18 May 2009

Ryu Murakami : In supa miso

Ryu Murakami reuseste fie sa te dezamageasca total (Ecstasy), fie sa te intrige (Albastru nemarginit, aproape transparent), fie sa iti ofere o carte buna (Copii de aruncat), si tocmai aceste suisuri si coborasuri m-au intrigat suficient cat sa citesc si In supa miso. Pornita fara prea mari speranta, In supa miso s-a dovedit pana la final cel mai bun Ryu Murakami aparut la noi. Cu o scena-cheie de un sadism descriptiv greu de suportat, un masacru aparent insens si nascut dintr-un capriciu (doar aparent), aflat intre thriller si incursiune in universul distorsionat al unui misterios ucigas, este in egala masura o introducere in stralucitoarea si deprimanta industrie nipona a sexului, cu toate detaliile imposibil de aflat din ghidurile de calatorie « serioase », inclusiv o selectie de termeni obsceni in traducere. Perfect pentru completarea unui vocabular de baza, pana la urma.

Mi-a amintit de American Psycho, genialul roman al lui Bret Easton Ellis, o versiune insa mai « light » si fara profunzimea acestuia. Desi o singura scena atinge tensiunea dezlantuita ce poarta amprenta Patrick Bateman, este si cheia intregii carti. Poate fi citit ca un thriller bun, ca o explorare a unei Japonii ciudate si perverse, ca o lunga confesiune sau ca o poveste absurda, in care un strain, un gaijin, reuseste sa pulverizeze echilibrul instabil al lumii tanarului Kenji. Kenji, un pusti de 20 de ani, castiga destul de bine ca ghid pentru turisti. Dar nu pentru cei care vor sa descopere Japonia din pliante, ci pentru cei care vor sa descopere turismul sexual, de la bordeluri de tot felul la saloane de masaj, cluburi sado-maso, peep-shows, etc. Iar Kenji este unul dintre ghizii destul de buni si destul de ieftini, asa ca este bucuros sa primeasca un nou client, un american, Frank, un personaj ciudat, cu o fizionomie ce pare artificiala, haine saracacioase si o poveste ce se dezvaluie incetul cu incetul.

Frank este un alt gaijin venit in Japonia in cautarea distractiilor, cu un teanc zdravan de yeni si dolari, chiar in preajma Anului Nou, si daca initial Kenji il vede doar ca pe un alt client, bun pana la urma de muls, isi da repede seama ca Frank este mai mult decat atat. La inceput banuieli fara sens, apoi mici aluzii, apoi fragmente din amintirile lui Frank, totul construind o tensiune infricosatoare. Foarte repede, Kenji isi da seama ca Frank este mult mai mult decat si-a dat seama initial, si in loc de respect sau prietenie apare teroarea ca Frank ii poate face rau. Foarte mult rau. De fapt, obsesia indreptatita ca Frank va continua sa ucida, iar Kenji ii va deveni complice sau urmatoarea victima. Interesant cum Ryu Murakami reuseste sa construiasca tensiunea, un adevarat exemplu al genului. Il insoteste in baruri, ii explica unde se gasesc cele mai ieftine prostituate, care sunt distractiile la moda, cum functioneaza industria nipona a sexului. Un client ca oricare altul, aparent.

Iar Frank explodeaza pana la urma intr-un bar, cand patronii profita de gaijin si ii incarca sanatos nota de plata. Totul intr-un fel perfect legal si de o rece politete. Iar ceea ce pentru Kenji e doar o teapa autohtona devine un declic. Declic pentru o scena memorabila, dementa in stare pura, fara aditivi sau indulcitori, un masacru in care pentru prima oara Frank devine adevaratul Frank, si nu un gaijin naiv. Cu o coregrafie narativa de exceptie, este momentul de turnura pentru Kenji, momentul in care isi da seama ca este prins intr-un joc. Un sir de crime descrise cu o veridicitate care te pune pe ganduri, care te face sa te indoiesti de limitele unui scriitor ca Ryu Murakami. Sunt scene cum am citit foarte rar, cumplit de realiste, o poezie a criminalitatii extreme, sadice, ireale si totusi des intalnita. Si, paradoxal poate, desi Kenji este martor si stie ca singura sa sansa este sa il denunte pe Frank, nu o va face. Pentru ca intelege ca Frank nu este doar un om care a cedat si a incalcat limitele. Frank are limitele sale. Si inca este foarte departe de ele.

Intre asasin si ghidul sau s-a format o legatura morbida si stranie, un Frank atotputernic, fara limite si imposibil de oprit si un Kenji fascinat, vulnerabil si ingrozit, care isi doreste doar sa iasa din cosmar. Nu este doar teama, este mult mai mult de atat, si pentru prima data Frank si Kenji ajung cu adevarat sa comunice, sa se descopere si sa se inteleaga abia dupa ce au in amintirea comuna cateva victime, ucise cu o maladiva imaginatie. Iar finalul a fost, cel putin pentru mine, o surpriza.

In supa miso este un roman surprinzator, bun, tensionat. E un thriller, e o critica a Japoniei consumiste, o calatorie in spatiul imaginar al unui criminal psihopat, o explorare a nebuniei, increderii si legaturii dintre doi oameni aflati in afara lumii normale, civilizate, echilibrate. Sau, pana la urma, o calatorie intr-o alta Japonie. Recomandat.

6 comments:

kriticon said...

Bine-ai spus. Mi-a placut cartea si recenzia ta.

Cinabru said...

Multumesc mult pentru apreciere. E cel mai bun Ryu Murakami din cate au aparut la noi. Mi s-a parut pana acum un autor suprinzator de inegal, chiar daca si-a gasit deja un stil propriu.

Teodora said...

pare interesanta cartea, ar trebui sa o cumpar si eu...

Cinabru said...

Dintre toate Ryu Murakami, e cea mai buna. Chiar incearc-o, sunt curios cum ti se va parea.

lemondegala said...

Desi autorii japonezi nu sunt pe lista mea de lectura, recenzia ta mi-a atras atentia asupra acestei supe japoneze si mi-a starnit curiozitatea de-a a descoperi legatura intre titlul atat de culinar si nebunia Japoniei ascunse.
Invitatia la lectura e binevenita si-ti multumesc :)

Cinabru said...

Incearca-l si pe Haruki Murakami, dar cu romanele sale fantastice, cele de dragoste sunt mai slabe. Poti sa incerci si Kobo Abe, desi nu m-a entuziasmat. Eu iti multumesc pentru vizita.

Post a Comment

Share This