26 Aug 2007

Paris Ga Ga - 18 septembrie 1984


Singurul concert francez al turneului The Works, a avut loc pe 18 septembrie 1984 la sala Omnisports, in fata a circa 17.000 de spectatori. Setlist obisnuit pentru acest turneu, fara surprize, calitate aproape excelenta, cu mici fasaituri si caderi ale sunetului, nimic deranjant insa. Dar cum este singurul concert din Franta pentru 1984, ramane un document interesant pentru istoria trupei si pentru fani. O lunga perioada de timp a fost o inregistrare greu de gasit, dar ulterior a devenit obisnuita in colectiile fanilor amatori de bootleguri. The Works (1984 – 1985) este considerat de majoritatea fanilor cel mai slab turneu al trupei, in pofida Rio 85, compilatie a doua concerte (12 si 19 ianuarie 1985) sustinute la festivalul Rock in Rio, ce au stabilit in epoca un record mondial prin numarul de fani (aproximativ 325000). Nu sunt departe de aceasta parere. Freddie isi pierde adesea vocea in concerte (cum se va intampla mai ales in seria de concerte din Sun City, unele fiind anulate, altul terminandu-se dupa doar cateva piese), se ingrasase vizibil si in ciuda energiei, nu mai reuseste magia din turneele precedente (va reveni miraculos in Magic Tour), bateria lui Roger Taylor suna ingrozitor, electronic, artificial, iar intregul mixaj are ceva ce nu mai seamana a Queen. Nu sunt neaparat concerte proaste, chiar deloc, dar sunt sub standardele stabilite de trupa in trecut. Asa ca cei care vor Queen in all her glory, ar trebuie sa evite concertele din 84 – 85. Fanii care vor totul vor gasi ceva interesant si in acesti doi ani de tranzitie spre alt sound.

Paris Gaga incepe clasic pentru The Works cu Machines si Tear it Up (suna mult mai bine live, dar deja vocea lui Freddie are probleme), urmate de Tie Your Mother Down, foarte bine pusa in valoare. Freddie : “Hello, Paris ! Is everything ok ? Are you ready for a hot night ? Ok, let’s give you some pressure !”. Under Pressure, una dintre capodoperele trupei, inspirata colaborare cu David Bowie, este, dupa parerea mea, piesa care suna cel mai bine in turneul The Works, alaturi de Radio Gaga. Si la concertul din Paris Freddie reuseste o interpretare rapida, in forta, evitand notele inalte in favoarea unui registru mai jos, foarte placut insa. “And love dares you to care for the people on the edge of the night”. Superb, iar basul lui Deacon se aude exceptional, spre deosebire de alte inregistrari. Mi s-a parut mereu o chestiune de curaj pentru Freddie, a carui voce se schimbase atat de mult, sa cante live o piesa dificila precum Somebody to Love in 1984 – 1985, si desi nu mai atinge acutele din trecut, se descurca bine prin improvizatii aproape de jazz. Lansata printr-o scurta improvizatie, piesa nu mai are stralucirea de odinioara, si totusi este o auditie placuta.
Killer Queen este introdusa tot printr-o scurt improvizatie de pian, iar pasajul “Perfume came naturally from Paris” se potriveste de aceasta data perfect. Brian May straluceste in partea de solo. Urmatoare compozitie, celebra Seven Seas of Rhye, se potriveste paradoxal perfect cu vocea lui Freddie, dupa mine mai mult ca in trecut. Are o forta aparte, un farmec de negasit in trecut, merita ascultata. Nu se canta decat prima parte, trecandu-se in Keep Yourself Alive, un medley de piese Queen mai vechi, foarte inspirat si care a atras fanii, care redescopereau compozitii pe care le credeau uitate de trupa. Foarte rapid, destul de dur, deschizand drumul pentru Liar, vechea compozitie cu care Mercury electriza fanii. Este o varianta mult mai scurta decat cea cantata inainte, urmata de o scurta si interesanta improvizatie, ce aminteste de Rock in Rio Blues.

In timpul improvizatiei, Freddie le spune fanilor “It’a nice to be back on the road after two years of not playing at all, and to be back in Paris and this auditorium, it’s really nice.”. Dupa clasicele improvizatii vocale Freddie – public, se trece la urmatoarea piesa, o compozitie noua, “It’s a Hard Life”, una dintre cele mai bune dintre piesele noi. Iar Freddie reuseste miraculos si intro-ul in falsetto, spre entuziasmul publicului. Chitara lui May suna mult mai bine decat pe album, iar piesa este o reusita. Urmatoarea in setlist este o surpriza, reluata dupa o absenta destul de lunga. Freddie “Are you speaking in French or English ? Another time in Paris … “ si incepe Mustapha, una dintre cele mai ciudate piese Queen (doar prima parte), dar paradoxal sau nu Freddie poate duce vocea suficient de sus. Dragon Attack este genul de piesa excelenta live, dar mediocra in studio, prelungita de improvizatii, continuata de Now I’m Here, piesa care arunca literalmente sala in aer.

