Ion Manzatu - Cum am compus cantecele legionare (II)

Citeste aici prima parte

Din cate stiu, acest scurt text memorialistic este si singura sursa privind compunerea principalelor imnuri legionare. Din pacate Manzatu nu noteaza data decat cu aproximatie, uneori deloc. Din relatarile sale, fiecare compozitie trebuia aprobata de liderii legionari si in special de Codreanu insusi, care nu a ezitat sa interzica unul dintre cantece. Ulterior partiturile erau multiplicate si raspandite in toata tara, imnurile si marsurile fiind cantate la sedintele de cuib, in taberele de munca, cu ocazia diverselor evenimente organizate de Miscare. Iar impactul lor propagandistic a fost esential pentru ascensiunea Garzii de Fier. 

Sfanta Tinerete Legionara: cantecul care se va impune ca imn oficial al Miscarii Legionare a fost scris in primavara lui 1936, dupa ce compozitorul participase la prima sa sedinta de cuib, unde descopera fascinat legionarismul, dar este profund nemultumit de calitatea si ritmul cantecelor deja existente. Si cum cantecul era esential pentru legionari, Ion Manzatu isi propune sa compuna un cantec reprezentativ, lipsit de rudimentaritatea si stangaciile altora. Ciudat cum un tanar liberal a fost sedus, atat de repede, de o ideologie opusa liberalismului. Incepe astfel sa compuna, pe structura de mars, iar pentru text ii este recomandat un tanar asistent universitar, poet cunoscut - Radu Demetrescu-Gyr, atunci una dintre personalitatile marcante ale Garzii de Fier. Cei doi se cunosteau vag, mai mult din presa culturala a epocii. Ceea ce trebuia sa fie o colaborare ocazionala se va transforma intr-una de durata si intr-o puternica prietenie.

Prezentat in casa compozitorului mai multor capetenii legionare (Gyr, Gheorghe Clime, Ion Victor Vojen, Puiu Garniceanu) si primit cu entuziasm, va fi repede aprobat si de Corneliu Codreanu (care ii da si titlul) si de Generalul Cantacuzino-Granicerul. Este tiparit ca brosura, cu o coperta de Alexandru Bassarab, in 5000 de exemplare, la tipografia Caraianu de pe cheiul Dambovitei, iar tirajul de 5000 de exemplare se epuizeaza repede. Din pacate nu cred sa mai existe vreun exemplar, ar fi interesat de vazut. Va fi cel mai cunoscut imn legionar. 

Imnul Mota-Marin: dupa ce Ioan Mota si Vasile Marin au fost ucisi in Razboiul Civil din Spania, in ianuarie 1937 (inmormantarea celor doi, atent regizata, se va transforma intr-un triumf propagandistic pentru Legiune), Codreanu i-a cerut lui Manzatu sa colaboreze din nou cu Gyr, de aceasta data pentru un imn dedicat celor doi. Potrivit relatarii lui Manzatu, Codreanu i-a cerut "un imn de slava pentru sacrificiul lor (...) va consemna pentru totdeauna marea lor jertfa". Un cantec sumbru si grav, potrivit momentului, a fost cantat pe tot parcursul funeraliilor, care au adus Miscarii Legionare o nesperata popularitate si a impus in mitologia legionara fraza testamentara a lui Mota "Sa faci, Capitane, o tara/Ca soarele sfant de pe cer". Este si astazi cantat la manifestarile comemorative de la Majadahonda, si ramane unul dintre cele mai cunoscute si longevive din repertoriul legionar. 

