30 Aug 2009

Luigi Capuana : Medicul saracilor

Sunt carti pe care nu-ti mai aduci aminte cand si de unde le-ai luat, nici macar de ce. Te trezesti cu ele in biblioteca, eventual undeva in spate, prafuite si uitate. Ajungi sa citesti cate una sau doua, in lipsa de altceva. Adesea e o noua dezamagire, din categoria « exact de ce am luat io asta ? » Cateodata insa dai peste o carte surprinzatoare, poate chiar foarte buna. Asa cum mi s-a intamplat cu Medicul saracilor.

Dupa titlu, credeam ca volumul semnat Capuana e vreun roman romantic-dramatic de acum doua secole sau doar unul, cu vreun altruist medic tanar care se sacrifica pentru comunitate, isi da ultimul banut, se zbate pentru medicamentele batranului invalid si eventual moarte singur si indragostit, luptand cu ciuma sau holera. Totul plin de sfaturi si intamplari morale, un fel de Cuore cu miros de spirt si sclipit de scalpel. Nimic din toate astea. Din fericire.

Medicul saracilor e un surprinzator de bun volum de povestiri din satele si oraselele italiene, majoritatea din Sicilia lui Capuana, o lume vesela si complicata, cu dramele, secretele, regulile si personalitatile sale. Mergand in lumea celor modesti, celor umili, celor multi, Capuana nu cedeaza abordarii romantice si condescendente, nu se emotioneaza in fata mizeriei, saraciei si greutatilor, nu ajunge la maniera unui Gorki si nu ii face pe eroii sai simboluri sau arhetipuri ale realitatilor sociale, etc, etc. Nici vreun personaj genial, tuberculos si metafizic, revolutionar al lumii care nu il accepta. Nu. Taranii, mestesugarii, casnicele si vagabonzii sai sunt sireti, sunt amuzanti, sunt adesea ridicoli. Au mult din taranii lui Maupassant, de pilda, dar fara acea dimensiune tragica si acea tristete mizera. Nici pomeneala de taranii lui Zola sau de catolicii demni si prapastiosi ai lui Reymont. Nu. La Capuana personajele sunt vesele, sunt pline de viata arsa de soare, printre maslini si neveste necredincioase, in sate si orasele pietruite si incarcate de animatia vietii de zi cu zi. Chiar si solemnitatea impusa te face sa chicotesti.

Pun si au bogate coarne, arunca de la balcon icoana Sfantului Iosif care nu le-a indeplinit ruga, cauta comori ascunse din batrani si vand « antichitati » falsificate colectionarilor creduli si bogati. Un functionar de la oficiul telegrafic ajunge sa raporteze cutremure inchipuite, de ciuda ca rivalul sau, aflat in alt sat, inregistra nenumarate cutremure slabe. Un zgarcit harpagonic cumpara un sicriu, doar pentru ca il ia mai ieftin, desi e inca sanatos si in putere. Un frumos vaduv, cu patru copii mici, este disputat de mai multe vecine rivale, dornice sa-i cucereasca inima si patul. Femeile iubesc, adesea in afara casei, barbatii seduc si imbatranesc, copiii cresc si se indragostesc, devin ticalosi sau oameni de treaba. Mici tradari, mici inselatorii, pacaleli si farse. Rare si stranii in intreg sunt bucatile tragice, in care eroii ajung asasini, dar pentru Capuana acestea sunt accidente, sunt drame, oarecum sunt disonante in volum, franturi de viata pe care parca ar fi preferat sa le evite. In rest, tragediile, moartea, despartirile si boala sunt depasite la fel : prin umor, prin intamplari si rivalitati amuzante si neasteptate, optimism. Taranii si targovetii sicilieni au cateva constante/repere : Biserica si credinta (intelese adesea superstitios si cam alandala), amenintarea infidelitatii sau tentatia ei, pofta de bani, barfa, traditiile, vinul si mancarea. In aceste coordonate se invarte existenta lor. Totul are un aer de vodevil, de piesa, de decupare din povestile satului. Capuana are intuitia de a surprinde dintr-o lume imaginara episoade care retin atentia si te conving sa il citesti.

Daca intamplarile din lumea satului au un farmec si un umor nostalgic, restul volumului, intre care un Mic Decameron – replica nu foarte inspirata la clasic – pacatuieste tocmai prin sentimentalismul specific sfarsitului de secol. Si daca Luigi Capuana reusise inainte sa redea un univers satesc veridic si pasionant, iesit din lumea satelor ramane un scriitor bun, stapan pe mestesugul sau si capabil sa construiasca situatii epice. Nu lipsesc nici motivele fantastice, obsesia destinului imuabil, tragediile ce nu pot fi evitate pentru ca « asa este scris ». Dar nu sunt unele surprinzatoare, adesea monotone si chiar plicticoase. Cumva dragostea ca tema nu il mai poate inspira la fel de mult, si te sileste sa-l citesti cam pe fuga si cam din obligatie. Sa termini cartea, nu de alta.

Cumva indecis. Prima parte mi-a placut chiar mult. A doua s-a citit prea greu si fara prea mare placere. Ma bucur ca am dat de cartea asta, dar ma puteam opri la jumatate fara prea mari regrete. De incercat pentru cine vrea ceva clasic. Foarte sicilian. O sa mai citesc ceva de Capuana ? Daca imi iese in cale, de ce nu ?

7 comments:

MB said...

Ce ai scris m-a facut sa reiau lectura lui Gala Galaction. Nici Iacob Negruzzi nu ar fi de lepadat.

Radu Vancu said...

Una din cartile copilariei mele a fost culegerea de basme si povesti italiene a lui Capuana, "Izvorul frumusetii". Sunt acolo texte care ma urmaresc si azi ("Pendulino", "Pielea de paduche", "Izvorul frumusetii"...) Nu e un Ispirescu al lor, pentru ca e substantial mai stilizat si mai artist. Dar nici un Creanga, pentru ca nu-i deloc rabelaisian, si nici taranesc. N-avem termen de comparatie. Tare as avea chef s-o regasesc zilele astea, asa ca tine cu "Medicul saracilor"!

Adina said...

Pare interesant, am sa caut; mie mi-ai facut acum pofta sa citesc Italian Folktales de Italo Calvino, multumesc :)

Cinabru said...

Mario : ma crezi sau nu, in perioada asta il recitesc fascinat pe Delavrancea (mai putin dramaturgul) si nu-mi vine sa cred cat de mult imi place acum si cum puteam sa-l trec cu vederea pe vremuri. Galaction... Poate voi incerca si eu. La fel si Negruzzi. Au trecut multi ani de la prima citire.

Radu Vancu : nu am din pacate cartea, dar o sa fiu cu ochii dupa ea. Sunt iar intr-o perioada de 1001 de nopti (versiunea Bpt) asa ca niste basme ar veni tare bine.

Adina : si pe mine m-ai facut curios sa citesc asa ceva, pentru ca Italo Calvino mi-a placut mult din cat am citit (cu o singura exceptie).

Adina said...

@Cinabru - cartea asta de Calvino e o colectie de povestiri populare italienesti adunate&adaptate de catre dansul. Is si eu curioasa cum ii sta in postura de Ispirescu.

Alexandra said...

Am fix aceeasi editie in biblioteca si tot intamplator am dat peste ea. Am citit-o cu o placere nebanuita, dar din pacate nu reusesc sa gasesc titlul original pentru bucata "Din lumea satului". Ma poti ajuta cumva? Multumesc.

Cinabru said...

Ma tem ca nu. Dar mai caut.

Post a Comment

Share This