Is this the World We Created este una dintre cele mai reusite, in pofida simplitatii, dintre piesele anilor 80, si versiunea este foarte buna, realmente foarte buna, plina de emotie. O placuta surpriza si una dintre cele mai bune versiuni din 84 pe care le-am auzit. Brian May “Thank you. Wanna sing ? Veulez chanter ? Un petit peu ? Ok, this is for you.Love of my Life, piesa dedicata de Freddie relatiei sale cu Mary Austin, este una dintre cele mai cunoscute compozitii ale trupei si de fiecare data starnea o adevarata isterie in concert, fiind cantata de intreaga sala, cu concursul sau sub conducerea lui Freddie. Asa se intampla si acum, iar accentul francez, usor audibil, este fermecator. Pacat ca Freddie alege sa isi odihneasca vocea, destul de problematica in acesti ani. Incepe sa cante abia la jumatatea piesei, nu inainte de a aprecia prestatia fanilor “That’s fucking fantastic, the only way I can describe it.” Superb ca marturie a pasiunii fanilor.

Dupa Stone Cold Crazy, o noua surpriza, o parte din Great King Rat, piesa care nu mai fusese auzita de multi ani. Dupa solo-urile deja devenit clasice – Spike Edney (noul membru semi-oficial al trupei), Brian May (cu un nou solo inspirat si finalul din Brighton Rock) – Queen intra in Another One Bites the Dust. Freddie : Ok, this is Another One Bites the Dust. Are we ready to go ? “ Niciodata nu voi intelege de ce aceasta piesa a avut atat de mult succes, dar noua sonorizare o face sa sune groaznic, foarte electronic, se pierde enorm. “Is everybody happy ? Is really, I know it sounds really shitty, but it sounds like a big family. And now, shut up ! Now we’re gonna do a song that Brian’s written, this is a real heavy rock and roll, it’s called Hammer to Fall ! Una dintre piesele mele preferate in acei ani si foarte buna live, mult mai energetica si puternica decat in studio, iar reactia publicului parizian ma face sa cred ca imi dadea dreptate inainte de vreme. Genul acesta de piese este mult mai potrivit vocii schimbate a lui Freddie, si nu pot decat sa-mi imaginez cam cum trebuie sa fi alergat acesta pe scena la Hammer to Fall. Crazy Little Thing Called Love, pastisa Elvis semnata de Freddie si compusa in nici un sfert de ora, este lansata de Mercury cu concursul salii, care canta titlul piesei din nou si din nou. Freddie nu mai glumeste, spunand ca stie doar “three chords on the fucking guitar”, ca in trecut, si piesa iese bine, placuta, dar usor de uitat.

Freddie “ And, on the piano, mister Spike Edney ! “Scurta improvizatie de pian, apoi Bohemian Rhapsody, pure genius, cantata de tot publicul, iar Freddie ii da o interpretare reusita. Radio Gaga este una dintre piesele definitorii pentru noul sound Queen, una dintre cele mai bune din anii ’80 si excelenta live, iar in turneul The Works este una dintre cele mai reusite. Asa cum se intampla si aici. Totusi, obiectiv vorbind, in acelasi turneu sunt si versiuni mai bune, in alte concerte. I Want to Break Free, scandaloasa creatie Mercury, este primita cu aplauze. Nu stiu daca Freddie a aparut cu sani falsi si peruca, dar tot ce se poate. Brian greseste putin inceputul, dar este aproape insesizabil. Surprinzator de gustata de public, dar urmata de Jailhouse Rock, amintind de vremurile bune din anii 70. Un Freddie plin de energie, care trece apoi prin We Will Rock You si We are the Champions, clasicele piese de final, desi vocea ii mai face probleme. Sunt insa versiuni in forta, cantate mai ales la refren de public. “Thank you, good night, God Bless You everyone”, God Save the Queen. Finalul unui concert care trebuie sa fi fost special pentru cei care au fost acolo.

Puncte forte : singurul concert The Works din Franta, Under Pressure, medley-ul de piese vechi, It’a a Hard Life, Is this the World We Created, Great King Rat, Hammer to Fall, Radio Gaga, setlistul aparte al turneului.

Concluzii : un concert bun spre foarte bun, dar nu este special prin nimic. Pentru cei care vor sa descopere Queen in aceasta perioada, exista si inregistrari mai bune. In lipsa acestora, Paris Gaga este bun, dar atat. Recomandat in principal fanilor.

Piese :

CD 1

01. Machines (Intro)
02. Tear It Up
03. Tie Your Mother Down
04. Under Pressure
05. Somebody To Love
06. Killer Queen
07. Seven Seas Of Rhye
08. Keep Yourself Alive
09. Liar
10. Vocal Improvisation
11. It's A Hard Life
12. Mustapha (Intro)
13. Dragon Attack
14. Now I'm Here
15. Is This The World We Created?
16. Love Of My Life
17. Stone Cold Crazy
18. Great King Rat
19. Keyboard Solo
20. Guitar Solo
21. Brighton Rock (Reprise)

CD 2

01. Another One Bites The Dust
02. Hammer To Fall
03. Crazy Little Thing Called Love
04. Bohemian Rhapsody
05. Radio Ga Ga
06. I Want To Break Free
07. Jailhouse Rock
08. We Will Rock You
09. We Are The Champions
10. God Save The Queen


Coperta :
www.queenbootlegs.nl



0 comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...