S-a deschis expoziţia ”Pif în România, un erou al Epocii de Aur”

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 20 iunie - 22 iulie 2012. Intrarea este liberă. 

Am ajuns la expoziţia găzduită la Sala Dalles cu un amestec de curiozitate şi firească nostalgie. Pifofil pe vremea când găseai Pif-uri doar la anticariate (rar), prieteni mai mari nefiresc de generoşi (încă mai rari) şi talciocuri (cea mai bună sursă), chiar eram nerăbdător să văd cum a fost pusă în scenă povestea unei reviste transformate într-un mit al generaţiei mele. Vineri spre prânz nu era prea multă lume, sper ca până la sfârşitul lui iulie să vină cât mai mulţi vizitatori.

La intrare, în partea dreaptă, puteţi citi pe un panou mai multe texte ale pifofililor români, printre care şi cel semnat de Dragoş C. Butuzea/Chestii livreşti.  A fost selectat şi al meu, îl puteţi citi în versiunea românească la finalul postării. Aveţi la intrare şi un istoric bilingv al revistei (toate textele sunt bilingve), pe un panou uriaş din carton. În rest imagini din paginile revistei, un ecran pe care puteţi urmări scurte interviuri cu pifofili români (când am ajuns eu rula unul cu Horia Roman Patapievici, ştiam din Zbor în bătaia săgeţii că şi-a vândut colecţia de peste 200 de exemplare pentru a-şi cumpăra cărţi), iar pe cuburi ce servesc drept măsuţe sunt câteva Pifuri Gadget. Le puteţi răsfoi în voie, m-am bucurat să regăsesc un număr pe care chiar l-am avut. 

Expoziţia în sine, organizată sub forma unui labirint de panouri uriaşe, cam doi metri şi ceva pe un metru şaizeci, poate un metru optzeci (niciodată nu am putut evalua corect) prezintă cele mai importante personaje - Rahan, Pif şi Hercule, Dicentim, Arthur, Dr Justice, Placid şi Muzo, Pifou, Leo, Corto Maltese, etc, etc - şi cei mai importanţi graficieni/scenarişti, cu scurte biografii. Şi ideea de impact maxim - pagini din Pif reproduse pe panourile uriaşe de carton. Să vezi o pagină cu Placid şi Muzo sau începutul unei aventuri cu Rahan mare cât un perete.... mai mult decât inspirat, dar efectul a fost pentru mine fascinant. Simplu şi extraordinar ca impresie. M-am plimbat mai bine de 20 de minute pe acolo, citind sau recitind. Nu ştiu cine a găsit această soluţie, dar merită felicitări sincere. Uneori nu ai nevoie de cine ştie ce instalaţii complicate şi costisitoare pentru a avea succes.

Nu ştiu ce ar simţi un puşti de astăzi vizitând această evocare a universului Pif. Poate nu îi va spune nimic. Poate o va găsi nostalgică şi stranie, aşa cum ni se par nouă fotografiile cu părinţii şi bunicii noştri imortalizaţi în trecerea prin timpul lor. Sau poate nu ar înţelege ce atâta deranj pentru o revistă cu benzi desenate. Sper ca măcar unul dintre aceşti ipotetici puşti să vrea să afle mai mult despre Pif. O expoziţie pe care sper să o revăd până la finalul ei măcar încă o dată. Superbă, regret că nu am luat aparatul să fac măcar o poză. Poate data viitoare.

Textul meu pentru expoziţia Pif în România, un erou al Epocii de Aur

Aveam vreo cinci ani când am văzut prima oară un Pif Gadget. De fapt, erau şase, plus un Poche cu Arthur le Fantome. Era cadoul unui vecin, Bruno, cu vreo 15 de ani mai mare decât mine, care pleca din ţară. Alesese libertatea, iar eu descopeream Pif. A fost o revelaţie. Prima oară când descopeream magia benzilor desenate. Citeam binişor, dar nu aveam idee de franceză, aşa că răsfoiam emoţionat fiecare număr, încercând să-mi dau seama ce se întâmplă în casetele viu colorate, cu bule de text. Mult mai târziu, când începusem să învăţ franţuzeşte, Pif (colecţia deja crescuse) a fost primul meu profesor adevărat şi prima lectură intensivă. Liste de cuvinte şi expresii, zile întregi pentru a înţelege măcar un episod din Rahan, sau Leonard şi discipolul său, sau Dr Justice, Placid et Muzo, Supermatou. Spre regretul meu, niciodată nu am găsit un gadget din cele prezentate pe copertă şi în primele pagini ale fiecărui număr. 

Pif a fost pentru generaţia anilor 80 din România mai mult decât o revistă. Era un mit, o comoară, colecţia cât de mică devenea un tezaur ce trezea gelozii şi invidii. Le găseai în anticariate şi în talciocuri, deja abonamentele pentru România fuseseră suspendate. Nasul lui Pif era prea liberal pentru Cortina de Fier. Un Pif însemna două-trei maşinuţe de fier, o altă valută-forte a puştilor. Un album Rahan era practic nepreţuit. Un număr special sau un poche, mai ales Pif et Hercule, era adesea doar un miraj. 

Am crescut cu Pif. L-am iubit şi îl iubesc şi azi. Noi am fost generaţia Pif.