5 Aug 2008

Cum l-am descoperit pe Soljenitin

Alex Petria ne “instiga” sa ne aducem aminte cand si cum l-am descoperit pe Soljenitin. Ciudat ca asta m-a facut sa-mi amintesc si de anumite persoane pe care nu le-am mai vazut de mult timp.

Prima data am auzit de Soljenitin de la Paul Goma. De fapt, am citit numele intr-una dintre cartile lui Paul Goma. Si cum Paul Goma era, mai ales atunci, un adevarat “profesor”, am inceput sa il caut pe disidentul asta, Soljenitin. Auzisem cate ceva de el, am aflat mai multe atunci. Prima data am gasit “O zi din viata lui Ivan Denisovici”, intr-o traducere frantuzeasca aparuta la Julliard. Cu poticnirile inerente, am citit-o in doua zile M-a dus cu gandul la “Amintiri din casa mortilor”. Cosmarul Siberiei adus la zi, Gulagul despre care, ca multi altii, stiam prea putine. A urmat mai putin cunoscuta “Pavilionul cancerosilor”. Adesea prea lenta, nu prea interesanta pe alocuri, un roman clasic si destul de fad, cel putin in aparenta. Dar cu momentele sale extraordinare, cu cateva personaje memorabile si mai ales cu o miza, un personaj omniprezent : cancerul. Cautam cu frenezie, aproape cu disperare, Arhipelagul Gulag. Devenise o obsesie, o carte mitica, o carte despre care se vorbea cu anumita veneratie prin cercurile in care ma invarteam. Numai Musil mai avea acest statut. Nu o gaseam insa pe nicaieri.

Pe la inceputul facultatii mi-am gasit insa, printr-un prieten comun, o interesanta sursa de carti. Era un fost detinut politic. Legionar. Sau aproape, pentru ca nu apucase decat sa activeze, putin timp, in Fratiile de Cruce. Urmase traseul comun tuturor detinutilor politici in regimul comunist : inchisoare, eliberare, slujba mizera, presiuni, supraveghere, prieteni care il turnasera, Revolutia din ’89, noile dezamagiri. Era atat de diferit de imaginea legionarului promovata cu isterie de propaganda comunista incat parea ireal. Foarte distins, cu un umor adesea sarcastic, de o vitalitate pe care i-o invidiam. Citise enorm, stiam foarte multe, nu renuntase niciodata la convingerile de tinerete, dar nici nu incerca sa faca prozeliti. Un domn autentic. Nu as putea spune ca eram prieteni, aveam cunostinte comune, dar vazand ca ma intereseaza Gulagul romanesc, imi mai imprumuta din cand in cand, cu o suta de recomandari despre cum se pastreaza o carte, titluri pe subiect.

Cartile aparute despre Gulagul romanesc au fost publicate de multe ori in regie proprie de fostii detinuti, in cateva sute de exemplare, conditii modeste, distributie dezastruoasa, iar cele care aveau detalii ce deranjau prea multe erau cumparate rapid. Dispareau misterios de pe piata. Sau erau distribuite in circuit inchis. Curata ilegalitate. Multe erau trecute cu vederea sau ignorate pentru ca autorii erau fosti legionari sau chiar legionari ce ramasesera activi. Greu de gasit, domnul in cauza le avea cam pe toate. Si am avut astfel sansa de a citi destule. Fiecare o piesa dintr-un puzzle cumplit, petrecut aici, in Romania, cu parintii si bunicii nostri. Unii tortionari, altii victime.

Senzatia de cosmar, de grotesc, de ireal. Reeducarea, puscariile, torturile, arestarile de legionari, taranisti, liberali, etc, etc, motivele adesea ridicole si fortate, procesele kafkiene, conditiile de exterminare, asasinatele din inchisori si din afara lor, eliminarea celor eliberati care devenisera incomozi. Totul se gasea aici. Ingrozitor. Toate acestea s-au intamplat.

De acolo, trecerea la marturiile privind alte lumi in care cosmarul comunist avusese loc a fost fireasca. Si tot de la el luam majoritatea cartilor. Dar cumva ratasem tocmai una esentiala.

Din vorba in vorba, cand i-am inapoiat o carte, a aparut si numele lui Soljenitin. Cum, domnule, n-ai citit Arhipelagul Gulag ? Nu-l citisem. Mi l-a dat sub promisiunea ca voi avea grija de el ca de ochii din cap. L-am citit intr-o saptamana. Soljenitin devenise pentru mine un zeu, un colos, un erou. Radiografia Gulagului sovietic, un spatiu bestial, despre care se vorbea atat de putin. O marturie insuportabila. Una dintre marile carti ale istoriei. Mi-am cumparat si eu cele trei volume peste catva timp, gasite din intamplare, intr-un anticariat cu pretentii.

Atunci insa i-am adus cele trei volume inapoi. Le-ai citit, domnule ? Da. Si ? Este incredibil. Este incredibil ca s-a intamplat asa ceva. A zambit. Nu fuma, dar atunci s-ar fi potrivit. Privea oarecum pe langa mine. Cand a vorbit, parea ca este foarte, foarte departe. Domnul meu…totul este real. Totul a fost asa. Soljenitin nu a scris un singur lucru. A facut o lunga pauza, dupa care s-a uitat la mine.

Domnule, a fost mai rau decat ne-am temut noi.

In timp, din varii motive, nu am mai tinut legatura. Cumva se terminase perioada in care invatam de la el. Cumva nu am mai putut sa aflu mai multe. De cate ori vreau sa imi aduc aminte, revin la Arhipelagul Gulag. Ideea ca ar mai putea fi cineva care sa aiba fie si cea mai mica simpatie pentru comunism imi apare cu atat mai absurda. Din pacate, nu este. I-am citit si alte carti. Mai tarziu. Ce a aparut la noi.

