7 Jun 2009

Cartea cu Euri

Volum colectiv, intre istorie orala si memorialistica, cu nu mai putin de cinci autori : Calin Torsan, Cosmin Manolache, Sorin Stoica, Roxana Morosanu, Ciprian Voicila. Sincer sa fiu, l-am luat mai mult pentru Sorin Stoica (Dumnezeu sa-l odihneasca), un scriitor exceptional. Un scriitor de care nu cred ca m-as putea plictisi. Iar aici cea mai importanta contributie purtand semnatura sa vorbeste despre...fotbal. Dar la fel de interesant este capitolul – pur experiment literar – in care compunerile unor copii de scoala devin...poezie. Poezie in vers alb, de o surprinzatoare muzicalitate si emotie. Si nu, nu e vorba de eurile din mancare.

Cartea cu Euri e o carte-puzzle, un mozaic de confesiuni, istorii orale si experimente literare. Inca o carte despre copilaria in comunism, subiect care pare in ultimii ani ca a ajuns totusi la ultimele clipe de glorie. Dar dupa cat a fost muls, nici nu-i de mirare. Autorii si-au trait o buna parte din copilarie in comunism, inainte de 1989. Si o repovestesc cu nostalgie si amuzament. Copilaria in comunism a avut partile ei proaste, dar si partile bune. Sigur ca trebuia sa fim soimi ai patriei si pionieri, trebuia sa faci munca patriotica, sa mergi la defilari, sa devii un cetatean model al unei tari distorsionate si cenusii, sa inghiti si sa vomiti mai departe toata propaganda salciu-ridicola de la scoala, totul sub privirea demn-paternala a Tovarasului. Era si teama. Teama ca vei spune ce nu trebuie, sa nu spui ca ai tai asculta Europa Libera, sa nu te faca pionier in prima serie, sa gresesti un vers la poezia despre Ceausescu in fata tovarasei profesoare. Aveai uniforma, o ciocolata Milka era de regula un ideal inaccesibil, un Graal, nu aveam Counterstrike si Hi5, nu aveam 40 de posturi TV. Aveai indatoriri si obligatii. Nu aveam multe altele. Imi dau seama, retrospectiv, ca nu aveam mare lucru. Cel putin material. Si la prima vedere se pare ca am avut o copilarie trist, mohorata si saracacioasa.

Aveam in schimb ratele si vanatorii, tara, tara, vrem ostasi, aveam mingi de 35 de lei, aveam glucoza, aveam biciclete, aveam lumea in afara lumii din Mendebilul, aveam tigarile romanesti din guma de mestecat, aveam guma Turbo (5 lei), aveam mentosan, ciocolata chinezeasca si tenisi idem, timbre, reviste Cutezatorii si Pif-uri, fetele aveau elasticul, flori, fete si baieti, cantareti si castraveti, unii aveau si fotbalul sau inotul, aveam bomboane cubaneze si miere bulgareasca, 5 minute de Cartea Junglei sambata/duminica, nu aveam nevroze si tristeti, nu prea spalam fructele, ne imbolnaveam parca mai rar si aveam iarna zapada. Daca stai sa recapitulezi, aveam foarte mult.

Pasionante amintirile lui Cosmin Manolache, cu gara loc magic, pustile improvizate si fotbalul, frizeria si zonele interzise ale cartierului, dincolo de care nu mai este nimic sigur, familiar, ci intri intr-un univers guvernat de alte reguli ; capitolul dedicat nasterii copiilor, povestita de acestia prin ochii mamei ; amuzant si induiosator jurnalul de bebe ; selectia de compuneri infantile, scolaresti, nu lipsite insa de farmec, pe cele mai diverse teme, cu Sorin Stoica la 8 ani ; cercetasii vs pionierii la nivel de carnet ; etc, etc, etc. Un volum aparent fragmentar cand te uiti la cuprins, dar la final ai aproape senzatia de text sferic, inchegat si bine gandit. La fel de important e si stilul ales pentru astfel de confesiuni : jovial, sincer-nostalgic, combinatie de jurnal si mestesug literar, mereu cu un umor al detasarii si timpului.
Pana la urma, e arheologie istorica. Astfel de detalii, ignorate sau expediate intr-un subcapitol intr-un tratat serios, fac savoarea oricarei istorii. Viata reala, lumea reala, cu care poti rezona si la care te poti raporta, pentru ca si tu ai fost acolo. Aveau dreptate Braudel si prietenii lui. Nu stiu cat de gustata ar fi cartea de generatiile post ’89. Pentru mine a fost un interesant apel la memorie. Mi-a adus aminte de multe detalii, jocuri, gusturi si mirosuri pe care le ingropasem undeva in pliurile cerebrale. Dar pentru cei mai tineri s-ar putea sa fie antropologie pura. 

