18 Apr 2012

Vlad Muşatescu — De-a v-aţi ascunselea

Articol apărut în Suspans nr 22, sub titlul Al Conan Doi, încurcă-lume

Nu ştiu în ce măsură se poate vorbi de o tradiţie românească a romanului poliţist românesc, mai ales că nu sunt decât un cititor accidental al genului. Dar cred că nici o istorie a policier-ului autohton nu l-ar putea ignora pe Vlad Muşatescu pentru tetralogia avându-l ca erou pe detectivul gurmand şi încurcă-lume Al Conan Doi, scriitor mereu în căutarea unei oaze de linişte, unde să-şi poată scrie romanele. Oază de linişte care, odată găsită, devine repede scena unei noi aventuri. Reunite sub titlul Extravagantul Conan Doi (ediţia definitivă, în două volume groase, a apărut în urma unei discuţii cu Marin Preda), cele patru părţi ale seriei au fost încă din epocă reale bestseller-uri, şi încă nu şi-au pierdut din farmec.

Cea de a treia parte a aventurilor lui Al Conan Doi îl duce pe simpaticul şi flămândul detectiv în… Delta Dunării. Cu ajutorul eternei Tanti Raliţa, mătuşa dependentă de cafea, Mărăşeşti şi filme cu gangsteri, îndrăgostitul de bătrâna Erika ajunge să se refugieze pe tărâmul rezervaţiei naturale cel mai promovate atunci. În căutare de linişte, mult peşte şi noi trăsnăi. Nu am înţeles niciodată fascinaţia pentru pescuit, dar pentru Al Conan Delta este un paradis patriarhal, departe de bulgăroaica Penke şi ochiul ei vigilent, credincios regimului drastic de slăbire. Delta, cu mult peşte, peşte de toate felurile, un Eden piscicol pentru un detectiv amator, grăsuliu şi mâncăcios. Şi găzduit de o familie de lipoveni de la Mila 41 – Stepan, mare amator de vodka-satelit, Maşa-Garafa şi puştiul Vova, plus porcul Sandolea – Al Conan Doi îşi respectă cu sfinţenie regimul dietetic. Se hrăneşte cu borş de şaran (crap) în castroane imense, şaran şi alte specii solzoase prăjite în ulei de rapiţă, chiftele de ştiucă şi tot soiul de alte preparate specifice, spălate cu sticle de vin acru, condimentate cu brânză de baltă şi cafea pregătită în gamela pentru mujdei. Tot acolo va trece în două rânduri prin experienţa curat antropologică şi intens gastronomică a nunţii lipoveneşti, prima oară ca invitat de seamă al noii nunţi între Stepan şi Maşa-Garafa, nuntă repetată periodic din motive ascunse. Şi casnice. Vorba aceluiaşi Stepan, facem roman, domnu’ Conan. Doar că domnul Conan nici măcar nu s-a aşezat vreo clipă la maşina de scris.

Nu durează mult până când Al Conan Doi să reuşească (din nou) să tulbure viaţa liniştitei aşezări de pescari. Mai întâi pune în alertă CAP-ul local, alarmat că ziaristul de la Fapta a venit să scrie despre ei. CAP cu membri ca Hristu Ferşampanos (singurul descendent din regiune al galilor) , Milipoc Papaşa, Pilu Arambaşa şi restul personagiilor pitoreşti. Apoi, fireşte, dă peste cap siesta unicului oficiu poştal de la Mila 41, cu factorul său Mişa Negroponte, cel cu bicicletă şi o spaimă atavică de apă, mai ales potabilă. Şi pe care trăscăul de Tâncăbeşti îl face să devină, etilic de rapid, fanul numărul 1 al scriitorului pripăşit în Deltă. Oficiu poştal condus cu o mână de fier de tomnatica şi seducătoarea Moira Gherghidap, destul de trecută şi cu un vag breton sub nasul acvilin, dar foarte interesată de Al Conan Doi. Poate prea interesată. Şi pasionată de divinaţie, mai ales de cititul în cafea.

Aşa cum se întâmplă în toate aventurile sale, Al Conan Doi reuşeşte să se împrietenească şi cu o echipă de aparenţi cineaşti, conduşi de experimentatul regizor Socrate Cotoi, trupă de şoc ce îi include şi pe Grigulea Pîşu, Gică Bendix în rol de cascador, tovarăşul Cotonog ca director de producţie şi Romeo Pârvuică, fost căpitan de apă dulce. Veniţi oficial să imortalizeze frumuseţile Deltei şi la fel de flămânzi ca îndrăgitul Al Conan Doi, pe care îl înconjoară imediat cu o afecţiune bine jucată, ar fi cei mai buni prieteni ai acestuia. Dacă vigilentul Al Conan Doi nu ar prinde firul deşirat al unei conspiraţii, ce ameninţă să aducă grave prejudicii avutului obştesc (sau cam aşa ceva), iar conştiinţa lui civică nu l-ar îndemna să oprească planul cvintetului de fantastici, sprijiniţi şi de Moira Gherghidap. Şi dacă adaugi la asta ca ingrediente una magazine cu batog de morun, una dirigintă de poştă care visează la luxul occidental, cinci infractori nu foarte inspiraţi, adăugând un polonic de fler detectivistic marca Al Conan Doi…

Cumva, de fiecare dată când se apucă de o anchetă, Al Conan Doi reuşeşte cu real succes nu doar să încurce lucrurile până ai nevoie de multă răbdare să le mai scoţi la lumină, dar mai ales să provoace o serie de gaguri şi isprăvi vrednice de cele mai bune comedii mute din epoca de aur a cinematografului. Pasionat de romane cu mistere şi filme cu gangsteri, rotofeiul scriitor vede peste tot ameninţări şi planuri complicate, iar lupta lui cu elementele infracţionale înrăite transformă viaţa până mai ieri liniştită a micii localităţii într-un spectacol de bâlci. Iar tocmai când e sigur că potenţialii criminali au fost anihilaţi, apare un complice la care nimeni nu se aştepta. Numai miliţian însărcinat cu un caz în care s-a implicat Al Conan Doi să nu fii. Mai bine demisionezi şi te apuci de pescuit în Deltă, ori te întreci la băut vodka-satelit cu Stepan Cuşeai. Scapi măcar cu nervii întregi.

Vlad Muşatescu a găsit cu această tetralogie formula câştigătoare, combinând elementele de bază ale romanului poliţist cu un umor de bună calitate, în parte onomastic, în parte cinematografic, nume trăsnite, plus comic de situaţie şi gaguri peste gaguri, întregul având în centru un anti-erou pe care nu poţi să nu-l îndrăgeşti. Dincolo de comic, a reuşit să-şi găsească personaje memorabile, a reuşit să construiască de fiecare dată un schelet epic funcţional şi interesant, a reuşit acea tensiune a unei naraţiuni bine ţinute în frâu. Genul de carte la care râzi, foarte deschis şi fără să te abţii, şi la recitirea cu numărul X. Sigur, se pot face referinţe, trimiteri şi apropieri, se poate vorbi despre elementele esenţiale ale romanului poliţist. Etc. Dar esenţial rămâne că au fost romane de succes atunci, sunt citite şi astăzi cu aceeaşi plăcere, şi în mai bine de trei decenii nu şi-au pierdut deloc farmecul. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, este un vis inaccesibil pentru destui autori.

0 comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...