cât e ceasul) visam la un joc de gen. Eventual Bunul Gospodar mixat cu Șeherezada. Ceva care să îți permită să îți faci propria poveste în lumea aceea incredibilă. Jocul este acesta. Ai șase personaje - Sindbad, Ali Baba, Șeherezada și încă trei - o hartă uriașă, trei zaruri speciale, tokene și cărți. Trebuie să aduni un număr de puncte de destin până la final. Ajungi într-un loc și ai un encounter. Cu un djinn, un cerșetor, un vizir, un hoț, o ghulă. Și aici vine partea cea mai importantă. Nu ai cărți din care tragi până când afli rezultatul. Ai o carte, uriașă, cartonată, cu câteva mii (16 mii, parcă) de variante, din care alegi potrivit unei diagrame. Dacă ești bărbat, prinț, bun și alegi să îl miluiești pe cerșetor - obții un rezultat. Dacă îl lovești, cu totul altul. Și tot așa. Practic varietatea posibilităților este înfricoșătoare, și chiar dacă nu poți aplica vreo strategie, totul fiind destul de aleator, esențial este nu să câștigi, ajungând la Bagdad un mare bogătaș sau temută vrăjitoare, ci să spui o poveste. Cât mai frumoasă. Cât mai lungă. Și mai poți să fii blestemat, transformat în femeie, căsătorit, văduv, marinar, djinn, etc, etc, etc. Șanse mari să fie alegerea de Crăciun, dacă îl găsesc în România. 

Asta mi-e confesiunea.

Foto: boardgamesgeek