Cum era sa fii copil pe atunci ? Cam cum scrie in Cartea cu euri.

22 comments:

ionuca said...

Uite ca nu stiam de cartea asta! Noah, inca una pe lista :) Merci!

Cinabru said...

Cu placere, e suficient de interesanta ca sa merite o lectura. Plus ca e Sorin Stoica :)

Humidor said...

Fericirea se masoara in cat de mult zambesti. Istoric vorbind, nu stiu daca oamenii zambesc mai mult acum decat in urma cu 20 sau 200 ori 2000 de ani.

lemondegala said...

merci de recomandare, un motiv sa reiterez o parte din copilaria mea, si eu cred ca pentru generatia celor nascuti in jur de '89 carte are alt impact, nu pot trai copilaria noastra nci macar in gand; dar poate totusi sa le dea o idee despre cum poti fi un copil fericit cu resurse materiale putine si fara mijloace "virtuale"; apoi poate tine si de noi parintii sa le starnim copiiilor interesul spre modelele copilariei noastre

strelnikov said...

yes we HAD al that, pifuri + glukoza + mihai viteazu la teve! yes we had.

btw uneori imi doresc sa calatoresc nitel in Timp pana'n 88. asa, un weekend.

Cinabru said...

Humidor : inclin sa-ti dau dreptate. Am avea nevoie de o istorie a zambetului, pana la urma.

Lemondegala : cum s-ar spune, aveam putin si totusi enorm. Asta incerc si eu acum cu copiii mei, sa vad daca si reusesc.

tlön society : io as vrea si mai devreme, un 85 - 86 eventual, inainte de scoala. Those were the days...

Jovi said...

Tot citind posturile tale despre Sorin Stoica sau care contin acest nume, imi dau seama inca o data de pretuirea pe care i-o port...Am citit jurnalul de mai multe ori, articolele din periodicele campinene, O limba comuna. A fost un mare om, treceam zilnic, fara sa il cunosc, pe langa el prin liceu, fiind doar cu un am mai mare. Socul si apoi descoperirea lui au venit dupa ce a murit, cand valoarea lui a devenit evidenta (ca la multi altii, postum) si peisajul literar campinean. S-au publicat articole si in revista literara de aici, la care scriu si eu de ceva timp. Din pacate, nu este cunoscut si nici nu va fi decat de putini oameni, nici macar de unii din comuna sa natala, Banesti, satul Urleta. In numele celor din aceasta zona, iti multumesc.

Cinabru said...

Zmeura : pe Torsan l-am citit prea putin pentru a-mi face o parere, Sorin Stoica este pentru mine unul dintre marii scriitori contemporani. Pacat ca nu a mai avut timp sa faca tot ceea ce ar fi putut.

Jovi : multumesc. Eu l-am descoperit accidental cu Jurnalul. Comandasem la Polirom Jurnal de Palahniuk si dintr-o eroare a venit in pachet jurnalul lui Sorin Stoica. Apoi am citit O limba comuna, Povestiri cu injuraturi si Dincolo de frontiere. A fost urias, un talent autentic, nu facut, ci nascut. Un scriitor urias.

Intr-un fel te invidiez pentru ca ai avut ocazia sa il intalnesti in realitate. Asa se intampla de fiecare data, dear, cei mai mari sunt descoperiti mult prea tarziu, in timp ce boschetarii ce isi aroga titlul de scriitor sunt pe toate paginile.

Stii, Mihai, cand imi dau seama ca nu voi mai citi nimic scris de Sorin Stoica, mi-e dor de el fara sa-l fi cunoscut.

Jovi said...

Nu ramane sa decat sa citez pe Françoise Sagan: «Am descoperit că darul scrisului era un cadou al sorţii, făcut foarte puţinor oameni, şi că sărmanii neghiobi care voiau să facă din el o carieră sau un divertisment nu erau decât nişte mizerabili profanatori.»

MB said...

Salut Ermitule din Arcanul VIII. Intamplator l-am cunoscut pe Sorin Stoica prin Ciprian Voicila, unul dintre autorii cartii pe care o prezinti si despre care nu ai zis nimic. Era un baiat linistit, timid, barbos, vesnic avea o caciula pe cap (Sorin).Cartea imi place mult, autorii au mai scos si altele, separat. Torsan mi se pare haios. Dar Voicila are un farmec aparte.

