Iain Rob Wright - Sam

Cel puțin teoretic Exorcistul a epuizat magistral tema copilului posedat și torturat de o entitate demonică, fie ea Pazuzu sau vreunul dintre cei ce alcătuiesc sumarului Dicționarului Infernal purtând semnătura lui de Plancy. Simpatice fragmente ale imaginariului, deși un pic prea diforme și chiar cornute. Cartea a apărut în în 1971, a fost un triumf și a devenit repede un titlu clasic al genului, în bună parte datorită incredibile ecranizări realizate la scurtă vreme după aceea de William Friedkin, și astăzi un exemplu de transpunere în lumea celuloidală a unui horror de referință.



Dar cum Romero a reușit să reinventeze ca temă pentru weird fiction lentul și voracele zombie, omniprezent în producțiile de gen, 

William Peter Blatty a lansat un subiect ce se menține în topul preferințele, chiar dacă în mare diferențele esențiale sunt aproape inexistente între un titlu și altul. Copilul inocent, în contrast șocant cu maleficul demon, este posedat, metamorfozat, torturat și, într-un final apoteotic, după putința și talentul fiecărui creator de ficțiune tenebroasă, este salvat de un exorcist/mag/prieten înțelept și dispus a se sacrifica. Și cum avem astăzi nenumărate variațiuni după Night of the Living Dead și câțiva interpreți ai lui Dracula (înaintea tuturor fiind, firește, Christopher Lee) nici ideea posesiunii demonice aplicate unui subiect infantil nu și-a pierdut din interes. Chiar dimpotrivă. Un bun exemplu recent fiind acest Sam, scris de Iain Rob Wright. 

Un autor britanic mai mult decât interesant al noului val, exemplu de manual pentru ”self-publishing” - dacă voi nu-mi publicați scrierile atunci o s-o fac singur, și cu succes - și inspirat de prezent în social media, Iain Rob Wright reia tema posesiei demonice (o, unde este turma de porci ce conținea Legiunea și se arunca voios în mare) și o face suficient de inspirat pentru a nu oferi doar o pastișă sau o repetiție. În cadrul destul de generos al subiectului Wright se mișcă cu siguranța unui autor stăpân pe sine și creează cu Sam, eroul principal al cărții, o memorabilă intrare în galeria copiilor demonici. Mai curând anti-eroul. Sam, un puști de opt ani, este stăpânit de o misterioasă entitate. Sadic și de o ironie macabră, palid, emaciat și mereu acoperit de o groasă peliculă de sudoare, pare mai curând victima unei mame neglijente, ce încă nu și-a revenit după strania sinucidere a soțului. Recentă sinucidere, la puțină vreme după ce Sam a început să se transforme. Armate de psihologi, psihiatri, specialiști, pediatri - suficienți pentru a umple un spital de dimensiuni medii - au defilat prin uriașa vilă a familiei, fără ca vreunul dintre ei să fi avut succes. 

Nimeni nu știe ce se întâmplă cu Sam, a cărui unică distracție pare a fi să urmărească noul episod din South Park în timp ce se masturbează frenetic. Reacționând cumplit de agresiv dacă este deranjat, cu o incredibilă putere. În restul timpului acoperă pereții și foi de hărtie cu desene copilăresc-grotești, adesea cele mai ascunse dintre secretele celor din jur. Alături de el mai sunt doar mama, Frank și două gărzi de corp. Iar cei care ar trebui să îl salveze sunt un cuplu formidabil și aparent incompatibil: Angela, o lesbiană alcoolică, cândva cleric, astăzi caterisită plus Tim, teoretic un vânător de fantome, ”ghostbuster” modern, specializat mai curând în depistarea unui poltergeist fals decât în consilierea entităților demonice. Cei doi ar trebui să afle ce se întâmplă cu Sam, a cărui ultimă șansă pare a fi un exorcism autentic. Chiar făcut de cineva care a părăsit Biserica. Prinși de Sam sau de ceea ce îl controlează în casă, de-a lungul unei nopți aparent interminabile, sunt singurii care ar putea să afle care este secretul lui Sam. Iar în buna tradiție a genului finalul aduce o răsturnare de situație, chiar dacă previzibilă (din păcate). 

