Cum l-am descoperit pe Soljenitin

Alex Petria ne “instiga” sa ne aducem aminte cand si cum l-am descoperit pe Soljenitin. Ciudat ca asta m-a facut sa-mi amintesc si de anumite persoane pe care nu le-am mai vazut de mult timp.

Prima data am auzit de Soljenitin de la Paul Goma. De fapt, am citit numele intr-una dintre cartile lui Paul Goma. Si cum Paul Goma era, mai ales atunci, un adevarat “profesor”, am inceput sa il caut pe disidentul asta, Soljenitin. Auzisem cate ceva de el, am aflat mai multe atunci. Prima data am gasit “O zi din viata lui Ivan Denisovici”, intr-o traducere frantuzeasca aparuta la Julliard. Cu poticnirile inerente, am citit-o in doua zile M-a dus cu gandul la “Amintiri din casa mortilor”. Cosmarul Siberiei adus la zi, Gulagul despre care, ca multi altii, stiam prea putine. A urmat mai putin cunoscuta “Pavilionul cancerosilor”. Adesea prea lenta, nu prea interesanta pe alocuri, un roman clasic si destul de fad, cel putin in aparenta. Dar cu momentele sale extraordinare, cu cateva personaje memorabile si mai ales cu o miza, un personaj omniprezent : cancerul. Cautam cu frenezie, aproape cu disperare, Arhipelagul Gulag. Devenise o obsesie, o carte mitica, o carte despre care se vorbea cu anumita veneratie prin cercurile in care ma invarteam. Numai Musil mai avea acest statut. Nu o gaseam insa pe nicaieri.

Pe la inceputul facultatii mi-am gasit insa, printr-un prieten comun, o interesanta sursa de carti. Era un fost detinut politic. Legionar. Sau aproape, pentru ca nu apucase decat sa activeze, putin timp, in Fratiile de Cruce. Urmase traseul comun tuturor detinutilor politici in regimul comunist : inchisoare, eliberare, slujba mizera, presiuni, supraveghere, prieteni care il turnasera, Revolutia din ’89, noile dezamagiri. Era atat de diferit de imaginea legionarului promovata cu isterie de propaganda comunista incat parea ireal. Foarte distins, cu un umor adesea sarcastic, de o vitalitate pe care i-o invidiam. Citise enorm, stiam foarte multe, nu renuntase niciodata la convingerile de tinerete, dar nici nu incerca sa faca prozeliti. Un domn autentic. Nu as putea spune ca eram prieteni, aveam cunostinte comune, dar vazand ca ma intereseaza Gulagul romanesc, imi mai imprumuta din cand in cand, cu o suta de recomandari despre cum se pastreaza o carte, titluri pe subiect.

Cartile aparute despre Gulagul romanesc au fost publicate de multe ori in regie proprie de fostii detinuti, in cateva sute de exemplare, conditii modeste, distributie dezastruoasa, iar cele care aveau detalii ce deranjau prea multe erau cumparate rapid. Dispareau misterios de pe piata. Sau erau distribuite in circuit inchis. Curata ilegalitate. Multe erau trecute cu vederea sau ignorate pentru ca autorii erau fosti legionari sau chiar legionari ce ramasesera activi. Greu de gasit, domnul in cauza le avea cam pe toate. Si am avut astfel sansa de a citi destule. Fiecare o piesa dintr-un puzzle cumplit, petrecut aici, in Romania, cu parintii si bunicii nostri. Unii tortionari, altii victime.

Senzatia de cosmar, de grotesc, de ireal. Reeducarea, puscariile, torturile, arestarile de legionari, taranisti, liberali, etc, etc, motivele adesea ridicole si fortate, procesele kafkiene, conditiile de exterminare, asasinatele din inchisori si din afara lor, eliminarea celor eliberati care devenisera incomozi. Totul se gasea aici. Ingrozitor. Toate acestea s-au intamplat.

De acolo, trecerea la marturiile privind alte lumi in care cosmarul comunist avusese loc a fost fireasca. Si tot de la el luam majoritatea cartilor. Dar cumva ratasem tocmai una esentiala.

Din vorba in vorba, cand i-am inapoiat o carte, a aparut si numele lui Soljenitin. Cum, domnule, n-ai citit Arhipelagul Gulag ? Nu-l citisem. Mi l-a dat sub promisiunea ca voi avea grija de el ca de ochii din cap. L-am citit intr-o saptamana. Soljenitin devenise pentru mine un zeu, un colos, un erou. Radiografia Gulagului sovietic, un spatiu bestial, despre care se vorbea atat de putin. O marturie insuportabila. Una dintre marile carti ale istoriei. Mi-am cumparat si eu cele trei volume peste catva timp, gasite din intamplare, intr-un anticariat cu pretentii.

Atunci insa i-am adus cele trei volume inapoi. Le-ai citit, domnule ? Da. Si ? Este incredibil. Este incredibil ca s-a intamplat asa ceva. A zambit. Nu fuma, dar atunci s-ar fi potrivit. Privea oarecum pe langa mine. Cand a vorbit, parea ca este foarte, foarte departe. Domnul meu…totul este real. Totul a fost asa. Soljenitin nu a scris un singur lucru. A facut o lunga pauza, dupa care s-a uitat la mine.

Domnule, a fost mai rau decat ne-am temut noi.

In timp, din varii motive, nu am mai tinut legatura. Cumva se terminase perioada in care invatam de la el. Cumva nu am mai putut sa aflu mai multe. De cate ori vreau sa imi aduc aminte, revin la Arhipelagul Gulag. Ideea ca ar mai putea fi cineva care sa aiba fie si cea mai mica simpatie pentru comunism imi apare cu atat mai absurda. Din pacate, nu este. I-am citit si alte carti. Mai tarziu. Ce a aparut la noi.

Ar trebui Arhipelagul Gulag sa fie lectura obligatorie ?