Anne said...

Nu stiam de existenta acestei carti, multumesc pt informatie !

Cinabru said...

Jovi : sa stii ca din "vina" ta o sa incerc sa fac rost de Sagan. Foarte adevarat.

Mario : daca imi permiti, este arcana IX :)Imi pare rau ca eu l-am descoperit abia dupa ce nu a mai fost fizic, dar trebuie sa recunosc si aici ca nu sunt deloc la curent cu literatura romana contemporana. Asa mi se parea si mie din carti si interviuri, foarte bland, foarte bun ca scriitor si ca om. Pe Ciprian Voicila l-am citit abia aici prima oara, nu stiu nimic de el.

Anne : cu placere si lectura placuta.

MB said...

Da. Am gresit, am scris VIII in loc de VIIII. Cartea a 9-a a tarotului. Ciprian Voicila are la randul lui un blog. Literatura romana contemporana inseamna foarte multe, nu si foarte mult, din pacate. Eu urmaresc poezia. A se vedea blogul lui White Noise...

Cinabru said...

Mario : sper ca nu te-am suparat, nu am vrut sa te jignesc sau ceva. Doar ca pentru mine este arcana cea mai interesanta si cea mai apropiata de mine. Nu inteleg poezia contemporana si, sincer, am renuntat sa mai incerc. Mai citesc la Whitenoise, pe care am descoperit-o cu ceva vreme in urma. Dar tot nu se prinde de mine. Insa este de admirat ca ea sprijina astfel poezia.

MB said...

Cum as putea sa ma supar? Mai ales pe cineva care respira prin pipa...Tot cu Sunday´s Fantasy am inceput si eu.

to-morrow said...

Eu am citit "Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism" (Polirom) si "Anii '80 si bucurestenii" (Paideia). Mi se pare important sa existe mai multe perspective scriitoricesti asupra acelei perioade. Este ca un fel de istorie. Nu cu ura, nu cu incrancenare, ci pur si simplu relatari firesti din acele vremuri nefiresti.
O sa cumpar "Cartea cu EURI", nu as fi stiut de ea daca nu ma uitam pe aici, iti multumesc pentru informatie.
De ieri m-am apucat sa citesc "Jurnal", de Sorin Stoica. Intr-adevar, un scriitor cu har. Pacat ca s-a stins…

Cinabru said...

Mario : ma bucur atunci. E bun Sunday's la inceput, acum prefer oricand o virginie bine lucrata si, cel mai des, o latakie. Acum chiar ma delectez cu un 1792 flake de la Samuel Gawith. Foarte greu, foarte tare, exceptional. Ti-l recomand, dar da ceva ameteli.

Cinabru said...

to-morrow : buna carte, chiar ar trebui sa scriu despre ea. Mi-a placut. Fireste, fiziologic perspectiva feminina mi-e straina, dar e cea mai buna introducere in lumea comunismului romanesc vazut prin frumosi ochi albastri, caprui, negri si verzi. Era greu sa fii cu adevarat femeie in comunism.

Ma bucur ca te-am convins sa iei Cartea cu euri, merita. E, pana la urma, copilaria unei generatii din care facem parte. Sorin Stoica era un talent nativ extraordinar, pacat ca nu a apucat sa scrie tot ce ar fi putut.

Rontziki said...

Nu stiam de cartea asta, dar va fi un must read pentru mine care traiesc hranindu-ma cu nostalgia copilariei in care nu aveam mare lucru, material vorbind, dar avea esentialul din alte puncte de vedere :)

Cinabru said...

rontziki : foarte corect. Macar atunci chiar stiam sa ne bucuram de o jucarie deosebita. Desi nici alea romanesti nu erau deloc rele, cand se gaseau. Cartea merita citita macar pentru rememorarea jocurilor la moda atunci si pierdute astazi.

boldea said...

tare! roxana morosanu e vara-mea. am inteles ca sunt si eu mentionat pe-acolo, insa spre rusinea mea inca nu am citit cartea.

ti-am luat blogul la rasfoit. e mai fain decat ma asteptam. nu o lua ca pe o insulta, e de fapt un compliment.

Cinabru said...

Boldea : nice, atunci ai un motiv in plus sa iei cartea. Multumesc pentru compliment. Ma bucur ca am fost pana la urma o surpriza placuta.

Post a Comment

Share This