7 Jul 2009

Manowar la Bestfest Aftershock

Every one of us has heard the call

Brothers of True Metal proud and standing tall

We know the power within us has brought us to this hall

there's magic in the metal there's magic is us all


Am fost la Manowar si am supravietuit. Acum cativa ani nu speram sa ajung vreodata la Manowar si ma gandeam la o vizita in Ungaria sau Bulgaria. Mi-am luat biletul pentru Aftershock de cand s-au pus in vanzare, tarziu am luat si la Motorhead. Manowar a fost una dintre trupele cu care am crescut. Mare. Si trupa, si io.

Am ajuns la Bestfest abia la Trooper. Cald. Nu sunt fan, ii ascult cand se nimereste, cu destul de multa placere. Cateva beri, ceva intalniri – intre care cea cu DeMaio, pe care nu il mai vazusem de ceva vreme – si intors pe la jumatatea concertului HolyHell. Nimic deosebit, dar macar au avut entuziasm si un cover bun dupa Holy Diver – Dio. Dio rules. Nice tits, though. Agitat un pic, urlat un pic, asa, de control, lumea incepuse sa se stranga. Merita incurajati daca au tupeul sa deschida Manowar. Inca o tura la bere, vezica rezista, se imprima totusi un balans lejer si general, tocmai bun pentru Manowar. Zona A. Langa noi cativa fani bulgari. Foarte pasionati. Excesiv, chiar. Multe tricouri de toate felurile. Io aveam unu’ verde. Prietenul cu care venisem – unul cu Manowar. Steagurile Romaniei - unul cu Sign of the Hammer a ajuns pe scena spre final – Bulgaria si parca si altul. Parca.

Tensiune. Muscai din ea. Nici cand a nascut nevasta-mea (de doua ori) nu eram asa agitat. Macar in ea aveam incredere ca duce treaba la bun sfarsit. Scena mi se parea cam mica. Lumea foarte multa, inghesuiti, e cald. Noua si ceva. Urlete, Manowar, ne tineam de ceas (cum zicea un carcotas), explozia, se intra direct in Manowar. Sunetul bun, eram chiar in fata, la 10 metri de scena, practic central. Eric Adams parca prea jos in mix, simti cum se rupe tot in tine si nu poti decat sa canti, sa urli si sa ridici mainile, cum face toata lumea din jur, pana la una dintre preferatele mele, Blood of My Enemies. Hail to England, album, nu gluma, mai ales ca Into Glory Ride nu imi place nici azi in exces. Hand of Doom, ok, si incepe nebunia de la Brothers of Metal (I). Doamne, arhangheli si sfinti parinti, cat puteam sa cantam piesa asta la baute cand a aparut Louder.., si cum poate sa sune live. Suna fenomenal pana pica sunetul. Generator trecut pe planurile vesnice ale vanatorii, sa se joace de-a comansii. Stupoare, jena, nervi, only in Romania, zece minute si vine Joey cu discursul care i-a enervat pe multi. Suntem cei mai tari, kings of metal, la Metallica, Maiden si Motorhead n-a picat sunetul pentru ca nu sunt suficient de tari si nu au asemenea fani. Se reia, 20 de secunde de Brothers...zbang. Enjoy the silence. Din nou generatorul. Tocmai fusesem la cel mai scurt concert Manowar, trei piese juma’. Sigur doar in Romania se poate intampla. Un nou record Guiness pentru trupa.

Revin cam lipsiti de chef, sonorul clar mai jos – dar mai clar si mai curat – din nou Brothers of Metal, ne dezmortim si se urla, se canta, iti aduci aminte versurile invatate cu mai bine de 10 ani in urma. Call to Arms, suna ok, imi dau lacrimile la un Heart of Steel ca in vremurile bune, cantat de toata lumea. Cat m-a ajutat piesa asta in anumite momente... Doua piese mai noi, nu le stiam decat vag, Kings of Metal (prietenul cu care venisem intra intr-o criza extatica de saman) si ... Fast Taker. Ii urlu in timpan « baaaa, Battle Hymns ! Battle Hymns ! »

Acuma, sincer sa fiu, nu-mi dau seama cand a intrat Joey cu discursul in romana. Discurs lung si de efect, chit ca era prin casca, chit ca l-o fi invatat, dar spus corect, accent mai mult decat suportabil, delir in A si mai ales in fata. Si da, urmasele lui Dracula au un talent special, daca ai noroc sa le cunosti mai atasat, mai intim. Si da, suntem cei mai tari si a meritat asteptarea. Sau cand a fost nebunia de solo marca Joey DeMaio. Sau cand fanul din Brasov a castigat chitara semnata de cei patru si doua bulgaroaice. Cand Joey se pipaia cu bulgaroaicele si le cauta de amigdale. Hi, I’m Joey, suna a Friends, dar atunci a fost super. Totul mi se invalmaseste in minte. Mi-a placut, asta stiu.

Mi-am pierdut vocea undeva intre The Gods Made Heavy Metal si Warriors of the World, sunam deja ca Lemmy combinat cu Donald Duck. Pe LSD. Kill With Power – die, die – a rupt si ultimul nerv din gat. Durere maxima. Hail and Kill a fost dementa curata, a fost piesa unde chiar cred ca am dat tot si nu am fost singurul. Sa urli hail, hail, hail and kill, asa ceva nu se poate descrie. The Crown and the Ring. Ne tinem de ceasuri. Iar mi-au dat lacrimile. Si gata. La revedere, Romania, Joey rupe basul, fara alta piesa, fara nimic. La revedere. The end. Un sfarsit cam brusc si cam nepotrivit, dar asta este. Ma asteptasem totusi la mai mult, sincer sa fiu. Plec rupt in cubulete Lego, nu mai am voce, ma dor urechile, genunchii si diverse componente vag esentiale. Am vazut Manowar live. Rectific. Am vazut prima oara Manowar Live.

