16 Jan 2010

George Orwell : Aspidistra sa traiasca

Ce e o aspidistra ? O planta de interior, una din acele oribile verzituri in ghiveci, rezistenta cam la orice in afara unui cataclism atomic, o replica mini si britanica la ficusul atat de romanesc si omniprezent prin apartamentele de bloc. Aspidistra supravietuieste saraciei si mizeriei cu stoicismul unui filosof scapatat, nu pare sa aiba nevoie de lumina sau apa, e mereu acolo chiar daca nu iti doresti. Peste tot. Gordon Comstock, eroul acestui roman putin cunoscut al lui Orwell, este la randul sau una dintre aspidistrele bipede care umplu un oras murdar si mult prea britanic, mult prea stratificat si mult prea trist. La fel ca aspidistra, Comstock exista pentru ca exista si pentru ca ii e sila sa nu mai fie. Rol decorativ.

Gordon Comstock ar fi putut sa capete aura unui erou romantic de secol XIX, un personaj dickensian suferind de idealuri si macinat de TBC, daca Orwell i-ar fi permis. Dar, intr-o suprema ironie, cel care a scris 1984 si Ferma animalelor a construit un personaj (in mare parte satirico-autobiografic) mizer si ridicol. Am gasit prin recenziile de afara cateva trimiteri la eroul capodoperi lui Knut Hamsun, Foamea. Nu. Gordon Comstock nu are acea dimensiune metafizica, nu se misca in coordonatele unei catedrale a foamei atavice, mistice, obsedante. Comstock este un ratat, un nimeni, cea mai jalnica specie de scriitor - cel ratat si fortat. In varsta de circa trei decenii, murdar si rapciugos, murdar si zdrentuit, Gordon este umilul librar/anticar al unei pravalii mizerabile, cu carti de duzina amestecate cu mari clasici pe care nimeni nu ii citeste sau cumpara, supravietuind din doua lire amarate pe saptamana. Vinde rar carti stupide si ieftine, imprumuta prolilor din cartier romane cu sex, dragoste si aventuri, prost scrise si tiparite, isi rationalizeaza maniacal tigarile de patru pence pentru ca nu isi permite prea mult. Se spala rar, zambeste si mai rar, mananca pe saturate arareori. Provine dintr-o familie in care spectrul ratarii s-a confundat de la inceputurile firave ale arborelui genealogic cu mostenirea genetica. Chiar, un arbore genealogic poate semana si el cu o aspidistra. Nimeni nu a facut nimic, nu e o Forsyte Saga, este o epopee a absentei din lume, a ratarii. Fara realizari, fara averi, fara un nume.

Dar Gordon Comstock este, in mintea sa, un scriitor. A publicat o placheta de poezie, vanduta in vreo 150 de exemplare (ceea ce pentru Romania de azi ar fi un record de invidiat pentru poetese si poeti contemporani) inainte sa o vada la reduceri. Lucreaza la un amplu poem, Placeri londoneze, de cel putin 2000 de versuri, dar in clipele de luciditate stie ca nu-l va termina niciodata si ca nu este scriitor. Doar un amator cu un vis absurd. Are si o iubita, dulcea si blanda Rosemary, care isi doreste si ea o viata cu sot, copii, aspidistre si ceva mai multe lire pe saptamana, ceea ce il aduce pe Comstock la exasperare. Poetul are si un prieten, bogat editor socialist, un soi de inger pazitor care il scoate din belele si il imprumuta pe termen infinit cu bani. A fost candva un om de succes, ceea ce s-ar numi azi un copywriter, scria reclame cretine, dar de succes, si castiga. Bani. Destul de multi. Intr-un elan boem si cretin, regretat apoi, si-a dat demisia pentru a se dedica scrisului. De atunci se afla in razboi declarat cu maiestatea sa banul. Numai ca Banului nu ii pasa, iar Gordon face foamea. Si, fireste, Comstock are si o aspidistra.

Cartea este o satira necrutatoare in esenta sa. Societatea cu clasele, regulile si banii sai, reclamele si femeile frumoase din automobile, revistele elitiste pentru adevaratii intelectuali sterili, clasicii si cartile la 6 pence, familia pe care Gordon o uraste, frumoasa si simpla Rosemary prinsa intr-o relatie cu un pseudo-scriitor umilit de saracie, editori care cred in socialism si au un venit de 2000 de lire pe an, impresionati de somerii abstracti. Nu e o drama, catusi de putin. Au fost realmente pagini la care m-am cutremurat de ras citind aventurile acestui erou boem pana la caricatura. Umorul este intunecat, este sarcastic, este usturator, dar e prezent in doze mari. Diatribele lui Gordon la adresa capitalismului si imprecatiile de profet isteric impotriva banului si puterii sale, jurnalul sau interior de creatie (cum te poti rata ca scriitor - sa incerci sa fii unul), certurile si despartirile temporare de Rosemary, tentativa esuata de amor bucolic, Rosemary fiind la un pas sa ii cedeze si refuzandu-l din cauza unui mic detaliu deloc romantic, munca sa la libraria de doi pence. Sau - poate cea mai buna parte a cartii - ospatul sardanapalic pentru posibilitatile sale, pe spezele primului sau castig serios, care ii va aduce si prabusirea. Infrangerea in razboiul cu Maria Sa Banul. Si aspidistra. Pentru ca in final Comstock nu va fi un invingator. Nu, deloc. Va fi un om ce isi va lua, cat de curand, aspidistra sa. Ironie, numele tau este Gordon Comstock, de data asta.

Orwell n-a fost prea multumit de romanul acesta. Din cauza cenzurii si schimbarilor cerute de editor, l-a considerat mereu o carte partial esuata, buna doar pentru ca mostenitorii sa mai castige cativa banuti dintr-o eventuala editie postuma. Dar si de data asta Orwell demonstreaza cum trebuie sa iti prinzi cititorul si sa-l tii ca un paianjen in plasa, pana la capat, pentru ca romanul se citeste rapid si fara pauze, numai sa ai timp. Si da, renunti la cateva ore de somn, cu riscul de a calca pe langa bordura a doua zi, chior de somn. Dar fericit ca ai citit o carte buna.

Ce este o aspidistra, pana la urma ? Intrebarea e cui ii pasa.


1 comments:

Cinabru said...

Nu pot decat sa-ti multumesc. Imi pare rau ca s-au sters celelalte comentarii, dar ce sa-i facem.

Post a Comment

Share This