Imnul Muncitorilor: replica legionara la Internationala a fost compusa in iarna lui 1937. Atunci, invitat de Codreanu la Predeal, in calitate de prieten si de interpret, Manzatu a asistat la intalnirea Capitanului cu Gustav Celmins, lider nationalist leton. Interesant ca avertizat de Celmins sa paraseasca tara, Codreanu se arata increzator in viitorul sau, afirmand "nu vad mana romaneasca sa ma ucida". Avea sa fie asasinat peste aproximativ un an. Nu stiu daca exista stenograme ale intalnirilor de gen, mi-ar placea sa le citesc, dar cum arhiva legionara a fost in buna parte distrusa in 1938, din ordinul lui Codreanu, este putin posibil. Poate doar daca Siguranta vremii si-a facut treaba. Dupa intalnire ii cere lui Manzatu sa compuna "un cantec de lupta al muncitorilor, mai tare decat Internationala", care "s-a intins ca o pecingine, fiind intonata de toti adeptii universali ai ideologiei sovietice". Declarandu-se impresionat de mizeria in care traia proletariatul, si intuind o sursa de aderenti insuficient exploatata, Codreanu ii recomanda lui Manzatu sa colaboreze, din nou, cu Gyr. O fraza este surprinzatoare in amintirile compozitorului. Codreanu ii spune atunci "Nu ovreiul este marele inamic national, ci insasi Romanul". 

Cantecul s-a nascut repede, la fel ca si celelalte, iar Codreanu insusi ar fi modificat versul initial "Tiranii painea ne-au furat" cu "Tiranii painea ne-au luat", aspect minor, dar mentionat de Manzatu ca o schimbare radicala a sensului. Intuitia lui Codreanu a functionat perfect, ca in multe alte ocazii. Impactul cantecului si al propagandei intensive asupra mediilor muncitoresti din Capitala (si nu numai) a fost nebanuit, iar Corpul Muncitoresc Legionar, condus initial de Gh. Clime, a devenit in mai putin de doi ani una dintre cele mai puternice, radicale si bine organizate grupari legionare. 

Rasbunare: scris undeva in 1936, in colaborare cu Radu Gyr, din indemnul lui Vasile Marin, a fost, din cate se stie, singurul cantec legionar interzis de Codreanu pentru violenta textului. Inspirat de lungile discutii cu Marin despre istoria tradarii la romani, vazut ca un mars "pentru stigmatizarea tradarii si nevoia de pedepsire a tradatorilor", avea urmatorul refren : "Pentru tradatori, misei si tradare/Azi vrem gloante - si vrem streang - razbunare !/ A inceput vifornita cea mare - Rasbunare!". Nu ar fi fost niciodata cantat in timpul vietii lui Codreanu, dar potrivit altor surse a fost interpretat in perioada statului national-legionar. In lipsa unei inregistrari e greu de spus, dar oricum ca violenta lingvistica este mult peste celelalte imnuri legionare. 

Imnul Romanilor Secuizati: ar fi, potrivit lui Manzatu, penultima compozitie legionara, intr-o perioada in care renuntase sa mai compuna lucrari de gen din cauza asaltului de cerinte venite de la diversi legionari, fiecare dorind un mars propriu cuibului sau regiunii. Cedeaza totusi propunerii lui Horatiu Comaniciu, avocat din Miercurea Ciucului, care ii trimite textul cu acest titlu, ce descrie "maghiarizarea unei compacte masse romanesti din granita Ardealului si adsorbirea sa in imperiul habsburgic". Textul, cu o anumita naivitate populara, dar impresionant, il atrage. Se va intalni cu Comaniciu la Bucuresti si vor deveni buni prieteni (din pacate nu este precizat anul, dar trebuie sa fie undeva in jurul lui 1936), iar imnul va avea succes mai ales in zona Ardealului. 

Imnul Biruintei Legionare: ultimul cantec legionar al tandemului Manzatti-Gyr, a fost scris in vara lui 1938, an in care Manzatu va fi internat alaturi de alti legionari in lagarul de la Tismana, apoi la Miercurea Ciuc si Vaslui. Increzatori inca in victorie - victorie care va veni, dar intr-o forma si avand consecinte care vor distruge in mare masura credibilitate si popularitatea Legiunii - Manzatu si Gyr compun acest imn, cu refrenul "venim cantand din inchisori, biruitori". Va fi inregistrat ulterior.