Ar trebui Arhipelagul Gulag sa fie lectura obligatorie ?

10 comments:

ligia said...

Ca Soljenitin e un mare scriitor e un "dato di fatto" deja, o confirma Nobelul pe care l-a castigat.
Eu cred ca "Arhipelagul Gulag", la care as adauga, fara sa stau prea mult pe ganduri, "Ostinato" ar trebui sa fie lectura obligatorie. Caci prea repede am uitat ce a fost comunismul pentru noi ca popor. Si, ne place sau nu, sunt inca tributari acestuia.

Cinabru said...

Corect, Ostinator este o alegere buna. Si de la Goma mai sunt si multe, multe altele. Numai ca, asa cum scriu si in post, multe dintre cartile importante despre Gulagul romanesc au aparut in tiraje minuscule si au avut difuzare proasta. Ca am uitat, este grav. Cumplit este ca se gasesc tineri - din fericire nu prea inteligenti - care evoca si lauda comunismul. Asta este groaznic.

ligia said...

Asa e, multe dintre cartile dedicate experientei numite comunism sunt imposibil de gasit in librarii. Eu la "Ostinato" am ajuns dupa multe peripetii, "cu pile", ca sa spun asa.
Cred ca in general oamenii nu stiu ce a insemnat cu adevarat comunismul. De multe ori nici chiar cei ce au trait atunci nu stiu exact ce a insemnat cu adevarat acea perioada. Suna imposibil, dar cred ca de multe ori nu s-au oprit sa se gandeasca/ analizeze ce li se intampla, iar dupa revolutie romanii au devenit ocupati cu diverse obsesii, adevarul ajungand undeva in fundul sacului. Asa ca eu sunt mai indulgenta cu tinerii care vorbesc despre comunism. Unii, la fel ca mine, sunt sinceri in incercarea lor, altii sunt pur si simplu ignoranti.

DeMaio said...

L-am descoperit printre noi.
Şi a fost mai dureros decât să-l citesc...

Cinabru said...

Ligia : norocul meu a fost ca Paul Goma si-a pus majoritatea cartilor online, gratuit. Altfel, nu as fi citit cateva importante, intre care si Ostinato. De restul nu mai vorbesc. La fel, majoritatea le-am gasit tot pe internet, mai mult sau mai putin legal. Asta este, cu asta defilam.

DeMaio : ai groaznic de multa dreptate si de aceasta data. Nu stiu, parca de atunci am o senzatie de gol, de lipsa. Cumva, existenta lui Soljenitin omul ma facea uneori sa ma simt mai linistit.

dragoş c said...

Io n-am citit decat O zi din... - o carte buna, alaturi de Panta rei a lui Grossman - parc-asa se scrie. De Goma n-am citit, dar m-a impresionat Rugati-va pentru fratele... a lui Noica. M-au inspaimantat insa cele trei volume mari din arhipelag, nu cred c-as citi asa de mult numai despre rau, poate e o terapie, dar nu mi se potriveste. Mie mi se pare mai dura Colonia penitenciara a lui Kafka decat...
E bine sa invete copiii despre rau, ca sa nu-l mai repete, dar sa citesti o mie de pagini despre asta... Repet, nu l-am citit, zic din auzite.
Oricum faina postarea! E un subiect delicat

Cinabru said...

Dragos : mersi de apreciere. E mai greu sa-l incepi, pe urma nu il mai poti abandona. Aveam deja experienta volumelor de memorialistica ale victimelor nazismului. Din multe puncte de vedere insa Gulagul a fost si mai cumplit.

Pe Goma ti-l recomand oricand, desi nu toate cartile sale au acelasi nivel. Un triptic de inceput, dupa mine, ar fi Gherla / Din calidor / Culorile curcubeului. Pentru a nu uita nici controversata Saptamana rosie.

Acuma, asa cum avem un curs optional dedicat Holocaustului, este necesar sa avem si unul dedicat Gulagului. Mai pe scurt, doar esenta, dar trebuie.

Cristina said...

Din pacate, aceste carti (si multe, multe altele...) ar trebui incluse in lectura obligatorie, atat pentru noi, dar mai ales pentru parintii nostri.
De ce spun asta? Am constatat, de pilda, ca, desi eu sunt deschisa la orice experiment sau tatonare in ceea ce priveste lecturile, adesea intru in conflict cu parintii (sau cu multi din generatia lor), mai putin "desfundati la minte" (scuze expresia, e cam dura, dar uneori se potriveste...) ca sa ne inteleaga toate preferintele literare, sau dorinta noastra de a tatona dupa ceva nou. De multe ori, cartile pe care nu le pot digera si intelege, le includ aproape automat in categoria cartilor "de doi lei"; sincera sa fiu, nu inteleg de ce.
Nu vorbesc in speta de Soljenitin sau Goma, nu cred ca ar gandi deocamdata asa ceva; era o afirmatie retorica, adresata la modul general. Ma intreb: de ce totusi au asemenea mod de gandire?

Cinabru said...

Cristina : pentru ca a gandi devine din ce in ce sport extrem. Pentru ca sunt spalati vitelin pe creier. Pentru ca sunt cretini. Si tot asa...

Cristina said...

...Pentru ca le este, poate, mai comod sa nu gandeasca decat destul de limitat...
... Pentru ca le este, poate, mai usor sa se complaca in a nu-si modula stilul de a gandi...
...Pentru ca le este, poate, mult mai usor sa-si impuna punctul de vedere decat sa-l accepte pe al altora...

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...