Cinabru: Breaker! Breaker! (1977)

Regie: Don Hulette
Scenariu: Terry Chambers
Distribuţie: Chuck Norris şi alţii

Breaker! Breaker! nu este o drama existenţială despre întrebările şi abisurile unei stridii nesigure pe sexualitatea sa. Nu este nici o capodoperă a cinematografului de artă, o transpunere pe delicata peliculă de celuloid a misterelor lumii sau a tainelor demiurgice. Nici măcar o sinceră şi elegantă poveste pornografică de amor. Breaker! Breaker! este primul film american ce îl are în rolul principal pe Chuck Norris.

La cinci ani după rolul din The Way of the Dragon şi lupta iconică din Colosseum, cu Bruce Lee, fără a mai pune la socoteală şi pisica. Ceva timp înainte de Lone Wolf McQuade (un B-movie clasic) şi seria Missing in Action. Sau Walker. Serialul fără sfârşit. 1977. Un Chuck Norris foarte tânăr, fără barbă sau măcar mustaţă, prins într-o lume 70-stă, cu pantaloni evazaţi, culori pastelate, rednecks, camioane şi multă, multă şi insuportabilă muzică country, personaje negative colorate cu Crayola şi o conspiraţie provincială. O lume dură, haotică şi exuberant de violentă, unde numai Chuck Norris poate să aducă ordinea. Şi dreptatea. Şi ce mai este necesar. Preţ de o oră jumate.

Povestea principală, excepţie făcând camioanele, s-ar potrivi pentru orice alt B-movie. Sper să fi fost înregistrată ca brevet de invenţie, ar fi păcat să se fure. Chuck este camionagiu. Pe nume J. D. Dawes. Sau ceva asemănător. În paralel este maestru de karate (naturalmente), câştigă în timpul liber bani din partide de skandenberg prin baruri (idee perfecţionată mai târziu de Stallone în Over the Top) şi îl anticipează pe Steven Seagal nu doar prin lipsa de expresie, dar şi prin pasiunea pentru meditaţie. Orientală. Neapărat orientală. Pe care o şi predă, eventual la seral. Chuck Norris este, prin excelenţă, un erou pozitiv. Fratele său, al cărui nume nu mai contează, la fel. Mai puţin meditaţia, karate-ul şi restul, rămâne doar carnetul de şofer de camion. Deşi nu pare să aibă peste 15 ani. Poate 16. Un fel de Pistruiatul cu mustăcioară.

Există şi un orăşel corupt, unde puştiul ajunge în locul lui Chuck, având camionul plin de ceva mărfuri. Nu contează ce. Acolo şoferii de camion sunt atraşi şi amendaţi de judele corupt al orăşelului corupt cu oameni corupţi, şi sunt nevoiţi să renunţe la mărfuri sau/şi la camioane ca să fie eliberaţi. De ce nu se duc în altă parte pentru a face o plângere, nu se ştie. Puştiul este prins, i se confiscă marfa, dispare, Chuck Norris pleacă după el.

Ajunge în orăşelul prăfuit, cu frumoasa locală, mecanicul retardat, poliţiştii corupţi. Nimeni nu este încântat că Chuck Norris a venit în orăşel să îl caute pe frati-su. Sau ceva de gen. Fiind un film cu Chuck Norris intriga nu este cel mai important lucru. Restul este uşor de intuit. Când Chuck Norris trebuie să facă dreptate/salveze prizonieri de război/plătească facturi/salveze America/împiedice un atac terorist/lupte cu Bruce Lee/aresteze traficanţi de arme/de droguri/de benzi desenate/câştige un concurs/de karate/de golf/ia primul loc la concursul de compuneri/plece în excursie cu clasa... atunci nu poate fi oprit. Chiar dacă asta înseamnă să distrugă tot, şi decorurile erau închiriate. Mai ales când are şi aliaţi. Camioane. Cortina, happy end.

Când te uiţi la filme cu Chuck Norris, înseamnă ca a - ai mult timp liber la dispoziţie şi b - vrei să vezi un film cu Chuck Norris, şi nu Gendy Tartakovsky. Breaker! Breaker! este o creaţie din acea zonă în care Jackie Chan îşi plasa Killer Meteors. Să nu vorbim despre asta, şi îmi pare rău pentru cei care l-au văzut. Avem nevoie de bani. Eram tânăr. Un incident regretabil.

Ca nivel al interpretării Chuck Norris este cel mai bun actor, la ani lumină de ceilalţi. Cel mai bun. Deşi mai are până la partiturile net superioare din Octogon sau Sidekicks. Restul sunt decupaţi cu tăieturi ezitante din catalogul de eroi pozitivi, negativi şi indiferenţi, plătiţi cu cinci dolari pentru tot filmul. Scenele de luptă sunt undeva între improvizaţie şi amuzament. S-ar putea ca cineva să fi fost plătit pentru coregrafia lor, dar ar trebui să returneze banii. Aşa ar fi corect. Fie sunt la nivelul încăierării dintre doi beţivi care se împing în faţa birtului local, fie Chuck Norris este împiedicat să evolueze de blugii evazaţi, totuşi nemilos de strâmţi. Adversarii sunt mereu impresionaţi dinainte de primul pumn, în definitiv se luptă cu Chuck Norris. Abia marea finală reuşeşte să recupereze din speranţe, mai ales că acolo eroul este deja grav rănit, dar nu suficient. Sângerează, a fost fusilat, dar este şi acum imposibil de învins.

Şi totuşi Breaker! Breaker! a avut farmecul său. Ca să nu accept că am pierdut o oră şi ceva. La asta au contribuit farmecul antropologic al lumii anilor 70 din imaginarul cinematografic american, cantitatea de alcool de care am avut nevoie pentru a rezista până la final, Chuck Norris tânăr. Un B-movie imposibil de văzut integral în stare perfect lucidă.