Nu au cantat Bridge of Death, piesa pe care mi-o doream enorm. Nu au cantat Tata, nu ma da pe spate, dar ar fi fost un gest grozav. Nici Master of the Wind, nici Dark Avenger, nici Thor, nici Master of the Wind, nici Spirit Horse..., nici Defender, nici... Albumele pana la Louder inclusiv, cap-coada. Ala era concertul perfect, chit ca muream sigur acolo. Si nu inteleg cum rezista la varsta lor la un concert, cand io mai aveam un pic si ma plimbam cu ambulanta BGS. Cat despre discursurile lui DeMayo – it’s all showbusiness. Si a fost amuzant, a prins, s-a ras, s-a aplaudat, ne-am simtit brothers of metal. Iar gestul cu discursul in romana merita respect. Chiar daca au picat generatoarele, chiar daca au intepat titani ca Maiden si Motorhead, chit ca a fost prea scurt. Au fost Manowar facand ce stiu mai bine, asa cum ma asteptam. Si am dat tot. Publicul, cel putin unde eram io, a fost la nivelul trupei. S-a cantat, s-a urlat, s-a scandat, s-a trait.

Nu aveam cum sa ratez Manowar. Nu aveam cum sa ratez primul concert din Romania al unei trupe ascultate din nou si din nou de prin clasa a noua, cand facusem rost de Kings of Metal si Fighting the World. Am inceput bine. Foarte bine. Cu vreo 15 ani in urma. Nu spun ca sunt mare fan, dar ascult Manowar des si mereu imi plac. E adevarat ca ultimul album care m-a dat pe spate a fost Louder than Hell, cele mai noi nereusind sa imi ramana in cortex nota cu nota si vers cu vers. Dar Manowar...e Manowar. Motorhead a fost un concert de zile mari, dar 5 iulie trebuia sa fie ziua. Si, in mare parte, a si fost.

Nota : poze si filme n-am, dar se gasesc destule. Numai de poze nu mi-a ars.

Nota speciala : greu sa spun daca mi-a placut mai mult decat concertul Maiden de anul trecut. Trebuie sa-i mai vad de 10 ori pe fiecare si pe urma ajung la o concluzie.

8 comments:

sorin said...

La Holy diver am intrat in trepidatii. Ar fi grozav sa ajung la un concert cu Dio.
Si jumatatea astepta si se astepta sa fie si Master of the Wind. Nu-i bai, ne-am simtit grozav.
Ragusit mai sunt inca, chiar ma bucur, cum vorbesc, cum incep sa zambeasca omii. Fai o fost, chiar au cantat grozav, pentru asta m-am dus acolo, si din asta am primit cu varf si indesat.
Io nu pot sa-i compar cu Maiden, nu valoric, pentru mine sunt concerte diferite, fiecare a transmis altceva.

Garm said...

Eu am primit cam toate piesele pe care le doream minus Swords in the Wind (preferata mea all time). Eu zic ca si albumele post Louder sunt foarte bune si abia il astept pe cel nou.

Neliniştitu' said...

Frumos scriseşi, bre, felicitări!
Cât despre treburile cu Maiden şi Metallica, e treaba omului ce cu cine are, eu m-am dus să văd Manowar şi am primit un show de neuitat!

brontozaurel said...

Tot citesc impresii dupa concert si de fiecare data ajung sa zambesc. Se pare ca baietii au reusit sa produca un spectacol de zile mari :)

@sorin: ah, da, da! Si la Dio mi-ar face mare placere sa javascript:void(0)ajung :D

Cinabru said...

Sorin : imi pare rau ca am ratat Dio cand a fost la noi. Si eu, azi mi-a revenit vocea. Iron Maiden a fost genial, Manowar la fel, King la fel (pentru mine), Motorhead m-a rupt. Concerte pe care nu le mai uit.

Garm : eu mai vroiam :) Stiu si eu, inca nu mi s-au lipit de suflet, din pacate.

Nelinistitu' : multumesc. Altii au scris mai fain, tot citesc si nu ma satur. Retraiesc tot. Are si DeMaio piticutii lui, dar in context a sunat tare potrivit si amuzant.

Brontozaurel : poate mai prindem un Dio, cine stie. A fost poate cel mai tare concert vazut pana acum, poate la egalitate cu Maiden.

insemnaridinsubterana said...

Ce post fain! Te invidiez ca ai fost acolo. I-am vazut anul trecut pe cei de la Maiden si am fost intrun fel dezamagit pentru ca au lasat atatea melodii pe afara (stiu ar fi trebuit sa cante 10 ore sa fiu multumit). Visam un Rio.

goaskchewie said...

Intre Lemmy si Donald Duck... adica Udo Dirkschneider de la Accept sau Halford post Painkiller ? :)

Cinabru said...

Insemnaridinsubterana : a fost incredibil. Mie mi-a placut mult Maiden-ul tocmai pentru ca au insistat pe piesele vechi, dar as fi vrut si mai mult. Cel mai mult mi-a lipsit Bring your daughter...

goaskchewie : hehe, mai curand spre Udo, asa am vorbit trei zile.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...