Sam este centrul de atracție al cărții, așa cum este firesc. Dacă pentru memoria colectivă arhetipul imagistic al copilului demonizat rămâne Linda Blair în filmul lui Friedkin, eventual în scena crucifixului (tributul natural adus cinematografului) o eventuală ecranizare a acestei cărți ne-ar putea oferi în contrapartidă un băiețel demonic. Dominat de o stranie și bătrână inteligență, ce cunoaște chiar și cele mai ascunse taine ale fiecăruia - iar Angela și Tim au fiecare un trecut pe care ți-l amintești doar în cele mai terifiante coșmaruri - pe care le prezintă inocent și zâmbitor sub forma unor desene în culori vii și tușe desacralizante. Nimic nu poate fi mai cumplit decât să vezi ceea ce ai ascuns de întreaga lume și chiar de acel ochi interior care veghează fie și în absența lui Dumnezeu sau, cine știe, a conștiinței ori a legii morale din tine. Mai ales când cel care știe totul este un băiețel cu privire stranie, o putere fizică aproape de neimaginat și darul damnat de a provoca celorlalți cât mai multă suferință. Îi place, îl amuză, își păstrează aproape mereu umorul negru al celui atot-puternic, al celui care se distrează. Totul este un joc pentru Sam sau pentru cel din interiorul lui Sam, și ce poți face atunci când ești confruntat cu o putere cumplit de veche și mereu neliniștită, ce transformă totul într-un Dungeons & Dragons unde este supremul Dungeon Master. Prinși în vila ce a devenit o capcană uriașă, în singura noapte ce nu se va sfârși până când totul nu se va sfârși, Angela și Tim trebuie să îl salveze pe Sam. Să-l exorcizeze cu unul din acele ritualuri aproape secrete, despre care Biserica nu va vorbi niciodată public. Sau, dacă este singura opțiune, să îl sacrifice. Și interesant este că ajungi pe la jumătatea cărții să fii sedus tocmai de carisma acestui băiețel malefic și sunt părți în care ajungi să te simți mai curând de partea lui. Oricât de blamabil ar fi asta. 

Iain Rob Wright este un autor bun. Chiar foarte bun. Contrastul dintre copilul inocent și ființa în care s-a transformat Sam este esența personajului, și este surprinzător de bine transpus. Dacă alți autori păcătuiesc tocmai prin clișeizarea personajelor, ce devin repede mici omuleți decupați din mucava, dănțuind pe o scenă unde se cam văd sforile, roțile dințate și subterfugiile regizorului, aici toate personajele sunt creionate pentru a avea substanță, identitate și mai ales un trecut, o poveste. Angela și Tim au fiecare un secret care joacă un rol mai mult decât definitoriu în economia epică generală, și în buna tradiție a celorlalte titluri semnate de Wright, ce își construiește astfel o credibilă și funcțională mitologie narativă, totul se înlănțuie logic și firesc. Au ajuns aici, la Sam, pentru ceea ce au făcut sau nu au făcut și pentru că trebuiau să îl întâlnească pe Sam, un amestec de liber arbitru, predestinare și blestem. Confruntarea dintre cei trei, sau mai curând dintre un cuplu uman și ceea ce este în Sam - și care ar putea să nu fie ceea ce pare, pentru că demonul înainte de orice poate și vrea să mintă - duce spre o răsturnare de situație dacă nu spectaculoasă, oricum binevenită. 

Un horror inspirat, ce reușește să pornească de la o temă deja clișeu și să o utilizeze cu originalitate și mai ales cu forță. Ceea ce este în weird fiction o calitate obligatorie.