17 Aug 2009

McConnell – Oriental

Tutun : oriental, virginia, cavendish, latakia, perique

Aspect tutun : broken flake

Aroma : oriental

Tarie : medie

WAF : medie

Prezentare : cutie 100 grame

L-am fumat prima data la una dintre intalnirile clubului, nu mai retin la care, dar m-a surprins placut. Surprins este poate prea putin, e o mixtura exact pe gustul meu, si nu am sanse sa ma plictisesc prea curand de ea. Amestec de cinci tutunuri – Oriental, Virginia, Cavendish, un pic de Latakia si un strop de Perique – Oriental mi se pare un tutun potrivit pentru orice moment al zilei, fie ca iesi cu prietenii, citesti, lucrezi sau pur si simplu fumezi o pipa buna, fara alte adaosuri. Nu prea greu, dar nici usor, cu suficienta nicotina si o paleta interesanta de arome. Si o cutie simpla, dar draguta, galbena, cu un design minimal, un chinez dedublat, trasat in tus, strajuind credincios marca tutunului. Chinezul asta s-ar putea sa devina un foarte bun si drag prieten.

Destul de umed in cutie (imi place sa usuc tutunurile ceva mai mult) Oriental e o adevarata simfonie de culori si texturi, de la galben deschis la negru lucios, taietura marunta si fina. Prima impresie este foarte buna : stii ca e ceva aparte, se simte suficient parfumul latakiei, amestecat cu oriental. Iti pregatesti pipa, il usuci un pic, o umpli si aprinzi, relaxat.

De fiecare data s-a aprins repede si fara probleme (arde asa pana spre sfarsit) si primele fumuri sunt o incantare : gustul de tutun oriental, exotic si dulceag, matasos, amestecat cu baza de cavendish-virginia si peste, ca o nota delicata, latakia cipriota (din ce am inteles de la Molia). Sincer nu am simtit si gustul piperat de Perique, aroma este prea complexa poate pentru a le identifica una cate una. Un fum dens, parfumat si totusi usor, iar pana spre jumatatea pipei aromele se mentin, se intrepatrund, e un joc de dulce si usor amarui, foarte putin. Excelent. In a doua parte a fumatei fumul este mai greu, mai tare. Departe insa de duritatea unui Nightcap, spre exemplu, primul tutun care m-a ingenuncheat la propriu si a facut camera sa o ia in sus si in jos, ca un carusel imens.

Nu incinge pipa, nu inteapa la limba, se fumeaza usor de fiecare data. Mirosul in camera este placut, chiar si pentru sotie, care nu tolereaza deloc amestecurile cu latakie. Unul dintre tutunurile mele preferate, pana acum. Si una dintre cele mai bune alegeri pentru cei care vor un oriental bun sau care vor sa descopere pentru prima oara altceva decat o virginie sau un aromatic stereotip si artificial. In top 10 sau chiar 5 in acest moment.

7 comments:

Molia said...

Sunt fan convins al acestui tutun. De altfel e singurul cu latakia non-siriana care a reusit sa ma convinga. De notat un aspect important omis de Cinabru, singurul dezavantaj al tutunului: WAF foarte scazut

Cinabru said...

Si mie imi place mult, Molia. Red Virginia, de la acelasi producator, l-am descoperit initial datorita tie. WAF a fost surprinzator de bun, chiar am fost lasat sa fumez Oriental cu sotia in camera, dar nu in exces. Tot Red Virginia ii place mai mult.

FluffSpider said...

Cinabru, ti-am vazut postarea cu creionu' ikea...am avut si eu un pumn de de-alea:p
Dar tin sa te anunt ca la ambient se dau creioane similare, adica acelasi lemn, mina, etc, doar ca scrie ambient pe ele:p si is gratis.

Molia said...

Pana acum asta a fost de la distanta tutunul care mi-a adus cele mai multe reprosuri din partea civililor. Fumatorii initiati il apreciaza, dar nefumatori inca nu am gasit sa-l aprecieze. Cel mult il tolereaza

Cinabru said...

FluffSpider : ma apuc sa-mi completez colectia, daca ajung pe acolo. Si voi avea muuuulte, muuulte....

Molia : e fain spus "civililor". La mine a fost drama cand am fumat un 1792 de la Algu, era sa raman pe strazi pana s-a aerisit. Si acum mai am unul, astept ocazia potrivita (singur acasa).

Sotia il tolereaza, dar mai bine fara.

humidor said...

Cred ca review-ul ar da bine si pe situl PCB.

Cinabru said...

Humidor : rezolvat :)

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...