9 Aug 2008

Borkum Riff – Black Cavendish


Marca : Black Cavendish
Producator : Borkum Riff
Tutun : Kentucky, Burley, Cavendish, Black Cavendish
Aspect tutun : panglici subtiri, scurte
Aroma : Cavendish, nuca (vag)
Tarie : ridicata
WAF : mediu
Prezentare : plic 50 g

La deschiderea plicului se simte un miros artificial, foarte parfumat, dar placut. Mixtura de tip ribbon este alcatuita din patru feluri de tutun, predominand cele doua feluri de Cavendish. Un joc interesant de negru, auriu si cafeniu inchis. Nu mi s-a parut prea umed, tocmai bun de fumat. Pipa se umple usor, datorita taieturii, dar se aprinde relativ greu si se stinge destul de des. Pana pe la jumatatea bolului se fumeaza relativ bine, fara sa intepe prea tare la limba si fara sa se incinga foarte mult.

Aroma este amestecata : sunt note de ciocolata si nuca (vagi), predomina gustul de Burley si pe fundal se simte un pic ceea ce ar trebui sa fie Cavendish. Ar fi trebuit sa aiba si aroma de nuga si “truffles”, eu nu le-am simtit. In a doua jumatate gustul de Burley si Cavendish se intensifica, aromele artificiale dispar complet, dar fumul incepe sa intepe zdravan, iar pipa se infierbanta rapid. Este insa un tutun dens, greu. Genul de tutun care profita de orice graba sau neatentie ca sa dea in clocot. Aroma in camera este placuta, dar nu extraordinara, poate prea grea. La final ramane un scrum de culoare inchisa si mici bucatele de tutun nears.

Este un tutun cu multa nicotina – dupa o pipa plina deja iti simti capul cam usor. Dupa doua – ai o senzatie de greata, parca te-ai dat jos din rollercoaster. Nu l-as fuma in fiecare zi, doar din cand in cand, eventual dupa masa sau inainte de culcare. Interesant ca alternanta, dar nu ca obisnuinta. De cateva ori l-am amestecat cu alte varietati mai slabe, rezultatul nu a fost rau. Dar nici memorabil.

Borkum Riff Black Cavendish este un tutun cu multa nicotina, aroma de Burley si Cavendish, notele suplimentare se simt prea putin. Un tutun nu prea complicat, care te lasa sa iti vezi de treaba in timp ce il fumezi, fara sa te uimeasca prin ceva. Nu este rau, dar nici mai mult de mediocru. Nu tocmai pe gustul meu, prefer ceva mai aromat si mult mai usor. In lipsa de altceva, este OK. Daca exista alternative, nu. Pretul am inteles ca este accesibil (l-am primit cadou) asa ca poate fi o experienta. Mi-e greu sa cred ca una repetata.

Prea pretentios, prea fierbinte si prea intepator. Parca prea mult efort pentru o fumata prin nimic memorabila.

9 comments:

Anonymous said...

Foarte frumos. Omagiu visiului, dar de Maiden si Dickinson, nimic?

tyler durden said...

viciului am vrut sa spun

Cinabru said...

Tyler, dupa ce a fost la Maiden nu am mai putut gasi nimic de spus. Stii si tu cum e, nu poti sa descrii un vis frumos. Mai ales unul asteptat de atatia ani.

E ca o epifanie : ai trait-o, dar nu o poti descrie :)

dede's said...

daca tutunul nu e grozav, macar ambalajul e frumos.

Cinabru said...

Dedes, in noua serie de Cavendish de la Borkum Riff am avut si surprize placute, doua la numar. Dar adevarul este ca ambalajul este mult, mult peste calitatea tutunului. Norocul meu ca a fost ieftin.

mrg said...

Inca o "recenzie de tutun" marca Cinabru! Prin urmare - buna. Pacat ca nu a fost pre gustul tau continutul (inteleg ca ambalajul - da ;-)). Mi s-a intamplat si mie cu un tutun achizitionat recent prin comanda. Morala, pt fiecare noua optiune caut sa citesc cat mai multe recenzii. Chiar daca sunt subiective (inevitabil!), contin macar un "sambure de adevar", respectiv de informatie pe care o pot confirma si eu dupa ce trec la proba degustatului.

Cinabru said...

MRG : multumesc pentru aprecieri. Si ma bucur ca te-ai intors. Black Cavendish-ul asta nu m-a dat deloc, dar deloc pe spate. Ba chiar dimpotriva. Dar cum am primit patru Borkum Riff, le iau pe rand.

Asta este, ne mai pacalim, mai o dezamagire, mai o descoperire. Asta este frumos.

mariuca macovei said...

Fara sa fumez pipa, imi place totusi sa pufai din tigari de foi. SI lunaasta am descoperit Santa Damiana. Bun domne, bun:)

Cinabru said...

Asa ceva am fumat inca mai putin decat pipa sau tigari obisnuite. Poate de trei ori pana acum. Imi place, dupa pipa vin pe locul doi. Daca recomanzi, o sa incerc si eu.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...